miercuri, 30 decembrie 2015

Bilantul anului 2015


Gata, hai ca maine e Revelionul !

Reciteam postul despre Revelion din 2012 si ce fraiera eram. Pardon, sa-i zicem candida. De la secretia vaginala cu acelasi nume.

Hai ca intai fac bilantul socio-economico-mondeno-divortato-profesionalo-cosmogoreic al anului J

Incep cu aspectele personale:

-in 2015 m-a anuntat sotul ca vrea divort dupa ce nu l-am lasat la discoteca. In nici 10 luni, ne-am prezentat la tribunal si si-a luat un bobârnac de procedura de la judecatoarea feminista. Hihi, am chichotit in sinea mea printre lacrimi.
Ne revedem la anul la acelasi tribunal. Divortul va dura mai mult decat casnicia propriu-zisa. Expresia « lunga ca o zi de post » va putea fi inlocuita cu « lunga ca un divort de casnicie de un an ». De altfel cercatatorii (britanici!) ajuns la concluzia ca 2015 a fost anul cel mai lung vreodata inregistrat, de cand se masoara anii incoace.
Conform concluziilor expertilor, anul resimtit e echivalent cu ceea ce resimt telespectatorii care pica din greseala peste un interviu cu Becalli sau peste vreo emisiune de-a lui Dan Negru. Aceiasi experti explica ca fiecare minut ia cate o sutime de secunda in fiecare an si ca in ritmul acesta putem ajunge la 61 de secunde pana in 2100. Ca masura impotriva acestui flagel, guvernele europene s-au concertat sa instaleze borne de Candy Crush Saga in locurile publice, pentru a ajuta cetatenii sa le treaca timpul mai repede.

- Anul acesta m-am reînscris pe un site de dating, Tinder, si am constatat ca sunt aceiasi loseri ca si in 2010 cand l-am cunoscut pe reusitul de viitor fost sot, numai ca acum regulile jocului sunt mai dure, si barbatii vor sa ti-o traga fara sa-ti ofere macar o nunta la castel si o frumoasa casnicie de un an in schimb. Vor sa cedezi dupa o cola. Si eu nu beau sucuri.
Statisticile arata ca daca as renunta la lupta  de a intalni un potential tata (pardon, un iubit drag vroiam sa zic) si mi-as lua o pisica, sansele sa ma mai marit vreodata ar scadea subit si ingrijorator, in timp ce apetenta pentru feminism si ura impotriva rasei masculine ar creste la cote ingrijoratoare. Rezist asadar puternic tentatiei de a infia o pisicuta.

-dupa o lunga perioada de paralegal, in 2015 am devenit jurist. Adica acum in loc sa plimb un vraf de hartii, plimb tone de hartii si daca se pierd sunt responsabila. De asemenea nu mai am voie sa fac greseli de sintaxa  sau orice fel de greseli ca ma convoaca directia generala si ma umilesc intai in public apoi intr-un mail cu toate firmele, clientii, oamenii de servici, gandacii firmei in copia mailului.

Pe plan mondial, s-au intamplat urmatoarele evenimente, fie ele sociale sau politice:

-teroristii ne-au terorizat de doua ori, la inceput si la sfarsit de an, iar acest fait a avut drept consecinta ca productia si vanzarea de chiloti cu pampersi inclusi a crescut in randul francezilor.
Toti utilizatorii de facebook care nu si-au pus culorile tricolorului la poza de profil sunt acum fisati ca potentiali suspecti sau macar urmariti pentru « comportament antisocial » si « devianta conspirationala ». Anchetatorii au declarat ca ce stiau despre teroristi este ca erau tineri, francezi, si foloseau facebook. Asadar oricine corespunde profilului si NU si-a pus drapelul pe perete, ar putea fi anchetat. Uniunea Europeana, in elanul de solidaritate si mai ales in dorinta de eficienta binecunoscuta, a propus de asemenea crearea unui fisier centralizat cu toti cetatenii europeni care nu au postat niciun statut sau poza cu Parisul in zilele de dupa atentate.

- obezitatea a fost declarata ca boala. Sper ca in curand sa fie luate masuri speciale de lecuire a acestei « boli », respectiv plata a doua locuri de catre obezi in avion si-n locurile publice su obligatia de a folosi dubla cantitate de sapun.

- un chinez a facut un experiment adunand praful din aerul din Pekin intr-un aspirator, si intr-o saptamana a facut o caramida din ce adunase.  Guvernul chinez a tinut sa se arate optimist, si a explicat chinezilor ca norul de poluare este gros intr-adevar, iar pekinezii de acum inainte nu trebuie sa se increada doar in vederea lor cand se deplaseaza, ci va trebui sa faca apel si la gust, miros, atins, pentru a nu se lovi de lucrurile inconjuratoare  sau pur si simplu pentru a se orienta in spatiu. Poluarea este asadar o binecuvantare deghizata, pentru ca folosirea tuturor simturilor va contribui la ameliorarea rasei chinezesti si va face din micii omuleti cu ochi oblici  supraoameni.  

- in Franta, cu toate atentatele, era sa castige extrema dreapta. Una din axele programului celei mai tinere reprezentante a acestui partid, Marion le Pen, 26 de ani, este lupta impotriva avortului. Cu toate acestea, mezina a declarat ca nu are nimic impotriva avortului atata timp cat este vorba de musulmani.

- Angelina Jolie a decis sa-si mai ofere un copil de ziua mamei, dorinta ei fiind dintotdeauna sa aiba suficienti plozi cat sa creeze o echipa de fotbal, « Brangelina Stars ». Orfelinatele din toata lumea au sperat sa aiba sansa de a o intalni pe faimoasa starleta dar aceasta nu s-a decis inca ce institutie va fi aleasa.

- prin Romania suspectii obisnuiti : a fost o semi revolutie, fonduri furate, arestari, discutii cu catedrala neamului dar m-au enervat atat de tare ca n-as sti sa va spun exact ce s-a intamplat si mai ales cum va fi. Previziunea mea ar fi carageliasca: fix ca-nainte.
- o noua moda medicala s-a stârnit in Europa, mai ales pentru oamenii plictisitori si fara personalitate: alergia la gluten. Pentru cei care nu au chef sa faca sport si tin cu tot dinadinsul sa plictiseasca toata lumea si sa-si traga un glont in viata sociala, regimul fara gluten este cheia. Le poti vorbi tuturor despre asta, te poti uita pe toate cutiile de alimente si poti face figuri la masa gazdei care s-a chinuit sa gateasca pentru tine. E perfect daca ai fibra de figurant si nu stii cum s-o manifesti !

Oameni buni, inchei aici, va mai spun atat : sunt in Franta  de Revel ca m-am organizat prost si am venit cica sa « muncesc » zilele astea cand trebuia sa fiu in fundul patului uitandu-ma la porcarii la teleu. Am gasit insa un revelion cu bani, ma duc cu trei muieri,  vom fi toate in rochii negre ca asa e « elegant », o sa aratam ca niste ciocli si probabil e bar de negri dinala unde-ti tii haina pe brat si dansezi langa toaleta. O sa va raportez cum a fost dupa petrecanie.

Va urez chestii misto pentru anul care vine, gen soti model care nu necesita bataie, copii care adorm fara droguri, si mai ales programe misto la televizor sa treaca vremea mai usor ! Si sa ramaneti vii ca e cel mai important, si mai ales morti nu puteti sa-mi cititi blogul! V-as pupa dar nu m-am spalat pe dinti !

sâmbătă, 26 decembrie 2015

Ca un fel de sms de Craciun mai lung

La multi ani dragi prieteni!

Va doresc chestii frumoase, cu bucurii si sanatate si castig la loto! (ca e clar ca din munca cinstita nu mai avem nici o sansa…)

Am venit acasa in Romania de Mos Cracila dar drept sa va spun imi place tot, nu prea stiu de ce sa rad…ma simt ca o straina cu unele lucruri, care ma surprind si-mi dau seama ca m-am schimbat profund traind in strainatate…de exemplu cate preparate fac mamele, cata munca fara sa astepte sa li se ridice statuie sau vreo multumire speciala…sau cand mergi la o masa si gazda iti da la tine bucate sau ALTE preparate (gen gemuri sau muraturi sau vin si visinata…). Nu s-a pomenit asa ceva in Franta iar aici e normalitatea insasi…








Hai ca stiu de ce sa rad, de sms-urile alea de sarbatori, a primit mama unul penal, care ai zice ca vine de la un copil de 10 ani, de fapt el e de la un doctor de 60…vi-l pun aici sa savurati si voi frumusetea asta rara: “Pe la ferestre cad stelute/ Iar pe foc sunt sarmalute/ Bradul e impodobit/ Mosul e din nou grabit/ Peste tot e bucurie/ Si Craciunul iara vine”

Ultimele doua versuri nu rimeaza dar astea-s detalii, afara e cald de mori deci singurele stelute de la ferestre sunt probabil flegmele dezgustate ale vecinilor, noi brad n-am facut, sarmalutele erau sarmaloaie, mosul nu exista, peste tot e saracie, nu bucurie, iar Craciunul era sa fie amanat ca era Hrusca bolnav.

Imi place si idea asta de a face schimb de cacaturi de Craciun. Cica procentul oamenilor satisfacuti cu cadoul de Craciun este de 20%. Adica 80% din oameni se trezesc cu alte porcarii pe care ori le re-daruiesc ori le pun la pastrare “ca nu se stie niciodata”.

Eu in fiecare an la curatenia de Craciun regasesc unele cadouri pe care nu indraznesc sa le re-daruiesc, si-mi sparg capul sa ma gandesc cu cine vreau sa stric prietenia sau imi pasa suficient de putin incat sa le daruiesc cacaturile alea.

Primul cadou de rahat este un set de cutitase de unt cu capete de reni si ingerasi, made in China desigur. Si designed probabil tot acolo. Deja, cine dreacu foloseste cutitase de unt daca nu sta la vreo casa Regala sau nu e depresiv si i-au interzis aproapiatii sa aiba un cutit adevarat la indemana? Apoi, reni?! What the fuck? Nici in cur nu poti sa ti le bagi ca te-ai irita cu caciulitele renilor...Deci n-am ce face cu frumusetile astea rare…

Mai am un papirus "autentic" cu niste simboluri egiptene, nici pe ala nu stiu cui sa-l dau ca nu stiu ce inseamna desenele alea…desi la romani ar merge sa le spun ca e ceva cu noroc si prosperitate si sunt sigura ca ar crede. Aici daca spui omului astea doua chestii (ca vin din astrologie, religie, cafea, bobi) cred! Sunt atat de insetati dupa astea doua chestii ca inghit orice. Mai putin stiinta. Daca e demonstrate stiintific nu te ia nici dreacu in serios.

Am vazut si la Dana Grecu doi invitati “specialisti” care spuneau ca anul viitor e anul fecioarei, si numerele de destin 5, 9, si 3- si multiplele lor, cat si 1, 2, 4, toti astia vor avea ani extrem de buni. Si daca nu extrem de buni, macar buni. Deci practic an bun pentru toata lumea. Ma putea invita si pe mine ca o ameteam cam la fel de bine.

Al treilea cadou de dat mai departe ar fi o penita cu pana, primita la un moment dat de la cineva care ma credea artista. Dar n-am nici cerneala, nici birou, si cred ca nu mai stiu nici sa scriu de mana. Cui as puteau eu sa fac cadou pana asta? Poate lui Mihaela Radulescu, ca e scriitoare si suficient de perversa incat sa-I gaseasca un alt uzaj daca e prea obosita sa scrie.

Ce m-a mai surprins la Bucuresti? Mancatul de sorici. Adica principiul soriciului, frate e pielea arsa a unui cadavru!! Ras cu lama ca sa nu fie paros, ca stii, sigur mancam piele de porc, care porc se aseamana cel mai mult cu omul ca anatomie (tendinta de canibalism) dar intelegi, nu ne place perisorul…adica ca natie civilizata, dupa epoca neoliticului, mai mananca sorici? Ca sa nu zic ca n-are nici un gust, de-aia ii si adaugi sare la greu.

Mama zice ca am devenit o frantuzoiaca figuranta si sa nu uit ca sunt jumate olteanca si daca chiar nu-mi place soriciul per se, trebuie sa-l mananc din unicul motiv ca merge cu praz!

Romancele mi se par toate superbe si incredibil de aranjate, insa mi se pare ca nu zambesc destul. Prea serioase…zambetul e intrarea la suflet fetelor! Hai ca incep cu fraze stil Poptamas. Vreau sa scriu un post anti-inspirational, ca prea toate blogurile (de success!) sunt pline de sfaturi despre fericire si “cum sa fii bine tu cu tine” lucrez la postul asta si va fi fun! O sa va invat cum sa deveniti cinici si sa fiti complet nefericiti cu voi! J Dar serios, daca zambiti nu va mai trebuie nici margele de curcan! Eu una nici nu ma mai omor cu pensatul din acelasi motiv! Fac niste economii de milione doar cu zambetul!

Inca o faza amuzanta mi s-a parut vizita lui popa cu botezul, uitasem de 'traditia' asta. Cica e si anunt in bloc cu zilele in care trece popa! Probabil sa stii sa aranjezi prin casa, sa nu vada preotul chiloti aruncati sau urmele de cocaina pe masuta din sufragerie. Si un prieten zicea ca ar vrea sa-l roage sa-I sfinteasca si lui tobele, ca poate se imbunatateste sunetul, dar ca s-ar jena oarecum sa-I ceara ceva in mod special. Si replica geniala a amicului Escu a fost: “Pt bani sfintesc preotii orice, motoare de masini, stergatoare de parbriz, daca-I dai suficient iti sfinteste si p**a!” J

Anul asta nu m-au mai interesat cadourile, am primit carti, cee ce ma bucura cel mai tare, incerc sa-l impun de Camil Petrescu la clubul de carte la care ma duc la Paris, e tradus si-n franceza acum!

Cica printre volumele cele mai cumparate anul asta au fost si “50 de nuante de gri”…come on, oameni buni, se gasesc perversi pe toate drumurile, n-aveti decat s a va inscrieti pe site-urile de intalniri! N-o sa mai aveti nevoie de pierdut vremea cu cititul de asemenea carti.

In orice caz, pentru anul care vine, va doresc numai lucruri frumoase, sa fiti bucurosi si fiecare zi sa fie ca un mic extaz (dar nu din ala ca in ’50 de nuante de gri”), si nu uitati sa zambiti (daca n-ati mancat ceapa, daca ati mancat, puteti sa tineti gura inchisa!)


Va imbratisez cu drag pe toti!






vineri, 11 decembrie 2015

Piscina si posterioarele


Bai m-am tot gandit despre ce sa scriu, pot sa fac politica ca doar e la mâna oricarui debil sa-si dea cu parerea si ce ma costa, e blogul meu, DAR mi se pare ca e prea mult, am obosit de-atatea discutii de teroristi si bombe si frica si stupizi de politicieni…
O sa fac si politica dar dupa luna decembrie.
In postul de azi o sa va povestesc cum ma duc eu la piscina de doua ori pe saptamana (ca stiti ca sunt sportiva Daciadei). Va spuneam de aia cu reinventarea de dupa divort, sau ma rog, fiecare om caruia i se nazaresc pitici dansatori pe creier, unii o dau pe religie, altii pe amante, altii pe alcool, tutun, eu am gasit asta cu sportul pana la epuizare. Nu e prea vicios si murdar cum ar fi de preferat pentru un adult de 32 de ani, si in loc sa-mi grabeasca sfarsitul imi prelungeste agonia, dar am facut si eu ce-am putut.
Sa va spun deci de la piscina : e plin de oameni, plin ochi, indiferent ca e frig afara de te ia sinuzita de par de la iesirea din bazin sau iti ingheata mucii-n batista.
E misto expresia asta, ca acum nu mai au oamenii batiste, dar l-am vazut pe un nene cu o batista adevarata !! Mi s-a parut mega scarbos sa-ti sufli nasul IN BATISTA, si mi-am amintit cum mamele noastre le si spalau de mana !! Ce relatie stransa se crea cu mucii pe vremea aia, nu se dezgustau mamicile! Si nici macar nu erau mucii lor, bunica-mea spala mucii intregii familii ! Cred ca de-aia luptau atat sa nu raceasca nimeni, de aici vine expresia « sfaturi babesti impotriva racelii », in traducere libera : « Sfaturi babesti impotriva-ce-pana-mea-tre-sa-frec-atata-la-fluidele-voastre-de-rahat »
Dar sa revenim la piscina. Ma duc la una municipala (deci deschisa prostimii caci ieftina), si olimpica (de 50 de m, deci usor inacessibila partii nesportive din prostime, ca trebuie sa te tina sa faci lungimi).
Ma duc de doua ori pe saptamana, dintre care miercurea seara dupa scarbici, ca inchide la 21.
Innotatorii sunt ca soferii, adica de toate felurile. Am realizat o mica tipologie :

1)    Innotatorul agitat care vrea sa fie primul (la ce?)- si depaseste pe toata lumea desi nu inoata mai repede ca tine dar trebuie sa fie inainte. In proces te izbeste, zgarie, impinge (nu e ca si cand il poti recunoaste dupa si-i trage doua peste boneta sa-l calmezi…). Fantezia mea secreta cu astia e sa reusesc sa le smulg boneta cand ma imping si sa o arunc la mal! Na, fugi dupa ea excitatule ce esti! Oboseste-te putin !

Altfel au cacat dinala in nari sa nu cumva sa le intre apa-n nas! Adica da, agitei dar pana la apa-n nas!!
 
2)    Inotatorul care face prea multe pliciuri si valuri- te zapaceste cu pliciurile picioarelor, bratelor, cand trece asta este apa si in aer, unde ar trebui sa fie aer in loc de apa. Ca de-aia scoti capul. Asta se crede gratios si aerodinamic dar inoata ca o curca beata.
 
3)    Grasii, care sunt acolo cu un scop- fac si ei lipa-lipa complet ineficient, dar trebuie sa-i admiri pentru efort.
 
4)    Cuplurile de indragostiti- astia ma calca pe nervi mai rau decat agitelul. Cum se opresc ei sa se pupe (e bazin de innot frate, nu spa !!) si sa rada zgomotos si sa ne arate la toti ca poti fi sportiv si indragostit in acelasi timp si viata e frumoasa si pasarelele…bagi capul la fund dezgustat in momentul asta.
 
5)    Perfectul- probabil jucator de polo, nu-l vezi, nu-l auzi, este gratia intruchipata si are un corp de Adonis si arata perfect boneta pe capul lui- si ai face orice sa-ti arunce o privire –de preferat cand stationezi, nu cand innoti ca toporul la fund sau ca canisul vecinei de la 3! Si cand in fine te onoreaza cu o privire (compatimitoare), ori scoteai slipul din cur, ori stergeai o balutza de pe barbie, ori e saptamana cand NU ti-ai epilat mustata…
 
6)    Gagicile de smecheri- alea cu silicoane mai exact- inoata foarte delicat, nu avanseaza, de fapt inoata stand cumva, si le reperezi rapid pt ca fac pluta si sanii arata ca doua mingi nemiscate, de fapt daca esti miop ca mine si le vezi de departe, ai putea sa chiar crezi ca-s doua mingi aliniate in apa !

7)    Fetele care vin impreuna la piscina « pentru ca suntem prietene adevarate si prietenele adevarate fac totul impreuna » ( a se citi cu o voce complet nazala si afectata). Astea se aseaza de obicei pe margine cu o jumate de deget de la picior in apa si stau la taclale. Nu deranjeaza pe nimeni (poate as putea sa discut cu ele sa ne coalizam impreuna agiteilor). Le vezi apoi la dus, frecand zelos « sa dea jos clorul ». Desigur vor posta selfiuri cu ele « la sport »
 
 
 




De la vazutul asta de oameni la dus am facut o sub-tipologie, tipologia fundurilor.

Cururile sunt ca oamenii (o sa intru in istoria citatelor cu cuvintele astea !), si am observat ca posterioarele seamana cu posesorii lor : posomorîte, lenese, adormite, fara speranta, sau dimpotriva, vesele, jucause, pline de speranta ! Introvertite, prea extravertite !, nesigure (alea care nu sunt sigure daca vor sa se ingrase, sunt asa pe dunga, inca se decid…). Am o colega antipatica care fix asa e si sunt sigura ca si curul ei e la fel : are un inceput de barbie dubla, usor plinuta dar nici sa se ingrase ca lumea nu e in stare !

O detest cu pasiune pentru ca e ca baba aia la care am locuit 4 ani si care m-a terorizat, de altfel asa ii si spun colegei, baba 2, genul Gica-contra din principiu, « nu » la orice.

Nu dau nume dar sunt sigura ca s-ar recunoaste daca ar citi (traduce), dar nu citestea ea sub-culturi dinastea ca nu merge decat la expozitii si la filme de autori si smartphone-urile sunt pentru prosti fara cultura (deci probabil nu stie sa foloseasca nici gugalul ca lumea)

Cam atata, nu ma lungesc, dar scriu curand cu body combat-ul si un post traditional de mos Cracila, ca in fiecare an scriu !
 


 



luni, 23 noiembrie 2015

In urma atentatelor din 13/11/15

Pentru ca blogul meu se cheama « Parisul meu », si pentru ca in ciuda cârcotelilor de ani de zile impotriva francezilor, iubesc tara asta de adoptie si tin chiar si la francezi, vreau sa spun si eu cateva vorbe despre atentate. O sa incep cu cateva idei mai serioase si pe urma o dau pe misto, promit.

Stiti ce s-a intamplat aici, nu mai repet elementele tragice…in schimb, ne-a anuntat presedintele ca e razboi, ca sa ne tzâtzâie curul si mai rau decat dupa ziua de vineri cu atentatele. 

Acum, asta cu razboiul e metaforic, vorba saptamanalului « The economist »… trebuiau niste explicatii suplimentare pentru cei care nu le au cu metaforele…in unele cazuri e simplu, gen in cantecul lui Tom Cochrane  “Life is a Highway”, nu se astepta nimeni sa gaseasca pe drumul autostrazii statii de petrol din cand in cand. Dar uneori metaforele inseamna lucruri diferite pentru oameni diferiti.  

Presedintii insa nu rezista tentatiei sa dea cu razboiul peste declaratii oficiale (razboi impotriva drogurilor, a traficantilor, a crimei...). 

In realitate, un razboi clasic cu armate si teritoriu controlat, n-a mai fost declarat oficial de la al doilea razboi mondial. Iar teroristii astia ISIS fix asta vor, armata apartinand unui stat. Insa desi teritoriul lor are ceva dintr-un stat, anume forte armate, servicii sociale rudimentare, acesta e complet nerecunoscut, si isi pretinde teritorii pe care state adevarate le pot revendica de-adevaratelea, ca-s ale lor. 
Dl Hollande, numind acesta un razboi, risca sa le dea un statut oficial cand numeste 8 oameni cu arme si bome capabili de « razboi » impotriva unei puteri nuclare.
http://c14.zedo.com/jsc/images/inReadcloseicon.png
 
Cert e ca in Paris tensiunea se simte pe strazi, la servici, in transporturi, in ambianta extrem de stresata in general.

Da, acesti asasini au atacat inima valorilor franceze (si a unei natiuni civilizate), libertatea, iesitul la terasa, mersul la un concert, bautul unui pahar fara griji. Francezilor le place viata si toate placerile care decurg din ea : ras, mancat, jucat, uitat la filme, tzatze goale, scarpinat la coaie, gradinarit, citit, filozofat la terasa, savurat un pain au chocolat, gradinarit, mers la mare, lenevit fara grija.

Asta inseamna lumea libera, societatea deschisa si moderna, un model la care aspira o mare parte din planeta…si cred ca asta indica solidaritatea, drapelul francez prezent pe toti peretii de pe facebook. 
Desigur ca toate tragediile care se intampla in alte parti in lume sunt importante si demne de interes si compasiune, diferenta este ca Franta a dat totusi lumii extrem de multe valori care au modificat umanitatea in bine de-a lungul timpului (Pasteur, Curie, Victor Hugo, Dumas, Marie-Thèrese, Jeanne d’Arc, Haussman, si nu enumar decat cativa…)
Cred ca pe langa brutalitatea, nedreptatea profunda si teroarea reala semanata de aceste atacurilor, Franta a obtinut asemenea solidaritate unanima pentru ca tara asta  ocupa un loc simbolic in lume, prin tot ce reprezinta ea, bucatarie, arte, moda, lux, iubire pentru frumos. 
Asta nu scuza tacerea lumii intregi referitor la atentatele din Liban...cu o zi inainte de atentatele de la Paris, in Beirut, acelasi Daesh executa atentatul cel mai sangeros de la razboiul civil incoace: 43 morti, 230 raniti...n-au fost lumanari aprinse, nici "Safety Check" pe facebook, nici drapeluri, nici o lume intreaga indoliata...cu siguranta era nevoie de mai multa solidaritate acolo.

In ultima saptamana s-au inrolat 1500 de persoane in armata franceza. In fine se trezeste sentimentul patriotic in francezi, ma bucur ca in fine sunt animati, vii ! Pacat ca a fost nevoie de o astfel de tragedie…

Gata, trec la partea amuzanta.

Nu stiu daca ati vazut la tembelizor, cretinul care i-a adapostit pe doi dintre teroristi era si el un fost condamnat de crima (a unui adolescent de 16 ani), si i-au luat un interviu sa-l intrebe de ce a adapostit alti criminali, si cum de nu a realizat ce puneau aia la cale. 
Omul a dat niste raspunsuri "sincere", extrem de amuzante :

" M-au intrebat daca stiu sa fac cocktailuri molotov, le-am zis ca nu stiu, ce sunt barman ?!" 
"E adevarat ca m-au intrebat daca stiu sa fac o bomba, dar eu am crezut ca vroiau sa mergem la piscina "
"Am vazut kalashnikoave dar mi-au spus ca erau de la paintball"
" Da, am vazut arme dar am crezut ca o sa turnam un clip"
 
Aici o poza cu reusitul asta mic.


Mai e o chestie care a ramas ne-elucidata, anume de ce s-au explodat baietii aia in AFARA stadionului, cand planul era PE stadion.

Eu zic ca ori l-a trecut o nevoie pe unul si si-a zis ca pana-si da jos tot, pantofii, sireturile, pantalonii, centura explozibila si tot, pfff, mai bine se duce la virginele alea mai repede. Ori asta ori nu le-a mai mers walkie talkiul si a inteles in loc de « asteapta »-  « gata merge dreapta »…ce e cert e ca unul isi uitase biletul de meci si de-aia n-a intrat pe stadion…adica cat de idiot sa fii sa organizezi ditamai operatiunea terorista si sa-ti uiti biletul frate…asta-mi aminteste de melodia aia a geniilor de la O-Zone cu iubire mare amor ghebos « da’ n-am bani de bilet »…

Am citit si-o analiza a unui criminolog (Alain Bauer) a doua zi dupa atentate : « Se poate sa urmeze o replica a atentatelor, ori imediat, ori dimpotriva, totul va ramane calm timp de sase luni ». Multumim pentru precizie.

Altfel o idee buna pentru viitor ar fi ca teroristii sa se explodeze intr-un cimitir. Sunt sigura ca ar aparea vreun criminolog asemenea dlui Bauer de mai sus care ne-ar spune ca e cel mai mare atac din capitala, 500 de corpuri !! Si ca gaseste "bizarre" felul in care jihadistii au reusit sa faca o bomba care descompune corpurile si apoi le-au si bagat in cutii sub pamant imediat dupa explozie.

Am auzit o stire foarte amuzanta, care se referea la frigul subit care s-a abatut asupra Parisului, si cineva intreba prezentatorul meteo: “Si ce sfaturi ne dati pentru lupta impotriva frigului?”, iar asta a raspuns : « Puneti-va veste anti-glont ! »…

Poate ati vazut de asemenea ca in atacul de la St Denis a murit si un biet caine, Diesel.
Initial se credea ca totul a fost organizat de Abu Waf Waf, seful cainilor jihadisti din zona Sinai.


De fapt se pare ca creierul era Abu Miaou, un pisoi terorist radicalizat din 2001, in urma mortii a numerosi frati dupa bombardamentele din Afganistan de catre Americani. Un razboi orchestrat de George Bush si caine sau.

Abu Miau a anuntat asadar printr-un filmulet ca va face tot ce-i va sta in putere pentru exterminarea sub-rasei canine de pe suprafat pamantului.
Asadar se confirma teoria ca Statul Islamic nu se mai multumeste sa recruteze doar fanii jocului Call of Duty, dar si animale.
Vorba francezului : « Bon courage ! »

P.S: TOATA lumea a fost solidara cu Franta:


luni, 7 septembrie 2015

La cresa sau nu la cresa

Nu stiu cum e in Romania, dar aici in Franta septembrie e o luna extrem de importanta. Este ceea ce se cheama « la rentrée » (intoarcerea). Adica venitul din vacanta si intorsul dreacului-o-data-la-servici/scoala/gradinita/cresa-ca-de-o-luna-jumate-umblati teleleu. Pe scurt J

Pentru servici exista somajul, pentru scoala corijentele ( gradinita se cheama tot scoala la francezi) iar pentru cresa exista lipsa de loc. Mare mare problema aici, mult mai multi copii decat locuri.

Asa ca parintii se inscriu pe locuri de cresa de cand sunt mamele gravide in luna a 5-a (sau celibatarii de cand devin un cuplu, ca nu se stie!!), se chinuie o gramada sa-l bage pe micutz in aceasta institutie (adesea extrem de scumpa !) in care ar scapa de el toata ziua si pe bani totusi mai putini decat daca ar plati o dadaca la domiciliu.

Cand primesti un loc la cresa e o victorie persoana, deschizi cea mai buna sampanie si dai o petrecere cu rude, prieteni si dusmani.

Din cate am inteles din diverse povesti, parintii cu micutul se duc la un interviu, la care interesatii se analizeaza si evalueaza reciproc, si adesea cresa decide daca il vrea pe micut (si pe parinti, ca nu vrea nimeni tzacanitzi care vor sa manance copilul numai mancare bio, are nevoie de rugaciunea zilnica la Allah- sau alti Dumnezei-, nu doarme decat in pozitia fetusului in patut orientat inspre Est ca asa spune in feng shui, mucii nu-i trebuie stersi decat cu batiste din bumbac ecologic si eventual reciclati etc.).

Bazandu-ma deci pe diversele povesti pe care l-am tot auzit (normal, doar sunt divortata si n-am nici cu cine sa fac copil, e logic ca lumea sa-mi vorbeasca despre crese !), mi-am imaginat asadar cam cum s-ar intampla un astfel de interviu. Poftiti aici:

Parintii ajung la interviu cu Gigelul de doi ani (am zis doi ani ca sa fie in stare de ceva, ca il poti baga la cresa de la 3 luni dar nu e decat o burta, perfect neintersanta in orice poveste oricata imaginatie ar avea autorul):

             -Buna ziua, zice directorul, ar putea Gigel sa ne faca o demonstratie de imperecherea a cuburilor acestora ? (observati ca testul seamana izbitor cu cele de la Academia de Politie)

Mamica, grijulie :
              - Gigel, ia fa tu un castel cu cuburile astea, da frumos asa cum nu stii DECAT tu sa le faci.
Gigel ia cuburile, arunca unul in ochelarii evaluatorului si cu unul isi da peste fluierul piciorului. Incepe sa urle.

Examinatorul noteaza cu voce tare :
      Mijloc de constructie sociala. Serioase probleme emotionale. Am dubii profunde daca Monsieur Gigelesco se va putea adapta societatii moderne si mai ales cresei noastre, care are un nivel de exigenta conform reputatiei sale."
      - Stie sa faca la olita ?

Mamica, aranjand cuburile pe culori (perfectionista) :
   -   Ash, cum sa NU stie !…exact CE sa faca la olita ?

Evaluatorul, plictisit :

   - Uite ce e, va propun sa ne vedem intr-o saptamana, va mai dau o sansa atunci. Astazi sunt plictisit, in plus ati muscat din pauza mea de functionar de 3 ore.

Parintii pleaca, cu coada intre picioare, copilul urla ca din gura de sarpe, cuburile sunt aruncate care-ncontr-o intr-o debandada care seamana cu Hiroskima dupa bombardament.
Familia ajunge acasa, si dupa o cearta de zile mari in care mama il certa pe tatic ca ii spala dintii copilului pe verticala in loc de pe orizontala si ca va crea un psihopat, se hotarasc sa faca un brainstorming demn de serviciile secrete israeliene, decid sa-si vanda masina ca sa dea o spaga sanatoasa directorului de cresa si sa termine o data cu problemele.

Saptamana urmatoare, dimineata interviului. Printr-o intamplare nefericita cum numai zeita destinului mai poate organiza, Gigel l-a pierdut pe Ricky, ursuletul de plush cu care merge peste tot. Drama in familie, toata lumea il cauta pe blestematul de Ricky care taman acum si-a gasit sa faca pe ghidushul si sa se ascunda, cand miza este atat de mare.

Intr-un final pleaca fara el dar cu plicul pregatit cu banii de pe masina (de spalat ea masina, ca nu vrusese nimeni Twingoul ala amarît…) 

Evaluatorul e gata plictisit, isi suge niste resturi de maslina dintre dinti cu un zgomot iritant. Dar stie ca in pozitia lui de forta ar putea sa-si suga si degetul de la picior ca ar fi la fel de social acceptabil.

                - Asadar, Gigel, ia sa vedem, stii sa lipesti abtibilduri pe cartoanele astea ? Si apoi sa-mi faci o oaie din plastelina asta ?

Mamica traduce in limbaj gagautezsc lui Gigel cererea domnului director.

Gigel trage un urlet de furie amestecata cu nostalgie dupa Ricky, scuipa suzeta cu sete, se uita FIX in ochii directorului si spune :

      - Oaie din plastilina sa-ti faca ma-ta, baaa !!!

Parintii sunt in extaz, sunt primele cuvinte ale lui Gigel si nu mai conteaza ca au dat déjà plicul, a meritat ! Au stiut ei mereu ca Gigel avea un mare potential si acum simt  cu siguranta ca este un invingator. Lucrurile astea se simt pur si simplu.

Se ridica victoriosi si decid ca n-au nevoie de cresa pentru ca Gigel e un rebel in suflet care poate creste si singur in lumea obiectelor conectate, nu va avea nevoie decat de un laptop si se va descurca singur. Ca un invingator ce e.

Din fondul cuptorului cu microunde, pana si Ricky surade mandru.




marți, 1 septembrie 2015

Unde sunt barbatii?

Ca viitoare curand divortata, astazi vreau sa scriu despre un subiect foarte delicat : dating-ul. Ma rog, voi amesteca mai multe in subiectul asta ca stiti ca am disciplina unei maimute care-a fumat marijuana.

Revenita de curand pe piata intalnirilor (pe care le fac mai ales in imaginatie de la mine de pe canapea, dar orisicat !) am putut remarca unele chestii. Nasoale ele chestiile. Care explica de ce sunt atatia oameni singuri pe lumea asta.

In primul rand, mi se pare ca termenul asta atotcuprinzator de « feminism » ne prejudiciaza uneori pe noi femeile si e cam prost inteles.

Mi s-a intamplat recent sa ma intrebe un barbat inainte sa ma asez pe scaun, daca sunt feminista. La reactia mea busbei (bouche bée in varianta originala ;) omul mi-a explicat ca in functie de raspunsul meu, imi tine sau nu scaunul, ca sa nu jigneasca. De ras ca sa nu plangi.

Apoi e problema notei de plata. Care de asemenea trebuie impartita, tot in numele feminismului. Si societatea franceza crede sincer ca daca femeia nu plateste, nu se asuma complet, ba e chiar jignita.

Am avut discutia cu prietenii din excursie la munte, si TOATE fetele din grup spuneau ca ele se simt jignite daca domnul plateste nota la prima intalnire, ca inseamna ca le crede incapabile de a-si purta singure de grija. 
Cand am argumentat ca dimpotriva, e o maniera prin care EL iti arata ca te place, si te face putin «  a lui » platindu-ti, mi-au spus ca e o conceptie de « Europa de Est »- probabil a se citi in asta « din evul mediu »…

Personal, mie un barbat care nu plateste la prima intalnire imi transmite doua lucruri : ori ca nu e interesat, ori ca e un mic zgarcit prost crescut.

Intr-o relatie e diferit, cand s-au cristalizat lucrurile, e normal sa fie oarecum jumi-juma, dar proportial cu castigurile fiecaruia. Insa numaratul cu « imi datorezi atat de la sucul de ieri » ma scarbeste profund. Mi se pare mult mai normal sa plateasca o iesire unul, o iesire celalalt, pentru amandoi, si in general barbatul mai mult decat femeia. Pentru ca, dincolo de feminism, EL vrea sa-ti arate ca te iubeste, te apara, si poate sa sustina cuibul (ca cam despre asta e vorba, nu, doar suntem primate la baza ?) ; si in plus, de la natura EI sunt facuti mai mari, mai puternici si mai invadatori (inclusiv fizic). 
Desigur mi-au iesit vorbe ca as fi materialista. Ceea ce e ironic pentru ca stiu putina lume mai generoasa (material si nu numai) decat mine, si in prietenii si in iubire. 

Din nou despre feminism, ma gandeam la « carieriste ». Detest carieristele. Ce om normal la cap, face un scop in sine din cariera ? Adica sa muncesti zi lumina pentru o corporatie, un mare patron invizibil care probabil e la el pe yacht chiar acum, in timp ce carierista tasteaza 5 mailuri pe secunda.

N-am auzit vreun medic sa-si spuna « carierist », cineva pasionat de meseria lui, o face si bine, fara sa se dea mare si rotund la toata lumea cat e el de « carierist ». Si rar am auzit si un barbat sa-si spuna « carierist ». Munceste mult ori pentru bani ori din pasiune, si in general sa sustine cuibul bine, asta e si n-are nevoie sa faca tapaj cu chestia asta.

Dar carieristele mi se par cele mai ipocrite si lipsite de substanta fiinte, genul ala care erau primele in clasa la scoala si care nu te lasau sa copiezi la teza la matematica cat sa iei un 5 (ca nu umblai dupa performanta !), in general uratzele sau cu ceva complexe solide (si nici macar facutul foamei ! care complex l-as respecta dar de obicei complexul asta rezulta in vocatie si pasiune pentru o meserie). 

E asa un paravan faza asta cu carierista, care acopera ceva stil « sigur ca viata mea n-are sens si oricum n-am cu cine sa fac copii, DAR cariera e tot ce conteaza pentru mine ! ». Hmmm...
Luati exemplul meu, n-am nici cu cine sa fac copii DAR nici carierista nu sunt ! (adica n-am cariera mai pe scurt). Imi plac stancile J si scriu despre ele.

Dar, ma intorc acum la celibatari si la dating. La acest mare high-five ratat intre cele doua sexe.

Sa va spun cum se intampla pe-aici in Franta, ca nu stiu cum e-n Ro : oamenii se intalnesc, de obicei pe site-uri, mai rar se cunosc prin prieteni (desi dupa o varsta toti prietenii au copii si s-a terminoiu cu iesirile)

Daca se inteleg la prima intalnire cu plata paharului de suc (ceea ce de obicei omoara in fasa majoritatea potentialelor relatii !) EI ar vrea sa faci sex cu ei de la prima intalnire. Maxim la a doua. Un fel de « sa testam produsul ». Doamne fereste sa existe vreun pic de profunzime in relatie.

Trebuie sa va fac putin context la barbatii frantuzei si de ce sunt ei asa calâi.
In primul rand au fost crescuti de mame divortate, fix feministele din anii 60-70, care in principiu vroiau libertate sexuala, financiara, si detestau barbatii. Carieriste eventual.

Din toata experienta mea de baby-sitting si dupa discutii cu alte experiente similare ale prietenelor, ce reapare des in discutie despre educatia frantuzeasca este cuvantul “individualism”- totul pentru puishor singur, gustare doar pt el, nu care cumva sa se imparta ceva la scoala, si in general “trebuie sa te descurci singur in viata”. 

Parintii mai mult absenti, ca deh, trebuie bani si orele de munca-s multe…asa ca copiii cresc mai mult la scoala, la activitati nenumarate (ca fac de toate in fiecare zi), si singuri. Afectiune destul de putina, nu e cu pupaturi ca la noi non-stop, chiar rar am vazut parinti sa-i zapaceasca in pupici pe copiii francezi. Mai degraba ii uita pe autostrada.

Si asa devin bietii adulti calâi si pur si simplu nu pot oferi mare branza, sau si daca dau e cu masura si fara iluzii. Individualism, si totul e inlocuibil.
Nu mai exista ideea aia de traire plenara, sa dea pe spate femeia, sa o zapaceasca, sa o epateze, ca pe o provocare pentru el insusi in primul rand.

Pe cat ma mira de tare ca in Romania cuplurile care nu merg continua sa stea impreuna (desi e clar ca-s plictisiti morti si nu mai e nimic acolo), pe atat ma surprinde aici pe cat de usor se despart, cu copii, familii reconstituite, etc. Ciocnirea civilizatiilor.

In al doilea rand, la intalniri, nu mai exista niciun ritual de seductie, iar asta cred ca e valabil peste tot, nu doar in Franta. Dupa mine, ca sa te poti indragosti, iti trebuie un timp. Necesar visarii, iluziilor si punerii a cuiva pe un piedestal. Sa ti se activeze imaginatia. De altfel depinde mai mult de propria ta imaginatie decat de omul din fata, dar ce e clar e ca trebuie timp.

Ritualul asta este asadar o mica investitie in cuvinte, uitaturi la luna, iesiri, priviri cu subînteles, etc. « Rahaturi », cum le-ar numi prietenul meu Tecaru.

Ei bine la Paris, barbatul vrea direct sex la prima intalnire, care pe langa ca e un act complet steril in afara contextului, omoara din fasha potentialitatea de indragosteala. 

Toata tensiunea pe care creierasul trebuia sa o creeze, dusa pe Sena!

Iar daca nu vrei sa joci jocul asa, sa faci sex de la prima (sau hai a doua intalnire !), nu te vrea nimeni cat oi fi tu de interesant. Se gaseste mereu una care vrea. Careia apoi ii vor spune ca ei nu se pot angaja serios, mai ales nu le pot promite nimic, dar ca sa stea linistite ca daca e sa iasa ceva va iesi ca doar au mai fost in relatii serioase.

Si uite asa suntem o generatie de oameni rupti pe interior fara iluzii si fara imaginatie.
Iar ca femei, feministe si carieriste, ne e chiar jena ca ne doare mizeria asta, ca nu putem fi si noi superficiale, adica sa cream niste relatii complet artificiale si sterile care nu ne incalzesc in niciun fel (poate doar pentru pusul pozelor pe FB cu ce vieti pline avem). Ba dimpotriva, din cauza feminismului, aud femei care spun ca nu le deranjeaza aventurile de-o noapte (ceea ce mi-e imposibil sa cred!)



Vreau sa mai vorbesc despre ceva, desi din nou nu e amuzant, dar sunt subiecte la care ma gandesc de ceva vreme si m-as bucura daca ati dezbate (sari in cap ;))

Stiu, tot postul asta e o analiza facuta pe genunchi, din propriile mele observatii, n-am statistici sau studii antropologice, dar cred ca merita discutat oricum.

Despre notiunea asta de « barbatie », despre ce considera femeile ca e un « barbat » si ce o chiar fi.

Pentru mine, cele doua sexe sunt complementare, nu egale. Nu au cum sa fie egale, si nu vad nici interesul. Ideea e sa facem o echipa, nu sa fim in competitie, nu e constructiv.

Am observat ca e la mare moda barba. Ma intreb daca are vreo legatura cu ideea asta de masculinitate. Poate ca are pentru ei, desi de cand femeile au inventat/ impus epilatul la barbati, mi se pare ca se duce dracului Planeta de tot !

Pentru mine notiunea de barbatie implica protectie neaparat, cu lucruri mici, gen « fac eu, ma ocup eu, nu te ingrijora, stiu ce trebuie facut ». In general vorbim de un barbat cand omul de langa mine reuseste sa ma supuna (in sens bun) si nu mai pot sa ma infoi, sa le stiu eu pe toate, sa le fac eu pe toate. Mi se pare ca o femeie devine cu adevarat femeie taman cand barbatul ia de pe umerii ei chestii. Degrevand-o, ii da timp si stare sa fie femeie, nu luptator.

Constat cu tristete ca prea multe femei ale generatiei mele sunt luptatori. Ne ocupam de tot, mereu, in numele acestei egalitati stupide. Incercam sa demonstram nici noi nu stim bine ce, cat suntem de puternice, de independente, de opusul cuiva care ar avea nevoie de vreun ajutor.



E de fapt ironic pentru ca intr-adevar ne asumam singure perfect si nu asteptam partea financiara de la un barbat (« sa ne tina »), ci altceva, mai subtil si mai profund, dar am impresia ca niciunul din sexe nu e in stare sa-si dea seama exact ce e chestia asta.

Cred ca un barbat n-are nevoie de barba ca sa fie un barbat…are nevoie doar de vointa, calm, discretie, curaj…sa nu fie isteric, sa nu aiba nevoie musai sa demonstreze ca e barbat, asta sa vina de la sine. La unii se vede din privire cat sunt de barbati (ma gandesc la Christian Bale care te domina cu privirea ;))

Si mai ales, spuneti-mi fraiera, mai ales ca femeie divortata...dar inca mai sper la barbatul ala care te ia de mana si-ti spune "vreau sa-ti arat lumea", cu initiativa, care stie el unde sa te duca si nu-ti spune "mergem unde vrei tu"...

In concluzie, mi se pare ca acum ca am terminat cu societatea traditionalista in care rolurile erau bine defininite, parintii iti alegeau partenerul, si totul era cumva pre-scris dinainte, am cam ramas cu ochii in soare si nu mai stim cine ce face si de ce, si cum ar trebui sa decurga toata povestea dupa.



Vorbea Patriciei Kaas "Où sont les hommes?"...