Domnu' Fane si pistolul

Trebuie sa va mai povestesc din aventurile de la casa noua. Ca e de film cu prosti.

Ne-am dus ieri sa inchiriam pistol de zugraveala, ca sa vopseasca muncitorii peretii cu el (ca e mai simplu si mai rapid)

Bun, dupa multe aventuri ajungem la locul unde se inchiriaza utile.

Vad eu un aparat mare cu un furtun si-o butelie (cum imi explicase domnu' Fane ca ar trebui s-arate : « mare si c-o butelie in coada»).

Ii zic lui domnu’ Fane :

-Asta e pistolul ?

-Pfff, nu…asta e de lustruit parchetul.

Eu, pusa in fata propriei ignorante :

-Pai daca sunteti asa specialisti, o sa va descurcati sa vopsiti peretii cu ASTA ! 

Bun, radem-glumim, vine domnul « consilier » imbracat in salopeta (ca sa adauge credibilitate la consiliere), fara pic de simt al umorului dupa cum se vedea din ciocul taiat extrem de geometric (nu depasea neica nici un fir, nici un taitzel ramas prin el, nimic)

-Sa facem dosarul, zice.

Deci trebuie dosar. In care dosar trebuie inclusiv justificativ de domiciliu, sa stie adica ca nu locuiesti sub un pod si vrei pistol de vopsit peretii, ca adica nu vrei sa ciupesti din munca primariei, boule ce esti !

N-aveam cum sa justific ca nu stau sub un pod, insa aveam un extras de stare civila de dus la notar (ca facem contract de nunta prin care voi semna ca nu vad un chior din saracia strutztului, adica nici din nimicul lui de pianist nu capat nimic, in caz ca se mareste nimicul cu timpul).

Deci aveam aceasta hartie care a mers ca justificativ.

Mai departe dai un CEC de 800 de euro de garantie.

Ne-ntreaba omul cate zile vrem aparatul. Pai io stiu, vreo 4. Ce ziceti domnu’ Fane ? Bine, 4, e rotund.

Ok, 150 de euro pe zi, ne zice vanzatorul.

CAT ???!!!! Da ce frate-l cumpar ?! Sau cumpar dugheana, ca nu pricep ?

Asadar domnu’ Fane, pe care era sa-l trezim cu saruri asa de tare a fost socat cand a auzit pretul, si-a revizuit imediat pretentiile in scadere, si a decis ca o zi e suficient pentru ce aveau de facut.

Intreb eu cum e cu garantia. Adica ce vatamari ar trebui sa aducem sculei ca sa ne ia din aia 800 de euro. Consilierul nu prea stia ce sa zica, asa ca i-am sugerat eu : « De exemplu daca l-am aduce in mai multe bucati decat l-am luat ? »…Da, aia da, prefera cu bucatile pe care le are déjà.

Ok. Se pare ca uneori exista si-o clauza de zgomot (in conditiile de utilizare, alea de nu le poti citi daca esti miop), daca ar face un zgomot « mai aparte » ne-ar opri din bani, dar acum nu se aplica. Asa ca am conchis ca daca am aduce aparatul inapoi si acesta ar latra, nu ne-ar pastra din garantie oricum.

Dupa asta, trebuia sa ne faca un test al sculei.

Asa ca ne-am dus toti 4 (eu, strutztul, domnu’ Fane si Sorin- un fel de Vineri al lui domnu’ Fane) intr-o curticica interioara unde urma sa aiba loc testul. Ne-am asezat noi in semicerc ca la spectacol, ziceai ca vrem sa vedem artificiile si il asteptam pe domnul cu cioc.

La un moment dat a venit un alt domn in salopeta si ne-a intrebat la ce ne zgaim asa in gol ca naucii, ce-asteptam. I-am raspuns ca asteptam spectacolul cu pistolul, si ca la cati bani o sa dam, speram sa se si dezbrace careva sau macar un mic dans!

Spectacolul a durat cam o secunda jumate si n-a fost nimic de capul lui. Ne-am fi cerut si banii inapoi.

Strutztul insa era foarte mirat de reactia lui domnu’ Fane privind pretul pistolului de inchirat.

Asa ca m-a pus sa-i intreb cum fac ei in Romania, de unde gasesc pistol de vopsit, si cat ii costa. Raspunsul a fost atat de candid si de romanesc ca vi-l citez exact pe domnu' Fane:

« Pai nene in Romanica, stii pe cineva…un var, o cunostinta, o aia…cineva tre ‘ sa aibe un pistol ! »…asadar COMBINATIILE te salveaza de dat bani in Romanica, asta e problema Frantei : n-ai combinatii, nu stii pe nimeni, n-ai veri destui si in general esti un papagal care trebuie sa deschida portofelul la orice cheltuiala.

A, si pe drumul de intoarcere am aflat si ca prenumele celor doi muncitori nu-s cele pe care le stiam noi : pe domnu’ Fane il cheama - tineti-va bine !- IAMANDI. Acesta era numele lu’ nasu’ si mama domnului Fane a vrut sa-i faca o placere nasului, insa la toti li s-a parut ciudat si greu de pronuntat, asa ca dintotdeauna i-au zis Fane.

Iar pe Sorin il cheama Alexandru. La fel, de mic i-au zis parintii Sorin si toata lumea ii zice Sorin, si el uita ca-l cheama Alexandru. Ce legatura o avea Sorin cu Alexandru? Si oare aceste doua identitati i-au format caracterul...raspunsul la toate aceste intrebari si dileme intr-un episod viitor.

Deci Fane si Sorin sunt numele lor de scena, sunt incognito cum ar veni J

Cam atat pentru azi : sa stiti ca actualemente avem bucataria in sufrageria si sufrageria in curte, caram moloz cu Twingo (in fine si-a gasit vocatia si putem justifica jegul din ea cumva !) iar noi vom fi in week-end la magazine de gresie, faianta si parchet. Daca ne cautati.

Lucrari de casa noua

N-am mai apucat sa scriu de ceva vreme, suntem foarte stresati, ne mutam, ne certam, suntem ocupati, ce mai. Era sa si divortam desi nici nu ne-am luat inca.

Sa va spun cu mutatul. Facem lucrari in casa, asa ca au venit niste muncitori romani sa ne ajute, ca muncitorii francezi (daca exista, cred ca muncitorii "francezi" sunt ori arabi ori portughezi), ne luau prea multi bani (1000 de euro numai sa se uite ce-ai nevoie).

Este folcloric de cand au venit muncitorii. Nu ne intelegem defel, am tradus de m-a luat gaia, si trebuie sa caut traducerea la orice chestie mica (gen amorsa, saiba, gled, etc.). Si unele nici nu exista mot-à-mot, trebuie sa aflu tot procedeul inainte sa stiu ce vrea sa faca cu lucrul repectiv. Data viitoare cand ne facem casa cred ca voi stii sa-mi pun singura faianta.

Cu alesul faiantei si gresiei am zis ca imi omor jumatatea si pe mine cu el.

Strutztul este un nehotarit cum n-ati intalnit. Ascendent balanta, ca mine. Singurul lucru la care cadeam de acord era ora mesei, acolo n-am avut probleme.

In plus, domnul strutz vrea sa stie exact care este procedeul prin care ceva functioneaza, de exemplu cum ne va tine estrada ? (noi avem vreo 80 de kile impreuna dar orisicat), iar explicatia fizica a lui domnu’ Fane (seful de santier) : « Lasa c-o sa tina ! » nu l-a prea convins. Asa ca a trebuit sa sune mama din Romania sa-l intrebe si sa aflam cum. Desi nici asa nu e strutztul prea convins.

Alegerea faiantei ne-a terminat de nervi. Jumatatea mea vrea ceva grandios, marmura. Iar noi avem vreo doi metri de baie, deci marmura aia cred ca intai va fi sparta pâzderii inainte de a fi etalata pe cei doi metri.

Ce aventura a fost pana s-o avem !! Ne-am dus la Leroy Merlin, un fel de Bricostore autohton, si dupa zeci de ore de ezitari ne-am hotarit la un model. Domnul de la raionul de gresie si faianta (care e consilier la 30 de persoane, deci daca-l prindeai liber te considerai mai norocos decat daca castigai la Loto !) ne-a zis ca e f frumoasa, s-o luam. Pana ne-am mai coit un pic, ne-a suflat-o altul de sub nas.

Booon, ne-am hotarit sa mergem la alt magazin din aceeasi retea.

Insa ne hotariseram la gresie totusi (ca aia de n-o mai avea era faianta) dar strutztul mi-a zis ca o va lua din celalalt magazin. Ca a retinut exact culoarea chiar daca n-are referinta (cu memoria lui de elefant in durere). Bine. Ne-am dus la celalalt magazine, la ora 17h, ca am petrecut ziua certandu-ne pe modele, nu mai avea nici acolo faimoasa marmura, iar strutztul nu stia referinta de la gresie (surprinzator!).

Asa ca am luat un cu totul alt model de marmura de pereti si ne-am intors la primul magazin ca stia locul exact unde se gasea gresia (ca cu referinta am lamurit-o, n-avea cum sa-si aminteasca de ceva ce n-a stiut niciodata). Am luat tot cu o jumate de ora inainte de inchidere. Si desigur am uitat de mai toate din produsele cerute de muncitori. Dar ne stiu toti vanzatorii, cred ca ne vor propune jumate de norma la cat ne-au vazut pe-acolo, am facut inchiderea si deschiderea.

Si iata-ne cu faianta (alt model decat ce vroiam) si cu gresia pe care puteam s-o luam din primul magazin (dar nu, noi vroiam sa fim siguri ca e aceeasi si-n al doilea magazin!!). Insa e buna pentru ca are o culoare pe care nu s-ar vedea petele de sange de cand ii voi sparge strutztului capul pe ea daca mai face figuri din astea.

Balconul este din lemn iar lemnul putrezit, deci trebuie tot refacut. Insa strutzalaul vrea sa pastreze modelul original care are niste incrustatii, si cum facem fara incrustatii, ca nu se va mai vedea frumos de sub Turnul Eiffel ? In final il va aranja domnu’ Fane, norocul nostru !

A condus domnu’ Fane si dubita cu materiale, pe doua benzi, cred ca a fost placerea lui sa zica ca le arata la francezi stilul romanesc.

A, si cand sa incarcam the dubita, erau niste bucati de lemne care depaseau, asa ca a scos domnu’ Fane fierastraul (din buzunarul de la pept) si le-a taiat cam in doua secunde pe genunchi, dupa care a trantit usa la dubita sub ochii nostri socati (de asa talent!) si in fata paznicului negru care  pazea usa (ea alba, usa). De altfel negrul cand l-a vazut pe domnu' Fane cum manuia fierastraul prin aer de parca era scobitoare scoasa din dinti, s-a si fortat disperat sa-i spuna ceva care incepea cu « musiu… » » dar domnu’ Fane ciopartise déjà lemnul pana sa-si formuleze ala gandul.

Strutztul mi-a spus ulterior ca daca ar fi facut el operatiunea asta i-ar fi luat toata dupa-amiaza, si-ar fi procurat materiale de protectie, casca, un costum in titan, si-ar fi luat adio de la prieteni ca nu se stie si apoi ar fi spus si-o mica rugaciune pentru sufletul lemnului. Dupa care l-ar fi rugat pe domnu’ Fane sa taie lemnul. Mda, cam asta ma gandeam si eu si fara sa-mi fi facut aceasta confesiune.

Pentru bucatarie am luat faianta alba lucioasa si una mai mica rosie (sa-i futem o dunga rosie pe mijloc ca stiti teoria mea ca tot ce e frumos are o dunga rosie). Am fi facut noi si alte modele cu fainata rosie lucioasa dar n-avem nici o idee de design pentru ca suntem niste cretini fara imaginatie. Daca ma puteti ajuta, nu ezitati !

Cam atat…azi-noapte am visat culoari de gresie, estrade, si ca terminam in fine lucrarile (fara sa ne omorim).

Visez la clipa cand vom fi instalati la noi in casuta, cu un pahar de Pina Colada, admirand dunga rosie…

La Deauville

Am fost la Deauville.

N-am mai iesit din Paris de mult, asa ca ne trebuia o mica « virée » (iesire cu masina).

Unde mai aproape si mai snob decat la Deauville ? (un fel de Hamptons al parizienilor)

Acum ceva vreme, am gasit eu o super oferta la un hotel de 4 stele, Normandy Golf Barrière, dar NUMAI in week-endul asta. Cum bate vantul la noi in agenda si nu ne invita nimeni nicaieri (desi noi ne-am duce !!) hop am rezervat repede hotelul.

Asta e hotelul

Ce nu stiam (si probabil ei da) e ca week-endul asta a plouat cu galeata (sau « comme une vache qui pisse » vorba francezului).

Am ajuns asadar acolo sub o ploaie torentiala.

 Ne-a luat in primire o duduie de 2 metri care a inceput sa ne povesteasca istoria hotelului, cum a sejurnat si Harrison Ford acolo (si vorbea de el de ziceai ca sunt cel putin amanti !) si ce golf minunat au ei la hotel (ca de-aia ii si zice « Hotel du Golfe »). Dar cum dracu sa te joci sub ploaie ?! 

Bine, personal nu cred ca golful e chiar un sport, ci o activitate sociala de bogati in care te bronzezi in forma de tricou cu guler si sepcuta. In general iti trebuie haine de gay ca sa poti juca golf, nu cred ca te primeste altfel.

Buun…deci turul. Intreb de piscina, ca nu degeaba mi-am cusut gaura din costumul de baie Triumph, costum  de care nu vreau sa ma despart de 5 ani. 

Pai piscina afara. Cum afara ?! Pai afara ploua. Da, afara ploua…, dar piscina e incalzita, adica iesiti in halat (poate nu si in papuci ca e interzis noroiul acumulat la galosi in piscina), va aruncati, si-apoi nu mai iesiti decat la socul termic (cand oricum va scoate pe targa deci nu mai simti frigul ca va acopera sigur cu o paturica ceva, probabil si pe fata...)

Daca nu va place la piscina de-afara, aveti o intrare gratuita la piscina municipala. Pftiu, pai de-aia veniram noi bre pana acilea, anuntaram toti cunoscutii ca stam la hotel de 4 stele de unde putem fura papucii, sa ne spuneti ca n-aveti piscina ?! Decat aia municipala cu toti fraestenii care dorm la hoteluri fara papuci ?! Pffff...

In fine, ajungem in camera, avea si camera ascunzisuri, niste usi care dadeau in alta camera, aveam un dressing (desi nu prea multe haine la noi ca nu stateam decat o noapte…dar costumul de baie, baza !!)

Ne prezinta mini-barul, baia, ziceai ca fiecare element de mobila sau tapet asteapta sa fie prezentat protocolar.

La final ne-a urat toate cele bune si s-a carat. Nu inainte de a ne intreba de unde vine accentul meu si de a spune glumet « A, Romania…unde se mananca cai… »

Noi i-am fi dat ceva si dupa aceasta remarca dragalasa (nu, nu doua labe peste ochi, desi asta ar fi invatat-o minte sa mai faca glume), i-am fi dat niste monezi ceva, dar n-aveam decat cardurile la noi (oameni seriosi) si niste tikete restaurant (desi nu stiu daca se dau spaga la turul camerei) asa ca i-am dat buna ziua si-atat.

Bagajul ajunsese in camera inaintea noastra (baftos, n-a trebuit sa suporte toata povestea hotelului !) asa ca l-am recuperat in dressing.

Dupa asta ne-am distrat citind preturile de la mini-bar. Ce sa zic, cumparai gata un bar cu pretul de la o mini sticluta de rom sau o bara de Snickers. L-am incuiat cu cheia, sa nu fim tentati cumva.

Apoi am testat patul cu un somnic pana seara. Bun pat, a meritat banii pe week-end, te simteai ca intr-un norisor de puf.

La trezire, ne-am echipat de plecare la casino. Numai ca eu am constatat cu tristete ca desi luasem doua pungi de farduri, uitasem si peria si periuta de dinti (cu pasta cu tot).

In fine ne-am aranjat fara, parul vâlvoi ca asa se poarta si am facut gargara cu parfum.

Problema era ca la casino e cu voiturier, iti ia un domn masina sa ti-o parcheze, dar noi cu Twingo-ul bunicii…mai mare jena, si baiatul care-ti ia cheile in primire cred ca are o masina mai ca lumea…

Asa ca am decis sa mergem cu naveta pusa la dispozitie de hotel, mai ales ca ne ofereau la cazino si doua cupe de sampanie gratis daca veneam din partea hotelului (ei crezand- naiv!-  ca o sa spargem cateva mii de euro in pacanele probabil !)

Asa ca am mers cu naveta, sub ploicica, dar foarte demni. I-am explicatul soferului ca aveam « l’embarras du choix », nu stiam ce sa alegem intre Porche si limuzina si am decis sa traim ca oamenii de rand si sa luam naveta.

Intai ne-am dus sa umflam matul (ca nu ne place sa pierdem bani pe burta goala), am mancat niste peste ca nu degeaba eram la mare. 70 de euro mai tarziu puteam a usturoi de la midii. Prin puteam intelegeti ca ni s-a uscat parul din nas SI NOUA !

Asa ca ne-am oprit sa ne luam periute, pasta si multa guma, ca deh, mergeam la cazino cu lume « buna ».

La cazino, unul mai smecher ca altul, mirosea a smecheri, femei frumoase si parfumate (ca pe oriunde unde sunt bani multi) si noi doi cu tichetele de sampanie (pe care le tineam strans ca nu cumva sa pierdem ceva gratis)

Ne-am luat niste jetoane in valoare de 20 de euro pt ruleta, i-am pierdut in aproximativ 12 minute (n-a vrut al naibii 9 rosu sa iasa decat cand mizam pe 5 negru, ziceai ca face special !!)

Apoi am mai spart 20 de euro si in pacanele, am recuperat totusi 10, si, cu coada intre picioare (dar la fel de demni !) ne-am indreptat inspre bar.

Si cum savuram noi sampania, vorbind cu bratele in aer ca "domnii", ce-mi trece prin fata picioarelor cu viteza luminii ? Un soricel.

Asa ca am tras un tipat de am speraiat toti crupierii si clientii, de era sa le cada silicoanele doamnelor de emotie. 

Am explicat apoi candid ca nu era « decat un soricel » si, din fata serioasa a domnului de la paza am inteles ca nu era raspunsul corect. Asa ca ne-am carat.

Eu m-am tras si intr-o poza in care incercam sa-l imit pe Marlon Brando in « Nasul » insa nu mi-a prea iesit…v-o arat si voua.

Azi am plecat acasa dupa micul dejun fastuos, nu inainte de a ne lua ca suvenir toate sticlutele de miere si dulceturi care ne-au ramas si desigur papuci, gel de dus si betigase de curat urechile ! De baza!

Ne-au dat si un breloc cu numele hotelului dar nu l-am luat ca mi-e jena totusi sa-l fac cadou mai departe.

Cam asta a fost frumosul nostru week-end la Deauville, in care ne-am prefacut ca suntem putred de bogati si ne-a dat cu virgula. Desi nu m-as mira ca aia putred de bogati sa faca FIX ca noi.

Paranoia sosetelor

Astazi scriu despre sosete. Subiect de importanta capitala ! (sau ma rog pedi-tala or something).

Nu stiu daca toata lumea poarta zilnic soseste (mai ales duduitele elegante banuiesc ca nu prea) dar macar in week-end tot purtati. Sau de-ala de matase (un fel de-a spune, ele sunt de plastic toata ziua, asa scrie pe ambalaj doar)

Ei bine, am observant urmatorul fenomen: imi dispar sosetele. Si mie si strutztului. Acum, ne gandim asa : ori ele se organizeaza si evadeaza noaptea, ori e gluma lor secreta sa se piteasca pe rand, pentru ca adesea gasesti una si cum o cauti pe sor-sa de damblagesti, ai cumva impresia ca cea gasita iti rade-n nas “Enervant, nu??? Hihihihihi ».

Desigur cand decizi sa o arunci pentru ca ai pierdut speranta de o mai gasi pe cealalalta, cum ai aruncat-o, o gasesti pe a doua, ba chiar intr-un loc super vizibil. Iar ea pare ca-ti spune cu un aer perfect candid, fluierand si facand cercuri cu privirea : « Pff, cum NU m-ai vazut pana acum, aici eram ! Dar acum ma vei elibera, ORICUM nu mai ai nevoie de mine » si bam, planul lor de evadare se realizeaza fara ca macar sa le fi banuit de vreo intentie rea.

De-aia cred sincer ca e o conspiratie mondiala a sosetelor.

In plus, in masina de spalat cred ca se reunesc toate si pun la cale un plan de bataie pentru a ne dezorienta complet, pentru ca la imperecherea ulterioara niciodata nu-ti iese numar par de sosete, ba mai mult, iti ia o dupa-amiaza intreaga sa le nimeresti care cu care. La fel, cred ca se hlizesc in soseteasca si scot limba la noi, bieti muritori care nu ne dorim decat sa fim incaltati, sa nu ne fie prea fig si sa mearga toata povestea cat de cat cu pantofii.

Ieri am pierdut o soseta in aer pur si simplu, mi le-am dat jos pe canapea in acelasi loc pe amandoua  (ma manca degetul mare de la piciorul drept, cred ca l-au bagat si pe el in afacerile lor murdare !) si le-am bagat in buzunarul de la trening (eu crezandu-ma smechera !!).

A doua zi nu mai era decat una. Enervata si nevrand sa ma dau batuta, l-am mobilizat si pe strutz si am dat casa cu fundu-n sus cautand-o. Nici urma de ea, iar cealalta a tacut chitic, cred ca o avea prima cu ceva la mana (sau ma rog la picior).

Am remarcat ca si-n vacanta se aranjeaza sa ma saboteze. Oricat de bine as numara si m-as organiza din timp, ori ajung la destinatie si n-am decat o pereche (probabil cea « sacrificata » in limbajul sosetesc), ori alea pe care le-am ales au gauri sau s-au micsorat la ultima spalare si n-am vazut nimic. Este incredibil, zau daca-mi explic acest fenomen !

Sau, mai incredibil, in vacantele in care NU ai luat soseste pentru ca vazusesti prognoza si anuntasera numai 40°. Ei bine fix in sejururile astea ploua de rupe si te gandesti cu jind la sosetele tale de-acasa, ce distractie o fi pe ele in sertar. Asadar cred ca sunt implicate pana si-n schimbarea vremii. Cred ca e un complot mult mai amplu decat ne imaginam !

Am luat insa o decizie importanta, poate una din cele mai importante din viata mea de adult: am sa-mi cumpar douazeci de perechi de sosete identice, ca sa nu mai poata impertinentele-astea mici sa-si faca de cap ! Sa le vad atunci daca mai chicotesc si fac planuri cu cometa ! Ha !

Somajul

Regele tuturor babaurilor din toate domeniile este somajul.

Nu ni se vorbeste niciodata despre asta cand suntem mici. Nu ne-ntreaba nimeni « Ce vrei sa faci cu timpul tau cand vei fi adult si somer ? »…nuu, ne intreaba « Ce vrei sa faci cand vei fi mare ? » de parca campul posibilitatilor ar fi nelimitat…deja picii daca ar fi isteti ar raspunde : « Pai stai sa vad intai ce mi-a dat natura, ce gene am si ce fac babalâcii : a, pai unul e tehnician si celalalt e casnic. Asta iti cam raspunde la intrebare…cam ce sanse am ca adult muncitor » sau « Pai vad ca-s plini de bani astia ai mei…in cazul asta o sa fiu probabil manager ceva, nu conteaza unde, o sa urlu peste niste fraieri ». Si asa mai departe. Insa bietii pici cred ca "doctor" e chiar o teorie care sta-n picioare dragii de ei...

Nimeni nu-ti spune ca Cenusareasa era de fapt somera, de-aia avea atata timp sa spele podelele, daca s-ar fi dus la scarbici n-ar mai fi facut tocanite si pateuri de la 9 la 19h. Si nici n-ar mai fi avut tupeu scrofosenia aia de mama-vitrega sa o hartuiasca moral. Deja ca ar fi avut ea insasi bani sa-si plateasca un avocat ca lumea si n-ar fi stat cu ma-sa oricum, ci ar fi avut o viluta in Pipera macar.

Dar revenind la somaj…cand ai un servici visezi la timp liber. Ti se pare asa un taram de basm unde curge lapte si miere, unde oamenii se odihnesc si au timp de hobby-urile lor (numarul pasiunilor fiind enorm cand n-ai timp, extrem de mic tinzand spre 0 cand ai…)

Ceea ce nu-si imagineaza nimeni, este ca imaginea asta idilica aduce mai degraba cu iadul decat cu Paradisul. Nu cred ca exista ceva mai monstruos decat sa fii obligat sa zaci inactiv, fara perspective (ca nu degeaba ii zice « criza »…si n-am auzit nici c-au angajat vreun scotzator din criza ca-n filme), sa-ti pierzi increderea in sine, valoarea si desigur sa n-ai nici bani. Plictiseala si blazarea se instaleaza rapid.

Mierea iti iese pe nas si laptele pe urechi. Viata normala devine rapid oribila.

Nimeni nu te mai cunoaste si cei care te-ar putea ajuta iti spun « Noi nu angajam SOMERI (a se citi « leprosi »). Gaseste-ti intai un servici apoi ma cauti, POATE te pot ajuta, dar doar cand esti in post ». Va jur, este o poveste adevarata care mi s-a intamplat personal acum cateva luni, cu un prieten de-al familiei strutztului care este patron peste o multinationala…cam asa ma "ajuta" el.

Dar somerul, pe langa multe umilinte si frustrari, mai are cateva necazuri in plus. Cat va mai ramane in somaj, ce aduce viitorul ? Daca isi va pierde locuinta ?

Iar statul insista sa partcipi la cursuri de calificare (florareasa sau coafeza, ca restul costa de la 5000 de euro in plus, desigur platibili de tine…cum adica n-ai bani ?!)

Astfel, nu mai dispui nici de dormitul dimineata, iar plata ajutorul se face dupa ce ai fost supus ritualului de umilinta si ai aratat hartiile imprimate cu postularea la 285 de joburi pe saptamana. La care ei oricum nu inteleg de ce ai postulat, doar esti supracalificat, « n-o sa va plictisiti la acest job?! »…

Drogul impotriva plictiselii este tembelizorul, pentru eternitate si inca trei zile pe deasupra, doar televizor, ca bani de alte distractii de unde ?...si desigur Feisbucul, care, cand ai mai mare nevoie de el, arata numai invitatii la jocuri stupide cu ferme si mafioti…

Mda, cum se iese din taramnul fermecat unde curge numai lapte si miere ?

P.S : intre timp am gasit iesirea din acest taram satanic si ma duc la servici, dar am un gand cald pentru toti somerii out there ! Pastrati-va speranta !!

Celebra ospitalitate romaneasca

Am fost putin prin Romanica. Pardon, Romanela, femeia cu mustata.

Toata experienta m-a cam dezamagit, pentru ca de la Paris Bucurestiul mi se pare asa un tarim de vis…e foarte ciudat cum idealizam unele locuri cand suntem departe de ele.

Printre lucrurile care m-au frapat, pe care le uitasem sau poate nu le observasem niciodata si le-am vazut acum cu ochiul lucid si usor naiv al unui strain ce-am devenit (din pacate) au fost urmatoarele :

-e o mare mizerie pe strazi. Uitasem de enormele balti si noroiul care se formeaza dupa ploaie. La Paris sunt santuri cu scurgeri, pe care le luam ca atare si a caror existenta nu ni se pare nimic deosebit . Nu ne murdarim si nici nu ne stropeste nimeni. Aici mi s-a parut chiar ca soferii isi luau elan sa stropeasca pietonii. Era mica lor placere in lumea asta de bestii.

- felul de a vorbi al oamenilor obisnuiti. Care este prea  modest, chiar plangaret. « Ce faci ? »… « Bine…cu grijile…/ greu…/pe-aici… ». Am auzit chiar si-un student in autobuz care si el parea blazat desi n-avea decat vreo 20 de ani…Parca acum 9 ani cand eram eu in tara era mai multa vigoare in limbaj, in felul de a raspunde, de a afirma ceva, chiar si banalitati. Simteai un pic de entuziasm sau macar nu moliciunea asta.

-nu prea exista toleranta, iar la cea mai mica ezitare nu pierde nimeni ocazia sa te puna la punct ironic sau direct si intepat. Toata lumea e perfecta pe-aici, nimeni nu greseste…

-n-am dat de oameni serviabili, ma-ntreb de unde ne vine reputatia de ospitalieri. Orice intrebare am avut pe la trecatori, mi-au raspuns agresiv si iritati.

 De altfel faza tare, trebuie sa va povestesc : ma duc sa-mi iau bilet pentru autobuz. Sau ma rog, ceea ce credeam eu ca e bilet.

Asadar ajung la ghiseul de bilete, sub ploaie, cu umbrela, scot manusile, caut in geanta, balamucul de pe lume, imi siroia apa si mucii pe fata…si zic :

« Un bilet cu doua calatorii va rog ».

« Nu mai sunt bilete, ci cartele. DE DOI ANI JUMATE ! » imi raspunde doamna de la ghiseu cu un aer vadit superior si desigur iritata de ignoranta mea.

Eu, zapacita si rusinata de asa o nestiinta: « ..Da, n-am mai luat transportul de mult…(vin din trecut…). Pai atunci, doua calatorii va rog, pe cartela. »

« Reincarcabila ? »

Eu, ezitand, ca ma-ncuiase cu intrebarea asta : « Aaaa…doua calatorii » (mi-am pastrat strategia, pe aia o aveam cu aia inaintam !)

Vanzatoarea, complet iritata, ridicand tonul si uitandu-se la mine de parca iesisem de la Spitalul de nebuni : « Ultima data va intreb, reincarcabila sau de UNICA FOLOSINTA ??? »

In fata ultimatumului, am raspuns repede ca mi-era si frica sa nu ma paleasca : « Neincarcabila, ce va e mai usor, simpla !! »

Mi-a aruncat apoi cartela in scarba, noroc ca nu m-am incurcat la bani (ca mi-e greu la socoteli cu leii noi) ca cred ca iesea din baraca sa-mi dea doua labe peste ochi ca data viitoare sa stiu daca vreau reincarcabila sau simpla. Ei dracie !!

Cred ca pe viitor, pentru cazuri ca ale mele, isi va face un carton pe care va scrie cu litere de-o schioapa : « ESTI VARZA !!! » ca sa nu-si mai bata gura de pomana cu cretini ca mine.

Altfel, in primele zile ale sejurului am fost la politie si de doua ori la spital. Deh, am stiut de ce-am venit !

La politie am mers pentru refacerea permisului. Cel mai amuzant si diferit de universul frantuzesc mi s-a parut afisul de pe intrarea in politie : « Ofiterii nu primesc « atentii ». Stati la coada ca toata lumea ».

Iar la coada de ridicare a permisului era un betiv care urla ca nu vrea sa stea la coada si nimeni nu era speriat sau socat si desigur politistii nu l-au dat afara sau macar calma. Devenise aproape din decor.

Pentru a putea avea un nou permis trebuie sa-ti faci o gramada de analize medicale : neurologice, pshiatrice, boli interne, oftalmologie, etc.

Fiecare din aceste analize se plateste desigur dar nu le si chiar faci.

Doctorii specialisti iti spun : « Nu-i asa ca n-ai probleme neurologice ? » … « A, nu… », pac stampila ! sau : « Nu-i asa ca n-ai diabet/ epilepsie/ si ca in ciuda ochelarilor fund de sticla vezi pietonii ? »… « A, da, ii vad, mai ales daca nu-s negrii…ca cand sunt negrii si e noapte nu stiu daca vin sau se duc… »

Foarte amuzanta toata povestea, si pe modelul comunist cu « noi ne facem ca muncim voi va faceti ca ne platiti » doar ca « noi ne facem ca va consultam si voi va faceti ca n-aveti nici pe dreacu, prostilor cocliti ce sunteti ! Afara ! »

De asemenea am fost dezamagita de covrigi…care acum 9 ani erau deliciosi, acum erau dulcisori, desi s-au inmultit covrigariile mai ceva ca puricii de pe spinarea pisicii mele.

Nici pufuletii nu mai sunt ce-au fost, am inghitit intr-o dupa amiaza doua pungi si mi-au venit inapoi pe gat toata seara, eu care hapaleam fara probleme kile !...deci nu mai sunt buni…

Din pacate am impresia ca tot ce visam eu nu mai e, mai putin prietenii mei care sunt foarte isteti si pe faza, exact cum i-am lasat si mi-i aminteam. Mult deasupra frantuzoilor.

Intr-un cuvant, in Romanele femeia cu mustata, nici viitorul nu mai e ce-a fost !...

30 de ani

M-am tot gandit ca ar trebui sa scriu un articol pentru onorabila (sau nu) varsta de 30 de ani. Fie, desi nu stiu cum o sa fac sa iasa amuzant…

La 25 de ani imi spunea lumea clasicul (si cliché-ul) « O, un sfert de secol !! », care parea foarte mult. Insa daca stai sa te gandesti si iei cele 4 sferturi ale secolului, in ultimul sfert esti mort, in al treilea ori esti senil ori ai probleme cu urinarea/menopauza/tiroida/oasele/genunchii, etc.,  deci practic la 25 ti-a mai ramas DOAR un sfert bun ! 

La 30 mi s-a urat mai ales sanatate…ceea ce spune ceva !! Tot e bine ca nu mai aud urarea « si sa te mariti ! »…ca ma omorau cu asta. Aud totusi « hai cu copiii ! » de parca ori as fi ultima gaina fara copii, ori am termen limita la crese si gradinite, le-nchid astia in doi ani si tre sa ma pun pe treaba.

Ma-ntreb daca la 80 de ani imi va spune lumea « Felicitari ! N-ai crapat nici anul asta ! » ca cam la asta se va ajunge…

Oricum, de serbat m-am serbat. Ziua mea a picat cand eram la ski, am baut sampanie si am mancat tort cu un cuplu de prieteni de-ai strutztului. Care au fost certati pe toata durata sejurului...cum sunt impreuna de 8 ani nu-si prea mai vorbesc si se detesta amiabil. Stau la panda sa-i gaseasca ceva de reprosat celuilalt.

Eu care biata de mine n-am decat 2 ani la activ de cuplu, ma-ntreb cum o fi dupa 8 ani...si sper sa nu ajungem niciodata asa…

Mi-a scris si strutztul o felicitare in care desigur vorbeste despre el si cat de bine ii merge de cand ma are J tipic masculin. Dar oricum era foarte draguta desi n-am inteles mult din ce-a ticluit pt ca o scrisese in tren si era tremurata. Insa intentia m-a dat pe spate !

Mai fac o petrecere si maine seara, petrecere care as vrea sa iasa cu deranj insa ma tem ca n-am cu cine…

Am decis sa-mi pun o rochie neagra (m-am frantuzit dreacu de tot), ca celelalte 99% din femeile invitate la petrecere. « Dar tu o porti mai bine » zice strutztul, foarte incantat de « culoare ».

Vom hapai apoi ceafa de porc si vom asculta muzica anilor 70 (ca asta actuala e de nedansat ca sa nu mai zic de neascultat). Probabil vom dansa doar eu cu strutztul ca astia nu se prea omoara cu asa activitati triviale. Filosofie daca vrei. 

Ei vin la petreceri sa aiba de unde se-ntoarce acasa. De altfel din 25 de invitati doar vreo 4 sunt prietenii mei buni la a caror prezenta tin.

Strutztul va face cateva figuri pe ringul de dans si ma va da ca in fiecare an cu roatele-n sus (am prevazut colanti peste ciorapi pentru anul asta)

Vom face cateva zeci de poze sub forma « uite lume ce tineri si frumosi suntem si ce bine ne distram » in care toti invitiatii vor fi cu gura pana la urechi.

Dupa care imi vor canta « la multi ani » (in fiecare an mi se pare mai penibil momentul), voi uita sa-mi pun dorinta si toata lumea se va cara acasa.

Ei pare cam trist si previzibil asa dar va fi amuzant. E buna rochia neagra ca nu se va vedea ce pun pe mine !

Acum trebuie sa fac lista cu ce-am realizat pana la 30 de ani, right ?

Pai am realizat ca viata e frumoasa (in ciuda faptului ca e plina de cretini…cu cat mai idioti cu atat cu nasul mai pe sus si in posturi mai importante…)

Mi-am dat seama ca iubesc natura : iarba, florile, mirosurile, apusurile, diminetile...si ca mi-ar placea sa-mi petrec viata in liniste. Asta nu se poate din pacate (deocamdata) pentru ca traim la Paris si « cine nu-si doreste sa traiasca la Paris ? »…

Mi-am dat seama ca e normal sa-ti pui intrebari existentiale si asta nu inseamna ca iesi din norma. Ci tocmai, ca ies din norma aia care traiesc ca vitele si NU-si pun niciodata intrebari.

Cu cariera m-am lamurit de mult, si in afara de profesii care chiar salveaza vieti sau a caror munca conteaza (medici, avocati, arhitecti) restul e vax, nu exista « cariera ». Ci doar o rutina care-ti permite sa traiesti.

La 30 de ani savurez momentele frumoase si nu ma mai gandesc la altele noi, repede, acum, aici.

Desigur am mai putin par in cap si mult mai mult pe corp…am insa aceleasi cosuri ca la pubertate (asta ar fi trebuit sa mi se ureze, mai putine cosuri !)

Am aceeasi silueta ca la 16 ani si incasez in continuare anti-complimentul « ingrasa-te sa arati si tu a femeie ! »…asadar inseamna ca arat a un fel de baietel acum.

Vorba prietenului meu dl. Escu : « Fata de cand eram copil, nu ma simt schimbat deloc in afara de barba si erectie » J pai si la mine e cam la fel, mai putin erectia poate.

Dupa cum vedeti nu prea ma pricep la bilanturi, tot ce pot sa spun e ca ma simt bine la 30 de ani. Nu-mi e frica de avansarea in varsta, de riduri, kile si alte prostii. Mi-e doar frica sa nu incetez sa evoluez, sa descoper, sa ma imbogatesc…

Mai am cateva sperante (desi nu multe iluzii), ma bucur de tot ce ma inconjoara si mai ales ca sunt vie (ca ar fi fost cu mult mai complicat sa fac unele chestii moarta)

Stiu ca a fost cam nostalgic acest post, desi nu vroiam, dar cred ca o sa am mai mult material de ras dupa seara de maine !

Tchuss !

Pitici pe creier

Cu totii avem pitici pe creieri. Unii le mai zic si scame. Mici obsesii care ne tortureaza (pe noi si pe anturajul nostru).

O sa incep cu piticii de pe creierii altora, ca-mi e mai usor de observat si ma si amuza mai mult decat ai mei.

De exemplu mama (profit ca n-are internet acum si nu poate citi ;)) : piticul ei numarul 1 e sa piteasca chestii. Sa nu se vada balamucul, repede totul prin sertare, in general prin locurile din proximitatea obiectului, dar sa nu se vada. Sa para organizat in aparenta. Desigur cand are nevoie de ceva cauta de capiaza. Si nu mai sunt nici eu acasa sa dea vina pe mine (cum era cazul inainte...am fost inclusiv pedepsita la 12 ani ca "pierdusem" talonul de la Clio...ce sa va spun, am avut o copilarie tragica ;)

Mai are un pitic cu prosoapele de bucatarie. Care cred ca sunt de decor pentru ca daca incerci cumva sa te stergi pe vreunul, urla ca din gura de sarpe de oriunde s-ar afla : « Nu pe alllaaaaa !!! »…inca n-am aflat in 30 de ani pe CARE e voie sa te stergi. Oricum ar fi, nu pe ala pe care-as vrea.

Si piticul cu ochelarii: “Mi-ai vazut cumva ochelarii?” care ma innebuneste. Daca ai vreo urgenta sa-i arati, fraza va incepe cu unde-s ochelarii. Am incercat tot felul de solutii, cu agatatul de gat, cu suportul de pus pe el, nimic. Cred ca va trebui sa cumparam cate o pereche pentru fiecare camera si baie…

Mama cu ochelarii e ca piticul strutzului cu telefonul. Si la el toate frazele incep cu « mi-ai vazut telefonul ? »…ne pierdem ore cautand telefonul, si nici nu-l putem face sa sune pt ca domnul, pentru a spori misterul cred, il lasa mereu pe « mute ». Deci o urla bietul telefon dar nu-l aude nici dracu.

Strutztul are si piticul cu tacanitul pixurilor (deschis-inchis), daca lasi/ uiti cumva vreun pix in preajma lui poti fi sigur ca-l va tzacani pana cand vei avea imagini cu un topor infipt in tartacutza strutzuleasca. Si scris cu pixul in chestiune deasupra « ti-am zis sa te potolesti ! »…

Mai are si piticul fluieratului, care ma agaseaza maxim. E bine ca romanul s-a gandit la « superstitia » cu fluieratul in casa care aduce ghinion. Gen. Macar asta ii potoleste pe obsedatii cu fluieratul. Eu n-am cum sa folosesc acest argument aici, insa support pana cand mi se umfla vena de pe frunte si-i spun ca daca mai continua ii cos gura sa nu mai aiba cu ce fluiera in veci.

Printre piticii mei de pe creier ar fi capacul de la pasta de dinti : nu-l pot pune la loc. Las tubul mereu desfacut, pur si simplu ma depaseste sa-l pun la loc. Am incercat sa cumpar tuburi cu capac atasat, dar nici asa nu apas tubul. Desi vad si stiu ca se va usca, nu pot. E mai presus de vointa mea.

Nu pot bea ce ramane pe fundul sticlelor (adica ultimul sfert de bautura din sticla, sa ne intelegem), ma dezgusta, nu stiu de ce. Trebuie sa incep o sticla noua.

Pierd umbrelele. Adica nu doar le uit pe unde ma duc (asta face toata lumea, zici ca ne spala creierul in masa, daca nu mai ploua la iesire uitam complet de umbrela), nu, eu le pierd la mine acasa. Pentru ca nu am un loc special pt umbrele le pun in te-miri-ce-locuri (dulap, dupa dulap, sub dulap, sub pat), astfel ca n-am niciodata umbrela cand imi trebuie. Probabil sunt cel mai fidel cumparator de umbrele, cumpar cam una la doua spatamani.

De asemenea nu arunc sticlele cu lapte, ma trezesc uneori ca am o sticla de lapte in frigider de 6 luni dar ma gandesc ca « poate totusi mai e bun, il mai tinem » (desi nu indraznesc sa-l miros)

Aranjarea cartilor in biblioteca e alt pitic, trebuie dupa marime ca altfel nu-i estetic. La fel si hainele in sifonier, dupa categorie (fuste la fuste, tricouri la tricouri) desi se face o harababura rapid si ma munceste la creieras dar nu le aranjez suficient de repede la loc…dar si cand o fac, imi umple inima de bucurie J

Ar mai fi piticul cu uitatul pe site-uri de bucatarie imediat cum sunt stresata ; dupa care uitatul pe site-uri cu lenjerie intima, cele doua obsesii din viata mea (baba si mitraliera ca raport intre ele)

Nu-mi mai vine nimic in minte acum, dar strutztul zice ca am foarte multi pitici.

Oricum scrie un post despre mine din perspectiva lui, va fi gata curand ! Sunt tare curioasa ce prostii or fi prin el. 

P.S: Daca si voi aveti pitici pe creier (si nu doar de gradina) nu ezitati sa imi impartasiti piticaceniile voastre!