luni, 25 februarie 2013

Somajul


Regele tuturor babaurilor din toate domeniile este somajul.

Nu ni se vorbeste niciodata despre asta cand suntem mici. Nu ne-ntreaba nimeni « Ce vrei sa faci cu timpul tau cand vei fi adult si somer ? »…nuu, ne intreaba « Ce vrei sa faci cand vei fi mare ? » de parca campul posibilitatilor ar fi nelimitat…deja picii daca ar fi isteti ar raspunde : « Pai stai sa vad intai ce mi-a dat natura, ce gene am si ce fac babalâcii : a, pai unul e tehnician si celalalt e casnic. Asta iti cam raspunde la intrebare…cam ce sanse am ca adult muncitor » sau « Pai vad ca-s plini de bani astia ai mei…in cazul asta o sa fiu probabil manager ceva, nu conteaza unde, o sa urlu peste niste fraieri ». Si asa mai departe. Insa bietii pici cred ca "doctor" e chiar o teorie care sta-n picioare dragii de ei...

Nimeni nu-ti spune ca Cenusareasa era de fapt somera, de-aia avea atata timp sa spele podelele, daca s-ar fi dus la scarbici n-ar mai fi facut tocanite si pateuri de la 9 la 19h. Si nici n-ar mai fi avut tupeu scrofosenia aia de mama-vitrega sa o hartuiasca moral. Deja ca ar fi avut ea insasi bani sa-si plateasca un avocat ca lumea si n-ar fi stat cu ma-sa oricum, ci ar fi avut o viluta in Pipera macar.

Dar revenind la somaj…cand ai un servici visezi la timp liber. Ti se pare asa un taram de basm unde curge lapte si miere, unde oamenii se odihnesc si au timp de hobby-urile lor (numarul pasiunilor fiind enorm cand n-ai timp, extrem de mic tinzand spre 0 cand ai…)

Ceea ce nu-si imagineaza nimeni, este ca imaginea asta idilica aduce mai degraba cu iadul decat cu Paradisul. Nu cred ca exista ceva mai monstruos decat sa fii obligat sa zaci inactiv, fara perspective (ca nu degeaba ii zice « criza »…si n-am auzit nici c-au angajat vreun scotzator din criza ca-n filme), sa-ti pierzi increderea in sine, valoarea si desigur sa n-ai nici bani. Plictiseala si blazarea se instaleaza rapid.

Mierea iti iese pe nas si laptele pe urechi. Viata normala devine rapid oribila.

Nimeni nu te mai cunoaste si cei care te-ar putea ajuta iti spun « Noi nu angajam SOMERI (a se citi « leprosi »). Gaseste-ti intai un servici apoi ma cauti, POATE te pot ajuta, dar doar cand esti in post ». Va jur, este o poveste adevarata care mi s-a intamplat personal acum cateva luni, cu un prieten de-al familiei strutztului care este patron peste o multinationala…cam asa ma "ajuta" el.

Dar somerul, pe langa multe umilinte si frustrari, mai are cateva necazuri in plus. Cat va mai ramane in somaj, ce aduce viitorul ? Daca isi va pierde locuinta ?

Iar statul insista sa partcipi la cursuri de calificare (florareasa sau coafeza, ca restul costa de la 5000 de euro in plus, desigur platibili de tine…cum adica n-ai bani ?!)

Astfel, nu mai dispui nici de dormitul dimineata, iar plata ajutorul se face dupa ce ai fost supus ritualului de umilinta si ai aratat hartiile imprimate cu postularea la 285 de joburi pe saptamana. La care ei oricum nu inteleg de ce ai postulat, doar esti supracalificat, « n-o sa va plictisiti la acest job?! »…

Drogul impotriva plictiselii este tembelizorul, pentru eternitate si inca trei zile pe deasupra, doar televizor, ca bani de alte distractii de unde ?...si desigur Feisbucul, care, cand ai mai mare nevoie de el, arata numai invitatii la jocuri stupide cu ferme si mafioti…

Mda, cum se iese din taramnul fermecat unde curge numai lapte si miere ?



P.S : intre timp am gasit iesirea din acest taram satanic si ma duc la servici, dar am un gand cald pentru toti somerii out there ! Pastrati-va speranta !!


duminică, 10 februarie 2013

Celebra ospitalitate romaneasca


Am fost putin prin Romanica. Pardon, Romanela, femeia cu mustata.

Toata experienta m-a cam dezamagit, pentru ca de la Paris Bucurestiul mi se pare asa un tarim de vis…e foarte ciudat cum idealizam unele locuri cand suntem departe de ele.

Printre lucrurile care m-au frapat, pe care le uitasem sau poate nu le observasem niciodata si le-am vazut acum cu ochiul lucid si usor naiv al unui strain ce-am devenit (din pacate) au fost urmatoarele :

-e o mare mizerie pe strazi. Uitasem de enormele balti si noroiul care se formeaza dupa ploaie. La Paris sunt santuri cu scurgeri, pe care le luam ca atare si a caror existenta nu ni se pare nimic deosebit . Nu ne murdarim si nici nu ne stropeste nimeni. Aici mi s-a parut chiar ca soferii isi luau elan sa stropeasca pietonii. Era mica lor placere in lumea asta de bestii.

- felul de a vorbi al oamenilor obisnuiti. Care este prea  modest, chiar plangaret. « Ce faci ? »… « Bine…cu grijile…/ greu…/pe-aici… ». Am auzit chiar si-un student in autobuz care si el parea blazat desi n-avea decat vreo 20 de ani…Parca acum 9 ani cand eram eu in tara era mai multa vigoare in limbaj, in felul de a raspunde, de a afirma ceva, chiar si banalitati. Simteai un pic de entuziasm sau macar nu moliciunea asta.

-nu prea exista toleranta, iar la cea mai mica ezitare nu pierde nimeni ocazia sa te puna la punct ironic sau direct si intepat. Toata lumea e perfecta pe-aici, nimeni nu greseste…

-n-am dat de oameni serviabili, ma-ntreb de unde ne vine reputatia de ospitalieri. Orice intrebare am avut pe la trecatori, mi-au raspuns agresiv si iritati.

 De altfel faza tare, trebuie sa va povestesc : ma duc sa-mi iau bilet pentru autobuz. Sau ma rog, ceea ce credeam eu ca e bilet.

Asadar ajung la ghiseul de bilete, sub ploaie, cu umbrela, scot manusile, caut in geanta, balamucul de pe lume, imi siroia apa si mucii pe fata…si zic :

« Un bilet cu doua calatorii va rog ».

« Nu mai sunt bilete, ci cartele. DE DOI ANI JUMATE ! » imi raspunde doamna de la ghiseu cu un aer vadit superior si desigur iritata de ignoranta mea.

Eu, zapacita si rusinata de asa o nestiinta: « ..Da, n-am mai luat transportul de mult…(vin din trecut…). Pai atunci, doua calatorii va rog, pe cartela. »

« Reincarcabila ? »

Eu, ezitand, ca ma-ncuiase cu intrebarea asta : « Aaaa…doua calatorii » (mi-am pastrat strategia, pe aia o aveam cu aia inaintam !)

Vanzatoarea, complet iritata, ridicand tonul si uitandu-se la mine de parca iesisem de la Spitalul de nebuni : « Ultima data va intreb, reincarcabila sau de UNICA FOLOSINTA ??? »

In fata ultimatumului, am raspuns repede ca mi-era si frica sa nu ma paleasca : « Neincarcabila, ce va e mai usor, simpla !! »

Mi-a aruncat apoi cartela in scarba, noroc ca nu m-am incurcat la bani (ca mi-e greu la socoteli cu leii noi) ca cred ca iesea din baraca sa-mi dea doua labe peste ochi ca data viitoare sa stiu daca vreau reincarcabila sau simpla. Ei dracie !!

Cred ca pe viitor, pentru cazuri ca ale mele, isi va face un carton pe care va scrie cu litere de-o schioapa : « ESTI VARZA !!! » ca sa nu-si mai bata gura de pomana cu cretini ca mine.

Altfel, in primele zile ale sejurului am fost la politie si de doua ori la spital. Deh, am stiut de ce-am venit !

La politie am mers pentru refacerea permisului. Cel mai amuzant si diferit de universul frantuzesc mi s-a parut afisul de pe intrarea in politie : « Ofiterii nu primesc « atentii ». Stati la coada ca toata lumea ».

Iar la coada de ridicare a permisului era un betiv care urla ca nu vrea sa stea la coada si nimeni nu era speriat sau socat si desigur politistii nu l-au dat afara sau macar calma. Devenise aproape din decor.

Pentru a putea avea un nou permis trebuie sa-ti faci o gramada de analize medicale : neurologice, pshiatrice, boli interne, oftalmologie, etc.
Fiecare din aceste analize se plateste desigur dar nu le si chiar faci.
Doctorii specialisti iti spun : « Nu-i asa ca n-ai probleme neurologice ? » … « A, nu… », pac stampila ! sau : « Nu-i asa ca n-ai diabet/ epilepsie/ si ca in ciuda ochelarilor fund de sticla vezi pietonii ? »… « A, da, ii vad, mai ales daca nu-s negrii…ca cand sunt negrii si e noapte nu stiu daca vin sau se duc… »

Foarte amuzanta toata povestea, si pe modelul comunist cu « noi ne facem ca muncim voi va faceti ca ne platiti » doar ca « noi ne facem ca va consultam si voi va faceti ca n-aveti nici pe dreacu, prostilor cocliti ce sunteti ! Afara ! »

De asemenea am fost dezamagita de covrigi…care acum 9 ani erau deliciosi, acum erau dulcisori, desi s-au inmultit covrigariile mai ceva ca puricii de pe spinarea pisicii mele.

Nici pufuletii nu mai sunt ce-au fost, am inghitit intr-o dupa amiaza doua pungi si mi-au venit inapoi pe gat toata seara, eu care hapaleam fara probleme kile !...deci nu mai sunt buni…

Din pacate am impresia ca tot ce visam eu nu mai e, mai putin prietenii mei care sunt foarte isteti si pe faza, exact cum i-am lasat si mi-i aminteam. Mult deasupra frantuzoilor.

Intr-un cuvant, in Romanele femeia cu mustata, nici viitorul nu mai e ce-a fost !...



vineri, 1 februarie 2013

30 de ani


M-am tot gandit ca ar trebui sa scriu un articol pentru onorabila (sau nu) varsta de 30 de ani. Fie, desi nu stiu cum o sa fac sa iasa amuzant…

La 25 de ani imi spunea lumea clasicul (si cliché-ul) « O, un sfert de secol !! », care parea foarte mult. Insa daca stai sa te gandesti si iei cele 4 sferturi ale secolului, in ultimul sfert esti mort, in al treilea ori esti senil ori ai probleme cu urinarea/menopauza/tiroida/oasele/genunchii, etc.,  deci practic la 25 ti-a mai ramas DOAR un sfert bun ! 

La 30 mi s-a urat mai ales sanatate…ceea ce spune ceva !! Tot e bine ca nu mai aud urarea « si sa te mariti ! »…ca ma omorau cu asta. Aud totusi « hai cu copiii ! » de parca ori as fi ultima gaina fara copii, ori am termen limita la crese si gradinite, le-nchid astia in doi ani si tre sa ma pun pe treaba.

Ma-ntreb daca la 80 de ani imi va spune lumea « Felicitari ! N-ai crapat nici anul asta ! » ca cam la asta se va ajunge…

Oricum, de serbat m-am serbat. Ziua mea a picat cand eram la ski, am baut sampanie si am mancat tort cu un cuplu de prieteni de-ai strutztului. Care au fost certati pe toata durata sejurului...cum sunt impreuna de 8 ani nu-si prea mai vorbesc si se detesta amiabil. Stau la panda sa-i gaseasca ceva de reprosat celuilalt.

Eu care biata de mine n-am decat 2 ani la activ de cuplu, ma-ntreb cum o fi dupa 8 ani...si sper sa nu ajungem niciodata asa…

Mi-a scris si strutztul o felicitare in care desigur vorbeste despre el si cat de bine ii merge de cand ma are J tipic masculin. Dar oricum era foarte draguta desi n-am inteles mult din ce-a ticluit pt ca o scrisese in tren si era tremurata. Insa intentia m-a dat pe spate !

Mai fac o petrecere si maine seara, petrecere care as vrea sa iasa cu deranj insa ma tem ca n-am cu cine…

Am decis sa-mi pun o rochie neagra (m-am frantuzit dreacu de tot), ca celelalte 99% din femeile invitate la petrecere. « Dar tu o porti mai bine » zice strutztul, foarte incantat de « culoare ».

Vom hapai apoi ceafa de porc si vom asculta muzica anilor 70 (ca asta actuala e de nedansat ca sa nu mai zic de neascultat). Probabil vom dansa doar eu cu strutztul ca astia nu se prea omoara cu asa activitati triviale. Filosofie daca vrei. 

Ei vin la petreceri sa aiba de unde se-ntoarce acasa. De altfel din 25 de invitati doar vreo 4 sunt prietenii mei buni la a caror prezenta tin.

Strutztul va face cateva figuri pe ringul de dans si ma va da ca in fiecare an cu roatele-n sus (am prevazut colanti peste ciorapi pentru anul asta)
Vom face cateva zeci de poze sub forma « uite lume ce tineri si frumosi suntem si ce bine ne distram » in care toti invitiatii vor fi cu gura pana la urechi.

Dupa care imi vor canta « la multi ani » (in fiecare an mi se pare mai penibil momentul), voi uita sa-mi pun dorinta si toata lumea se va cara acasa.

Ei pare cam trist si previzibil asa dar va fi amuzant. E buna rochia neagra ca nu se va vedea ce pun pe mine !

Acum trebuie sa fac lista cu ce-am realizat pana la 30 de ani, right ?

Pai am realizat ca viata e frumoasa (in ciuda faptului ca e plina de cretini…cu cat mai idioti cu atat cu nasul mai pe sus si in posturi mai importante…)

Mi-am dat seama ca iubesc natura : iarba, florile, mirosurile, apusurile, diminetile...si ca mi-ar placea sa-mi petrec viata in liniste. Asta nu se poate din pacate (deocamdata) pentru ca traim la Paris si « cine nu-si doreste sa traiasca la Paris ? »…

Mi-am dat seama ca e normal sa-ti pui intrebari existentiale si asta nu inseamna ca iesi din norma. Ci tocmai, ca ies din norma aia care traiesc ca vitele si NU-si pun niciodata intrebari.

Cu cariera m-am lamurit de mult, si in afara de profesii care chiar salveaza vieti sau a caror munca conteaza (medici, avocati, arhitecti) restul e vax, nu exista « cariera ». Ci doar o rutina care-ti permite sa traiesti.

La 30 de ani savurez momentele frumoase si nu ma mai gandesc la altele noi, repede, acum, aici.

Desigur am mai putin par in cap si mult mai mult pe corp…am insa aceleasi cosuri ca la pubertate (asta ar fi trebuit sa mi se ureze, mai putine cosuri !)

Am aceeasi silueta ca la 16 ani si incasez in continuare anti-complimentul « ingrasa-te sa arati si tu a femeie ! »…asadar inseamna ca arat a un fel de baietel acum.

Vorba prietenului meu dl. Escu : « Fata de cand eram copil, nu ma simt schimbat deloc in afara de barba si erectie » J pai si la mine e cam la fel, mai putin erectia poate.

Dupa cum vedeti nu prea ma pricep la bilanturi, tot ce pot sa spun e ca ma simt bine la 30 de ani. Nu-mi e frica de avansarea in varsta, de riduri, kile si alte prostii. Mi-e doar frica sa nu incetez sa evoluez, sa descoper, sa ma imbogatesc…

Mai am cateva sperante (desi nu multe iluzii), ma bucur de tot ce ma inconjoara si mai ales ca sunt vie (ca ar fi fost cu mult mai complicat sa fac unele chestii moarta)

Stiu ca a fost cam nostalgic acest post, desi nu vroiam, dar cred ca o sa am mai mult material de ras dupa seara de maine !

Tchuss !