Se afișează postările cu eticheta baby-sitting. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta baby-sitting. Afișați toate postările

miercuri, 25 mai 2011

Copiii de la baby-sitting

Copiii de la baby-sitting erau adorabili si foarte inteligenti. Cand am inceput, aveau 3 (baietelul, Alexandre) si 6 ani (fetita, Roxane).

Parintii erau din familii aristocrate gata bogate si faceau oricum si ei bani frumosi. De la inceput am avut o mare admiratie pentru ei ca si cuplu si pentru cum isi cresteau copiii. Christelle si Fabrice (parintii) se cunoscusera la facultate si pareau un fel de Barbie si Ken. Erau cuplul perfect: aveau foarte multe afinitati, jucau tenis impreuna, skiau impreuna, cantau la pian la 4 maini, citeau literatura adevarata si erau inalti si frumosi, cand te uitai la ei iti venea sa-ti spui 'astia au fost trimisi special sa perpetueze specia cu ce are ea mai bun'

Copiii erau si ei frumosi si polivalenti, faceau activitati in fiecare zi dupa gradinita/ scoala: pian, dans, gimnastica, tenis, etc. La televizor aveau voie doua ore pe zi sambata, altfel lectura. Si e incredibil cum isi gasesc copiii imediat alte preocupari: erau cei mai fericiti cand se jucau cu frunze sau castane in parc!

Fetita la 6 ani citea tomuri de teatru si inainte de plecarile in vacanta cand se facea valiza ea prefera sa-si poata lua carti mai degraba decat rochii. Mi-a fost draga pe loc! (desigur o compatimesc pentru cand va fi mai mare si va trebui sa-si gaseasca un iubit, va trece omul respectiv prin Purgatoriu ca sa se ridice la nivelul ei…)

Am avut foarte multe de invatat de la familia asta, cred ca multe lucruri ar fi diferite in viata mea daca n-as fi trecut pe la ei.

De la Christelle am invatat ca daca ai un colier de perle si cercei asortati nu-ti trebuie multe accesorii. Si ca machiajul discret poate fi foarte sexy. Si ca adevaratul chic sta in atitudine nu intr-un decolteu cat o gura de rechin.

Am vazut multe filme recomandate de ei si am citit si mai multe carti, aveau o biblioteca cum numai indraznesc sa visez intr-o zi, ca intr-un castel, inalta pana in tavan si garnisita de opere. Stiam ca va fi temporara munca la copii, asa ca inghiteam cartile pe care mi le imprumutau.

In general erau un etalon al calitatii si bunului gust in orice, daca mergeau la un spectacol notam imediat numele ca sa stiu pentru ‘cand oi avea bani’ sa ma pot duce si eu.
Imi amintesc ca mancau ‘macarons de la Durée’ (niste prajiturele care sunt simbolul rafinamentului culinar in Franta) si la vremea aia n-am dat atentie, insa mai tarziu mi-am amintit! Si acum cand aud de ceva foarte bun imi amintesc sa fi vazut deja la ei in casa.

Pe biroul lui Fabrice am descoperit saptamanalul ‘The Economist’ si mi-am facut si eu abonament imediat chit ca n-am mai vazut carne o luna dupa. Si in ziua de azi reinoiesc  abonamentul.

Insa si de la copii am invatat foarte multe, inclusiv limba franceza, pentru ca acolo unde un adult adesea nu indrazneste sa te corecteze, copiii nu se jeneaza.

Baietelul Alexandre era adorabil si ne-am iubit asa de mult ca si azi pastram legatura (s-au mutat la Londra intre timp dar ne scriem pe mail si ne trimitem vederi).

O data imi facusem parul permanent si eram creata ca o oaie. Toata lumea zicea ca e ok insa stiam ca un raspuns adevarat voi avea numai de la baietel. Cand am intrat pe usa intai a ramas paralizat si a facut ochii mari. Apoi a arborat o mutrita amuzata si a zis: Tu as une drôle de coiffure (ai o freza ciudata)…eu nu m-am lasat si-am insistat: ‘bine-bine, ciudata, dar ciudata frumos sau ciudata urat?’… a stat, a reflectat, s-a uitat mai atent, si-a infasurat un carliont pe deget, apoi a zis: ‘ciudata frumos!’. Atunci am stiut ca scapasem de rasul in cap!

Copiii sunt incredibili, cu toata experienta mea de baby-sitting (la ei am stat aproape 4 ani, am continuat sa ma duc serile chiar si cand aveam servici de zi, am vrut sa-i vad pana in ultima zi cand au plecat la Londra), inca ma uimeste candoarea lor si lumina pe care o pot revarsa peste orice, indiferent cat ai fi de la pamant.

O data baietelul avea febra mare si parintii erau plecati. Puiul mic plangea, il durea, eu tanara nu prea stiam ce sa-i fac, incercasem cu comprese, nu reusea sa adoarma defel. Cum de cantat n-am vrut sa-i cant ca sa nu-i agravez starea sa si vomite…i-am pus o mana pe frunte si i-am spus ca prin bratul meu va trece toata durerea si febra lui si se va duce la mine. Si m-a crezut! Pentru ca la un moment dat cand credeam ca doarme am luat mana si s-a intors si mi-a spus: ‘nu ma mai iubesti? De ce iei  mana ca o sa vina durerea inapoi la mine!’. Irezistibil!

Ritualul nostru seara dupa multele activitati cotidiene, era sa le fac baie  apoi sa ii pescuiesc in brate (iar ei sa strige in romaneste ‘mielul gras, mielul gras!!), sa ii imbrac in pijama si sa ii culc. Insa intr-o seara a sunat tatal sa-mi spuna sa-i imbrac de oras pentru ca urma sa ii duca la piscina.
Pe cel mic l-am spalat, apoi in loc sa-l imbrac in pijama l-am imbracat in haine de iesit. El era mort de somn si astepta pijamaua sa mearga la somnic. Nici nu si-a dat seama ca nu il imbracam de dormit. La un moment dat cand ajunsesem deja la incaltari, se uita in jos la el si mirat, zice: ‘pai…ce caut eu imbracat?!’, si i-am spus cu entuziasm ca mergeau la piscina, iar el, cu o voce moale, pe jumatate adormita: ‘ooo, piscina…ce super…!’. Era mort de somn insa asteptase de atata timp piscina ca nu putea sa nu para bucuros.

Fetita era si ea draguta (si extrem de desteapta!!) insa adesea cam nedreapta cu baietelul si ne certam des…insa ii iubeam pe amandoi.
Intr-o zi faceam un puzzle enorm toti 3 si nu ne iesea...la un moment dat Roxane zice: 'Stop! Nu merge asa! Alex tu iei capul si membrele superioare, Dana tu iei partile, iar eu ma ocup de partea de jos!'. Se vedea viitorul sef de proiect! Am fost uimita sa vad cum la 6 ani ii dadea prin cap ca trebuie sa ne organizam ca sa reusim ceva. Macar de-ar intelege asta si liderii romani...

O data Roxane ne facea o sceneta de teatru de papusi iar eu si baietelul eram spectatorii. Ca sa-l conving sa stea cumintel pe scaun i-am dat un banut de ciocolata impachetat in staniol si i-am zis ca n-are voie sa-l manance pana cand sceneta nu se va fi terminat.
Spectacolul a durat mult (masurat in timpul de joaca al unui copil), Alex tinea banutul strans in manute sa nu i-l ia cineva, iar cand in final s-a terminat si a putut sa aiba dreptul la recompensa, a deschis pumnuletul insa ciocolata se topise. Iar replica lui a fost: Ca, c’était pas prévu! (‘Asta nu era prevazut !!’) J
Noroc ca aveam alti banuti !!

Au fost niste ani deosebiti si niciodata nu mi s-a parut munca cu ei nestimulanta, dimpotriva, as spune ca ma plictisesc uneori mai mult in recrutare!! Si mi-au servit de model copiii pentru atatea lucruri, chiar si pentru savoir-vivre!

 Sper din suflet ca eventualii omuleti pe care-i voi produce intr-o zi sa fie la fel de buni si educati ca cei ai familiei D. 














miercuri, 18 mai 2011

THE BABA (partea a II-a)


 Cei 4 ani la baba au fost un razboi rece in mic (baba fiind echivalentul URSS-ului, un urs chel si obez cum ar veni)
Pentru toate rautatile ei incercam si eu sa ma razbun cum puteam (adesea foarte pueril...)

De exemplu intr-o seara reveneam de la baby-sitting, sa fi fost ceasul 23h. Intru in casa, hop si baba, deschide usa la salon (care era strategic in fata usii de la intrare sa nu scape nici o basina- nici una fasaita macar!). 
As fi preferat sa o sterg rapid inspre camera dar prea tarziu, ma striga deja. Ma opresc, o salut politicos. Imi spune ca ma roaga ca de-atunci inainte sa-mi scot pantofii la intrare pentru ca fac zgomot cu tocurile si deranjam vecinii (stateam la parter). Si ca este ilegal sa faci zgomot cu tocurile. 

Eu amuzata ii spun: ‘ascultati, e distanta un metru jumate de la usa de la intrare la mine in camera, insa as vrea sa stiu unde scrie legea aia ca e interzis zgomotul de tocuri’. Imi zice iritata ca la primarie.
Zic: ‘A, pai atunci uitati cum facem: imi aratati si mie legea aia afisata la primarie, si va promit ca-mi voi scoate pantofii nu doar de la intrare, ci de la coltul strazii. Insa pana n-o vad pantofii raman in picioare.’

Desigur au apucat-o toti nervii si-a inceput sa ma injure in franceza si sa-mi spuna ca sunt insolente. 

Atunci m-am dus in camera, am dat drumul la radio, l-am dat la maxim si am inceput sa alerg din camera pe culoar, inainte-inapoi. Si i-am strigat: ‘ASTA inseamna zgomot de tocuri!! Nu de alta, dar ca sa stiti pe viitor!!’ 
Intre noi fie vorba, uitandu-ma in urma realizez ca nici eu nu eram chiar intreaga la cap sa reactionez asa insa asta nu schimba faptul ca baba era o cretina in cautare de scandal continuu!

De fiecare data dupa cate o cearta violenta se mai potolea o vreme. Insa eu o uram cu pasiune pt cum ma teroriza (pe banii mei in plus!!). 
Ma certa si pentru felul in care-mi intindeam rufele, de ce intind intai chilotii si APOI cearseafurile ca nu e bine. Mama mea nu m-a invatat cum trebuie?! 

Ma trata drept anorexica, imi spunea ca de-aia n-am prieten, pentru ca cine ar vrea sa atinga un sac de oase…de altfel m-a traumatizat destul de tare cu asta si pana-n ziua de azi accept prost cand mi se spune ca sunt ‘prea slaba’.

Imi doream foarte tare sa-si rupa ceva sau sa i se intample ceva rau, adesea mi se pare ca raii in lumea asta nu sunt bine pedepsiti, parca numai bunii isi iau pedepse nemeritate…

Cred ca Universul m-a auzit pentru ca intr-o zi revenind acasa mi-a deschis si avea o mana in ghips, un ochi vanat si toata fata tumefiata.
Cazuse zabauca pe scari la Mcdonald’s si nu daduse drumul la hamburger sa se ajute cu mainile, astfel ca a cazut direct pe mecla. Altul si-ar fi rupt mai multe, insa baba cazuse pe moale, la atata grasime...
Nici macar n-am jubilat de bucurie, mi-a parut rau de ea…am intrebat-o insa daca hamburgerul patise ceva, am vrut sa vada ca ma interesez!

Insa i-am facut totusi o sicana care mi-a bucurat sufletul, din nou, extrem de infantil: intr-o zi i-am dus kilele de gunoi si mi-am blocat spatele din cauza greutatii…la intoarcere, nervoasa,  am observat cum casa era ca dupa razboi, coji de usturoi pe jos, samburi, aragazul arata de parca ar fi vomitat pe el,  mirosea a ghena in bucatarie...si ii facusem menajul cu cateva zile inainte.
 Asa ca mi-am zis: ok, daca vrea distractie, distractie sa fie. It’s payback time baby! Asa ca am dat cu matura, dupa care am spalat pe jos in toata bucataria…cu buretele ei de vase. Si am tinut pumnii stransi sperand la o mica hepatita A sau macar o durere buna de burta (desi azi as opta pentru laxative, valoare sigura…)

Desigur nu exista justitie pe lume, astfel ca baba n-a avut nici pe dreacu, ba chiar i-o fi si intarit sistemul imunitar buretele ala, o duce foarte bine si acum, are un ficat in beton armat si inghite la porc de orice om normal ar fi fost ingropat de 3 ori pana acum (sau s-ar fi transformat el insusi in porc!).

Cred ca experienta la baba a fost oricum formatoare pentru ca à present apreciez curatenia, un camin linistit, uscatul rufelor in orice ordine vreau si desigur sunetul tocurilor pe parchet.