Prima relatie esuata

Va ziceam ca in anul 2 de master eram tot timpul la biblioteca cu prietena Ané.

La biblioteca puteai intalni tot felul de personaje, de la coada de la intrare incepand- pentru ca faceam coada vreo ora-doua sa intram, biblioteca fiind un spatiu public incalzit, cu filme, muzica, carti, toalete, visul oricarui boschetar care se respecta!

Asadar puteai intalni toate natiile, culorile si categoriile sociale la Beaubourg. Iar cafeteria bibliotecii, care avea preturi mai ceva ca la aeroport (de cel mult te puteai trage in poza cu produsele, in nici un caz cumpara!), era locul de predilectie e tuturor geek-ilor care vroiau sa vada o fesa de intelectuala sau a smecherilor care incercau sa te agate cu replici gen ‘papuse, cum iti place Schopenhauer?’…

Intr-o zi, pe cand stateam eu in banca cu nasul intr-o carte, gandindu-ma cum as putea sa pun niste sticla pisata in supa babei , primesc un biletel. Ma uit, scria: Vous êtes belle…pfff, nu dau atentie, imi zic ca alt loser care se plictiseste, continuu in fanteziile mele cu cadavrul babei, alt biletel: Ne vedem la cafeteria?…
In fine curiozitatea a castigat, m-am dus…ajung acolo, ma abordeaza tipul cu biletelul, era frumos ca un Adonis!

 Vorbim, studia matematica (eu care sunt paralela cu matematica- nu exagerez, eu si matematica chiar nu ne intalnim niciodata!!- eram gata lesinata sa vad un ambasador al stiintei dorind ceva cu mine!)

Imi spune apoi ca-l cheama Samy, si ca este tunisiano-chiliano-belgian (mama chiliana, tata tunisian, bunica belgiana). Combinatia fatala: sange fierbinte de latino, caracter macho-smecher de arab si zapaceala tipica flamando-wallona.

Avea o piele Samy, cafea cu lapte, niste ochi patrunzatori, un exemplar superb…de pus pe paine, ce mai! Si bonus la toate astea: pasiunea lui era polo-nautic si facea parte si din echipa nationala tunsiana, corp perfect, destept, amuzant, eram innebunita lulea dupa el dupa primele 10 minute.

Ne-am revazut apoi si intamplator era Valentine’s Day, m-a invitat la un restaurant thailandez pe rue Berri (langa Champs), podeaua este din sticla transparenta si ti se plimba pestii pe sub picioare, eram atat de impresionata!
Imi cumpara flori, imi pregatea baia, cina, era printul pe care-l asteptam!

Parea ca si el era indragostit de mine insa avea o personalitate destul de dura, mi-a zis intai ca nu poate fi vorba de activitati biblice pana nu iau pilula, m-am apucat deci sa fac toate testele.  Pana obtineai rezultatele dura timp, plus prescrierea pilulei. Asa ca serile ni le petreceam la el fiecare studiind in coltul lui, iar daca ma apuca vorbitul la un moment dat Samy zicea: ‘Gata, ai vorbit prea mult! Ori invatam ori dormim, nu pierdem vremea’…

Mi-a zis apoi ca ar fi cazul sa-mi intaresc fesele, ca-s cam moi, asa ca ma scotea la antrenament, lungimi de bazin, alergat prin parc, era ca la armata, insa as fi facut orice doar sa ma placa asa un barbat frumos.

Dupa vreo luna, era totul gata, analize, pilula, tot. Ma gandeam ca-l am in palma.

Sambata dimineata, ne-am intalnit devreme sa putem face sport (era cu trezire de la 7 ca la cazarma! Dar intelegeam ca trebuie sa suferi daca vrei asa un exemplar, lucrurile frumoase nu vin gratis pe lumea asta!)…

Am alergat amandoi prin ploaie si frig (era martie) , apoi a trebuit sa mergem si la piscina sa innotam…

Samy era perfectionist (eufemism pentru fanatic!!) deci nu puteam iesi din apa pana cand nu tineam capul perfect intre brate la brasse, cu unghi de 90° si tot (cred ca avea echer de masurat in slip!)
Ne-am oprit intr-un final pentru ca-mi curgea sange din nas (mare bafta am avut cu asta ca altfel cred ca acum v-as fi scris facand lungimi!)

Cand am ajuns in fine acasa la el (vineti de frig si rupti de oboseala), a gatit ceva si ma pregateam in fine de desfacut oul kinder! Vroiam recompensa cuvenita dupa atata efort!!

Insa Samy mi-a zis ca e prea obosit si ca se mira ca eu nu (ca doar ma obosise special!) si sa mai am nitica rabdare, daca am stat o luna ce mai conteaza cateva zile/saptamani…mie mi-a venit in minte replica lui Nicolas Cage in ‘City of Angels’: La ce bun aripile daca nu poti simti vantul in fata?. Subliniez ca  personajul lui Nicolas Cage era mort cand spunea vorbele astea, imaginati-va impactul lor la un om cat se poate de viu!!
Adaptarea in cazul meu era: ‘ce dreacu sa fac cu-asa un Adonis daca nu-l pot jughini defel? Ca puteam sa ma uit la un film cu George Clooney si tot atata obtineam!’

In cateva zile tot nu se intampla nimic, mereu ma evita, la baba nu vroia sa vina (il si-nteleg ca nici eu nu m-as fi dus la ea dar n-aveam alta solutie!).

Intr-o seara mi-a dat rendez-vous intr-o cafenea, la ‘Café de France’ si acolo mi-a spus ca trebuie sa ne despartim pentru ca…atentie! Nu ma gaseste atragatoare…
Imi luam deci cu violenta o pereche de papuci peste ceafa. Nu pricepeam cum dupa o luna jumate in care ne vedem de 4 ori pe saptamana imi putea marturisi ca nu ma gaseste atragatoare…

Omul a continuat sa-si mestece friptura spunandu-mi ca ar trebuie sa apreciez sinceritatea si ca oricum am ‘passé un bon moment ensemble’ si ca o sa plac cu siguranta altcuiva.

Sinceritate…cine a vrut sinceritate?? Eu nu ceream decat o minciuna frumos ambalata, n-am cerut sinceritate! (care oricum mi se pare adesea o forma de cruzime…)

Ma uitam la el si nu stiam ce ma enerva mai mult: mestecatul lui continuu in asa un moment sau faptul ca ma arunca ca pe o masea stricata desi nu facusem nimic. Si de altfel cine comanda friptura cand stie ca are papuci de dat? Iti iei un expresso cel mult sa lichidezi rapid afacerea! Si a naibii friptura o trata cu mai multa pasiune decat imi aratase mie in toata relatia!

L-am lasat acolo si inainte sa ma apuce plansul (pentru umilinta sa ne-ntelegem!), am avut cateva regrete ca nu comandasem si eu ceva de mancare (ca nota o plateste cel care paraseste, regula tacita!). Sa fi stiut imi luam doua feluri si doua deserturi! (si nici nu le mancam ca n-as mai fi putut…sa vezi atunci oftica pe Samy!)

Privind in urma acum, vad lucrurile mai clar si am doua explicatii pentru comportamentul individului: prima e ca Samy era gay si nu vroia s-accepte, a doua e ca ii furam vedeta. Omul, ca orice tunisian care se respecta, era foarte orgolios si trebuia sa straluceasca in societate. Ori prietenii lui ma adorau, radeau la glumele mele, el era mai in umbra decat ar fi fost daca nu eram in peisaj.

Am suferit cateva luni dupa (mai ales ca ‘Cafe de France’ era in drumul meu spre casa, trebuia zi de zi sa-mi amintesc locul in care aflasem ca nu eram atragatoare), si imi imaginam ca nu ma va mai vrea nimeni (cu-asa fese moi in plus!).

Insa viitorul avea sa ne dovedeasca diferit (cel putin in ceea ce priveste fesele care sunt azi mai tari decat armura lui Iron Man!).

La sala de sport

Cum imi lipsea activitatea sportiva m-am decis sa ma inscriu la o sala de fitness.  E un lant de sali de sport la Paris, se cheama ‘Club Med Gym’ si au toate felurile de activitati, dans, abdo-fessiers, perfect butt, ca sa va numesc cateva. 

Foarte incantata, le-am bifat  pe cele care mi se pareau interesante si m-am dus. 

Avand in vedere ca am facut ani de gimnastica profesionista, la tot ce era elasticitate nu aveam probleme. Mai greu era la activitatile de forta si la dans. 

Trebuie sa va spun ca in general sunt anti-talent pentru orice fel de coregrafii, pur si simplu nu reusesc sa ma coordonez cu nimic, nici eu cu mine. Chiar si cand dansez in doi e teribil, calc partenerul pe bombeuri, nu tin ritmul, il domin, pe scurt sunt varza. Partenerul paraseste ringul de dans mentionand toti sfintii si defunctii de gradul I. 

Dar revenind la Club Med Gym, din panoplia de activitati pe care le aveau aia la ditamai clubul sportiv, am ales cursul de hip-hop. Vroiam si eu figuri ca 50 Cent, ce? 

Boon, ma duc, imi luasem si nadragi de smecher, dinaia cu turul lasat, si faceam pe ascuns ‘dje-dje-dje, what’s up nigga?’. Mi-as fi facut si codite dar n-am suficient par...aveam in schimb suficienta miopie incat sa nu pot renunta la ochelari. Buni si-aia, s-au mai vazut rapperi smecheri cu ochelari! 

Pune proful muzica, un prof si frumos si bun dansator. 

Eu ma instalasem in ultimul rand sa nu ma prea vad (nu de alta dar ma stiu!). 

Incepe muzica, era un Justin Timberlake.
Proful figuri, par dat pe spate, dadea din brate, din solduri, ridica genunchii, aluneca gratios de pe un picior pe altul (amandoua ale lui!!), si toata lumea facea la fel ca el! 
Mai ales adevaratii smecheri din randul 1, cei care tin musai sa se vada (nu neaparat pentru a ne arata cat sunt ei de buni- pentru ca ei STIU cat sunt de buni!- dar mai ales sa iasa si mai bine in evidenta cat sunt RESTUL de fraieri si netalentati). 

Incep sa (incerc sa) fac si eu ca ei, la mine parea ca mai am un pic si ma rup. M-am ascuns dupa spatele lat din fata mea sa nu ma mai vad in oglinda mare, sa se vada randul 1.

Numai ca ce nu stiam e ca la un moment dat se fac invarteli si toata sala se intoarce inspre oglinda paralela cu cea din fata, deci eu ajung in primul rand! Cosmar! (pentru mine ca pentru mine ca m-am mai vazut, am avut timp sa ma obisnuiesc dupa socul initial, dar pentru ei saracii! Mai ales ca venisera sa se relaxeze, ma gandeam ca-si vor cere banii inapoi pe abonament...) 

Ca sa va fac o imagine mai clara, te uitai de departe la dans si parea ca ei erau originalul iar eu caricatura dupa original. Ai fi crezut ca eram pusa acolo ca indicatie pentru copii: ‘asa nu!’
Nu mi-a iesit nici macar o singura figura ca a lor.  Ca atunci cand te suna cineva din greseala, o data, de doua ori, a treia oara il intrebi ce numar a format, iti zice, si ai chef sa-i spui: ‘Beeeei, nu doar ca NU asta e numarul, dar n-ai nimerit nici macar o cifra!!’. Eh asa si eu: n-am nimerit nici macar ceva care sa semene cu ce faceau ei, cel mult ar fi putut sa semene cu vreun dans al ploii al vreunui trib care nu mai are nevoie de ploaie... 

Deci lemn taticule, nimic nu s-a lipit! A trebuit sa ies pentru ca le stricam si lor coregrafia ca unii nu se mai puteau misca de ras...ii si inteleg... 

Asa ca m-am dus la un alt curs netestat, body pump. Suna bine, ia sa vedem ce se da la astia!

M-am uitat si eu ce faceau ceilalti, isi luau echipament, niste bare lungi plus haltere separat, cate 3, mari, mijlocii, mici (ele halterele). 
Bun, am facut si eu la fel, insa abia am reusit sa le car de la locul lor la locul meu, ma intrebam deja cum voi face sa le ridic. Am facut vreo 3 drumuri sa aduc tot materialul pe prosop (si eram gata obosita numai de la caratul ala). 

Ma asezasem strategic sub boxa, sa nu fiu usor observabila (sa ma antrenez incognito cum ar veni, na sa nu ziceti ca n-am limbaj elevat!). 

Vine si proful, eu eram gata incalzita de la hip-hop (stiti ca rusinea incinge bine!) 

Ma uit la vecinul din stanga, il vad ca ia tacticos bara si incepe sa puna halterele pe margine. Fac si eu ca el, haltera mica, mijlocie, mare. 

 Apoi proful ne arata cum e miscarea cu ridicatului barei. Pozitie pe vine, o apuci de extremitati si o ridici. Na, zic, hai sa fac si eu ca ei, iau bara, ridic un pic, aud 3 sunete puternice: poc, poooooc, si buuuuum! 

Era sunetul halterelor mele de pe marginea barei care tocmai cazusera la distanta de doi milimentri de piciorul vecinului.  Pentru ca ale dreacu haltere ele ca sa stea pe bara trebuie proptite cu o cheste, si mie nu-mi spusese nimeni de cheste.  

Am vazut vreo 20 de perechi de ochi atintiti intai asupra halterelor gramada pe jos, apoi asupra mea (facuta gramada dar mai sus...).
Eu m-am uitat la vecinul care isi tot verifica piciorul si nu-i venea sa creada ca n-a patit nimic (un tolomac, in loc sa-mi multumeasca si sa-si vada de treaba!) 

Cum era prea tarziu sa traversez sala si sa caut ‘chestea’ (nici n-as fi stiut sa-ntreb cum ii zice, cel mult puteam in romana spune ‘proptea’), am ramas cu bara goala (stiu ca suna pervers dar va rog concentrati-va pe semnificatie literala a cuvintelor!) 

Taman atunci a dat proful drumul la muzica. Bai cand a racnit boxa aia o data peste mine (ca eram sub ea), nici n-am stiut ce-a fost, am sarit de-asa sperietura si am scapat si bara...(nu mai erau vecini, se facuse luna pe langa mine dupa ce-mi vazusera ‘indemanarea’ cu halterele) 

Am apucat numai sa vad cei 40 de ochi dandu-se peste cap. Da, stiu, am mainile rare, e bine? Dar m-a speriat ala cu bubuitura lui! 

 Proful tot nu ma vazuse inca (cred ca era surdo-orb, altfel nu-mi explic!) 

Incepem cursul, eu cu bara goala, lumea in jurul meu sufla, fleoscaia, eu eram fresh ca bara mea n-avea aceeasi greutate ca a lor. Ce poate fi mai bine pentru moral decat sa te duci la sala, sa nu obosesti, si sa ai constiinta impacata ca ai fost la sport? 

Etapa urmatoare a antrenamentului (dupa etapa 'ratare-in-vazul-lumii'): ne luam cate un stepper si intinsi cu spatele pe el trebuia sa ridicam bara (cu halterele pe ea, pt cei mai inteligenti dintre noi...).
Eu n-aveam haltere asa ca simulam ca fac ca ei, suflam, horcaiam, chipurile mi-era greu, de fapt ma distram cu bara aia in sus si in jos (si fredonam muzica, deci nu era totul pierdut) 

La un moment dat ridic capul si il vad pe proful deasupra mea, cu o mutra uimita, cu sprancele ridicate si mainile-n solduri, nu pricepea ce mi s-a intamplat (in copilarie, de am ajuns asa!) 

Am vrut sa-i explic insa nu stiam cu ce sa-ncep (‘stiti...sunt tuta!...’) si m-a pufnit direct rasul de ridicolul si comicul situatiei. A ras si el si mi-a facut semn din mana sa continuu daca vreau. Am stat pana la sfarsit ca daca plecam atunci atrageam atentia asupra mea si stiti doar ca sunt genul caruia ii place sa ramana discreta... 

Dar uite asa se mai nastea o stea a sportului mondial (bine, o steluta!).