Hai ca iar n-am mai scris de mult, si stiu
ca trebuia sa va povestesc de nunta, dar am o poveste mai tare inainte, si
prefer sa o scriu acum cat e proaspata ca nu cumva sa uit ceva mai tarziu. Insa
va fac introducerea mai lunga, va deveni cu adevarat amuzant in a doua parte a
povestii (nu va speriati !)
Weekend-ul trecut
am fost in Alsacia. De ani de zile vreau sa vad pietele de
Craciun de la Strasbourg, Colmar, si Freiburg in Germania. Zis si facut. Ne-am
dus cu trenul de vineri, apoi am inchiriat o masina din Strasbourg, ca sa avem
libertate de miscare.
Cum am plecat foarte de dimineata vineri
(la 7h17 ca erau biletele de tren cele mai ieftine…), eram morti, asa ca n-am
facut mare branza, ne-am bagat cate 5 bretzeli in vene sa ne revenim, turta dulce, ne-am
tras in poze si ne-am carat la hotel.
Intr-un orasel numit Soultz, foarte
romantic, eram pe o colina, cu vedere la o vale tomnatica aboslut splendida.
Promit sa pun si poze diseara dar nu le am
la mine (scriu in pauza la servici)
Seara ne-am dus in spa la oamenii aia la hotel, am
facut bombite in piscina peste toti figurantii cu nasurile pe sus, am transpirat ca porcii in sauna, am facut o chestie zen la care te uitai prost la o moara (eu m-am plictisit fix dupa doua secunde jumate, insa strutztului ii placea...suflet artistic, deh!); apoi ne-am
dus la cina.
Restaurantul
superb, cotat cu o stea Michelin, am mancat regeste. Cand e totul asa de bun si echilibrat niciodata nu te simtit prea plin
pentru desert (ceea ce e cazul meu de obicei cand mananc mult…)
Am profitat si de piano bar, cu un pianist bun "dar nu suficient de bun" (dupa opinia avizata a strutztului), toata lumea
extrem de draguta, etc.
A doua zi ne-am dus la Colmar, orasel
frantuzesc in Alsacia, paralizat cand nu e perioada Craciunului, insa feeric cu
pietele…iar ne-am infruptat cu vin fiert, bere de Craciun, carnati si turte
dulci, si desigur bretzeli (unul din motivele principale pentru care ma gaseam
acolo !!)
Dupa-amiaza am condus la Freiburg, superb
si-acolo, insa foarte multa lume, abia avansam printre standuri. Am cumparat cateva decoratiuni, oite, reni, mosi
Craciuni si broaste deghizate in craciunite. De fapt la un moment dat intri intr-un
cerc frenetic in care ai cumpara orice e stralucitor si la care e imbulzeala (adica daca toti necunoscutii ai aun decis ca e misto si ca merita pus pe semineu, ne TREBUIE si noua!!).
Buuun, plecam de la Freiburg, aveam
urmatorul hotel in Germania, intr-un orasel numit Lahr. Numai acolo mai gasisem
hotel, ca fusese nebunie sa prind bilete.
Bun, GPS-urile de pe telefoane nu ne mai
mergeau ca schimbaseram tara (in fine, ar fi putut merge pentru 10 € secunda),
asa ca eram destul de dezorientati, totul scris in germana…
Intr-un final ne-am oprit la o benzinarie
sa-ntrebam, cei doi vanzatori nu vorbeau engleza, n-auzisera de Lahr niciodata
iar pe bucata de harta partiala pe care-o aveau scoasa din chiloti, nu doar ca
nu figura Lahr, dar nici Freiburg n-aparea.
Noroc ca ne-a ajutat un cumparator de
benzinta (binecuvantat fie-i BMW-ul !!) si ne-a explicat ce sa facem.
Insa chiar si-asa, la un moment dat ne-am pierdut pe
autostrada, si-am sunat la hotel. Interlocutorul nu vorbea engleza,
nesurprinzator.
Asa ca i-am spus urland (ca pentru nu stiu
ce motiv, cand cineva nu pricepe o limba, credinta populara e sa consideri ca e
si surd…) « Nene, ce oras mare e pe langa LAHR ?? »
iar el mi-a raspuns candid: « LAHR, Lahr e un oras mare !! »…extrem
de util.
Ne pregateam
sufleteste sa dormim in masina cand in fine am zarit pancarta cu numele acestei
megalopole care era Lahr.
Odata ajunsi, am constatat ca era oras
fantoma, la 8 seara nu era un suflet de om afara, nimeni, toate luminile
stinse, arata exact a oras din filmele de groaza.
Desigur nu stiam cum sa ajungem la hotel,
dupa ce ne-am invartit 30 de minute, am gasit o farmacie deschisa (care
inchidea !) si ne-a explicat doamna cum sa ajungem (era singurul hotel din
oras…din megalopola, pardon !)
In fine, am mancat la hotel, am ales un
fel de mancare cu ochii inchisi, ca meniul era in germana si nu vorbea nimeni
engleza, a fost bun, sper ca nu era caine, ca era destul de greu de definit
animalul care plutea fara tel in lichidul galbui.
A doua zi am plecat, ne-am dus masina la
Strasbourg de unde-o inchiraseram, insa trenul nostru era la ora 18h, si era
ora 13h si am cam fi vrut sa plecam, ca eram obositi, plus vizitaseram déjà Lahr,
ceea ce nu umpluse inimile de experienta.
Am intrebat la gara daca putem schimba
biletul pentru mai devreme, NU ! In ciuda faptului ca trenul de la ora 14h
era aproape gol, aveam tarif de neschimbat (80 de euro biletul de persoana e de
neschimbat, ca sa stiti, e tariful cel mai ieftin, ca TGV-ul in Franta e mai
scump ca avionul)
In fine, eram asa de obositi ca strutztul
a decis ca ne vom urca in tren oricum si vom incerca sa sensibilizam
controlorii. Doar sa ne punem de acord cu o poveste comuna.
Mie mi-era cam teama ca stiu ca de obicei
nu te intelegi cu controlorii (si mai ales cu femeile controlori) dar strutztul
era asa de sigur pe el ca am zis ca deh, e tara lui, e-aici de mai multa vreme
decat mine, o stii el ceva…
Am urcat in tren si ne-am asezat pe
bancheta de pe culoar, desi erau locuri libere, dar ca sa indicam ca ne simtit
totusi stingheri si vinovat.
De aici povestea devine un circ: intai strutztul
a sunat-o pe ma-sa, pentru un sfat.
Ma-sa fusese fara bilet in toate cazurile
posibile: cand controlorii au lasat-o in pace, cand i-au dat o super amenda majorata
ca fusese obraznica, cand au dus-o la sectie ca fusese rebela si nu vroia sa
plateasca, etc. Deci sfatul ei: "Depinde".
De bafta omului mai ales. Si de cum s-a
trezit controlorul in ziua respectiva.
Bun, facem asadar brainstorming cu
povestea comuna, sa vedem cum sa sensibilizam controlorul: de exemplu sa zicem
ca e bunicul f bolnav si a trebuit sa ne intoarcem de urgenta acasa!
Buuun, asa ca o suna strutztul pe bunica-sa
sa-i spuna, ca in caz ca vine controlorul, s-o dea la telefon sa confirme
alibiul (circ!!)
O suna pe bunica-sa, ii explica, ii zice
ca daca suna controlorul ( !!) sa zica ca e bunicul bolnav.
Bunica-sa
contrariata zice "Cum, bunicul?! De ce bunicul, si nu EU ?! Zici de
mine, EU sunt bolnava!!" (adica nu vroia sa fie figurant in aceasta
poveste, ci actorul principal!!)
"In plus" (continua ea bunica)
"e si adevarat, ca ma ia o raceala asa" …
Strutztul ii explica rabdator ca nu, trebuie sa fie
ceva mai grav daca plecam urgent, si atunci Gisèle bunica zice "Pai ii zic
ca-s depresiva, uite pot sa si plang...aoleeeeeu, sunt rau depresiva si nu-l am
decat pe Julieeeeeen" (si se pune pe plans la telefon ca sa ne arate
talentele ei de actrita)...
Bun, dupa aceasta scena patetico-hilara, dupa
ce am ras bine de ne-au si vazut vreo doi controlori care se plimbau pe-acolo, ii
spun strutztului ca in orice caz, orice-ar fi, nu trebuie sa platim, sa ne dea
amenda si apoi contestam de-acasa, dovedim forta majora, etc.
Strutztul e de acord, dar fanatic sa se
duca sa caute controlorii ca sa arate cat e el de buna credinta. Eu incercam
sa-l fac sa se potoleasca, poate scapam…, dar nimic.
Vin in fine si controlorii, doua doamne
mai exact. Noi ne punem fetele cele mai serioase, sa vedeti, c-o fi
co-mparti...aveam o urgenta urgenta!!
La care madam
controlorea, zambind: "Da? Voi ce urgenta aveti, ca pana acum am avut
vreo 3 pasageri carora le-au murit bunicii sau sunt grav bolnavi"...
Ne-am uitat prosti cu strutztul unul la
altul si-apoi la pantofi :)
Apoi ne-a instiintat ca avem de platit
suplimentul de 88 de euro (amandoi) pt diferenta de orar. Eu asteptam sa zica
strutztul "nu platim, da-ti-ne afara din tren ca nu platim" (cum ne
aranjaseram!!), sa-si rupa camasa de pe el, sa-si smulga parul, sa vad o
demonstratie de macho infuriat…Insa strutztul a pronuntat fraza care m-a facut
sa nu-i mai vorbesc pentru restul zilei: "Pisoias, platesti tu sau
eu?"...
Asa ca am platit eu…(cu bani de la nunta,
multumesc pe aceasta cale participantilor !), dupa care n-am mai vorbit
unul cu altul, ca am zis ca e facut gramada si n-are rost sa-i mai impartasesc
dupa-amiaza :)
Ne-am impacat acasa, dar uite asa am
aruncat noi 88 de euro pe geam, pt un bilet de intoarcere care fusese deja
platit!!
Povestind aceasta poveste in live, mi-a
spuns cineva « Vai cat sunteti de haiosi ! »…da, poate ca suntem
haiosi, dar niciodata gratis, noi nu stim sa fim haiosi decat pe bani multi!!