THE BABA (partea I)

In decembrie 2005 am gasit in sfarsit o camera in casa unei cucoane (tot prin Biserica Catolica). Era la o doamna de 63 ani in arondismentul 13 (cartierul chinezesc).

Madame Lortholary era frantuzoiaca cu radacini asiatice, obeza si cheala. Insa la telefon avea o voce de bomba sexy, iti imaginai cel putin o a doua Nicoleta Luciu, ar fi putut sa fie crainica la radio sau sa vanda vise cu vocea aia senzuala.
 Din pacate era doar o baba frustrata care astepta un chirias precum un calau care-si asteapta victima.
 Ii spun ‘baba’ nu pentru ca ar fi fost batrana la 63 ci pentru ca era atat de malefica incat si ‘decrepita’ ar fi un nume de alint. 
Ca sa vedeti personajul, stiti vrajitoarele din desenele Disney, cocosate si cu neg pe nas? Ei pe langa baba mea alea trec drept zane bune!
Insa imi facea contract legal, aveam o camera intr-o casa de oameni, era o bucatarie comuna si mai ales avea dus!! (ceea ce devenise criteriul principal)

Baba cauta motiv de harta din orice, era mai nevorbita ca mine! Ne-am certat din prima seara pentru ca mi-a cazut galeria de perdea in cap si-am rugat-o sa o repare. Si ca replica la asta mi-a spus ca sunt o emmerdeuse (cacacioasa). 
Toate insultele mi le adresa desigur cu apelativul dumneavoastra, francezii sunt foarte talentati in a ramane perfect politicosi cand te injura de mama sau cand aduc nesimtirea la cote maxime.

Nu eram sigura ca emmerdeuse era foarte urat si pana am cautat in dictionar cuvantul de radacina merde, emmerdeuse, imi luasem deja o insulta in dinti si nu mai puteam nici replica rapid…

Asta e una din partile frustrante intr-o limba straina, pana dai drumul cuvintelor de insulta dureaza, e cam ca o lupta intre un karatist si un muschiulos, karatistul are strategie, figuri, jing-tzon-tze, insa pana se pune in pozitia de lupta cu bratele crucis isi ia un pumn intre felinare. Ei in povestea asta baba era muschiulosul si eu cel cu felinarele cioburi...

Cu timpul insa am inceput sa-i raspund in romaneste la toate insultele, iar asta o scotea din minti, nu stia ea exact ce-i cu ‘M’nezeii ma-tii de baba puturoasa!’ dar pricepea ca nu-i urez tocmai sarbatori fericite.

Babei nu-i placea curatenia, cred ca avusese vreun conflict cu ea (Curatenia) inainte sa ajung eu si nu se mai frecventau. Era insa prietena buna cu Mizeria. Se trageau de sireturi ce mai,  pentru ca era la baba o mizerie monstru si straturi de jeg cum nu vazusem decat in filmele de groaza. Iti trebuia masca de protectie daca te apuca vreo pofta masochista sa stergi. Gunoiul il lasa pana cand mergea singur. Ati vazut vreodata gunoi care urla ‘arunca-maaaaaaaaa!!!’. Eu da, la baba asta, daca vreti va arat.

Dintre malitiozitatile notabile pe care mi le-a facut in cei 4 ani cat am stat la ea, e una care merita mentionata.

Tot anul universitar 2005-2006 am facut seri in nocturna la Beaubourg la biblioteca cu prietena mea Anemona, voi face un post special à ce sujet. In orice caz eram acolo aproape zilnic (cand se putea in functie de baby-sitting) si weekendurile de la deschidere (11h) pana seara la 22h.

Intr-o seara reveneam de la biblioteca, hamesita. Ma si gandeam ca am numai o supa cu taitei la punga, totul inchis, si se auzea deja cum matele goale erau puse pe scandal. De pe drum incercam sa ma consolez, sa-mi spun ca e bine pt silueta, ca voi aprecia mai bine micul dejun de-a doua zi, etc. 

Ajung la baba, imi deschide, mirosea a mancare dinauntru. Mi-au facut ochii stelute, ca la cartofori cand aud fasaitul jetoanelor la poker.
Dau sa ma duc inspre camera mea, ma interpeleaza baba: ‘Danielaaaa, va e foame?’, vaaaai, credeam ca n-am auzit bine. 
Incerc sa-mi stapanesc bucuria si sa nu-i sar in brate cu un mare ‘daaaaa!!!!’ de parca m-ar cere strutzul de nevasta. Zic: ‘cam imi e ca vin de la biblioteca’.
Zice: ‘pai am gatit mancare asiatica, vous connaissez?’, zic: ‘Pai da cunosc, ca avem si-n Romania’.
Sta baba putin, zice: ‘Pai sa stiti Daniela, daca nu sunteti obisnuita n-o sa va placa, e foarte condimentata’.
Zic: ‘pai ma pot obisnui…si contra piperului dau cu apa…’ deja cu jumate de glas ca nu vroiam sa par o nemancata din Est.

Se uita baba la mine lung, lasa o pauza greoaie (in care eu asteptam startul sa ma pot arunca in voie pe chinezarii!), dupa care zice: ‘…de altfel sa stiti ca v-am intrebat doar pentru ca urma sa vedeti oalele cu mancare in bucatarie…’ (subinteles ‘nu am de gand sa va servesc cu nimic’). Si ranjeste o fasole galben-maronie la mine, sa ramana eleganta chipurile.

Am inghitit in sec si am ramas cu zambetul inghetat pe fata, paralizata, nu-mi venea sa cred ca dupa varsta de 6 ani se mai pot face asemenea cruzimi.

I-am spus frumos ca nu-i nici o problema si ca am niste supa ‘delicioasa!’ (n-ai fi gasit supa aia delicioasa nici daca ieseai din puscarie dupa 5 ani si mancasesi numai tarate…)

M-am dus in camera mea, sub soc...

Involuntar baba imi facuse un bine: imi taiase definitiv pofta de mancare pentru seara aia si amutise si matele guralive.

Camera fara dus

Dupa cele doua luni la Palaiseau (septembrie si octombrie 2005) trebuia totusi sa ma mut mai aproape de facultate (care era chiar langa Panthéon, in arondismentul 5)
Insa tot n-aveam garant…intr-un final am gasit prin Biserica Catolica o camera de inchiriat in arondismentul 5, chiar langa facultate. Nu cerea garant.

M-am dus sa vad camera, cladire haussmaniana, cartier superb, era la mansarda. Super, mi-am zis, o sa fiu un fel de Cioran! (in mic, un Cioranel cum ar veni). Eu facand analogia cu filosoful gandidu-ma nu la fascism, ci la viata de boem: mansarda in arondismentul 5, boulevard St-Michel, amandoi aproape de Sena, viata de visare si creatie, etc. Insa similitudinea cu Cioran urma sa reiasa mai ales din cheful subit de a-mi taia venele pe lung dupa doua zile de stat in camera aia…

Am ajuns, madama era o fosta nevasta de burghez care obtinuse dupa divort un apartament superb langa Institut Pasteur, aproape de rue d’Ulm. Inchiria ceea ce fusese o camera de bona, pe acelasi etaj cu ea. 

Odaia, pe langa lipsa de mobile si izolatia proasta, avea inca un hic: nu detinea dus. Deloc, nici pe hol. Pe hol era un fel de tasnitoare din care curgea (uneori, daca aveai bafta!) apa rece. 
Camera avea 9 m, un pat, un fel de masuta (care era mai mult scaunel, putea fi orice mobilier in functie de imaginatia locatarului…) si o fereastra. Nici o alta mobila, lucrurile mi le tineam in valizele cu care venisem la Paris (iar noaptea pe mine tot, ca era ca-n Siberia- tot e bine ca nu mai aveam dimineata dileme cu ce sa pun pe mine, doar dadeam jos cateva tzoale si eram gata).

Coshmelia asta costa 350 de € pe luna fara contract. O luna de cautiune -350 de € suplimentari in caz de stricaciuni (nu vad ce stricaciuni se puteau face acolo din nimic, cel mult te puteai arunca pe geam si murdari trotuarul!). Banii erau (teoretic!) rambursabili la plecare.

Cum ma codeam, madama mi-a explicat ca era o piscina municipala chiar langa strada, as putea sa ma spal acolo, plus o baie publica pe rue Mouffetard, nu departe, la fel, usor de utilizat.
Nu m-a prea incantat toata povestea insa n-aveam alta solutie, trebuia sa ma apropii de scoala pentru ca de la Palaiseau nu puteam gasi nici de lucru, era prea departe pentru orice si oricum statusem doua luni pe capul oamenilor.
Asa ca am acceptat camera fara dus.

Dupa primele doua zile mi-am dat seama ca nu va fi posibil fara dus, mare mare chinuiala, chiloti plimbati in geanta in fiecare zi si disperare de a gasi dus pt ca piscina avea orare speciale (dimineata de la 7 la 8 si la pranz de la 12 la 13), iar baia publica era deschisa doua zile pe saptamana…
Insa ce e sigur e ca niciodata in viata mea n-am fost intr-o forma fizica mai buna decat atunci, la piscina trebuia sa innot ca sa ma pot apoi spala iar la baia publica trebuia sa te sapunesti rapid ca altfel venea direct apa rece-gheata, Aushwitz style.

De altfel la baia publica se spalau doar cersetorii si boschetarii, era conceputa special pentru ei. Intr-o zi mi-am uitat gelul de dus cam 30 de secunde in cabina, doar cat am urcat scarile de la dus spre iesire, mi-am amintit, m-am intors sa-l iau, nu mai era! Bietii cersetori ar fi luat orice (si jegul din scurgerea de la dus!), trebuia sa fii mai atent  la lucurile personale decat ai fi in comuna Buzescu!!

Gasisem insa o familie la care faceam baby-sitting, foarte bogata si de treaba, cu un casoi langa Jardin du Luxembourg, cu doi copii foarte simpatici, unul de 3 si unul de 6, si din cand in cand imi permiteau sa ma spal la ei…de altfel in perioada aia singura lumina din viata mea era inocenta si rasul celor doi copii.

Mama copiilor (Christelle) m-a ajutat sa scap din camera fara dus.
Ii dadusem proprietaresei preavizul de plecare dupa doua saptamani de stat (cu totul am stat doua luni) si mi-a spus ca pot desigur pleca, insa de la banii de cautiune imi pot lua adio, n-avem contract, nu puteam face nimic sa-i recuperez.

Christelle m-a vazut intr-o zi plangand, i-am povestit, intamplator ea era avocat intr-un mare cabinet parizian, i-a trimis direct o hartie proprietaresei in care ii spunea ca e ilegal sa inchirieze camera fara dus si nedeclarata si sa faca bine sa-mi ramburseze banii pana nu trimite controlul si impozitele. A doua zi mi-a rambursat tot vaca aia.

Ajung in fine la partea amuzanta (amar) din povestea asta, anume intalnirea intr-o seara, pe peronul de la metrou, cu un coleg de facultate.
Ne intalnim, ne stiam putin, ma intreaba ce mai fac. Eu eram insetata sa vorbesc cu cineva, nu mai vedeam prieteni deloc, studentii de la camin luasera drumuri diferite, la scoala n-aveam timp sa socializez pt ca alergam la biblioteca, la dus sau la baby-sitting, baietii de la Palaiseau erau la mama dracilor la Palaiseau…
 Intrebarea colegului a picat ca o mana cereasca, in fine cineva care avea chef sa ma asculte!

I-am povestit din fir a par ce greu e, cum zilele imi sunt marcate de cautarea unui dus, cum imi spal cateva haine pt a doua zi la familia de la baby-sitting, le usuc rapid cu foenul sa nu ma prinda, cum mananc pe banca in parc (in noiembrie) pentru ca nu am unde in camera aia (si oricum e aceeasi temperatura ca in parc), cum nu cunosc pe nimeni si ce m-as bucura daca as avea mai multi prieteni, cum n-am mai avut parte de afectiune de aproape doi ani, ce greu imi e cu limba si pregatitul temelor la Assas, facultate mult mai grea decat Nanterre, etc.

Dupa ce i-am varsat colegului tot amarul meu, asta lasa o pauza (care cred ca se vroia inteligenta), apoi ma-ntreaba: ‘mais sinon ça va?’ (dar altfel totul bine?)
…
Mi s-a parut raspunsul lui - lasand la o parte superficialitatea profunda!!- atat de tipic frantuzesc si omenesc in final, oamenii n-au chef sa te auda plangandu-te, el nu ascultase nimic din tot ce reprezenta sufletul meu pus pe masa…nu putea nici macar incepe sa inteleaga dificultatile mele si in definitiv nu era nici de blamat, cu-atat mai bine ca avea viata usoara si era inca plin de iluzii, lumea de asta are nevoie pentru a construi lucruri marete!! Nu de muraturi!

Insa m-a amuzat foarte tare raspunsul si razand i-am zis: ‘altceva, ce?! Ca am acoperit toate aspectele si NU merge nimic!!’ (trebuia sa fi mers pe primul meu instinct si sa-i fi facut un desen…)

As fi putut la fel de bine sa vorbesc intr-o punga ca tot raspunsul ala l-as fi primit.
Insa am inteles perfect atunci de ce isi iau oamenii animale de companie. Cand singuratatea devine palpabila, nu-ti mai ramane decat sa-ti iei un caine…