miercuri, 4 decembrie 2013

Aventuri in Alsacia

Hai ca iar n-am mai scris de mult, si stiu ca trebuia sa va povestesc de nunta, dar am o poveste mai tare inainte, si prefer sa o scriu acum cat e proaspata ca nu cumva sa uit ceva mai tarziu. Insa va fac introducerea mai lunga, va deveni cu adevarat amuzant in a doua parte a povestii (nu va speriati !)

Weekend-ul trecut am fost in Alsacia. De ani de zile vreau sa vad pietele de Craciun de la Strasbourg, Colmar, si Freiburg in Germania. Zis si facut. Ne-am dus cu trenul de vineri, apoi am inchiriat o masina din Strasbourg, ca sa avem libertate de miscare.

Cum am plecat foarte de dimineata vineri (la 7h17 ca erau biletele de tren cele mai ieftine…), eram morti, asa ca n-am facut mare branza, ne-am bagat cate 5 bretzeli in vene sa ne revenim, turta dulce, ne-am tras in poze si ne-am carat la hotel.
Intr-un orasel numit Soultz, foarte romantic, eram pe o colina, cu vedere la o vale tomnatica aboslut splendida.

Promit sa pun si poze diseara dar nu le am la mine (scriu in pauza la servici)

Seara ne-am dus in spa la oamenii aia la hotel, am facut bombite in piscina peste toti figurantii cu nasurile pe sus, am transpirat ca porcii in sauna, am facut o chestie zen la care te uitai prost la o moara (eu m-am plictisit fix dupa doua secunde jumate, insa strutztului ii placea...suflet artistic, deh!); apoi ne-am dus la cina. 
Restaurantul superb, cotat cu o stea Michelin, am mancat regeste. Cand e totul asa de bun si echilibrat niciodata nu te simtit prea plin pentru desert (ceea ce e cazul meu de obicei cand mananc mult…)

Am profitat si de piano bar, cu un pianist bun "dar nu suficient de bun" (dupa opinia avizata a strutztului), toata lumea extrem de draguta, etc.

A doua zi ne-am dus la Colmar, orasel frantuzesc in Alsacia, paralizat cand nu e perioada Craciunului, insa feeric cu pietele…iar ne-am infruptat cu vin fiert, bere de Craciun, carnati si turte dulci, si desigur bretzeli (unul din motivele principale pentru care ma gaseam acolo !!)

Dupa-amiaza am condus la Freiburg, superb si-acolo, insa foarte multa lume, abia avansam printre standuri. Am cumparat cateva decoratiuni, oite, reni, mosi Craciuni si broaste deghizate in craciunite. De fapt la un moment dat intri intr-un cerc frenetic in care ai cumpara orice e stralucitor si la care e imbulzeala (adica daca toti necunoscutii ai aun decis ca e misto si ca merita pus pe semineu, ne TREBUIE si noua!!).

Buuun, plecam de la Freiburg, aveam urmatorul hotel in Germania, intr-un orasel numit Lahr. Numai acolo mai gasisem hotel, ca fusese nebunie sa prind bilete.

Bun, GPS-urile de pe telefoane nu ne mai mergeau ca schimbaseram tara (in fine, ar fi putut merge pentru 10 € secunda), asa ca eram destul de dezorientati, totul scris in germana…
Intr-un final ne-am oprit la o benzinarie sa-ntrebam, cei doi vanzatori nu vorbeau engleza, n-auzisera de Lahr niciodata iar pe bucata de harta partiala pe care-o aveau scoasa din chiloti, nu doar ca nu figura Lahr, dar nici Freiburg n-aparea.

Noroc ca ne-a ajutat un cumparator de benzinta (binecuvantat fie-i BMW-ul !!) si ne-a explicat ce sa facem.

Insa chiar si-asa, la un moment dat ne-am pierdut pe autostrada, si-am sunat la hotel. Interlocutorul nu vorbea engleza, nesurprinzator.

Asa ca i-am spus urland (ca pentru nu stiu ce motiv, cand cineva nu pricepe o limba, credinta populara e sa consideri ca e si surd…) « Nene, ce oras mare e pe langa LAHR ?? » iar el mi-a raspuns candid: « LAHR, Lahr e un oras mare !! »…extrem de util.

Ne pregateam sufleteste sa dormim in masina cand in fine am zarit pancarta cu numele acestei megalopole care era Lahr.

Odata ajunsi, am constatat ca era oras fantoma, la 8 seara nu era un suflet de om afara, nimeni, toate luminile stinse, arata exact a oras din filmele de groaza.
Desigur nu stiam cum sa ajungem la hotel, dupa ce ne-am invartit 30 de minute, am gasit o farmacie deschisa (care inchidea !) si ne-a explicat doamna cum sa ajungem (era singurul hotel din oras…din megalopola, pardon !)

In fine, am mancat la hotel, am ales un fel de mancare cu ochii inchisi, ca meniul era in germana si nu vorbea nimeni engleza, a fost bun, sper ca nu era caine, ca era destul de greu de definit animalul care plutea fara tel in lichidul galbui.

A doua zi am plecat, ne-am dus masina la Strasbourg de unde-o inchiraseram, insa trenul nostru era la ora 18h, si era ora 13h si am cam fi vrut sa plecam, ca eram obositi, plus vizitaseram déjà Lahr, ceea ce nu umpluse inimile de experienta.

Am intrebat la gara daca putem schimba biletul pentru mai devreme, NU ! In ciuda faptului ca trenul de la ora 14h era aproape gol, aveam tarif de neschimbat (80 de euro biletul de persoana e de neschimbat, ca sa stiti, e tariful cel mai ieftin, ca TGV-ul in Franta e mai scump ca avionul)

In fine, eram asa de obositi ca strutztul a decis ca ne vom urca in tren oricum si vom incerca sa sensibilizam controlorii. Doar sa ne punem de acord cu o poveste comuna.
Mie mi-era cam teama ca stiu ca de obicei nu te intelegi cu controlorii (si mai ales cu femeile controlori) dar strutztul era asa de sigur pe el ca am zis ca deh, e tara lui, e-aici de mai multa vreme decat mine, o stii el ceva…

Am urcat in tren si ne-am asezat pe bancheta de pe culoar, desi erau locuri libere, dar ca sa indicam ca ne simtit totusi stingheri si vinovat.

De aici povestea devine un circ: intai strutztul a sunat-o pe ma-sa, pentru un sfat. 

Ma-sa fusese fara bilet in toate cazurile posibile: cand controlorii au lasat-o in pace, cand i-au dat o super amenda majorata ca fusese obraznica, cand au dus-o la sectie ca fusese rebela si nu vroia sa plateasca, etc. Deci sfatul ei: "Depinde".
De bafta omului mai ales. Si de cum s-a trezit controlorul in ziua respectiva.

Bun, facem asadar brainstorming cu povestea comuna, sa vedem cum sa sensibilizam controlorul: de exemplu sa zicem ca e bunicul f bolnav si a trebuit sa ne intoarcem de urgenta acasa!

 Buuun, asa ca o suna strutztul pe bunica-sa sa-i spuna, ca in caz ca vine controlorul, s-o dea la telefon sa confirme alibiul (circ!!)

O suna pe bunica-sa, ii explica, ii zice ca daca suna controlorul ( !!) sa zica ca e bunicul bolnav.
 Bunica-sa contrariata zice "Cum, bunicul?! De ce bunicul, si nu EU ?! Zici de mine, EU sunt bolnava!!" (adica nu vroia sa fie figurant in aceasta poveste, ci actorul principal!!)
"In plus" (continua ea bunica) "e si adevarat, ca ma ia o raceala asa" …

Strutztul ii explica rabdator ca nu, trebuie sa fie ceva mai grav daca plecam urgent, si atunci Gisèle bunica zice "Pai ii zic ca-s depresiva, uite pot sa si plang...aoleeeeeu, sunt rau depresiva si nu-l am decat pe Julieeeeeen" (si se pune pe plans la telefon ca sa ne arate talentele ei de actrita)...

Bun, dupa aceasta scena patetico-hilara, dupa ce am ras bine de ne-au si vazut vreo doi controlori care se plimbau pe-acolo, ii spun strutztului ca in orice caz, orice-ar fi, nu trebuie sa platim, sa ne dea amenda si apoi contestam de-acasa, dovedim forta majora, etc.
Strutztul e de acord, dar fanatic sa se duca sa caute controlorii ca sa arate cat e el de buna credinta. Eu incercam sa-l fac sa se potoleasca, poate scapam…, dar nimic.

Vin in fine si controlorii, doua doamne mai exact. Noi ne punem fetele cele mai serioase, sa vedeti, c-o fi co-mparti...aveam o urgenta urgenta!!

La care madam controlorea, zambind: "Da? Voi ce urgenta aveti, ca pana acum am avut vreo 3 pasageri carora le-au murit bunicii sau sunt grav bolnavi"...
Ne-am uitat prosti cu strutztul unul la altul si-apoi la pantofi :)

Apoi ne-a instiintat ca avem de platit suplimentul de 88 de euro (amandoi) pt diferenta de orar. Eu asteptam sa zica strutztul "nu platim, da-ti-ne afara din tren ca nu platim" (cum ne aranjaseram!!), sa-si rupa camasa de pe el, sa-si smulga parul, sa vad o demonstratie de macho infuriat…Insa strutztul a pronuntat fraza care m-a facut sa nu-i mai vorbesc pentru restul zilei: "Pisoias, platesti tu sau eu?"...

Asa ca am platit eu…(cu bani de la nunta, multumesc pe aceasta cale participantilor !), dupa care n-am mai vorbit unul cu altul, ca am zis ca e facut gramada si n-are rost sa-i mai impartasesc dupa-amiaza :)

Ne-am impacat acasa, dar uite asa am aruncat noi 88 de euro pe geam, pt un bilet de intoarcere care fusese deja platit!!

Povestind aceasta poveste in live, mi-a spuns cineva « Vai cat sunteti de haiosi ! »…da, poate ca suntem haiosi, dar niciodata gratis, noi nu stim sa fim haiosi decat pe bani multi!!

marți, 12 noiembrie 2013

Repetitia dinaintea nuntii

Hai ca revin cu urmarea.

A doua zi dupa incendiul ratat, vinerea dinaintea nuntii adica, ne-am decis sa mergem sa vizitam castelele de pe Valea Loirei. Am reusit chiar si sa-l trezim pe strutz, ceea ce e o victorie in sine !

Pe la ora 11 plecam cu totii ca niste floricele, inghesuiti 11 intr-o dubita de 9 oameni. 

Francezii nu prea stiu cu de-astea, daca e masina de 5 de obicei se baga 4, nu cumva sa incalce regulile, le e frica de politie, le e frica de cum vom sta, etc. insa noi eram atat de bine instalati ca sunt sigura ca am fi incaput si 20 daca ne fortam putin ! Ne lipsea doar o capita de fân deasupra dubitei !

Si uite-asa, am ajuns noi la Chinon, oras medieval de unde vine vinul cu acelasi nume, si unde a descalecat Ioana d’Arc (probabil pentru un paharel de Chinon de altfel, dar istoria nu se putea face de rahat)

Cum am ajuns, cum a inceput sa ploaia, ziceai ca statea la panda sa fim suficient de departe de dubita.
Dar noi nimic, vroiam sa ne culturalizam oricum, nu conta ca eram murati pana la chiloti !

Asa ca poze, chestii, urcat in cetate. Pe maman a trebuit s-o tragem-impingem ca sufla greu (ala mic si negru de rasufla greu, ei ea e !) si dupa ce ne-am chinuit pe rand pana sus, cand aveam toti limba pe umar, mi-a spus Mihnea sa ma uit in spate ca exista lift. Desigur nu-l vazuse nici el, dar mai bine nu ne spunea, ca ne-am simtit boi cu acte !





Am tras poze fata-profil cu toata Valea Loirei sub ploaie si noi de asemnea sub ea, n-am vizitat castelul Chinon ca mai erau si altele pe lista si timpul scurt, dupa care ne-am carat uzi la dubita.

In drum spre urmatorul castel (Ussé cred), ne-a venit o idee despre cum sa facem un ban cinstit.
Si anume sa-i facem un profil de gigolo amicului meu Mihnea, pentru ca si-asa toate frantuzoaicele zic de el ca e barbat bine. Nu stiu daca e cazul si-n Romania, dar aici e o mare moda ca femeile in varsta refacute (adica babatiile de 65- 80 de ani care vor sa para de 20 si nu le iese), sa-si gaseasca niste amanti tineri si fragezei care sa le aduca un suflu tineresc in lumea astea de brute.
 Si cum singurul barbat din dubita care corespundea cat de cat era Mihnea (nashul are ochelari si nu e suficient de inalt, strutztul are burtica si i se rareste parul ca sa nu mai zic ca e si imberb iar pianul nu prea mai prinde pe piata prostitutiei masculine…) iar restul domnilor erau prea in varsta pentru babatii, care cauta sub 30 de ani. Si-asa si 30 e cam in varsta, trebuie compensat cu personalitatea, traim vremuri grele !
Asa ca i-am gasit un nume de scena bietului Mihnea (ii puteti asadar spune « Bartolomeu ») si am pus la cale tot traficul de carne umana, tarif, poze cu bicicleta intr-o parte si pleata in vant, totul desigur cu acordul prietenei lui care l-a sustinut in aceasta potentiala aventura ! Umana, ea aventura.

Dupa asta ne-am oprit la urmatorul castel de pe lista, pe care l-am inconjurat cu privirea insa am zis ca e prea scumpa intrarea si timpul prea scurt . Vroiam sa ne pastram energia pentru Chenonceau , castelul de pe apa.
Asa ca am plecat si de aici.

Dupa asta ne-am oprit la Langeais, am vazut castelul de departe ca se facuse foame in aer si ne era si frig de la ploie.

Ne-am oprit asadar la o bodega unde am bagat niste iepure in vene de nu ne mai dadeam dusi si am fi preferat sa vedem castelele in poze. Dar ne astepta Chenonceau-ul !!



Strutztul si cu mine am si creat in timpul mesei, pentru ca ne lipsea o parte din slujba religioasa de a doua zi, anume cea mai importanta, aceea unde mirii isi spun juramintele, cum ca vom fi fideli, indragostiti pe vecie si in general ne vom suporta cu stoicism. Ei bine gasisem eu pe net un model, pe care l-am copiat pe o hartie (un tichet de metrou aproape…) si aveam vreo 10 randuri de re-copiat ca sa le citim a doua zi la slujba sa-i dam pe spate pe oaspeti cu imaginatia noastra debordanta. Gen. Ne-am si ciondanit putin la copiere ca eu nu vroiam sa incheiem rugaciunea cu fraza « Ne vom revedea in paradis » si strutztul ar fi vrut.

Sa va spun de ce nu vreau : déjà nu cred ca exista niciun Paradis, adica exista aici pe pamant, dar trebuie sa ai bani (sau sa-ti placa natura).
Si doi, daca totusi exista, poate o sa vreau la un moment dat o pauza de strutz, chiar tre sa-l support TOAAATA eternitatea ? Ca pare lung ! Ma angajez pentru viata asta si e déjà destul, semn ca-s rabdatoare.

Bun, am scos asadar partea cu paradisul din juraminte, cu intalnirea in Eden (va dati  seama daca ar intarzia asta micu’ la intalnirea pt eternitate, la cum ii place lui sa doarma…de unde l-as lua, n-am avea telefoane, net…as sta acolo ca o tuta asteptand sa vina strutztul…pt eternitate !!)

Dupa acest moment care ar fi putut fi sacru dar l-am profanizat eu rapid, ne-am carat si de la restaurant, cu burtile pline si putin inclinati, ne-am urcat in dubita si ne-am pus pe cantat. Nu mai avea bietul strutz nimic de zis, l-am zapacit cu doine, sarbe si alte cantece populare. Stie in schimb sa zica « gâl, gâl, gâl » acum fara probleme !

Si dintr-un Gica Petrescu intr-un Dan Spataru ajunseram si la Azay le Rideau, castelul frumoasei din padurea zapacita. Chiar serios, de la acest castel s-a inspirat Disney cand a facut povestea.
Foarte frumos insa era cam tarziu si nu mai puteam vizita decat gradinile, asa ca am fugit la astea. Maman a investit si-ntr-o pelerina de ploaie ca déjà ii ajunsese la os. Literalmente.

Desigur dupa ce si-a luat pelerina n-a mai dat cu-o picatura de ploaie pana la sfarsitul zilei !

Frumoase gradinile, ne-am pozat si cu ele de parca eram indragostiti, i-am dat dreacu pe toti regii Frantei de bogatasi fara mila fata de poporul roman, popor slugarnic care i-ar fi preferat pe ei otomanilor, de ce n-a facut nimeni un sondaj ?!... si ne-am intors la dubita ca sa mergem la Chenonceau, castelul pt care sacrificasem ziulica practic.

Si imi vine mie ideea sa ma uit la orarul acestui castel, care era inca la vreo 40 de minute distanta de unde ne gaseam, si taman ce-nchidea.

Asa ca am decis sa ne ducem acasa…cu cozile intre picioare, sperand ca il vom vizita cu alta ocazie. Asadar am facut turul Vaii Loirei fara sa chiar vizitam vreun castel, asta organizare !!

Am depus romanii la cabanuta iar strutztul si cu mine ne-am dus fuga la domnul preot senegalez sa ne valideze livretul de slubja pe care-l facuse strutztul pe genunchi cu o saptamana inainte.

Ajunsi acolo, am aflat ca vorbele de la cantecele de slujba alese de strutz nu erau alea oficiale (bine, nu va-nchipuiti ca-n loc de « Slava Domnului » pusese « Am pofta de un mic » dar erau cateva amendamente de facut si era prea tarziu ca imprimaseram déjà cartulia in 120 de exemplare…)

I-am citit apoi (cu greu, ca era ilizibil) juramintele sotilor copiate de pe net mai devreme in ziua aia, si ne-a dat acordul lui (crezand ca le-am scornit noi !)

Dupa care i-am vorbit de bani, si cam cat costa slujba…in mod normal fiecare estimeaza cat vrea, si da cat vrea, insa preotul nostru fiind senegalez ne-a cerut de la obraz 200 de coco. Asa ca i-am facut un CEC, la care m-a rugat sa nu pun destinatar (adica pe numele cuiva) ceea ce ne-a facut sa credem ca banii vor ajunge la el in buzunar si nu la Biserica. Dar cine numara ?

Si uitandu-ne noi lung la cartulia de slujba imprimata de soacra-mea fara verificare, am constatat ca i-am scris numele prost preotului, adica in loc de Tokpanou cum il chema, l-am numite TOPkanou, iar partea cea mai amuzanta e ca « taupe » in franceza (care se citeste TOP, cum il scrisesem noi) inseamna cartita. Practic l-am botezat « Cartita Kanou »…asa ca am ras de-am lesinat si am gasit si explicatia la cei 200 de euro extorcati de supusul lui Dumnezeu.


Ne-am intors apoi la cabanuta, unde ajunsese soacra-mea cu vreo 20 de invitati, belgieni mai ales (a adus si ea ce-a gasit !)

De la acest moment seara s-a transformat intr-un haos ca acela dinaintea crearii lumii, adica fiecare facea cate ceva : unii beau, unii scriau (numele de masa pt nunta sau discursul- nasha care ii scria discursul mamei pt nunta), unii mancau, altii dansau, unii jucau ping-pong, unii urlau, unii cautau catelul care evadase pe autostrada in nebunia aia, unii faceau clatite flambate si veneau cu ele arzand ca la circ, unii coseau (mai exact mama care-mi modifica o parte din rochia de mireasa pt a doua zi), iar la final toata lumea s-a pus pe cantat si seara s-a transformat intr-o competitie de canto romani-belgieni. Cred ca romanii ar fi si castigat la cantat, daca nu ne-ar fi incuiat cu imnul national…la care romanii s-au facut de cacao ca nu stiam decat vreo doua versuri din el…ceea ce spune multe…eram atat de jenati ca aproape am intonat Tricolorul.





Pe la unu dimineata, cand eram moarta de oboseala ca ticluisem la nume de mese si invitati de ma dureau si maselele nu doar mainile (la francezi trebuie scrise de mana !), il vad pe strutztul care isi mai turna un paharel (banuiesc ca cam al optzecilea pe seara aia).

E asa o traditie la el sa-si petreaca seara dinaintea nuntii beat muci (ca asa a fost si la nunta romaneasca daca va amintiti). De fiecare data imbatat de Mihnea, asa ca daca citesti asta, tstststs, rusine tie!

Vazandu-mi jumatatea clatinandu-se cu un zambet larg pe mutra, am simtit cum mi se urca sangele la cap, asa ca i-am inmanat o hartie si-un creion, si i-am spus sa copieze corect si lizibil textul juramintelor sotilor pe care trebuia sa-l citim a doua zi la slujba. Stiti, ala de-l copiasem de pe net la restaurant in Langeais. Femeie increzatoare eu, o sa aflati in postul urmator ce s-a intamplat.

Pe la 2 dimineata s-a spart in fine gasca vesela.

Eu cu Mihnea si prietena lui am ramas ultimii ca mai era ceva de scris…strutztul se dusese in pat direct, fara dus sau spalat pe dinti, ca oricum nu cred ca ar fi nimerit baia (sau dintii !).

Eu a trebuit sa ma spal, nu de alta dar trebuia sa ma rad la subrat. Cred ca daca n-as fi fost mireasa imi bagam picioarele, dar stiam ca voi aparea in poze (desi cu photoshop sunt sigura ca puteau vopsi mararul  in culoarea pielii, uite nu m-am gandit…)

Si in fine, dupa asta, rupta moarta, ma tarasc pana in camera, care mai era si la etaj, bajbai in intuneric, ma lovesc, injur de mama patul si viata, incerc sa ma intind in pat insa vad un strutz aruncat de valurile marii, intins pe diagonala, imbracat si mirosind oribil, o combinatie de alcool cu transpiratie si miros de ceapa de la ce infulecase seara…il imping iritata, ii spun sa-si scoata blugii ca suntem in pat si-a doua zi se-nsoara !! Mama ma-sii de viata !

Iar strutztul, mort de somn, cu ochii lipiti si abia reusind sa alinieze doua vorbe, imi spune intortochiat : (mare atentie, pentru ca e replica secolului !) : « Pisoias, sa nu te superi pe mine, dar in seara asta nu voi face dragoste cu tine… »

Reactia mea a fost impartita : jumate lesinata de ras in interior (ca nu-mi puteam misca muschii faciali de oboseala), jumate aproape sa-i trag un pumn sa ma usurez si mai ales sa-i curm suferinta de a nu fi putut face amor cu sotia lui. Insa candoarea declaratiei m-a oprit.

In ce Univers paralel si-o fi imaginat iubitul meu ca as fi vrut sa fac dragoste cu el ?! Plus daca l-ar fi auzit cineva si-ar fi imaginat ca ii cer eu asta seara de seara, obsedata mica, sau ca cine stie ce viata sexuala incandescenta am avea in care daca nu se-ntampla intr-o seara, e tragedie si imi persecut sotul !!

Oricum, la fel ca si inainte de prima nunta, mi-am zis ca un asemenea viitor sot nu s-ar putea inventa, e chiar unic !

Continuarea cu nunta in episodul urmator !

duminică, 10 noiembrie 2013

Pregatiri de nunta pe Valea Loirei

Bun, hai ca revin dupa saptamani de absenta, dar in apararea mea, serviciul imi mananca tot timpul liber ! Daca ati vedea vegetatia care a crescut pe corpul meu si starea cuticulelor de la unghii, ati intelege cam cat de intens e la servici…

Pai sa va povestesc cu nunta frantuzeasca.

De fapt pana la nunta, avem si alte aventuri legate de organizarea ei, asa ca trebuie sa o iau in ordine, s-ar putea sa-mi ia mai multe posturi.

In saptamana dinaintea nuntii au inceput sa-mi vina invitatii romani, prieteni de-ai mei si de-ai mamei (care sunt si ai mei, decat ca ii categorizez asa ca sa intelegeti ca erau doua varste)

Bun, i-am instalat care pe unde, o parte la noi acasa, o parte la soacra-mea care sta la doi pasi, si apoi ne-am pus pe facut mese, ca sa fim in forma pentru nunta (adica mahmuri si tragandu-ne pe maini)

Prima soirée de genul asta a fost la soacra-mea si serbam venirea romanilor (pe lume ;))

Foie-gras, champagne, nebunii, strutztul cantand la pian, eu traducand (tradu « afinata » !), mama intrebandu-ma unde-i cadoul ei de ziua ei promis de cuscra-sa (« daca a uitat ?? ») si fiind vorba de un parfum era ingrijorata (ca v-am zis ca la mama acasa e drogherie, se poate oricand reprofila in duty-free sau mini-Sephora).

Nu prea mai puteam face misto de francezi ca strutztul o rupe bine in romana si pricepe tot, de ex acum se prezinta « Sunt inchintat de cunostinta, ma chema Strutz si sunt un mare peeetrecaret!! Si trag molte bosini ».

In fine, ne asezam noi la masa, coltul romanilor si coltul francezilor, plus un roman, dintre prietenii mamei, domnul Bebe, un domn foarte simpatic si voluntar care ne-a reprezentat foarte bine tara la aceasta nunta. L-am lasat printre francezi ca oaia intre lupi insa am zis ca se va descurca cumva, le va vorbi de Hagi, Nadia, Ceusescu, ma rog ce mai stiu si francezii despre noi.

Noi in coltul romanilor, dintr-una intr-alta, am ajuns la un subiect de interes international, organul sexual masculin. Cred ca foie-gras-ul ni se urcase la cap sau ceva. Si ne-apucaram bai baiete sa cautam diverse expresii prin care se poate desemna mandra ustensila. Si am gasit asa : « mataranga », « par », « falus », « membru », « organ », clasice pana acum. 
Ei bine la un moment dat a zis cineva « stromeleag » si toti romanii erau pe jos de ras. Si cand aproape sa ne revenim, ma striga dl. Bebe din capul mesei  : « Dana, cum se zice la gaura in franceza ? ».
 Dar ce legatura o avea  gaura cu Nadia Comaneci ? mi-am zis. Ei bine,  dl. Bebe le vorbea la francezi despre papanasi si gogosi si isi incepuse explicatia cu ce altceva decat gaura !

Ei, a fost o seara simpatica.

A doua zi am plecat pe Valea Loirei unde avea loc nunta.
Nu va spun cat ne-am organizat, aveam un microbuz de 9 persoane, plus un 4x4, pana ne-am decis care cum sta, era ca in “Singur acasa”, sacose, genti, incarcat, descarcat, odata ajunsi, urma sa stam intai la o cabana inchiriata pt noi, si apoi la castel, va spun sincer ca la finalul nuntii am avut impresia ca tot scopul acestei calatorii a fost sa incarcam si descarcam valize, genti si sacose cu mancare.

In fine, dupa multa foiala si orgolii ranite dar care si-au revenit repede, am reusit sa plecam la drum. 
In microbuzul nostru a fost foarte fun, am dezbatut din nou subiecte de interes international (din pacate epuizaseram subiectul « stromeleag » si am suferit…) condimentate cu rosé ca asa e frumos cand te duci pe Valea Loirei in tara vinului. Adica vroiam sa onoram alcoolul dinainte sa ajungem.

O data ajunsi la cabana in care urma sa stam doua zile, ne-am instalat, intai ne-am ales camerele, ceea ce s-a dovedit a fi un proces destul de lung, ca unele paturi nu se lipeau si alea au picat fix la indragostiti, unele se lipeau dar nu conveneau sotiilor care isi stiau sotii drept sforaitori sau scotatori de alte sunete/ mirosuri dubioase, etc. Important e ca la final eram cu totii instalati si fericiti.

Am uitat sa mentionez ca aceasta cabana era dedicata exclusiv romanilor, plus strutztul (care e si el in proces de romanizare, asa ca nu se pune !)

Asa ca ne-am pus pe baut (ca serios, ce sa faci intr-o cabana pe vreme de ploaie la ceas de seara ?)

Domnul Bebe, dupa ce si-a smuls saracul o unghie incercand sa instaleze un pat...a detectat semineul din salon si s-a apucat sa incerce sa faca un foc (in ideea ca doar o unghie smulsa intr-o zi e un bilant destul de slabut, si poate face mai bine de-atat). 

Initiativa laudabila cu semineul, dupa mine, insa nu si dupa parerea celorlalti carcotasi care nu au facut decat sa-l descurajeze si sa-i puna bete in roate. Acum serios, daca exista un semineu cu lemne-n el, nu e logic sa vrei sa-l si aprinzi ? Asa a evoluat lumea, incercand !

In fine, saracul om s-a chinuit in toate felurile, a ars tot ce era de ars in cabana, de, vorba mamei, la final mai avea putin si ne ardea si pasapoartele doar sa aprinda focul, cred ca devenise personal intre el si foc, care il dovedeste pe celalalt!

Noroc ca la momentul ala inca n-aveam rom, ca n-am mai fi avut.

Insa a reusit sa-l atite cu niste ulei, si apoi cu foenul, ceea ce e adevarat ca a provocat niscaiva fum (dar vorba zicalei frantuzesti « nu poti face omelata fara sa spargi oua » !)

Si cand in fine focul se resemnase si o luase din loc (chiar binisor!) s-a pus pe urlat alarma de incendiu. Bai dar niste urlete de ziceai c-o violeaza si-alta nu, am surzit cu totii !

Mihnea, prietenul meu bun si martor la nunta (martor la catolici e un fel de nas la noi, e garantul casniciei noastre si va trebui sa ne adresam intai lui daca intampinam probleme in casnicie, si abia apoi preotului sau notarului), asadar Mihnea, voluntar si doritor de pace in lume, a luat o sticla cu apa si fleosc pe foc, acest vinovat de viol !!

Acuma ce era cel mai interesant de observat erau reactiile oamenilor, unii disperati ca ar putea veni pompierii si ne putem lua o amenda, altii amuzati (mama si cu mine eram pe jos de hilaritatea situatiei si mai ales de Mihnea care stinsese intr-o secunda focul atat muncit de dl. Bebe), unii perfect indiferenti (strutztul care omora monstrii) altii pe-afara sa vada daca n-au iesit vecini, si desigur dl. Bebe care se cocotase pe un scaun la alarma si ii pusese un servet peste gura spurcata. 

Alarma a tinut asa cam 10 minute, timp in care ne-am invartit toti pe loc, dupa care am ras bine si ne-am mai turnat un paharel. Pompierii nici gand sa vina, de fapt asta ar fi trebuit sa ne ingrijoreze mai tare, cam fi putut arde acolo fara sa se sinchiseasca nimeni !

Cand a ajuns la noi si soacra-mea, romanilor le era jena sa-i  povesteasca patania, insa i-am asigurat ca e destul de frecvent si la ea, si ca ni s-a intamplat déjà la dejunuri de familie sa afumam bucataria si sa acoperim detectoarele de incenii, alarmele, etc. Déjà acum stim si care cum ne impartim sarcinile, atata suntem de rodati. 
Soacra-mea cand a auzit, mai ca-i parea rau ca nu fusese si ea prezenta la aventura si mai ales ca i-a furat cineva rolul principal, ca de obicei ea e declansatoarea de alarme, n-ai loc de ea la chestii din astea !


Mai am inca multe de povestit, ca nici n-am ajuns la nunta inca, dar promit ca revin saptamana viitoare cu un post complet !













marți, 24 septembrie 2013

Englezismele francezilor versus engleza lor oribila

Dupa cum poate stiti (sau nu) francezii sunt varza la engleza. Dar nu orice varza, o varza mare cu carne si castraveciori.

Aia care se dau « bilingvi », rup vreo doua vorbe ametite de la care te doare capul doua zile.

Cea mai tare scena pe care am trait-o la Paris a fost intr-un restaurant, doi spanioli care l-au intreabat pe chelnerul francez « Do you speak English ? » si chelnerul a raspuns sigur pe el : « Un petit peu ».

Asadar, francezii de vorbit vorbesc engleza. Dar in franceza.

Sa va fac un mic dictionar de engleza frantuzeasca : « h »-ul nu exista. « Do you have some tea ? » in franceza ar da « Do iu ev som ti ? », pe Henry l-ar chema “enri”, “harm” (durere, rau) in franceza ar da “arm” (brat). In general iese o cacealma si niste confuzii enorme din care nu pricepi putin spre deloc.

Fratele strutztului cand vorbeste in franceza imi vine sa-I propun doua nurofenuri, ca pare ca mai are un pic si moare de atatea horcaieli. Si inca e printre elite la aceasta limba asa de dificila!

Probabil invatatul francezei de mici i-a marcat asa de tare la sunete ca acum e imposibil sa invete altele noi…

Imposibil de spus « the » pt francezi, ca in engleza e numai « za », daca vrei. Smoothie, devine smuzi. Si asa mai departe.

In schimb, si aici gasesc ca e ironia mare, au francezii la cuvinte englezesti la ei in limba, integrate, de sta matu-n coada ! Nu zic, ca si romanii au, dar pentru ca vor sa se dea rotunzi mai ales, la astia a devenit chiar limba lor.

De exemplu : stiti cum se zice la sampon in limba franceza ? Shampooing ! (pronuntat « champoaaaaa » . Au luat englezescul "shampoo", l-au frantuzit oarecum, macar sa sune de fite, si gata, bim, francez !

La coafat se zice « brushing », adica daca vrei sa-ti intinda parul ceri un « brushing », asta e cuvantul. Iar coafeza te va intreba « Pour le brushing, on fait quoi ?? » (adica "ce ma-ta vrei la capitolul coafat, si-asa arati ca o gaina plouata !")

Mai e un cuvant furat din engleza care ma enerveaza foarte tare : « cocooning », si asa de tare le place la francezi cuvantul asta ca-l folosesc in orice context oricand cu oricine, il terfelesc ca pe ultima tarfa de pe centura. Pana si la mobile le zice « canapé cocooning »(adica ca e confortabila), mai ai « journée cocooning » (de ex pe Groupon cand iti vand masaje), sau « offre cocooning » sau crema de maini « cocooning », am facut o supra doza de cocooning !!

In afara de astea, mai sunt cele fortat frantuzite, care desi n-au gresit cu nimic, devin verbe de grupul intai…de exemplu « challenge » devine challengé ("Je suis challangé"- pronuntat « shalangé), sau « J'ai uploadé une vidéo », grrrr, sau mai rau « J’ai rushé comme un fou » (adica « m-am grabit ca un nebun ») de la rush, care a fost integrat in limba franceza, nimeni nu mai zice « Je suis pressé", ci « je suis dans le rush". Sau « Je suis speed ».

Desigur toti acesti indivizi care dau cu anglicismele in oameni, nu rup doua vorbe de engleza par ailleurs…

A, mai e unul, auzit de curand, oribil, despre cineva care n-are noroc spui « Il est badlucké »…sa-i strangi de gat pe toti si alta nu !

Mai e si « il fait le buzz » (adica cineva care e cunoscut, sau ceva care are succes) si desigur briefer si dé-briefer, pe care am onorea sa le aud zi de zi la servici de cate ori tre sa dau seama de cate ceva « Nous allons dé-briefer »…

In concluzie : francezii or fi reflectat, si probabil si-au zis ca nu-s destul de antipatici as it it J si atunci au decis colectiv sa enerveze pe toata lumea furand niste cuvinte noi in vederea masacrarii acestora.
Daca ati auzit si altele, nu ezitati sa-mi semnalati, si nu voi intarzia sa ma moquez putin de ele !







duminică, 25 august 2013

Tabloul satului de vacanta

Data trecuta va « amenintam » ca o sa va povestesc cum era la satul de vacanta unde ne-am petrecut o saptamana cu socrii si sotul.

Programul asta se cheama « Pierre& vacances », e o firma imobiliara care a cumparat diverse sate de vacanta si le inchiriaza. In general prestatii bunicele pentru bugete familale.

Bun, si inclus ai 3 farfurii, piscina, marea e mai departe, adica n-ai venit la mare sa chiar vrei sa te duci la mare, doar nu esti prost…te mai duci, dar cu naveta, care trece din doua in doua ore, sau cu pe jos, hai ca nu-s decat 3 kilometri. Plus ca la dus coboara, dar sa vezi la intors distractie, ca numai urca…

In fine, deci cu piscina, foarte frumoasa de altfel, cu « débordements » (adica dinaia de ai impresia ca vezi curge cu apa cu tot pe partea cealalta, dar de fapt nu curgi nicaieri, in fine, depinde la fiecare de gabarit…)

Dimineata, cum ajungi la piscina, auzi diverse glasuri pitigaiate de femei care racnesc dupa sotii lor burtosi unde sa puna prosopul : « Nu ALAaaaaa !! Ti-am zis LANGA !!»…Bietii soti buimaci care se tarasc ca niste omide cu genti enorme de plaja, niciodata nu le nimeresc, pentru ca ele sezlongurile, sunt extrem de strategice, nu poti sa-ti pui prosopul la-ntamplare.

Dupa care vezi sotiile furioase, smulgand gentile din bratele binevoitorare ale sotilor si aruncand echipamentul pe sezlongul DE LANGA palmier, pe care-l mentionase din prima, dar « tu surd », nimic nu stii, decat cum sa bei seara cat mai multe beri, ca doar sunt gratis!!

Si asa incepe o dimineata promitatoare…asta pentru cuceritori, ca loserii care ajung pe la un 11h, nu mai prind nici un sezlong, chit ca si-au asternut unii proposopul dupa care s-au carat definitiv. Carpa civilizationala cu Mikey pe ea marcheaza statusul, invingator sau loser. Soarta sezlongului este sa fie ocupat, putin conteaza daca chiar sta cineva pe el.

Urmeaza micul dejun, locul unde totul e posibil : aici vezi grasi alergand de frica ca se termina fasolea cu carnatii, grasane dand din coate si spulberand din calea lor orice forma de viata care ar dori cumva vreun mezel, tineri copii care vomita pe papucii mamelor combinatia fatala de lapte si fructe. Si tot asa…in general trebuie sa ai stomac tare sa vezi aceasta desfasurare de forte.

Intors la plaja, asisti apoi la un spectacol de tenacitate : cine rezista cel mai mult la soare ? Asta desigur in timp ce citim articole cu efectele daunatoare ale soarelui, nebunatic mic !
E o lupta stoica a prajitului la soare, o lupta ce indica determinarea individuala, rezistenta in fata acestui astru inflacart. Carnuri omenesti prajite : juma de ora cu fata in sus, juma de ora cu fata in jos, sotii se freaca reciproc pe spate cu mult zel ca « soarele e periculos mama !! ». Amandoi urla dupa piciul din piscina care nu vrea sub nici o forma sa-si dea cu crema. El prefera sa faca bombe in piscina si sa ude prosoapele loserilor care n-au apucat sezlong. Asta va e pedeapsa fraierilor care ati venit in vacanta ca NU va sculati de la 8 ! Poftim un val !!

Se urla, soarele arde, si zgomotul cel mai enervant din lume devine tarsaitul slapilor pe ciment : flip-flop, plici-ploc, hîrsti-fîrsti.

Femeile rosii ca carnea de vitel asuda, dar trebuie, ca daca nu te-ntorci bronzat din vacanta n-ai nici o dovada ca te-ai distrat.

Ziua se termina glorios cu cina si programul de karaoke, la care n-am fost, insa auzeam din camera zbieretele afoane ale doamnelor durdulii din timpul zilei.


E promis, la anul mergem la munte. Cu cortul, pe o colina. Dar mai e mult pana la anul…

miercuri, 14 august 2013

St Tropez, cainele, mutatul, the gaura

Am revenit din vacanta. Ce frumos a fost, era sa ne omorim cu socrii !

Prima saptamana am fost doar eu cu ei, in a doua a venit si strutzosenia. Norocul meu, ca cred ca chiar ne bateam. Asa, sotul reusea sa-i ironizeze fara sa fie obraznic (cum as fi parut eu daca ziceam ceva !)

De exemplu radea de ei cand la plaja, in loc sa faca si ei ca toata lumea, PLAJA (dupa cum ii spune si numele), ei erau pe telefoanele mobile, priviti de la distanta ai fi zis ca cine stie ce afaceri de anvergura incheie, or fi ajuns vapoarele in port, a cazut bursa...cand colo, unul vorbea cu ma-sa si celalalt suna sa intrebe de catel. Care catel era si el in concediu, dar cu prieteni de familie. Slava domnului ca n-a fost cu noi catelul, este singura parte pozitiva din toata povestea. 

N-ati vazut catel mai antipatic si mai rasfatat (dar v-am mai povestit de el).

Era sa nu ne mai vorbim cu mama soacra cand am indraznit o data sa spun de catel ca sigur ca-l plac, dar mai ales cand doarme. Maaama, razboi rece si-alta nu !

Da, are o voce catelul de parca are avea coaiele prinse-n sertar, si racneste non-stop, de exemplu daca vrea sa-i dai sa guste ceva, sau daca vrea sa se joace, stilul lui de joaca-unic in lume !- fiind de a te face sa alergi tu, si el sa se uite, altfel nu-i distrat…si racneste asa cu vocea aia pana alergi. Razboiul nervilor, de obicei ai oamenilor sunt mai moi si se pun pe alergat dupa ratusaca cainelui.
Asta in cazul cand sunt stapanii acasa ca cu mine n-a facut pana acum figurile astea. O data am ramas cu el singura si i-am spus pe romaneste: “Ori te potolesti ori vei intelege ce-nseamna un sut in cur, sa nu mori fara sa afli”. S-a potolit instant, cred ca e bilingv sau ceva.

Dar revenind la vacanta, cu strutztul acolo, eram in sudul Frantei, intr-o statiune langa St Maxime. Statiunea unde eram noi (Les Issambres) cam plictisitoare dar St Maxime de langa foarte dragalasa.

Intr-o zi ne-am dus la St Tropez, sa vada si ochiul meu pentru ce atata tevatura. Cea mai frumoasa parte a fost transportul cu vaporasul pana acolo, valuri, mare si copii linistiti.

St Tropez e o statiune de fitosi dar de-aia cu bani multi de tot, gen pentru ei 40 000 de euro sunt ca pentru noi 20 de euro (ca sa le rezum valoarea).
Erau taticule la sfantul Tropez niste iahturi enorme care mi-aminteau mult de blocurile staliniste in modelul mai lucios. Niste mastodonti care taie privelistea la port, care ar fi putut fi frumoasa par ailleurs.

Stradutele foarte sarmante, insa pe ele in loc sa gasesti buticuri cu produse de provincie de exemplu, cum ai crede intr-un orasel din Sud, gasesti Louis Vuitton, Dior si Chanel. Ca doar logic, cand te duci la plaja ce vrei sa-ti cumperi rapid ? O geanta Hermès !! Zau de nu prefer Gogoasa Infuriata! Sau hamsii batute de soare, miam! (cred ca ar avea un super succes si la St Tropez de altfel, am putea sa le tragem o sigla de Chanel pt fitosi...asta ideea de afacere!!)

Pentru ca era caldura mare mon cher la St Trop, mi-am luat si eu o inghetata. Distractia a costat 13 €, drept pentru care mi-a fost rau toata seara, cred ca mi-a cazut rau vestea cu nota, « intristarea » cum o numim (in franceza cand ceri nota poti spune : «  la douloureuse », si am inteles acum de ce !!). Ca sa nu va spun ca chelnerul cand ne-a vazut, ne-a cantarit dintr-o privire, privire care parca zicea "pftiu, ce fete de latzei aveti!" si si-a deschis intrarea in scena cu replica: "Ce vreti?", de cred ca daca nu stiam deja ce vrem, ne dadea si doua labute peste ochi (dar labute de St Tropez!)

La intoarcerea spre Paris, am rulat 950 de kilometri pana la Paris, pe bancheta din spate. Socra-miu conduce prost spre extrem de prost, ne-a dat numai cu nasul in scaune, de la plecare n-am mancat nimic sa nu cumva sa vomitam pe tapiseria de piele.

O sa va povestesc mai multe de la satul de vacanta in care stateam, in postul urmator, o sa am timp sa-i toc pe toti calatorii !

Ajunsi acasa la noi, am zis sa purcedem cu mutarea (o data!!), ca lasaseram totul in paranteza.

Adica am adus toate lucrurile la casa noua, care arata ca dupa bombardament, chiloti in bucatarie, rachete de tenis in baie, o cada in curte (o sa aflati imediat de ce) ai fi zis ca e imaginatia lui Dali cand ii era rau de la lingurica.

Dupa ce am adus la casa noua TOATE lucrurile de la apartament si de la socrii (ca mai erau ramase pe la ei de pe vremea cand eram lipitori), ne-am dat seama ca ne mai lipsesc niste chestii esentiale la casa noua, gen internet, si ca am face mai bine sa mai dormim la socrii putin (spre disperarea mea !!) asa ca mi-a zis strutztul, dupa ce aranjasem tot in dulapurile noi: « ia-ti niste lucruri de la casa noua, dormim la mama». 
Asadar fetisul nostru, ca suntem perversi mici, este sa plimbam tzoalele. Cum vedem ca am adus TOT, hop, sa mai intoarcem niste lucruri DE UNDE le-am adus !! Ne distram…

Aseara am dormit in fine prima noapte la noi in casa noua, si venea un curent de aer…
Sa va explic cat suntem de debili, si eu, si sotul, si dl. Fane, muncitorul lui peste : la noi in camera aveam o cada (aia de era in curte), si era ea intr-un colt al camerei, stiti, camera dinaia de artist (iar initial strutztul vroia sa-si puna pianul in celalalt colt, sa-mi cante Chopin cand ma sapuneam ! Va imaginati tigania pamantului !)…

Numai de-a naibii, ca sa nu fim tigani, am transformat cada in dus. Deci avem in continuare baia in dormitor, si nu in baie, ca la alti oameni normali. Nici cada nu mai e in curte…(insa poate cu putin noroc va fi pianul!!)

Ei, deasupra dusului nou instalat sunt niste halogene, si cum ne stiu reusiti mi-era frica sa nu sarim dreacu-n aer cu ele cu tot, asa ca am emis ideea de a face o aerisire langa dus (deasupra). 

Domnul Fane a fost de acord (ca la dracii era primul !), strutztul e de acord cu orice unde nu trebuie sa faca el ceva (daca e inclusa lenea, e acceptat din start), asa ca a facut nea Fane aerisire. Anume a gaurit peretele. 
Aceasta decizie desteapta (cu gaura din zid aferenta) a fost luata vara, cand era cald. Acusi ca-s 20° parca as revoca decizia...pai intra taticule un frig prin aerisirea aia, de ma-ntreb ce ne-om face la iarna! (Fuego mi-ar spune ca regretele-s tarzii...si ce dreptate ar avea!)

Deci practic ne-am descurcat sa facem o gaura-n perete cu o plasa de tantari pe dinafara, sa nu cumva sa intre tantari, noooa, ca suntem senibili! Ca frigul…ei, ne-om cali cu vremea !! Asa ca se face frig in toata camera, nu doar la dus, ca e deschisa povestea asta, daca scoti un brat de sub plapuma, ingheti instant (iar asta e in lua august, marturie proaspata de azi-noapte!)

Deci à présent ma perpelesc sa vedem cum vom putea izola minunatia aia de aerisire.


Azi de dimineata, primele mele cuvinte catre sotul meu, pianist de talent, au fost : « Auzi, stii sa torni beton ? »…