vineri, 31 august 2012

Strutztul strikes again! Pot de depart.

Nu ai cum sa te plictisesti cu strutztul. Insa iti trebuie totusi o doza buna de umor (sau second degré, cum zic francezii)

Dragul meu viitor sot, ne anunta ieri, pe ma-sa si pe mine, ca trebuie sa faca un pot de depart la servici (sa dea de baut) pentru ca i se termina misiunea la Bouygues Télécom.

Toate bune si frumoase, o suna pe ma-sa sa-i faca un taboulet enorm de 35 de persoane. Maica-sa, extrem de dedicata, ii promite ca i-l face.

Mai pe dupa-masa m-am intalnit cu ea pentru ca trebuia sa vizitam niste apartamente (da, cautam sa ne mutam, ne-au invins senegalezii de la bloc…). Si-mi zice ca n-are nici un chef sa faca un taboulet gigantic de 35 de persoane. Dar ca i-a promis, ce sa faca ? Pai sa nu-l faca ! Pftiu, pai daca o rugam eu pe mama la asa ceva, cred ca as fi vazut-o direact tavalindu-se pe jos de ras, asa de tare i s-ar fi parut gluma. Dupa care mi-ar fi explicat ca pe oamenii de la servici ii stiu putin spre deloc si ca sa iau niste chips-uri si mini-sandwichuri.

In fine, saraca mama strutztului s-a convins pana la urma sa nu i-l mai faca, dar ca sa se recompenseze a hotarit sa-i facem cumparaturile loazei pentru a doua zi. Asadar am luat: 4 cutii de ciocanele, 5 sticle de vin rosu, 6 sticle de sucuri, 8 pachete de chip-suri, guacamole, rosioare, salamior, mini feuilleté, 5 cutii cu prajiturele, doua fondant au chocolat, si inca cate si mai cate. Pt 35 de persoane. 200 de euroi mai tarziu.

Ajungem acasa, strutztul ajunsese deja, ca face zile scurte.

Se juca jocuri video, deci nu a dat atentie celor sase saci de cumparaturi care mi-au invadat salonul (pe langa cutia+ cartonul de la noul lui calculator, care nu vor domnule sa se arunce singure !). 
E ca la o sala de jocuri la noi acasa, calculatorul meu, al lui, fostul lui calculator, fostul meu, calculatorul lui de servici (care sta mereu deschis), plus unul al parintilor. Din toate astea functioneaza doua. Restul sunt  fire si cabluri cu care facem concursuri sa vedem care se impiedica primul in ele, tinem si scor…

Se trezeste domnul strutz ca o florica pe la 9 seara, sa vada ce-am luat. Va detaliez intocmai dialogul.

Strutztul, scotand capul dintr-o punga de cumparaturi:
-         -  Cum, DOAR atat ati luat ?!
-        -   Pai n-ai zis pentru 35 de persoane ?
-         -  Am zis 50, daca sunteti surde tratati-va. Si oricum aici nu e de mancare decat pentru 15 !
-          - Da' ce stomace au ma aia la tine la servici ?!

Strutztul, iritat de ‘tupeul’ meu si nevrand sa raspunda la o asa impertinenta:

-         -  Pffff, salamior ati luat ?
-          - Am luat.
-          - Rosioare, ei, rosioare ati luat, ca nu le vad ??
-         -  Da, 4 cutii…
Strutztul, din ce in ce mai iritat :
-          - Da’ paté ati luat, ca i-am zis mamei SA FIE !
-          - Aaaa, cred ca paté nu e…
-         -  Aha, nu e!! Si vad ca nici morcovi rasi nu sunt!! 
      Pauza in care medita la natura umana.
      -Pfff, prost eu sa pun baza in voi…tstststst, de nimica nu sunteti in stare…

In acest moment, pe mine m-a umflat rasul. De altfel nu stiam daca sa continuu cu rasul sau sa-I trag lui una peste bot.
Zic :
-Pai dragutule, n-aveai decat sa faci TU cumparaturile, sa te ocupi.
-Pai da ! Dar eu mi-am pus increderea in voi !! (si-a pus pe dracu, daca nu faceam oricum cumparaturile cu ma-sa, nu ar fi fost luat nimic si s-ar fi trezit disperat azi de dimineata!)

La momentul asta n-am mai rezistat, mai ales ca rasesem o bucata buna, si i-am zis ca n-are decat sa se duca sa completeze lista.
-Pai asta o sa si fac !! Dar nu vezi cat e ceasul ?! (de parca l-as fi tinut eu legat de calorifer pana atunci…)

Isi ia o lista si-un pix, pixul nu scria desigur (sa-i faca in ciuda !!) si calculatorul cu lista nu se deschidea (calculatorul de servici, ca sa nu faceti confunzii !).

-Putain de merde, destinul a decis sa ma enerveze azi !! zise reusind sa deschida lista.
Il auzeam cum citeste lista in soapta…
-Masline ati luat ???
-Pai…
-Pff, banuiesc ca nici ALUNE n-ati luat !! (subinteles adica ca nici sa luam niste alune n-am fost in stare, niste incapabile, niste nenorocite, ce mai !!)

Eu priveam spectacolul uman din fata mea (pe fondul balamucului inuman de la mine din salon !) si eram impartita intre ras si enervare de-a binelea.

Il aud :
-Dar jeleuri cu capsunica ati luat ?
-Poftim ? Iti bati joc de mine ?!
-Nu, deloc, ti-am zis ca mi-a comandat o stagiara !

La momentul asta i-am zis ca ar fi bine sa iasa sa-si cumpere ce-are de cumparat ca nu mai am nervi si se va termina cu bataie.

S-a dus. A revenit asudat si cu mainile lungite.
In pungi erau 3 pachete de alune, 5 cutii cu jeleuri ( !!!), masline si un bacs de apa. Da, de ce nu ? Asta inseamna sa fii practic.

Mi-a mai spus ca e foarte stresat ca nu-i vor ajunge toate aceste alimente…ce se face el ???

In timpul asta vorbeam cu mama la telefon, careia ii relatam de la fata locului. Dupa ce-am terminat, mama a concluzionat filozofic : « Uoleleoooo, 50 de oameni ? Adica jumate din nunta voastra !! E si cu dar ?? Ca daca nu e, sa puna ceva, o cutia milei sau ceva… »

Are dreptate mama, se simte experienta varstei.

Intre timp strutztul se asezase din nou la joaca iar eu nu gaseam cheile. Asa ca l-am intrebat ce-a facut cu cheile (ca-l stiu organizat, nu de alta!!), si cum era concentrat pe monstii de omorit din ecran, si-a pipait in graba buzunarele si-a reusit sa-si traga o palma peste buzunarul unde era cheia, care cheie i-a intrat intr-un coi. Au inceput zbieretele de durere, si desigur era vina mea. Care radeam de lesinam.

Insa acest moment m-a facut sa ma gandesc la fragilitatea nucilor masculine si vazand cum ele pot crapa in orice moment, poate ar fi bine sa avansam nunta si sa faceam dreacu copii mai repede. Ca nu se stie !...

Azi dimineata m-am sculat cu noaptea-n cap ca sa incalzesc ciocanelele si sa decongelez carnaciorii…viata adevarata!!

Domnul strutz a coborit apoi desagile in 6 drumuri la masina. Coborind si eu cu el, dupa ce in prealabil i-am dat castron, cutite si tirbuson (sa dea dracu sa le piarda ca-l fac porumbel din strutz ce e !!), ma uit cum a aranjat pungile in portbagaj. Si ce vad langa mormanul de cumparaturi ?! O pereche de chiloti de-ai strutztului ramasi acolo de la tenis, ajunsi scoarta de atata stat in portbagaj, de la plimbari adica (astia-s buni de deochi !)…

I-am spus ca colegii ar fi desigur incantati sa vada chilotii langa ciocanelele de pui, si mi se pare chiar o idee inovanta ! Fuziunea prozaicului cu profanul sau ceva.

I-a luat repede infundandu-i in buzunar si bodoganind ceva (nu stiu daca la adresa chilotilor sau a mea! Ca amandoi il enervam cam la acelasi nivel!)
De altfel cred ca in buzunar sunt chilotii si acum si riscam sa vedem si poze cu buzunarul umflat…va spun asta ca sa nu credeti ca e cumva coiul inflamat !!

Concluzia e : daca strutztul n-ar fi existat, cred ca cineva ar fi terminat prin a-l inventa !!

luni, 27 august 2012

Motanul terorist

Dintotdeauna am avut pisici acasa. Adica de pe la 8 ani, inainte de asta aveam pui de gaina si pesti. Care pesti erau cam nevrozati pentru ca se aruncau mereu in gol in spatele frigiderului. Cand am mutat frigiderul puteai crede ca sunt vestigii de Marea Moarta care a secat, atatia pesti morti erau acolo.

Dar revenind la pisici, mereu am avut, mereu le-am iubit.
Unele au murit de batranete, pe unele ni le-a furat (nu am avut decat pisici de rasa de fiecare data), unele au cazut de la balcon, altele s-au indragostit si-au fugit in lume (mai ales de cand stam la curte, e plin de motani artisti la Foisor).

Ultima pisicuta pe care o avem a fost un cadou de ziua mea de-acum trei ani. Mi-a oferit-o fostul iubit, cumparand-o de la un pet shop de pe langa Sena. Este o pisica persana care a costat 1000 de euro. Foarte scump intr-adevar, insa cu pedigree, carnet, vaccine, tatuaj in ureche, etc. Pisica aristocrata, ce mai ! Canta probabil si "La Marseillaise" (pe doua voci!) dar n-am pus-o inca la treaba...



O poza din ziua cand am primit-o, la 3 luni

O cheama Kiwi pe numele ei, desi noi o strigam PISICA (stiu, foarte imaginativ !!)

Pisica asta a stat o vreme in apartamentul meu, insa era deprimata de atata singuratate si de uitat nostalgic la fereastra de la etajul 4, astfel ca am dus-o la mama in Romania, unde e mult mai fericita la curticica. A facut si un rand de pisoci cu un motan persan numit Grigore. Iar stapana lui Grigore a numit-o pe PISICA « Parizianca ».




Poza cu martzafoii la doua saptamani

Parizianca e foarte desteapta, se intelege cu mama din priviri, asculta, iese afara, nu scoate ghearele niciodata (desi nu i le mai taiem), te conduce la frigider unde stie ca ascundem tonul, nu urca niciodata pe masa. E extrem de cuminte.


Saptamana trecuta, i-am promis unei prietene, Faiza, sa am grija de motanul ei de vineri pana luni seara, cand se intorcea de la Marseille. Am propus sa-l iau la mine pentru ca ea statea prea departe si mi-era greu sa ma duc sa il vad de cate doua ori pe zi.

Motanul era tomberonez si se numea « Moustache » insa ar fi putut sa se numeasca Osama Bin Laden, cu mult mai potrivit caracterului lui.

Ajung cu el acasa dupa ce mi-am rupt bratele prin metrou, cu litiera, nisipul si cutiile de conserve…ii dau drumul in casa. A fost timid cam o jumate de minut. Dupa care s-a urcat in motzul patului, pe televizor, pe masa si pe fereastra, facand echilibrism pe un centimetru de bordura. Eu nu mi-am imaginat ca se va urca acolo pentru ca pisica mea in un an niciodata nu s-a urcat (estimand bine distanta de 4 etaje !). Desigur domnul Moustache nu mai stia cum sa coboare dupa asta si a trebuit sa-l iau cu foarte binisorul…"daca nu cobori o sa mori Moustache...desi stiu ca ai 7 vieti, tare mi-e ca la ce personalitate ai nu ti-au mai ramas multe in stock..."

In urmatoarea ora mi-a distrus canapeaua, si-a ascutit ghearele pe perdele, pe care le-a facut franjuri, si mi-a spart un pahar care a avut ghinionul sa se gaseasca pe masa. L-am certat, i-am dat cu apa pe fata, nimic.

L-am sunat apoi pe strutz sa vina acasa repede ca nu voi rezista pana seara. Strutztul nu m-a crezut: “Hai ma, e doar o pisica!”

O data ajuns, a vazut ce fel de motan era Osama. Daca il lasai nesupravegheat un minut iti darama/ strica/ zgaria ceva. Mi-a zgariat inclusiv cadrul patului care a trecut neatins prin mutare, instalare, si numerosi oaspeti care au dormit in el.

Acest motan cauta in permanenta ceva de stricat, dand nervos din coada. De ani de zile de cand am pisici nu am vazut asa ceva.



Geanta devenita ostatica



In cautarea a ceva de distrus...

Iar dupa ce il stropeam cu apa sau ii trageam cate un ziar peste coapse, ori incerca sa ma atace, ori statea potolit 20 de secunde dupa care reincepea distractia.

Ne-am gandit inclusiv sa mergem la veterinar si sa-l rugam sa-l anestezieze cateva zile pana il duceam inapoi la stapana-sa.

Am incercat sa-i taiem ghearele, ne-am echipat bine, cu manusi de plastic si pe deasupra cu manusi de bucatarie, cu pantaloni lungi+ hanorace, si cu cate o esarfa care ne descoperea doar ochii. Am facut si-o mica rugaciune inainte.
Insa in final ne-a fost prea frica de Osama care se agita amenintator si ii ramasesera dintii liberi oricum.


Atentatul la carti si la plante...

Sambata am sunat-o pe prietena mea si i-am spus ca n-am reusit sa ne ridicam la nivelul challenge-ului. 1-0 pentru Osama. Daca ar putea sa ni-l ia de pe cap i-am fi profund recunoscatori.

Mi-a spus ca intelege, pentru ca ei i-a distrus déjà apartamentul, nu mai are tapet pe pereti, a trebui sa se vaccineze de tetanos de la atatea zgarieturi, etc. Super ! N-as fi putut sa am aceste elemente inainte sa ma angajez sa am grija de asa un nenorocit ?

Morala povestii : daca vrei animal de companie dar doresti sa ramai cu tapet pe pereti, parchet pe jos, cu paharele intacte si cu bratele fara zgarieturi, trebuie sa platesti suma modica de 1000 de euro !






Parizianca pe vremea cand era visatoare la fereastra





Intre timp mama a tuns-o in forma de leu...

vineri, 24 august 2012

Scuza-te ca traiesti!

Astazi voi aborda un subiect cu care sigur sunteti sau ati fost confruntati : sa te scuzi ca traiesti.

Va dau cateva exemple.

Cand discuti cu cineva pe care nu-l cunosteai si te intreaba de unde esti, de unde vii. In cazul meu, inainte era « Din Bucuresti », acum « Din Paris ». De fiecare data cand dau unul din aceste raspunsuri o zic cu jumatate de gura, jenata. Stiu ca oamenii ma judeca in secunda in care spun « Din Paris » sau « Din Bucuresti ».

Stiti ca Parisul face parte din Ile de France, care e zona periferica care inconjoara orasul. Foarte multa lume locuieste in aceste zone periferice, unele foarte sic, unele mult mai putin si rau famate. Desigur viata e mai ieftina in ‘banlieu’ (periferiile respective) si nici activitatile nu-s la fel ca la Paris (adica n-ai spectacole, 500 de cinematografe, concerte, etc). Ai cate o activitate culturala organizata de primarie, de genul ‘Orchestra din Baicoi and co.’ Este insa perfect cand vrei sa-ti iei o casuta si ai copii de crescut .

Adesea raspunsul pe care-l obtin cand spun « Locuiesc la Paris » este « A…EU n-as putea !! » subintelegand desigur « Vai, locuiesti in orasul asta murdar, unde chiriile sunt scumpe si apartamentele mici » dar sub care banuiesc mai ales vulpea care n-ajunge la struguri…iar eu foarte jenata, ma uit la pantofi balbaind ceva, o scuza, sau cautand sa schimb subiectul. 

Cand de fapt ce am chef sa spun este : « Da, la mine am un autobuz care ma duce in 7 minute la Opera, ma pot plimba pe Champs sau in Tuileries cand am chef, nu trebuie sa-mi fac cumparaturile la Auchan sa pierd o jumate de WK, nu plec de la petreceri la 23h30 ca altfel se termina metroul si am un cinematograf la 5 minute de casa mea…foarte naspa intr-adevar».

Mi-am pregatit deja un raspuns usturator pentru cand voi mai primi replica « Eu n-as putea !! »…voi spune : « Ai dreptate, e o chestiune de mijloace necesare. Eu le am, tu nu. »
Sa vad daca indraznesc…

O alta chestie pentru care trebuie sa ma scuz ca traiesc sunt vacantele…pe 6 septembrie plecam in insulele Mauritius. Ne platim aceasta vacanta impreuna (adica fiecare partea sa), din banii castigati prin munca asidua si adesea scarboasa (de la 9 la 19h zi de zi tot anul). Ei bine cand ma-ntreaba lumea unde plecam in vacanta zic cu jumate de gura si cu capul in jos  « In Insulele Mauritius… », dupa care incep sa imi justific « nesimtirea » : explic ca am gasit o oferta foarte buna, aproape gratis de fapt, si ca oricum va fi sezonul ploios (deci nu ne vom putea distra !!) si sunt 11 ore de zbor deci vom ajunge deselati si jumate de vacanta ne vom reface dupa zbor (sub ploaie, se-ntelege). Cred ca daca as adauga eventual si ca e strutztul impotent ar fi de-a dreptul incantata toata lumea!!
Ca Spirache din « Titanic Vals » cu palaria : « Mi-a dat-o gratis mama !! »…

Asadar daca ai reusit in viata si n-ai dat in cap la nimeni si muncesti DAR iti platesti o vacanta exotica trebuie sa te scuzi…

Ultimul exemplu pentru scuzatul ca traiesti este cu greutatea …in cazul meu de 46 de kile la 1.68. N-aveti idee cat e de greu ! Deja ca e greu sa am prietene bune. Am avut norocul de a pica numai peste persoane loiale, insa inca mi se intampla uneori sa ma trezesc cu cate-un « Ce-ti pasa tie, esti slaba, ia uite ce brate ai, numai fibra ! Toate lucrurile iti vin ! »…iar eu desigur ma scuz… « Da, asa e…DAR imi pierd parul !! » sau « Am mustata si barba si sprancenele lui Albulescu !! »…

In felul asta fetele sunt mai putin iritate ca indraznesc sa nu fiu grasa si-mi vin hainele bine…cert e slaba dar barem se chinuie cu ceva !!

La intalnirea de 10 ani de la sfarsitul liceului m-a razbunat un fost coleg. Nu-i dau numele ca poate citeste blogul J
Una din colege a inceput clasicul « Vaaai Dana, dar esti PREA slaba, nu-ti vine bine !! Trebuie sa te mai ingrasi !! Nu-i asa X-ulescule ca e prea slabanoaga ? » iar colegul in chestiune a raspuns : « Nu, e perfecta asa cum e ».
Nici n-am apucat sa-l pup ca multumire, insa a razbunat ani de insulte mascate.

Asadar de-acum incolo, DA, nu ma strang hainele si ma bucur, plecam in Insulele Mauritius pentru care am tras tot anul si locuim la Paris (si nu LANGA Paris), si suntem mandri de asta !!

marți, 21 august 2012

Sporturi nautice. Scufundarile

Ati facut vreodata scufundari ?

Eu am incercat acum cativa ani si pastrez inca sechelele acestei experiente.

O sa trec peste intrebarea existentiala « de ce vrea omul cu orice pret sa se simta peste cand ne-am chinuit atatea mii de ani sa nu mai fim pesti si sa devenim homo sapiens?! ». Ca fiinte superioare ce suntem, probabil ca avem nevoie de putina decadenta.

Experienta scufundarilor am facut-o pe Ile de Porquerolles, o insula in Sudul Frantei (departamentul Var). Absolut superba de altfel, v-o recomand!


Eram cu un grup de prieteni, care mai facusera scufundari inainte. Pentru mine era « botezul ».

Sa va spun cum se intampla: intai dai banii, foarte multi, acum 4 ani costa 50 de € 20 de minute. Dar nu conteaza, vrei sa experimentezi. La inceput esti chiar entuziasmat si curios.

Apoi te costumezi. Ati putea crede ca ne costumam in ceva asemanator pestilor, ca sa nu-i zapacim, dar nu. Costumatia seamana cu cea a lui Batman sau Cat Women cu o butelie in spinare. Si cu labele de rigoare J

Costumul e foarte greu, mai ales pentru cei mai firavi dintre noi. Deci te asezi repede jos sa nu cazi gramada cu costum cu tot, sa dai dreacu si aer comprimat si sa rupi si salopeta-n cur.


                                                          Inainte de scufundari


Dupa aceasta, barca se duce pe mare, unde e apa mai profunda, iar instructorul iti explica putin cum se va derula toata aventura.

In timp ce barca te balangane in toate partile de-ti vin toti micii inapoi pe gat, unul cate unul…instructorul iti spune despre pericolele la care te supui. Desigur momentul e ales strategic pentru ca daca ai fi stiut de pericolele alea INAINTE sa platesti, niciodata nu te-ai  fi echipat in Batman-peste.

Asadar, ce ti se poate intampla : -in principiu sa crapi in chinuri, dar va detaliez modurile in care poti da benga :

-         -  Sa ai prea multa presiune in sange daca nu faci palierele lejer si daca nu stii sa-ti desfunzi urechile (si sa o termini prin a sucomba)
-          - Sa-ti explodeze timpanul (cu asta poti spune ca ai scapat lejer ; basca pt mine ar fi numai beneficiu pt ca in fine n-as mai auzi senegalezii !!).
-          - Ameteala alterno-barica  (cauzata de diferenta de presiune din cele doua urechi). Pe scurt, informatiile care ajung la creier sunt ala-n-dala si scufundatorul (ca un kamikaze ce-a fost, noooah domnule ii trebuiau senzatii!!) nu mai reuseste sa se repereze in spatiu (si din nou, risca sa dea coltul)
-        -   Toxicitatea gazului (aerul comprimat din butelia care te deseleaza contine -printre altele- dinitrogen si oxigen) care in principiu daca nu se echilibreaza bine cu presiunea poti sa…ati ghicit, dai ortu’ !
-          - Heliumul din butelie contine proprietati halucinogene- care dau euforie, angoasa sau comportament irational- care toate astea duc la…intalnirea cu Moartea !!
-        -   Intoxicatia cu dioxid de carbon, daca de exemplu te-ai agitat prea mult

Bineinteles nu trebuie sa iei avionul curand dupa scufundari, pentru ca diferenta de presiune debusoleaza creierul si risti sa…O MIERLESTI !!

Dupa aceasta explicatie nemaipomenita, personal m-a apucat o teroare de imi venea sa las instant tot si sa ma intorc inotand pana la Bucuresti !

Ma luase si raul de la balanganitul barcii, soarele imi inmuia creierasii…si asteptam cu inima-n gat (alaturi de micii reveniti) sa-mi vina randul.
 Toti supravietuitorii care se scufundasera inaintea mea si ieseau din apa spuneau ca a fost « genial !! » (cred ca gaseau mai ales genial faptul ca scapasera cu viata!!)

Imi vine in fine randul…
Trebuie sa scuipi in masca daca vrei sa vezi ceva in adancime. N-am scuipat pentru ca mi-era frica sa nu vomit direct in ea- ceea ce ar fi scazut drastic vizibilitatea.
Asadar mi-am pus masca, instructorul m-a invatat consemnul (pentru "sunt inca viu") si tzusti in apa.

Am coborit la doi metri, nu vedeam decat printr-o gaurica de marimea unei unghii pt ca nu scuipasem in masca. In plus cand respiri din tubul ala se aude ca in filmele de groaza cand se aude respiratia monstrului care se apropie : « Hu-hu-hu-hu »

In fine, cer sa urcam la suprafata, ii spun instructorului ca vreau sa ne oprim, imi zice ca n-am facut decat 5 minute si el nu vrea sa ma pacaleasca, mai am 15 minute. Plus "sa vedeti coralii, pestii, anemonele, toate minunatiile din adancuri…" 
Imi venea sa-i spun « Da-le dreacu, ca le vad la televior !! Am supravietuit pana acum fara sa le vad, voi supravietui si de-acum incolo !! In fine, daca supravietuiesc dupa scufundarile astea… »

Obligata, si mai ales jenata fata de ceilalti prieteni, am recoborit in adancuri.

Nu am vazut mare branza, era intuneric, imi amintesc de niste pestisori care nu intelegeau ce dreacu facem si ce vrem de la ei ca nici momeli n-aveam (« Ok, you want me to show you a good time, godda pay ! »), iar eu in tot acest timp imi spuneam : « Sa nu mor, sa nu mor, sa nu mor, da, pesti, corali, melci, ok, whatever, sa nu mor, aoleu ce bine-ar fi sa nu mor… »

Am urcat intr-un final la suprafata, lesinata si speriata de moarte, si mai ales fericita ca specia mea a evoluat la homo sapiens si eu nu mai am nostalgii dupa stadiul de peste!

Nu stiam de ce se cheama scufundarile ‘sport’, ca nu mi se parea cine stie ce sportiv ca activitate. Dar cred ca am slabit de frica vreo 4 kile in dupa amiaza aceea...

Pentru mine scufundarile au fost la fel de naturale pe cat ar fi datul cu parapanta pentru un elefant.

Traiasca sporturile pe uscat!!



                                   Eu respirand adanc, dupa scufundari...

luni, 20 august 2012

Incidentul "bunica"

Nu v-am povestit una din aventurile de dupa cererea in casatorie. De fapt si uitasem, dar i-am povestit-o de curand mamei, care a ras asa de tare ca m-a convins sa o impartasesc si cu voi.

Asadar dupa cerere, in nebunia si frenezia care au urmat (la cateva minute dupa), asezati la o masa la restaurant, fiecare ne sunam familiile sa le dam vestea.

Isi anunta strutztul mama, care ii sugereaza sa o sune si pe bunica, care sigur se va bucura foarte tare. Numai ca bunica isi schimbase numarul de telefon, deci a notat strutzulica numarul nou pe o bucatica de servetel.

Suna asadar la numarul de pe servetel. Raspunde o voce ragusita.

Strutztul : -Alo, bunica ?

Vocea : -Da, cine-i la telefon ?

Strutztul usor destabilizat pentru ca la capatul firului era o voce de barbat batran: -Aaa, sunt Julien, dar dumneavoastra nu sunteti bunica mea…

Vocea :-Ba da.

Strutztul, insistent : -Nu, nu, va asigur ca nu sunteti bunica mea.

Vocea, perfect convinsa : -Ba da, ba da !

Strutztul, incercand sa-l prinda intr-o capcana :- Sunteti Gisele Remy ??

Vocea : -Da, eu sunt.

Strutztul, tot mai insistent: -Adica vreti sa-mi spuneti ca sunteti bunica mea?

Vocea, aproape iritata de scepticismul strutztului: -Da, eu sunt bunica.

Strutztul, perfect calm si incercand cu argumente logice: - Locuiti la Clamart si aveti doi nepoti, Julien si Vincent ?!

Vocea, incepand sa piarda teren : -Mda…

Strutztul, tot calm, dar recurgand la un argument in beton armat : -Deci eu cunosc vocea lui bunica-mea si nu e asta !!

Vocea, sincer dezamagita : -A, da ?...bine atunci, nu sunt eu bunica…

Si-au spus la revedere, strutztul nu-si revenea din soc de absurdul conversatiei, dupa care a sunat la adevaratul numar al bunicii.
I-a povestit intamplarea, iar Gisele, alta nebuna, i-a zis ca nu se poate asa ceva ca cineva sa se dea drept ea si ca vrea numarul domnului de indata sa-i spuna vreo doua vorbe usturatoare !! Ei dracie, adica oricine poate sa se dea drept bunica lui Julien !
Acum scriind acestea, nici nu stiu care e mai nebun dintre cei trei: strutztul ca incerca sa convinga un necunoscut poate schizofren ca nu e bunica lui, vocea care credea sincer ca era bunica strutztului, sau adevarata bunica care s-a suparat pe bune ca a incercat cineva sa-i fure asa un statut pretios…

Ce e cert e ca as fi avut poate un moment sa scap de intrarea in acest neam ‘reusit’ si am ratat-o. Din cauza rasului mai ales.


                                 
                                            Strutzul cu faimoasa bunica