Covid, violenta domestica, morcovi si baby boom

Hristos a Inviat! 

Sper ca toata lumea e bine, in siguranta si sarbatoreste cu macar o persoana, ca sa nu fie nevoie sa sparga ouala de masa.

Astazi tot despre Covid vreau sa scriu, ca mai e de zis.

Intai mersul la supermarket. Daca locuiesti in oras, nu prea ai obiceiul sa iei masina ca sa mergi intr-un spermarket gigantic de unde iti iei de toate. Mergi la supermarketul de langa casa, care nu e enorm dar nici minuscul. In general gasesti cam tot ce vrei. Numai ca in perioada asta e tot cartierul la coada, si stai pana imbatranesti. Acum inainte de Pasti aveam nevoie de ficatei si diverse ingrediente pentru bucatele speciale de sarbatori, a trebuit sa merg la 4 macelarii (prima nu avea deloc, a doua nu facea decat livrari, a treia avea ultimele 100 de g de ficatei si a 4-a mi-a completat cele 400 de g lipsa), si doua supermarketuri si apoi un aprozar. A luat cam doua ore jumate povestea asta. In final aveam tot ce-mi trebuia, dar era foarte trecut de ora mesei asa ca am mancat paine cu unt si branza, ca sa expediem momentul. Din bucuriile Covidului.

Dar, ceea ce e amuzant la mersul la supermarket, e rolul bodyguardului. Pana acum acesta nu servea la strict nimic. Adica in teorie rolul lui, de la atentatele teroriste incoace, e sa iti verifice geanta sa se asigure ca n-ai bombe pe tine. Dar le e prea lene pentru asta si aflux de popor prea mare, asa ca doar sta acolo impaiat.

Ei bine, de cand cu Covid, omul a devenit erou national (global chiar!). In primul rand gestioneaza  fluxul de oameni, cate unul, pe rand, nu ca oile bete, distanta regulamentara de un metru, se asigura ca citesti afisul de la intrarea supermarketului care scrie mare: « Dispozitiv Covid-19: pastrati distanta si dati-va cu gel dezinfectant » (urmare subinteleasa: boilor nespalati ce sunteti).

 Deci e un dispozitiv, dar nu ala din definitia din DEX (« ansamblu de piese legate intre ele intr-un anumit fel care indeplineste o functie determinata intr-un sistem tehnic »), nu, celalalt dispozitiv, punere in aplicare adica.

Bodyguardul, sau vigilul, cum ii zice in franceza (« vigile » pentru ca e vigilent!), se asigura deci ca te dai cu gel  dezinfectant inainte de a intra in incinta distractiei legale, si ca faci ca in indicatiile de pe poza, in caz ca nu stii cum sa te dai cu gel pe maini. Apoi, fix cand te obisnuiai cu coada si te imprieteneai cu vecinii de coada si erai in plina chichoteala, pac iti face un semn ferm si incruntat sa intri dracului in magazin si sa iti vezi de treaba in loc sa o arzi aiurea cu necunoscuti. Ca pe-afara se moare si tu chichotesti, boule ce esti.

De cand cu Covid, eroii nationali, in afara desigur de echipele medicale, sunt de asemenea si vigilii, casierele, agentii de suprafata sau managerii de suprafata (asa le zice in franceza la oamenii de servici si managerii lor; la manager ton manager i se zice). Presendintele republicii le-a multumit acestora din urma (aia cu suprafetele) special pentru felul in care isi risca viata pentru ca noi toti ceilalti sa putem fi carantinati corect. OK dar daca fac 4 macelarii, doua supermaketuri si un aprozar ca sa gasesc 500 de g de ficatei si un praz, oare suntem carantinati corect? 

Era de altfel sa stric prietenia cu prietena mea Ilu cand mi-a zis ca la ea in cartier este inca piata « dar stai linista ca nu e decat vinerea acum, au schimbat, inainte era martea si sambata ». Wow, mare consolare! Ok, daca nu e decat vinerea atunci nici o problema ca eu fac turul orasului pentru 500 de grame de ficatei!!!!! Daca nu e inca clar, ii urasc pe toti cei care isi pot procura totul din acelasi loc. Aia care au si flori in perioada asta imi sunt dusmani jurati. Si isi pun si poze casual cu lalelele, gen « vai ce simplu am gasit aceste lalele ». N-am mai gasit flori de pe 16 martie cand s-a inchis. Daca nu ma duc la furat de trandafiri prin squaruri publice, cred ca trebuie asteptat finalul carantinei.

A doua parte amuzanta si enervanta in acelasi timp este desigur adeverinta. In franceza ii zice « attestation dérogatoire », cred ca e cam la fel si in romana. In principiu nu ai voie decat cateva chestii derogatorii, adica nu te poti intinde cu iesitul. Asa ca de cate ori iesim ne facem cate o adeverinta derogatorie noua insine prin care ne autorizam sa mergem sa cumparam morcovi. Daca te opreste politistul trebuie sa explici ca ti-ai dat voie tu sieti, pentru ca era urgent nevoie de morcovi. Desi in atestatie scrie ‘bunuri necesare DE BAZA’, adica poate ar trebui sa definim ce inseamna de baza. Sunt morcovii de baza? Cartofii de baza? Dar pasta de dinti? Vinul si berea sunt clar de baza. Cele doua elemente care mentin echilibrul social si nu duc la haos generalizat.

Ai nevoie de o paine? Tre sa completezi adeverinta! Tigari? Adeveriiiintaaaaa mama mat-ii de consumator dependent!!!

Noi suntem printre norocosii care avem imprimanta, dar imi inchui cum e sa recopiezi de mana de fiecare data cu « subsemnatul imi trebuie morcovi ». Cred ca au creat ideea asta ca sa ne ocupe din atata timp si sa reinvatam sa scriem de mana.

Alta chestie enervanta este momentul « meteo » dupa stiri. Vremea a devenit ca mersul la un bar de striptease: te poti uita dar nu poti face nimic! Bai cat as sparge televizorul cand anunta fatuca aia ca e soare si cald peste tot, « o vreme exceptionala pentru sezon, n-a mai fost asa frumos din ’77 ». Asa si?! Frate daca n-aveti nimic care ma impacteaza direct, mai bine nu imi spune. Ar face economii sa nu mai plateasca femeia de la meteo. Adica cand vine rubrica sa zica o voce « pentru vreme, va puteti uita pe geam in timp real si aflati singuri ».

Presedintele Macron ne-a anuntat lunea trecuta ca se prelungeste carantina inca o luna, pana pe 11 mai, dar inainte sa anunte, a facut o introducere de 10 minute in care spune ca intelege ca violentele domestice au crescut cu 40% fata de perioada dinainte de carantina, dar nu are ce face decat sa ne mai tina inchisi. Ca intelegi spitalele sunt pline. Deci NU eradicam virusul, ci doar ajutam spitalele. Statul acasa e doar pentru asta. Vom iesi din casa in o luna si ne vom da din nou virusul de la unii la altii dar va fi loc in spitale.

Restaurantele si hotelurile raman inchise. Ca nu e frumos sa ne dam virusul in timp ce bem si ne distram. E mult mai misto sa il luam la coada la unul din multele supermarekturi la care mergem sau de la colegutii de servici la o sedinta despre nimic.

Desigur alte stiri nu mai sunt in perioada asta, a ba da,  in Franta a fost o mica injunghiere care a facut doi morti si 5 raniti, pe atacator il cheama Abdalah Ahmed Osman dar NU asta e important, ci ca un umorist a indraznit sa spuna, caricaturizand ministrul de interne: « Este o drama dar una care a permis oamenilor sa intelega ca nu e bine sa fie pe strazi ci sa stea in casa ». Acum umoristul trebuie sa ceara scuze public, sa se spanzure si sa nu mai faca nici o gluma in viata lui. De altfel e acuzat de- tineti-va bine!- rasism! Pentru gluma asta.

In ziare sunt totusi stiri, una care m-a amuzat a fost urmatoarea: cel mai mare producator de prezervative, bazat in Malaezia, previne ca urmeaza o ruptura globala de stockuri pentru ca s-au inchis fabricile de prezervative. Expertii prevad deja un baby boom datorat (sau din cauza?) cuplurilor care stau acasa. Bai eu le-as zice ceva forecasterilor: mai nenica ca sa te reproduci si numai in scop recreativ nu neaparat reproductiv (care asta necesita numaratori si temperaturi!), iti trebuie o gramada de elemente reunite, printre care: ruj, parfum, costum, sau macar nu trening, par tuns, povesti din timpul zilei, o cina romantica si nu resturile hoardelor sau ce a ramas pe raft la supermarket, muzica, poate si lumanari, si mai ales dar mai ales, ascultati atent aici: lipsa partenerului! Cu cat il vezi mai putin cu atat te excita mai mult! Prezenta nu excita pe nimeni, decat o sapatamana de vacanta unde ai conexiune internet foarte proasta si bei cocktailuri si mananci ca unica distractie.

De altfel ca sa demonstreze ca am dreptate, site-urile porno ofera abonamente gratuit, daca oamenii erau in plina reproducere nu interesa pe nimeni pornache premium gratuit, ar fi multumit cu totii politicos si ar fi refuzat.

Ca sa concluzionez, cam asta e lumea actuala: umor cenzurat, cu morti majoritatea de virus, mijlocitatea de somaj si de angoasa, minoritatea de extremism si/sau violente conjugale dar nu ne pasa pentru ca spitalele sunt prea pline, reproducere de plictiseala si pentru ca uzina de prezervative din Malaezia e inchisa, dar mai ales cumparaturi de morcovi pe o vreme splendida cu un soare cum n-a mai fost din 77.

Covid-19 si home office-ul

Salutare la toata lumea!

Sper ca sunteti sanatosi si nu tusiti!

Citeam undeva ca lucratul de acasa in vremurile astea nu e chiar lucrat de acasa, ci supravietuire mentala cand esti obligat sa te conectezi la calculatorul de serviciu.

Rutina cand lucrezi de acasa e cam asa:

8.00: trezirea. Cu muuulta dificultate. E din ce in ce mai greu sa mentii un ritm normal de trezire cand serile te uiti la cate 5 episoade de ceva, si doza e mereu marita, asadar ora de culcare intarziata.

Daca cumva ai reuniuni telefonice care incep la 8h30, ii injuri pe organizatori zelosi de toate neamurile si familia prin alianta.

8.30: mic dejun. Intrebarea recurenta: suntem mai aproape de penurie de cafea, biscuiti sau paine? Pisica e pe alerta rosie de crochete.

8.50: te conectezi. Majoritatea emailurilor sunt de la clienti, furnizori si spamuri de orice care trimit disclaimere cu felul in care se lupta cu pandemia, cum rezista si in general cum nu pot plati sau lua comenzi.

Daca reusesti sa le citesti fara sa vrei sa iti tai venele, felicitari! Ai castigat prima conferinta a zilei, care incepe in 10 minute, speri ca esti gata!

9: incepe conferinta. Problemele obisnuite, microfonul nu merge, te deconectezi, reintri, « Suntem toti ? » repetat de fiecare persoana din meeting (deci cam de 9 ori), intr-un final incepem chiar daca nu stim daca suntem toti, ca si daca suntem oricum sunt probleme de conexiune si ori nu ne auzim, ori e ecou, ori e jâjâiala pe linie si surzesti. In general banuiesti ideea generala, toata lumea repeta de cel putin 3 ori ce avea de zis, iar ce s-a zis initial intr-o fraza frumos construita, devine 3 cuvinte urlate.

Cei care sunt conectati si cu video sunt fascinanti, majoritatea pentru ca NU STIU ca ii vedem. Asa ca unul rontaie ceva, unul pescuieste tacticos o biluta din nas, unul se joca pe telefon sau recupereaza ore pretioase de somnic. Niciodata nu am vazut atatea tavane de bucatarii pe video. Pentru cei cu o biblioteca pe fundal, poti uneori zari titluri neasteptate, care merg de la romancieri obscuri la filozofi existentialisti pe care nu ai apucat (vrut) niciodata sa ii citesti. 

Cel mai adesea pe fundal se vad poze superbe cu copiii in vacanta. Pana cand apar aceiasi copii urland « am terminat de facut cacaaaa! » si realizezi ca pozele depasesc realitatea chiar si cand aceasta e virtuala.

Pentru camere high definition, o sugestie ar fi sa inlaturati din biblioteca de pe fundal titluri interesante ca « Kama sutra », « Bucuriile sexului » sau « Emanuelle in provincie ». In schimb, nu e rau daca apar pe fundal aparate electronice de calitate care pot sugera o abordare artistico-superioara a divertismentului si spun despre voi ca vi se rupe de inchisoarea temporara. Este si cazul echipamentelor de sport ostentatorii, ca skiurile, rachetele de tenis sau de golf- daca nu le aveti, imprumutati-le de la prieteni sau desenati-le in photoshop ca sa aratati colegilor de servici ce experiente va asteapta imediat ce vi se va da drumul pe strazi.

In timpulvideo conferintei cineva tuseste. Se lasa tacerea. Apoi intreaba trei deodata « esti bolnav? ». Vine raspunsul timid: « Nu…sunt fumator, tuseam dinainte ». Te apuca scepticismul (de creier!) si refaci tot parcursul mental de cand ai dat mana ultima data cu colegul in chestiune si ce ai facut apoi cu mana ta. Paranoia se instaleaza usor, asa ca imediat dupa sedinta, te duci sa iti iei temperatura. Nu ai temeratura dar daca termometrul O FI  STRICAT?! Din precautie, te duci sa te speli pe maini, mai bine sa previi decat sa vindeci.

10.30: inca o sedinta, codul nu merge, Microsoft Teams nu e instalat corect, restartezi calculatorul cu un minut inainte de conferinta, urli, incerci sa te conectezi de pe telefon, racnesti, acum trebuie sa scrii numarul de dial-in pe ceva, fugi dupa hartie si pix, nici macar unul nu scrie!! Esti in final in intarziere cu 7 minute. Ai avea nevoie sa mergi la pipilica. Te intrebi care ar fi eticheta, poate poti totusi sa mergi punand conferinta pe « mute » si tragi apa mai taziu? 

Oare poti apoi sa rontai o gustarica?

11: In fine conectat! Incerci sa contribui la discutie. Realizezi ca esti pe mute, ca doar ai fost la pishu. Pana te un-mutezi, s-a schimbat subiectul. Te pui din nou pe mute ca sa eviti un moment jenant. Reflectezi la faptul ca reuniunile unde prezenta este neparticipativa echivaleaza cu a urmari o emisiune in slovaca. 

Incepi sa ratezi reuniuni, un concept de neimaginat inainte de carantina.

12: pauza, in fineee! Eziti intre a pregati mancare perimabila inainte sa expire sau ne-perimabila dar care nu se va mai gasi la supermarket?

Gatesti repede ceva, probabil ne-perimabila, niste paste, ca carne nu mai gasim de vreo 3 saptamani, sau de fapt da, la macelarie, dar avem voie doar o ora afara si trebuie sa scriem pe adeverinta ora la care am iesit, si cum coada la macelarie e de minim o ora…mancam paste, ca e mai ieftin decat 135 € de amenda ca am depasit ora. 

In timpul mesei avem divertisment: vecinii de la casa din fata, in a caror curte vedem, isi fac gimnastica zilnica. Sunt 3: un adolescent, sora mai mare de vreo 22 de ani, si mama, de vreo 50. Fac fandari, genuflexiuni, si tentative de flotari. Admirabil ca ies si respecta o rutina zilnica, penibil cat sunt de antitalent doi dintre ei. Pustiul e ok, fata e prea grasa ca sa inceapa cu exercitii asa grele, plus la fiecare aplecare mi-e frica pentru colantul ei, iar mama se preface, e o caricatura a sportivului grevist. 

De cateva zile, fata nu mai face sport (probabil colantul a crapat, si NU de Coronavirus!). Acum e intinsa pe un chaise-longue si se bronzeaza. E aproape mai dureros pentru ochi decat cand incerca sa faca sport.

14h: dupa o scurta pauza de doua ore ma intorc la calculator. Constat ca pisica a dormit pe laptop si din greseala a deschis o gramada de aplicatii si dosare. Ma intreb daca nu ar trebui sa o las toata ziua, poate ar putea face toata treaba in locul meu, si mai bine chiar!

Restul dupa amiezei lucrez, cu tensiunile obisnuite de la servici, doar ca nu ne mai uitam la ceas sa vedem cand plecam acasa.

Terminam pe la 19h de obicei, dupa care iesim in gradina comuna a blocului, in care de obicei se joca diversi copii. Stam la panda sa vedem cand intra sa se spele sau sa manance, si pac, instalam terenul de badmniton (luat de pe Amazon in prima zi de carantina), apoi o ora joaca. Chicotim cat ii vedem pe copii cu coada ochiului asteptandu-si randul la gradina (credeati ca aveti monopol la iarba si oxigen doar pentru ca aveti sub un metru cincizeci?!)

Cam asta e rutina zilnica. 

Uneori cand simt ca sunt aproape de omucidere involuntara imi iau bicicleta si ma duc la servici, unde nu e nimeni (din vreo 160 de oameni de obicei). Tristete totala. 

Saptamana trecuta am fost o zi. Am facut turul celor 3 etaje de openspace, am furat niste servetele dezinfectante, o sticla de apa minerala si un pix care scrie subtire, ca n-aveam, am stricat imprimanta, mi-am mancat pachetul la pranz, apoi am plecat acasa. Am considerat ca facusem ce aveam de facut.

Sper ca toata lumea e bine, fizic dar si mental. 

Pentru sanatatea mentala am un sfat, care sper sa va ajute: umanitatea se lupta impotriva unui dusman comun; in astfel de momente e esential sa mentinem stalpii vietii normale- anume, sa facem sa para ca o ducem mai bine decat restul lumii!

P.S: am tot cautat cum se zice la "lockdown" in romana, dar carantina nu exprima exact acelasi lucru, asa ca o sa traduc prin "izolare acolo jos", care chiar nu e departe de adevar, mai ales cand vezi valurile de divorturi!

Prix de Diane si Royal Ascot

Am fost la Prix de Diane, cum va spuneam in postul trecut.

E un eveniment cu curse de cai, pe 2 100 de metri, la Chantilly. Exista din 1843.

Domnii trebuie sa vina imbracati elegant, la fel si doamnele, ba mai mult, obligatoriu portul de palarii pentru acestea din urma. E si concurs de palarii inainte de curse. Se poate face picnic pe iarba, asa ca toata lumea isi aduce de acasa diverse bucate alese pe criteriul « sa nu curga, sa nu pateze, sa tina de foame si/sau de cald ». Deci chipsi. 

Si desigur rosé si bere, ca astea nici nu pateaza, nici nu curg si tin si de foame si de cald. E stiut.

Caii au tot felul de nume extrem de amuzante : Avenir Certain (Viitor sigur), Divine Proportions, Star of Seville, Confidential Lady, Nebraska Tornado.

Cu multe insistente, am reusit sa mobilizez cateva prietene, asa ca am venit cu doua masini umplute cu varf (la propriu, ca aveam palariile pana in tavan)

A si luat ceva sa gasim cele palarii, nu va spun cate mesaje whatsapp si poze fata-profil cu toate palariile de la chinezi am primit si trimis ! A fost un trafic pe conversatie, mai ceva ca pe youporn!

Ajunse acolo, vedem cum toata lumea era classe, cu palarii de la galeriile La Fayette, (adica tot de la chinezi dar vandute intr-un magazin misto) si noi caram picnicul intr-o sacosa Carrefour, rusinea rusinii.

Palaria castigatoare e cea cu verde (si eu la dreapta bagator de seama cu palarie de pai)

Robin in mod lautar ratat

Am reusit sa ne pierdem pentru ca evenimentul se intampla pe un spatiu prea extins (unde vrei sa alerge armasarii ?!). Ne-am dat n-spe telefoane (noroc ca nu mai e cu impuls la secunda ca dadeam dracu’ contul de economii in duminica aia !)

Prietena mea Adriana dadea indicatii clare : « suntem pe iarba, da…ce vad? aaa, e o banca ! Si in fata mea? Pai pe barbata-miu si pe fi-mea. Ei stai draga nu ma brusca! Altfel vad o chestie mare asa, si usor rotunda » (o vaca ?! o trampolina? O doamna obeza- zi-ne macar cum e palaria ei !)- Hmm, pe iarba trebuia sa stai, nu s-o fumezi!

In final am rugat-o sa ii dea telefonul sotului ei, eu l-am dat iubitului meu si ei au vorbit cam 10 secunde cu tot cu politeturile de rigoare: “Deci suntem la vest de intrare, in fata standului principal unde se tine inscrierea la concursul de palarii”. Apoi in 3 minute ne-am gasit.

Nu ca n-as VREA sa fiu feminista, dar…

Dupa asta, ne-am intins paturicile si ne-am apucat de dejunat, dar inainte, ne-am dus la bar sa luam ceva de baut, ca beuturile boaster se incinsesera. 

Va relatez discutia cu iubitul, la coada la bar:

-Draga mea, ce vrei de baut ? (a se nota verbul « vrei », care va fi esential in decursul dialogului)

-Stai sa ma uit pe meniu, hmm, greu, greu…pai as vrea un rosé.

-Care rosé ?

-Cel mai ieftin.

-A, nu lua cel mai ieftin, ia « Demoiselle sans gêne » ca e bun. 7 euro.

-Pai costa cat prosseco !

-Atunci ia prosseco.

-Ai dreptate, prosseco e sampania saracilor. Plus in poze pare sampanie. Prosseco atunci !

-Pai nu lua sampania saracilor, ia sampanie adevarata !

-Pff, nimic n-ai inteles…Pai daca vroiam sa iau ce-mi place fara sa ma uit la bani, luam un margarita!

Dupa picnic, ne-am dus sa pariem, am citit listele cu invingatorii din anii precedenti, am vazut cotele fiecaruia, ne-am scarpinat in cap, toata lumea si-a dat cu parerea in mod expert, mai aveam putin si sustineam ca putem citi in genunchiul calului daca e castigator sau nu...apoi am inmultit cu 15, am cantarit riscurile si beneficiile, am mai baut din rosé-ul ala cald, ne-am dat de 3 ori peste cap, ne-am facut cruce in cerul gurii si am pariat.

Bilantul: am pierdut cate 20 de euro (echivalentul a DOUA margarita !) apoi ne-am potolit si cu pariatul. La o adica, abia iti pui increderea intr-un subaltern pe care l-ai format si vazut crescand, daramite intr-un cal pe care-l vezi prima data in viata ta ! Ce idee!

Dupa asta am mai mancat o data (ca pierdutul la pariuri e o sursa cunoscuta de foamete), si, ca de obicei, l-am rugat pe Robin sa nu uite ca de a doua zi sa se apuce de flotari si abdomene. Ma stiti nebuna cu sportul : in general pentru mine sportul e solutia cam la orice problema, adica daca imi spui ca esti deprimat sau te plictisesti sau esti nervos sau te doare spatele, iti voi spune : « doua cuvinte : ab-do ! »

Insa Robin, de cate ori ii amintesc abdomenele, imi replica : « mai pisi, eu nu sunt genul sa am patratele, mie imi place viata, mancarea, berea…ce dracu sa fac cu patratele ca doar nu apar in reviste »…asa ca, pe post de consolare, am decis ca poate « patratele » la plural e prea mult, pluralul pune prea multa presiune pe el, sa incepem cu UN patratel. UN patratel, cer mult ?!

In concluzie prix de Diane e foarte frumos, vrem sa ne ducem si la anul cu palarii mai fistichii, ba chiar sa participam la concurs ! Adica daca e sa te faci de cacat, macar fa-o frate pana la capat si cu martori !

Weekend-ul de dupa aveam bilete si la Royal Ascot, langa Londra. Doar eu, fara remorca. In compania unei foste colege din Londra, de cand lucram in Mayfair (e, alea vremuri, vedeam sampania de FOARTE aproape atunci, tot cartierul financiar o folosea pe post de apa ca sa alunece cocaina mai usor pe nas)

Acelasi principiu de eveniment, cai si palarii. Decat ca la Ascot au in majoritate bere. Si carnati. Si totul costa dublu. Intrarea la prix de Diane fusese 20 de euro. Intrarea la Ascott 80 de lire. Un pariu la Chantilly 2 €, la Ascott 10 lire. Asta asa ca sunt ei englezi si mai smecheri decat toata lumea.

Nu ca n-ar avea sampanie la Ascot, dar tre sa spargi conturile de economii ca sa iei- plus la sticla, ca doar n-or fi prosti sa vanda la pahar in capitala finantelor. Daca esti sarac ce dreacu cauti la Londra?! 

 Pariati pe culoarea palariei reginei

Nu ca sunt carcotasa, dar englezii (de rand, nu aia de la casa regala), in afara de costumele elegante si perfect croite pentru barbati, accentul extrem de sexy, nu prea dau afara de clasa. Sunt adorabili, amuzanti (cel mai tare umor), primitori, dar cu clasa…mai la economy.

Nu zic ca francezii debordeaza, dar totusi. Nu ii vezi lesinati de beti, vomitand pe la colturi, si nici majoritatea femeilor in rochii mulate pe caltabosi sau cu sprancene desenate, de intra intai sprancenele cand se deplaseaza. 

 Doi domni care au profitat din plin de petrecere

Francezii sunt aroganti, cert. Dar vin totusi imediat dupa italieni la stil si clasa. Parerea mea! (e blogul meu, indrug ce vreau, daca nu va place…)

O sa va intrebati poate de unde setea asta de curse cu cai. Ei bine, cheia este PALARIA. Genul asta de evenimente este mana cereasca pentru cheliosi sau viitori cheliosi ca mine. Orice petrecere sau iesire care nu ca sugereaza, IMPUNE sa-ti acoperi capul (deci chelia!), e perfect. Sepci, sepcute, palarii, batice, pungi in caz de ploaie, you name it, I'll TAKE IT!

In concluzie, a fost dragut si la Ascot, dar harmalaie mare, lume prea multa, frustrarea legata de carnati si bere, de pariurile prea scumpe…dar am vazut-o pe regina Angliei nu departe de unde eram. Mi-am zis ca avem multe in comun daca am facut aceeasi alegere pentru o duminica de iunie (desi castelul ei la Windsor era la doar 9 kilometri, pe cand casa mea era un pic mai departe)

La iesire ce credeti ca se vindea la fiecare metru, pe drumul catre gara? Flip-flops ba baiatule!! Adica papuci. Pe principiul "draga, ai vrut tu sa fii printesa dar s-a terminat, barem sa nu te doara talpile pana la gara, chit ca ai palarie cu un paun viu in ea".

De fapt, cine sunt eu sa ii judec? Papucii sunt pentru pantofi cum e prosseco pentru sampanie.

Remorca noua si-un tricou alb

De ultima data cand am scris s-au intamplat o gramada de chestii, unele mai demne de semnalat ca altele.

Ar fi de mentionat ca mi-am gasit o remorca. Bine, fie, jumatatea ! Ati observat ca gasesc cate o jumatate cam la fiecare doi-trei ani? Dar asta e ultima, gata ! Daca nu tine nici de data asta, mi-am promis sa nu mai gasesc decat sferturi.

Din pacate baiatul nou (Robin il cheama) e un om serios asa ca e destul de greu sa rad de el cum radeam de strutz, si in plus sunt superstitioasa acum, pentru ca rasul de strutz mi-a adus un divort in dinti, asa ca gata, mi-am invatat lectia !! Nu mai râd de strutz ! 

Sa va spun asadar cum l-am cunoscut pe omuletul nou : la ski !! Deci nu pe tinder, ceea ce in sine este un semn ca relatia ar putea sa tina. 

Acum o sa va intrebati cum e posibil sa cunosti pe cineva la ski, pentru ca doar nu esti acolo la distractie, ci ca sa suferi majoritatea timpului si sa pui poze pe facebook. Pai, intre n-spe stergeri de nas care daca ar fi cuantificate ar produce cam doua galeti de muci pe toata durata sejurului (vorba vine, curge nasul mult, nu faci CHIAR doua galeti…cam doua cani, maxim !), un picior belit de la clapar si mai ales trei pahare de vin cald (de fapt asta e cheia succesului), l-am cunoscut pe Robin la barul hotelului unde stateam, in statiunea Val d’Isère daca va intereseaza (in caz ca mai baga baieti asa draguti).

Eram asadar  la bar si stateam de vorba cu un zidar alcoolic (culmea, nu roman !), si l-am vazut pe Robin cum  statea singur  si pribeag pe o canapea, vazandu-si de treaba (si doar ORICE femeie cand vede un barbat ca-si vede de treaba, simte o nevoie instinctiva de a-l bate la cap). Asa ca l-am intrebat daca nu vrea sa vina sa discute. Iar el m-a trimis la plimbare direct, zicandu-mi cu un aer arogant ca nu il intereseaza.

Cred ca a citit ofuscarea pe fata mea ca si-a cerut scuze imediat si a venit sa discute cu noi. Apoi cam dupa 5 minute de sarmul meu complet strivitor, mi-a declarat ca nu are cu cine sa skieze si daca ma intereseaza putem skia impreuna a doua zi.

Initial chiar nu eram interesata pentru ca baiatul mi se parea prea mult sau prea putin din toate : prea tanar, prea scund, prea roscat, prea fumator. Dar cand mi-a spus ca locuieste la Paris si pe linia de metrou care trebuie (asta e criteriul ultim in a-ti alege partener la Paris), am fost cucerita ! Glumesc. Oarecum. In sensul ca tinder te trimite la spitalul de nebuni.

Observati cum faptul ca skiam singura si NU STIU sa citesc hartile, nu a contat absolut deloc in luarea deciziei. 

Am skiat amandoi 3 zile, si am zis ca ne vedem la Paris.

In fine,a vrajit dupe Revelion, s-a tinut scai de mine, a aflat adresa si a venit la 11 noaptea sa-mi spuna ca il obsedez si vrea sa ma seduca. Si din nou, ca orice femeie, am fost complet sedusa de potentialul de maniac.

Anyway, suntem impreuna de pe 3 ianuarie desi calculam de pe 24 decembrie, data pe care ne-am cunoscut (mai simplu de retinut plus costa mai putin cadourile, cum e oricum Craciunul, pica bine)

 Acum ma gandesc ca daca n-as fi fost asa de zgarcita si nu mi s-ar fi parut scump biletul de avion cat sa merg in Romania sa fac Craciunul cu cei dragi, nu l-as fi cunoscut niciodata. Si el daca era mai sociabil si avea prieteni, nu ar fi skiat cu mine in ziua aia Jcat de mult conteaza sociopatia, zgarcenia si alcoolul in a reusi sa-ti gasesti pe cineva in lumea asta de brute. Aceste 3 elemente sunt complet subestimate in sondaje si de creatorii de site-uri de intalniri.

Bun, suntem fericiti, s-a mutat la mine dupa o saptamana, si nu pentru ca erau greve la metrou sau pentru ca era in colocatie, motivele obisnuite la Paris pentru mutari intre indragostiti !

Merge totul bine si Robin se dovedeste zi de zi a fi un om extraordinar, bun, cald, altruist si iubitor, de aproape ma intreb ce am facut atat de bine in Univers sa mi se trimita asa un exemplar nemaipomenit.

In iunie cand am facut declaratia de impozit si am vazut cat am de platit, l-am cerut si de barbat ca sa platim mai putin. A zis ca de ce nu, ca si el plateste destul, ar fi mult mai interesant financiar sa facem o singura declaratie ca sot si sotie.

Va anunt detaliile cand le am (probabil cand voi primi atestatia de plata a impozitului)

Vreau sa va povestesc cum a fost la Prix de Diane si la Royal Ascott (picnicuri cu pariuri de cai, unul in Franta si unul in Anglia), si despre asta va fi postul viitor, dar intai trebuie sa va povestesc intamplarea de aseara. 

Of trebuie sa ii gasesc un nume de scena lui Robin si inca nu m-am decis…poate tot un pasaroi ? Sau vulpita ca e roscatel ? Of greu, astept sugestii.

Deci aseara, vineri seara de iulie, dupa 3 saptamani de calduri ingrozitoare, in fine a fost o furtuna si s-a racorit putin, deci in fine puteam sa tin ferestrele deschise. Insa cum locuim la etajul unu (si sunt complet paranoica), mie mi-e mereu teama ca vor escalada hotii si vor intra peste mine. Asa ca sunt in permanenta foarte atenta la ce se intampla pe strada mea. Bai si fix aseara era un nene asezat in fata casei din fata, cu vedere la mine in dormitor daca tin terasa deschisa.

Bun, Robin tocmai ce venea acasa de la un pahar cu colegii (care pahar mereu sunt 5 fir-ar mama lor !). 

L-am alarmat desigur imediat asupra situatiei : ‘Iubitule e un domn dubios pe treapta casei din fata, de ce sta ACOLO ?!’

Robin, care a simtit desigur ca in momentele astea se decidea soarta virilitatii lui, iese pe balcon la o tigara sa interogheze domnul, de ce sta acolo, asteapta pe cineva, etc.

Dubiosul a raspuns in doi peri, ca e cald si sta sa se racoreasca, locuieste tot pe strada noastra si se va duce la culcare curand.

Eu, enervata de lipsa de intimidare a interogatoriului, zic : « aaa, suna politia domnule, doar de-aia platim atata impozit, sa ne apere !! »

Dragul meu iubit, cum ma iubeste si nu vrea scandal, suna politia. Le explica alora ca e un domn pe treapta casei din fata (imi face semn sa inchid geamurile sa nu auda domnul ca il denuntam la politie ca sa nu ne umfle ochii sa nu mai vedem tastele pentru cand vom avea motiv sa sunam politia), si il aud sa da semnalmente : « da, are un tricou…alb, si da, poarta pantaloni (mai bine zicea fusta ca sigur veneau !), si…pai cum sa fie…asa intre 30 si 40 de ani…sta aici cam de…o ora…si e…(din cauza corectitudii politice desigur nu poti spune « e un francez din fostele colonii, mai exact din Africa de Nord magrebina », dar noroc cu politistul care i-a faut sondaj inchis : « e mai degraba tata de familie, alb, negru, arab, chinez ? »)…si abia atunci a suflat usuat « da, e arab, si pare ca asteapta ceva, in reperaj oarecum » (repera fix patul meu de la 1 !)

 In fine politia a multumit si a zis ca trimite o patrula. Noapte buna, noapte buna.

Ne mai uitam noi pe geam, vede Robin ca domnul avea camasa albastra. 

Va redau dialogul :

-Aoleu, dar am zis tricou alb !! Ii sun inapoi sa le spun. 

-Stai linistit ca chiar nu conteaza si oricum nu cred sa trimita patrula

-Dar daca trimit, si apoi aresteaza pe cineva cu tricou alb, si apelul meu conteaza la dosar, ca doar l-a semnalat cineva INAINTE, deci clar e vinovat !

-Hmm, nu cred sa aresteze pe nimeni cu tricou alb in seara asta la noi pe strada, hai sa ne culcam

Robin, in mod drama queen maxim :

-Eu ii sun !! Nu voi putea sa traiesc cu mine stiind ca am dat semnalmente proaste si ca un inocent poate merge la inchisoare.

-Fa cum vrei, mie mi-e somn.

Dupa care il vad ca se dezbraca de blugi, si iese pe terasa, scoate chilotii, si-si fâtzaie fundul gol cateva secunde la aer : « aaaa, ce bine e putin aer ! »

Cred ca daca trecea patrula atunci si il vedea, il aresta pentru exhibitionism si ii gaseau si un tricou alb in garderoba !! 

Subiect de drama

Dragi prieteni,

Iar ma chinuie talentul de scriitor. Bine, ma chinuie intre doua tuseli si-un tras de muci ca sunt vai de curu’ meu, cum da un pic de vant pe noi, cum pac nu pierd ocazia sa fiu bolnava !

Aveam multe povesti in stock de care am tot uitat, mai ales cu date-uri nereusite dar cred ca din astea stiti si voi…

O sa va povestesc inclusiv cat sunt doctorii din Franta de incompetenti. Dar intai sa va spun cu cursa. 

Am participat la un semi-maraton.

Cu jobul meu, suntem smecheri si vizibili si corporate. Si fac si reclama ascunsa pe aceasta cale ;)

La semi-maraton pregatirile sunt totul : ajunsul acolo, echipatul, asteptatul, scosul chilotilor din cur (al tau nu al vecinului!), gasitul de umbra cand nu e umbra baga-mi-as piciorul in ea de umbra, ah da' stai ca au sepcute, ce bine ca au sepcute, ah... s-au terminat sepcutele, bine lasa ca-mi trag un batic sau smulg specuta de pe capul vecinului…in final am facut rost si de o sapca, am prostit un coleg caruia nu ii era frica de cancer, de chelie in vant, de poze nereusite, era un razboinic colegul asta. Asa de mult ca de fapt e inventat (got'cha!), mi-au dat o sapca din sacul de sepci ca suntem firma serioasa ce dracu.

Dar sa o iau pe rand : inainte sa pornim sa alergam ne-a pus sa ne incalzim, si erau niste animatori ametiti deghizati in veverite (de ce veverite ?! ce fetisist o fi organizat adunarea asta...), care ne invatau sa dam din brate si sa facem fandari. Eu la fiecare figura dadeam cu mana in cozorucul de la sapca si trebuia sa o adun…

Cam asta a fost incalzirea, aplecatul de fiecare data dupa mama ei de sapca, care decisese sa stea pe jos pe iarba, in aer, in vant, oriunde dar in nici un caz nu la mine pe cap. Am dat dracu’ fandarile, incalzirea, capul si soarele si cursa si toti colegii.

I-am futut si o labuta peste ochi vecinului de incalzire, dar era un comercial de la Lille care are nevoie de mine, asa ca n-a zis nimic, aproape s-a scuzat el ! 

Uitati si o poza cu noi in exercitiul functiunii. 

Ala cu copilul e doar unul care strica poza, nu-l stim.

Initial cursa asta avea o cauza , strangere de fonduri pentru copiii bolnavi de cancer, dar multe grupuri aveau o cauza a lor pe care profitau sa o promoveze ca tot era lume adunata (gen “jos tirania impotriva servitului pepenelui taiat pe lung si nu cubulete », « jos telefoanele cu ecrane casabile, huo ! », « jos femei cu tzate mici ! » - glumesc), erau tot felul de teme fara legatura cu subiectul cursei si toata lumea se luase in serios si isi facusera tricouri pe tema aia (gen cu pepenele terorizat ca va fi taiat pe lung, tzatzele mici care sunt asa speriate ca devin si mai mici, etc)

Unii scosesera poza unui cantaret mort acum 15 ani de o boala incurabila, era asociatia pentru cantaretul ala…ma rog, adica se foloseau inca de imaginea bietului mort ca sa stranga fonduri. Pai frate il iau si eu pe Freddy Mercury si sa vezi ce de fonduri strang ! O s-o numesc « Freddy asociatia pentru cantareti care chiar au talent » -dati bani ca sa strangem suficient sa eliminam toti cantaretii fara valoare.

Unii s-au deghizat si au facut concurs de deghizat, deci cursa asta era un mix intre gay pride, cauze super diverse si babe care venisera acolo sa vada baieti muschiulosi in colanti. Desi cred ca am mai spus-o, in Franta toti barbatii fac sport si vorbesc despre sport, dar toti au constitutii de contabili.

Ma rog, cursa a fost ok, mi-am scrantit genunchiul si acum mi-e teama ca nu voi putea skia la iarna ceea ce mi-ar distruge definitiv viata. O sa aflu pe pista.

Seara dinainte de cursa am luat cina la un restaurant care se vroia chic dar nu era cine stie ce, ma rog noroc ca mancam orice ca sa fim in forma a doua zi pentru alergat.

Apoi au facut unii petrecere si erau mari petrecareti, pe la 3 dimineata nu mai suportam de nervi, am deschis usa enervata in pijamaua cu ursuleti ca sa le spun (amenintator !) ca a doua zi ALERG!!

Am iesit pe hol ca mi se umflase o vena de nervi, dar cand am vazut dimensiunea inamicului (erau 4 boxori cat usa), am realizat brusc ca de fapt ador muzica house pe coridorul unui hotel Ibis la Lyon, si rasetele zgomotoase in camera vecina de unde dorm. Sunt fan ! Decat ca uitasem exact CAT de fan, dar aparenta lor mi-a reamintit imediat.

Dupa cursa am rupt bufetul, apoi am impresionat o fetita ca stiu sa fac spagatul, apoi ne-am dus acasa.

A doua poveste este despre incompetenta doctorilor francezi.

Cand am revenit din vacanta de vara am avut niste dureri in burta jos (pe la ovare asa), si m-am dus la doctoral de familie, care incompetent si superficial fiind (caci francez) mi-a dat sa fac “TOATE” analizele mai putin vreo 30, fix alea care trebuiau ca sa aflam de ce ma doare. Desigur nici un tratement ca ei pana nu stiu EXACT ce ai nu dau tratament. Oameni responsabili, noaaah.

Dupa inca o saptamana jumate de dureri care dureau din ce in ce mai rau, am decis sa ma duc la urgente. Aici, ore de asteptare dar in final m-a luat un nenica care m-a consultat, a facut si ecografie si a conchis ca mai trebuie analize, el nu poate da tratament fara sa stie EXACT ce am…si e nevoie de o tomografie. Cele 5 minute de consult, 75 de euro. Bun, ok, nu e nimic, macar sa stim, m-am dus la tomograf care si ala mi-a zis ca trebuie sa iau rendez-vous, nu merge asa direct, chit ca suntem la urgente.

Rendez-vous avea in inca o luna.

M-au apucat toti dracii, aia mari care te apuca cand ti se intampla o nedreptate mare si i-ai impusca pe toti cu un kalasnikov si ii multumesti cerului ca nu traiesti in America ca sa poti cumpara unul de la coltul strazii. Guantanamo ar fi scris pe mine.

Bun, m-am dus acasa, am sunat-o pe mama plangand (na, ce face orice om adult si responsabil la varsta de 35 de ani cand i se strica ploile), care mi-a zis sa iau direct antibiotic ca cu « imbecilii astia nu ajungi nicaieri maica sunt mai rai decat ai nostri ».

Bun, dupa vreo 10 zile de antibiotic ma durea mai rau. 

Apoi mi-a zis o colega despre spitalul American, unde totul e mai scump si nimic nu e rambursat dar pleci cu tratament si esti tratat ca un rege. Ei bine m-am dus, intr-adevar esti tratat ca un rege, am avut CHIAR si tratament, ALT antibiotic INCA 10 zile…(bine, cam sub tortura mi-a dat tratament ca si asta mai vroia analize…). Chiar si la Hopital Amerciain au reusit sa piarda analizele de laborator desi costasera 100 de euro nerambursati (oameni seriosi si productivi francezii…)

Apoi am facut in fine scanul. Pe care mi l-a explicat doctorul de serviciu; deci ovarele ma dureau pentru ca domne stresul. Ca fac o meserie cu responsabilitate intelegi si atunci stresul face ca te dor ovarele (mai ales la barbati). 

Bai asta cu stresul ma termina nervos venind de la un om de stiinta! Fraaaaate, cum ar fi ca eu ca responsabil juridic, cand ma suna unul sa-mi zica ca are un litigiu si e un transport blocat la vama, eu sa-i spun « stai linistit nene, e stresul, te consumi prea mult ! »…

Apoi doctorul mi-a spus senin ca am o tumoare pe ficat si ca ar trebui sa mai fac niste teste ca sa fim siguri ca e benigna. Dar nu de aia ma doare ci de la stres.

In primul rand : ce treaba are ficatul cu ovarele ? Una il intreb eu alta imi raspunde el!

In al doilea rand…wow ce moarte dramatica ar fi, exact cum trebuie, ma rog aproximativ, aproape tanara, aproape frumoasa, aproape divortata, cu aproape viitorul inainte. As scrie o scrisoare de adio (desi nu stiu prea bine cui), as face un testament (desi n-ar fi nimic in el), mi-as taia bogatul par (doar ca e scurt si rar), ar fi asaaa.. ca de scenariu de film.

Deci pe fondul asta de viori si aproape drama, o sun emotionata pe mama sa ii spun ca s-ar putea sa mor (mai devreme decat ne asteptam la anul la saritul cu parasuta adica), sau ca in orice caz am ceva ce suna dramatic. 

Mama facea snitele. Déjà ce dracu drama sa provoci cand cineva face snitele, gen intre faina si galbenus vezi ca s-ar putea sa crap.

La care ea imi spune, fix in mod facut snitele : « nu ma, nu mori, probabil fiind slaba te-oi fi lovit la surf sau la prostiile alea de sporturi de le mai faci tu, si e acolo o vanataie si apare ca o tumoare »

Fix ca acum cativa ani cand eram amarita/deprimata si i-am zis ca ma arunc in Sena si ea mi-a zis ca la cat de bine inot o sa fac doua-trei lungimi, o sa iau o boala de piele si o sa ies la mal. De aia nici nu m-am aruncat de altfel ca m-a iritat cu replica aia prea rau, o drama nu poate omul sa aiba ca lumea !

Asa ca acum nu mai am dureri (ma rog, am racit ca au tusit niste prosti pe mine in metrou dar nu e subiect de drama).

Si à propos de drama, Julica fostul sot mi-a scris un mesaj la 4 dimineata, in care spune ca el ma iubea si rolul meu era sa restabilesc echilibrul fortei dar am trecut de partea cealalta a fortei devenind Darth Vador si ca el ar fi ramas cu mine daca nu aveam gura asa mare si il lasam sa isi puna pianul in sufragerie (in loc de unde il pusese, anume in biroul care era deasupra patului nostru si deasupra dusului- da, stiu; era o casa facuta de un arhitect francez…)

In orice caz pianul nu era in sufragerie si asta a generat divortul, conform sms-ului lui Julica de acum doua seri. Deci casnicia mea a atarnat de prezenta pianului in sufragerie.

Spuneti si voi daca nu am motive sa mor. De plans si de ras !