La betie. Cliché: ‘toti barbatii sunt porci si toate femeile sunt curve!'

Vineri seara strutztul s-a dus la O bere cu baietii.

Urma sa aflu ca « baietii » erau de fapt doar unul (dar cu un alunecus pe gat mai ceva ca pistele olimpice din Innsbruck !!),  iar « berea » era de fapt MULTE beri…dar cine mai tine socoteala de la 10 incolo ? 

El strutztul e foarte dulce asa si nu face rau nici unei muste (pentru ca trebuie alergata si-aia !) insa cateodata il apuca nevoia de rebeliune. Vineri seara nevoia asta l-a prins si l-a obligat sa fie « barbat »

Asadar dupa servici s-a dus cu un anume Louis (coleg de pian, ca pianistii se stie ca-s rebeli, cum n-ati auzit de Conventia Pianistilor care vrea sa dea jos sistemul existent, pfff, sunt rai!  Un fel de viitori motociclisti dar cu pianu'!). 

De altfel, à propos de motociclisti, ma uitam intr-o zi la ei, par lung, soiosi, gauri in locuri negauribile, tatuaje si acolo unde pilozitatea a batut recorduri demografice…

Eu ma intreb doar atat : ce poate poseda pe cineva sa devina motociclist ? Din ala de banda vreau sa zic, ca sa calaresti motocicleta mi se pare admirabil, mare dovada de curaj, forta si amor de libertate (desi nu asa mult amor fata de viata…). 

Nu ma mira ca motarzii sunt mereu lihniti, cred ca se hranesc pentru ca stiu ca fiecare masa ar putea fi ultima !!

Dar sa revenim la betia strutztului…asadar vineri pe la ora locala 0h30 il sun, impacientata, pentru ca ‘dupa servici’ inseamna, in opinia mea, de la ora 19 pana la un 22. Ori de la 19h pana la 0h30 sunt cateva ore bune…nu raspunde, mai sun, ma pregateam sa sun politia cand in fine ma suna. Gata muci. Ca sa nu  ma sperii « pisoias » si sa ma culc linistita (ei taman fraza ASTA ma sperie, cu linistitul !!). 

Tare as fi vrut sa nu pic in cliché-ul cu el porc si eu curva si sa nu-l cert sau insult.... Asa ca am tinut tare si n-am zis nimic, m-am culcat « linistita’. « Pisoias » that is.

Pe la 5h30 m-am trezit, nici urma de strutz. L-am sunat, nimic.

A ajuns acasa in fine pe la ora 6, proaspat ca o soseta uda intr-un adidas (sau ca o pereche de chiloti pescuiti din Dîmbovita daca vreti). 

Eu, nerezistand cliché-ului de care va vorbeam, am sarit cu gura pe el. Ca de fiecare data, am extrapolat la francezii tampiti si ipocriti cam in 3 secunde, apoi la barbatii porci (cam in 8 secunde), apoi la homo sapiens (« rea carnea pa el de om!! »), am aruncat cu noroi cam in orice fiinta vie din sistemul solar.

A ascultat strutztul vreo ora (ca cum adormea il trezeam sa-l mai terorizez un pic !), a zis ca stie ca e un nenorocit si un porc si ca a stat atat pentru ca ii venea sa vomite si i-a fost prea frica sa vomite in wc-ul MEU si a preferat sa stea pe strazi pana si-a golit bietul stomac nevinovat. Mi s-a parut dragut ca n-a vrut sa vomite pe parchetul meu desi ar fi putut sa sune, sa-si deschida apararea cu replica asta !

Cat despre bilantul de alcool din sangele lui (sau mai bine zis de sangele din alcool-ul lui…), n-am reusit sa aflu adevarul, insa din mirosul de ficati arsi din camera  cred ca pot estima cam ce-a baut : bere infinit, vodka, vin, lichior, barul cu sticlele de pe el, chiuveta, scurgerea, scaunele cat si lichidul de frana de la Twingo. 

Care Twingo a lasat-o la locul ei pe Champs Elysée (ne-am petrecut sambata luand la rand fiecare straduta sa vedem unde-a parcat-o…).

Sambata sincer mi-a fost un pic mila de el pentru ca i-a fost foarte rau si la un moment dat printre trasul pe maini, masatul cranian si uitatul in tavan, a zis plin de remuscari: « Cand imi revin din asta nu mai beau alcool O LUNA ! »…iar dupa vreo 3 secunde : « …poate nu chiar o luna, dar o saptamana sigur !! »… si-a revizuit asa de repede promisiunea de-ai fi crezut ca se filmeaza! 

Insa vorba unui prieten (dl. Escu) : in final daunele n-au fost prea mari si ar trebui sa ma consider norocoasa pentru ca ar fi putut sa se trezeasca din betie pe un vaporas in Islanda cu o foca in brate !! Barem a ajuns in 18 !

Acum eu ma gandesc : femeile ca femeile, ca-i suporta pe parteneri ca deh, la bine si la betie, vorba traditiei, dar bietii barmani care sunt martori la asemenea dezmaturi, ei ce vina au sa suporte asemenea viziuni...cred ca cea mai grea parte din meseria lor e sa faca distinctia intre cei care sunt manga si cei care sunt doar imbecili…

Noroc ! Ramaneti treji ! Toti barbatii nu-s porci si toate femeile nu-s curve…

Ciocnirea Est-Vest: supa de pui

Francezilor le plac mancarurile sofisticate, asta stiti. Cu cat denumirea e mai dificil de pronuntat (desi adesea foarte poetica alegerea de cuvinte) cu atat felul e mai rafinat.

Exemple : aumonière de choux aux crabes (cosulete de varza cu crab); bar truffé et julienne de légumes (peste cu scorbura de legume) ; brioche de biche et orangé caramélisées (briosa de caprioara cu portocale caramelizate), etc.

Intr-o seara oarecare francezul tipic va manca au hasard unul din urmatoarele feluri: genunchi de broasca, scoici, rata, iepure, melci, caprioara, porumbel, glezne de cal, pupila de râma sau buric de omida. Nimic nu ma mai surpinde. 
Era sa devin persona non grata in primul meu an la Paris cand am fost invitata la o cina cu pulpite de broasca si am pufnit in ras. La asa o masa rafinata eu indrazneam sa rad ca o taranca din fundul lumii…de-atunci ma abtin...(iar acum ma inchin in sinea mea!!)

Fapte concrete : sambata eram bolnava. Gripa, o stiti, panarama satului, aia de umbla de la unul la altul si-l pune la pat fara rusine…

Dupa insistentele mamei (ca inrosim telefoanele, cred ca ar putea trai Romtelecomul si France telecomul numai din ce vorbim noi…numai din ce vorbim despre pisica, daramite ce tocam rudele si apropiatii !!), m-a convins sa fac o supa de pui ca "supa de pui e cel mai bun remediu contra racelii puiul meu!!!".

De acord, doar ca eram ametita si-aveam febra. Asa ca il rog pe strutz sa-mi ia ingredientele necesare (ca tot se ducea sa dea un curs de pian) : ii zic sa-mi ia pui orice bucata o fi, ciocanele, aripi, etc, telina, cartofi si morcovi.

Curand dupa acestea, ma suna mama strutztuloiaca (semn ca ajunsese strutztul la headquorters). Ma intreaba : « Da cum supa de pui? Cine-a mai auzit?! Cum, grasimea aia iti face bine cand esti bolnava ?!?! O dar LA NOI nu se mai face asa ceva de ani de zile…'

Desigur, daca ma cunoasteti de-acum putin, stiti ca am diplomatia si tactul unui arici bolnav de rubeola..., deci va imaginati ca m-au apucat direct dracii.

Asa ca i-am zis (cu ton) ca peste tot se face asa (oriunde in lumea asta unde sunt oameni normali!!), in Germania, in State, DOAR in Franta nu se face !!...(l'exception française strikes again mama ei de exception ! Si de Papastate while I’m at it !!)

N-am convins-o, asa ca mi-a propus sa-mi trimita o supa de dovleac cu ceapa (facuta de robot, nu de ea), in fine am zis ok ca sa n-o jignesc insa era o porcarie dulce care a terminat pe teava de scurgere de la chiuveta cam la 7 minute dupa ce-a intrat la mine in casa cu forta,  violandu-mi orificiile nazale neputincioase.

Ajunge si strutztul - dupa ce ma sunase de aproximativ 188 de ori pt diverse intrebari tehnice de genul- : 'Cum sa fie telina, patrata, rotunda sau foi?'; 'Dar morcovii, portocaliu puternic sau portocaliu mai stins?'; 'Cartofi au de mai multe feluri, pentru piurée special, pentru prajeala special...n-au pentru supa!!' (adica si cartofii se unisera contra acestei idei revolutionare)

In fine ajunge, ma uit, luase niste bucati de pui (BIO! ca sa ma enerveze pe mine) fara pic de piele pe ele, doar bucati taiate (vreo 5). In dubiu, le-am fiert totusi, dar n-a iesit pic de grasime din ele...de cartofi uitase...si luase niste fire de telina de n-am vazut in viata mea asa...de altfel se prea poate sa-l fi prostit vanzatorul sa-i fi dat iarba de pajiste in loc de telina (mai bine-o trageam pe nas...) tot bio!! Si 2 morcovi anorexici de trebuiau internati si pusi pe perfuzii urgent...

Asa ca ne-am petrecut sambata certandu-ne, el fiind iresponsabilul casei, iar eu obsedata de supe (in loc sa iau un doliprane ca tot francezul « normal »). Am terminat prin a iesi si a-mi cumpara singura ingredientele (ceea ce trebuia sa fac din prima in loc sa astept ora 16h si dezbateri cu tot neamul strutztulesc)

Insa morala povestii este ca francezii sunt pe invers. Nu se poate domnule ceva simplu la ei, supa de pui nene, facuta in casa, nooooah, trebuie sa fie consommé sau crème à la ceva…


Au un fel de supa de pui, se cheama poule au pot insa se mananca  adesea la marile restaurante, scapi cu 50 de euro supa daca vrei sa fii ‘diferit’. 

Propun sa facem un restaurant de mancaruri ‘vintage’ la Paris, eu cred ca ar avea mare succes ! (si mai ales i-ar destabiliza pe formatatii astia mici, hihihi !)

 

Valentine's Day

De marti ma tot tin sa scriu depre Ziua Indragostitilor.
Eu fac parte din categoria acelora carora le place aceasta sarbatoare "comerciala". 

Sa va spun de ce : in februarie nu se prea intampla nimic, e frig, gri si-ti vine sa-ti tai venele pe lung, pana si revolutia e-n stand-by, desi ar trebui sa ia exemplu de la fulgii de nea, care desi sunt asa firavi, cand se aduna fac ravagii…dovada…

Vorbesc de Bucuresti ca la Paris nu ninge deloc. Vremea in Franta e constipata ca poporul care-o locuieste iar cerul e zgarcit in fulgi precum francezii in vocabular…

Deci in fata acestei adormiri a Universului nu ne ramane prea mult…Valentine’s e o pata de culoare, vitrinele se impodobesc, apar inimioare peste tot, florarii isi fac ¾ din cifra de afaceri a anului iar ciocolateriile vand si ce era expirat si foloseau pentru decor. 

Ce daca e o conventie ipocrita si te iubesti in tot restul anului (scuza zgarcitilor dupa mine!)
Ce e asa de greu sa iei un buchet de flori sa o dai pe spate pe draguta ta ? 

Strutztul si cu mine avem o traditie : in fiecare an el imi ia mie flori si eu ii iau lui macarons de la Durée (prajiturele alea colorate care se topesc in gura).

Uite astea:

 
Iar de ziua indragostitilor patisierii fac ceva si mai special, ai tot felul de dulcegarii (la sensul propriu) in care simti ca s-a pus multa dragoste, creativitate si entuziasm.

Ce fiinta construita normal (si care mai e si femeie !!), poate sa nu-si doreasca in fata ochilor asemenea minunatii ? 

De Valentine’s anul acesta n-am nimic de raportat in schimb am din liceu…cand sufeream foarte tare de singuratate FIX in ziua de 14. Niciodata nu mi se intampla sa am si eu un iubit in perioada aia...

Asa ca intr-un an, eu cu prietena mea Ancutza (din faimosul duo Ancutza si Danutza de nimeni nu stia care-i cine), am decis ca nu se mai putea o asemenea anomalie si ca vom lua taurul de coarne si vom serba Valentine’s orice-ar fi.

Asa ca am rasfoit celibatarii de prin liceu (si am cautat mai ales unul care s-ar fi putut pune la mintea noastra) si dupa indelungi dezbateri (vreo 3 minute) l-am ales pe Alex Versace (Alex Dragan pentru prietenii ne-apropiati).
Era perfect : n-avea prietena, avea bani de-un suc si era liber pe 14. Asa ca l-am brifat sa ne sune pe 14, sa ne invite in oras, sa ne ia flori si ciocolata (din banii nostri asta) iar noi sa ne prefacem surprinse.

Si asa s-a si intamplat, ne-a sunat, ne-a dat, ne-a scos. Eram noi 3 si multe cupluri mirate imprejur.
Insa pot sa va spun ca a fost o Zi a Indragostitilor de care-mi voi aminti mereu, rar am ras cat am ras in anul ala.
Iar de-atunci ma bucur de fiecare 14 februarie si daca e nevoie imi trimit desigur singura felicitari si bonboane. Dar noroc ca nu mai e nevoie !

Pop-up-urile

Sa presupunem ca ati fi adancit intr-o discutie inflacarata despre revolutia româna, regimul sirian sau valul de frig care s-a abatut asupra Europei (din cauza incalzirii climatice se-ntelege !).

Cand dialogul e mai in toi (« Dar ce zici de Marea Neagra care a inghetat ??- Zic ca Basescu e un securist scarbos care merite sa crape in chinuri, de-aia a inghetat marea !! »), ei tocmai atunci isi face aparitia un omulet agitat imbracat in costum multicolor si cu o pancarta publicitara in brate, pe care o pune intre tine si interlocutor, si prin care face reclama la (de exemplu) pilule contra-constipatiei.

Acum, daca esti o persoana zen cu mobile aranjate in stil sheng-fui si mananci bio, teoretic vei accepta situatia cu zambetul pe buze (asta daca nu suferi de constipatie desigur).

Insa daca esti un om normal, primul instinct va fi sa iti faci rost de un pistol plin de gloante si sa lichidezi omuletul sfidator dintr-o lovitura (sau mai multe). Dupa care sa-ti reiei firul conversatiei intrerupte atat de nepoliticos (« ...cat despre Udrea…da-mi repede un anti-vomitiv !! »)

Din pacate nu ai acces la pistol insa omuletul ala chiar exista si il cheama (foarte bine gasit !!) Pop-up. Cand iti este lumea mai draga apare si el, cu atat mai virulent si antipatic cu cat esti mai atras de ceea ce faci pe internet (cel mai mult ii plac ziarele am observat).

Nici n-ai deschis bine un articol ca ti-a si trimis pe ecran reclame la asigurari auto, calatorii in Pacific sau super-oferte la sicrie (oferta limitata, adica ar trebui sa te grabesti sa dai ortu’ ca oferta e pana in martie!!).

Daca cumva dai click sa inchizi reclama cu pricina, omuletul se va umfla rautacios si-ti va trimite si mai multe reclame, mai nefolositoare si colorate si care desigur iti vor acoperi integralitatea ecranului.

Uneori va disparea o vreme insa numai ca sa reapara dupa cateva secunde (exact cat ai avut timp sa citesti intriga articolului). Va reaparea adesea cu o noua reclama la operatie de marire a penisului.

Zadarnic te vei uita in jos la fusta ta écossais, nimic nu-l va descuraja.

Eu cred ca acest omulet este de fapt un demon electronic care se hraneste cu reactiile noastre agresive (de aceea sunt atat de multi de altfel !)

Cealalta explicatie, ca managerii capitalisti saraci cu duhul pot crede ca un pop-up colorat le poate mentine Rolls-Royce-urile in curte, este prea putin probabila pentru a fi luata in considerare…

Despre ziua mea si despre o escrocherie legala

Anul asta de ziua mea n-am avut chef sa mai fac cu ‘scandal’. De ce ? Taman pentru ca in anii trecuti eram in scandal-mode si-mi dadea cu virgula…

Adica vroiam de fiecare data antren si dezmat si oamenii nu dansau si plecau acasa la ora 0h cu ultimul metrou (oameni cu salarii medii de 2500 de €…dar deh, taxiul nu e de ei...)

Asadar anul asta am facut o mica adunare familala (cu familie de-mprumut, a strutztului…).

Insa va pot povesti de anul trecut cand a fost cu dezmat . Asa de tare ca toata lumea mi-a vazut chilotii…o sa vedeti ‘gratie’ cui…

Asadar eram in salonul mare al familiei strutzulesti, muzica-antren (Snoop Dog ca eu nu ma-ncalzesc decat pe muzica de negri), dansam cativa ametiti (printre care eu si strutztul) si la un moment dat strutztul a vrut sa faca niste figuri cu mine cum a vazut el prin filme (in filme cu cascadori vreau sa zic… sau in filmele cu prosti ca eu dansatori asa ne-talentati n-am prea vazut in filme bune).

Asa ca m-a luat pe sus si-a vrut sa ma intoarca cat sa fac o pirueta ca la televizor insa  dupa ce m-a azvarlit cu elan, in loc sa ma prinda gratios el mi-a dat drumul (de fapt mi-a dat un branci mai mult).
Asadar m-am invartit un pic in jurul meu si am cazut gramada ca un sac de cartofi. Si cel mai penibil, am aterizat cu zgaiberele-n sus…

Eram si eu imbracata frumos, cu rochita, tocuri, o domnisoara bine, ce mai…TOATA lumea de la petrecere mi-a vazut chilotii (noroc ca n-aveam gauri in ei ca la sosete!), plus ca m-am lovit la noada de m-a luat gaia…

Iar domnul strutz ce credeti ca a facut in acest timp ? A dansat ca o floare mai departe ca sa nu strice ‘ritmul’…m-am ridicat si eu cum am putut si el mi-a facut semn sa continuu sa dansez ca sa creada lumea ca « asa era » coregrafia !! (mari coregrafi, noooah, bine ca nu era ‘in coregrafie’ sa-mi smulga si parul din cap…)

Asadar anul asta am preferat calm, am invitat-o pe bunica, sa fiu sigura ca nu-i mai vin strutztului idei de coregrafii (sau daca-i vin s-o dea pe ma-sa mare cu capul de calorifer ca si-asa nu-i mai foloseste decat ca sa nu-i ploua-n gat…).
A fost o intrevedere pasnica, am inghitit ca animalele tot ce era pe masa iar la final am rupt masa ca n-am stiut s-o pliem cum trebuie. Zic eu ca a fost un bilant mai bun decat noada mea de anul trecut.

Insa am o poveste amuzanta cu alt an de ziua mea si cu o bunica. Era bunica lui varu-meu de data asta, si eram toti la masa la noi, la Bucuresti. Invitati o prietena de-a mea, mama, matusa-mea, varul si prietenul lui, Vlad .

Mancam noi, suflu in lumanari, tot tra-la-la-ul, insa ‘petrecerea’ cam lancezea. Asa ca ce ne-am gandit sa ne ducem la dans, in vreun club. Problema insa, Vlad avea vreo 17 ani si trebuia sa-ntrebe acasa. Asa ca-l suna pe ta-su :
‘-Tata, uite, sunt la ziua Danei, si ne gandeam sa mergem cu totii la dans…pai da, e si mama lui Bogdan (varu-meu), si mama Danei si…aaa (inghite-n sec)…aaa, bunica lui Bogdan…si ne gandeam sa ne ducem la discoteca…pauza…bietul Vlad incurcat…a, nu ma lasi sa ma duc…bine tata, multumesc, o seara buna’.

Noi am banuit ca nu l-a lasat pt ca a auzit ca vine si bunica lui Bogdan si si-o fi zis omul ca cu asa perversi mai bine nu-l lasa la discoteca, cine stie ce ganduri om avea cu bietul copil ?
Si uite asa se mai termina o aniversare de 'pomina'….

Mai cu 'dezmat' insa a fost aseara. Probabil universul imi cunoaste setea de deranj.
Ne-am petrecut seara la ‘fourrière’ (locul in care iti duce masina daca te-ai parcat prost - locul asta este un fel de trimisul la colt al adultilor).

Trebuie sa va spun ca eu si strutztul, cand vrem sa simtim adrenalina avem trei solutii : ori mergem la urgente, ori la comisariatul de politie ca ne terorizeaza maimutele din cartier, ori la fourrière.

Aseara ne ridicase (din nou!) troaca - pentru ca eram parcati pe un sfert de trecere de pietoni si dupa cum stiti pietonul clasic e obez deci n-are loc…

Asadar ne-am dus pe jos pe un frig de 0° pana la locul de recuperare al masinii.

Recunosti imediat locul pentru ca este in mijlocul soselei periferice si la intrare ai o poarta imensa ca de penitenciar pe care am numit-o expresiv ‘poarta loserilor’.

Ce e cel mai amuzant este ca o data intrat, trebuie sa stai la coada ca sa platesti. Este si aceasta o coada a loserilor, nu esti nici primul nici ultimul. Adica esti un loser mediocru, nici in asta n-ai reusit sa excelezi. Ce te mai miri apoi ca ti-a luat masina si ca stai la coada sa astepti sa versi contul de economii de-o viata?

Cat asteptam strutztul si-a dat seama ca si-a uitat hartiile de la masina acasa…ceea ce a facut toata situatia  inca mai amuzanta. Iar ASTA ne-a diferentiat in topul loserilor. Adica am ajuns pe primele locuri subit!

As fi putut sa-ncerc sa-l seduc pe domnul de la casa insa imi curgeau mucii, aveam ochelari de Harry Potter iar puloverul imi acoperea aproape si gura…

Am incercat sa ma gandesc la ceva trist sa-mi dea lacrimile, si a chiar mers (m-am gandit la zilele cand am sedinta la ora 8 dimineata) si ne-a zis domnul sa-i aducem din masina asigurarea.

Dupa asta am facut un CEC de 136 de € plus o amenda de 36 de € (practic am platit cam cat face Twingo daca am fi atat de norocosi  sa ne-o cumpere cineva –dar nici gratis n-o vrea nimeni !!)

Apoi am completat un formular prin care ne plangeam ca i-a spart les enjoliveurs (partile alea de plastic de pe cauciuc, traducerea literara la enjoliveur ar fi "infrumusetator"…desi la Twingo ar fi mai "enjoliveur" daca ar arunca-o in Sena).
Desigur ca sa ne ramburseze vreodata ceva pe plasticele alea trebuie sa aducem o hartie cu data la care a circulat prima data masina (e masina bunicii deci as zice prin 1945…)

Am plecat de-acolo cu cozile intre picioare, umiliti, cu buzunarele goale, infrigurati si morti de foame, am ajuns apoi in arondismentul 18 si am cautat vreo jumate de ora un loc de parcare (insa chiar si cele de pe trecerea de pietoni erau luate).

Cand ne pregateam resemnati sa comandam o pizza sa o mancam in masina, am gasit un loc. Aproape am plans de fericire…

In WK trebuia sa mergem la Chantilly dar nu ne mai ducem ca am cheltuit banii de distractie. Stam in Paris iar daca prindem un loc de parcare bun nu ne mai urnim din casa deloc !!

                                       E o caricatura poza asta insa cam asa vor arata fourierele in curand...

Am primit un nou laptop...

Va fi ziua mea marti.

Cine zice aniversare zice Cadou.
 'Cadou' e unul din cuvintele mele preferate in orice limba. Asta si ‘prajiturele’ (intotdeauna la plural). Daca ma cert cu cineva si-mi propune un cadou sau prajiturele s-a rezolvat, am uitat marul discordiei direct (mai ales daca el marul e intr-o prajiturica!).

Asadar strutztul se tot intreba ce sa-mi daruiasca.

Intamplarea a facut ca mi-a murit laptopul saptamana trecuta. N-a murit chiar cat sa-l ingropam dar a devenit schizofrenic, ecranul facea tot felul de imagini bizarre verticale, orizontale si mai ales colorate, astfel ca nu mai intelegeai care era realitatea si care era zapaceala ecranului.

Am fost foarte amarata pentru ca era un Sony Vaio pe care-l luasem cu sacrificii, cu garantie doi ani (platita suplimentar se intelege) iar el a murit in al treilea an (dupa multe alte probleme in prealabil). Se pare ca inlocuirea ecranului costa aproape cat unul nou deci…mai departe ! Si sa nu mai aud de Vaio !

Vazand acestea, strutztul s-a gandit sa-mi ‘ofere’ un nou laptop. O sa vedeti imediat de ce-am folosit ghilimele.

Dupa cum stiti musiu strutz e mare jucator de jocuri de orice fel (dar mai ales cele pe consola si calculator). Pierde nopti, weekenduri, fanatismul asta al lui este principala noastra sursa de certuri.

Bun, asadar s-a uitat el dupa un calculator care sa nu mai moara asa rapid si s-a oprit asupra unui Asus (si nu Anus ca ultimul pe care-l avusesem...), masinarii sofisticate cu ventilator pe spate astfel ca nu se incinge daca il pui pe genunchi, autonomia bateriei 4 ore, 700 de giga, etc.
Si, in treacat fie spus, foarte performant pentru jocuri (moment la care ar fi trebuit sa-mi pice fisa ca ceva nu e in regula !)

Acum eu am o calitate (care mi s-a intors adesea impotriva) : ma poti convinge de ORICE daca ai argumente logice. Nu am idei certe despre nimic, daca imi explici rational ceva ma convingi.

Asadar ieri ne-am dus la magazin sa-mi ‘aleg’ calculator ‘cadou’ de ziua mea.
Ne-am oprit direct la Asus-ul in chestiune (pe care mi-l laudase de pe internet) costa deja 1000 de euro. Ceea ce mi s-a parut direct mult pentru ca urma sa impartim costul. Eu trageam inspre Toshiba ca Dell n-aveau.

La acest moment un vanzator care semana perfect cu R. Kelly s-a apropiat de noi. A inceput sa ne explice ca e cel mai tare model de pe planeta, ca imaginea iti transforma cruda realitate in paradis, ca ti se odihneste mana pe o bucata din laptop, ca tastatura e luminata din interior (desi la asta am replicat ‘pai ce dreacu caut la computer pe intuneric ? Adica daca e noapte dorm daca e zi e lumina afara si daca e seara si mi-a taiat curentul poate un Asus care leagana copilul nu e prima mea prioritate…)

Dupa care ne-a vorbit de garantie. Care garantie costa 3 ani inca 360 de coco dar ti-l schimba cu unul nou daca nu mai merge.
Strutztul era gata excitat si vroia sa tipe ‘unde semnez ?’….
Ma gandeam in timpul asta ca e bine cu schimbatul, insa daca calculatorul nou n-o sa aiba chef sa se impacheteze, sa se duca la posta si sa se livreze la constructor singur? Daca n-ar fi avut chef, punem cazul?...

I-am spus politicoasa domnului ca mai reflectam insa strutzul nu vroia sa reflecteze sub nici o forma.
Pentru mine o garantie pe 3 ani care costa 360 de euro nu e semn bun. Adica platesti asta in plus ca sa fii sigur ca ti-l tine in viata. Deci practic primii 1000 de euros sunt doar ca sa iei piesele asamblate intr-o sacosa. Responsabilitatea constructorului se opreste aici.

Nu eram deloc convinsa asa ca am cerut sa vad contractul de garantie (ca m-am mai pacalit de doua ori asa). Desigur nu se putea citi inainte dar ne-a spus amicul R Kelly ca sa stam linistiti ca ni-l schimba daca ‘se’ strica. Iar strutztul a intrebat daca ni-l schimba si daca varsam cafea pe el. Vanzatorul a avut o privire in care se citea ‘n-am zis ca vi-l schimba daca sunteti imbecili, ci daca crapa un element in el in mod natural !’ (ceea ce au ei grija cand le construiesc oricum)

Cum deja eram morti de obositi (eu fusesem si la protest anti-Base inainte) si la magazin era o lume monstru de ziceai ca le da gratis, am decis (adica struztul) sa luam Asus-ul. M-a convins spunandu-mi ca va plati el 900 si eu 400. Bine si-asa…

Ajungem acasa, strutzul era super fericit, l-a pipait, s-a probat cu el, l-a pus fata-profil iar la final si-a dat tricoul jos ca se incinsese.

Cand in fine am prins si eu un moment singura cu aparatul, am constatat ca arata ca o naveta spatiala, ca era negru tuci si ca avea deja urme de degete pe el (observatie care mi s-a lipit instant pe creierul mic). In plus butonul de la pad-ul integrat era cam dificil de utilizat,  iar el era extrem de greu (3.8 kg, mi s-a deplasat o cervicala cand l-am ridicat !) 
Si OROARE!! Era scris pe el cu litere de-o schioapa ‘Republic of gamers’ ("Republica jucatorilor" pentru mama daca citesti)

Aici a inceput scandalul, asadar cadoul meu era de fapt cadoul strutztului (si contribuiam si eu cu niste bani), de ce imi trebuia mie un calculator de jocuri si greu cat un pian, care in plus mai e si negru si murdaribil (in loc sa fie roz si nemurdaribil), ca am fost  manipulata ca masele latino americane, etc.

Ne-am culcat suparati, incerc sa ma obisnuiesc cu ideea (si sa fac flotari pentru a dezvolta muschi la brate sa-l pot ridica)…iar acum va scriu de la Mac-ul struztului caci  Asus-ul e ocupat cu jocuri.

Am primit un nou laptop. Cadou de ziua mea. Cele 29 de primaveri se anunta promitatore.

Asta e pedeapsa cand esti usor de convins si n-ai idei fixe !

                                                             Pentru toti obsedatii...

Calvarul sculatului de dimineata

Nu stiu cum sunteti voi dar eu am o adevarata problema cu sculatul din pat dimineata.
E momentul cel mai dulce al somnului, cand tocmai visezi ca esti pe o plaja la marea caraibelor sub un palmier, soarele te mangaie, miroase a cocos…si bum, trebuie sa rupi violent asta !
In plus adesea afara e negru (si nu pentru ca locuim in echivalentul Ferentariului !) si frig si ai impresia ca nici pasarelele nu s-au trezit inca…

Primul instinct cand trebuie sa rupi aceasta placere e sa dai dracu viata, lumea, serviciul si sa-ti juri ca te vei muta la tara si vei face agricultura (iar orataniilor le vei demonstra metodic avantajele sculatului de la 11h incolo).
Dupa asta te resemnezi putin dar vrei sa mai tragi de cateva minute (pe care le apreciezi prost si devin zeci de minute…)

In mod normal ar trebui sa ma dau jos din pat pe la un 7h45 ca sa fiu sigura ca imi ajunge timpul sa fac tot (spalat, imbracat, machiat, bagat o cafea in vene). Asadar alarma suna la 7h si o tot reprogramez inca cate 5 minute. Astfel ca cu greu ma dau jos din pat pe la 8h15 ceea ce este extrem de tarziu, invariabil ajung in intarziere.

Am epuizat toate scuzele posibile in fata responsabilor si colegilor : mi-a fatat pisica de 5 ori pana acum (si fata saraca mai des decat ii vin caldurile, mai ales de cand am castrat-o scoate la pisoci in fiecare luna !), intarzie metroul si e accident pe sine cam o data la doua zile, e plin Parisul de sinucigasi matinali (adica mai plin decat e de obicei, ca toti aleg sa-si ia zilele dimineata si sa-ncurce traficul…adica daca tot se omoara macar sa fie juma de Paris in intarziere la scarbici, ce mama ma-sii !).

Aia cu ‘n-a sunat ceasul’ nu mai tine de mult pentru ca acum ai alte metode, telefonul, radioul, televizorul…ba chiar mi-am luat un aparat care face lumina treptat dupa care scoate sunete naturale, gen susur de parau sau cant de pasarele. Credeti ca a functionat ? Da, m-a adormit si mai profund si a nuantat un pic visele !

La un moment dat eram la un job cu sefi foarte rigizi si trebuia musai sa fim acolo la ora fixa (9), daca intarziai trebuia sa pui o zi de concediu (treaba era asadar grosuta spre groasa), deci de frica ascundeam de cu seara desteptatorul sub pat pentru a fi obligata sa ma ridic sa-l opresc. Insa chiar si asa ma sculam, il opream si ma mai reculcam putin…

In prezent, cand in fine imi fac curaj sa ma dau jos din pat, inteleg literalmente expresia  « a avea capul in cur ». 

Cu mersul impiedicat avansez inspre baie, in general ma lovesc de vreun colt de ceva- pat, biblioteca, scaun- totul devine ascutit dimineata !! Asta are darul de a ma trezi brusc (si in urlete) si da nastere altor injuraturi la adresa vietii si soarelui si a mobilelor (pe care le-a pus un cineva special in picioarele mele sau s-au organizat sa-mi atace degetele mici !!).

Dupa ce-mi fac toaleta ma apuc sa caut ceva de imbracat si ori nu-s toate calcate si trebuie sa le calc rapid pe genunchi (desi sunt deja in intarziere de 20 de minute) ori nu mai gasesc singurele incaltari care merg la tinuta respectiva sau care nu ma bat (ceea ce e f rar) ori constat ca totul e murdar. Mai putin pantalonii negri care fiind negri nu sunt niciodata murdari (ca-s negri !)

Speram mult sa nimeresc un barbat matinal care sa ma motiveze dimineata (sau sa-mi fie rusine de el si sa ma scol), insa strutztul este mai catastrofa decat mine ! A pierdut deja un servici la Price tocmai pentru ca ajungea dupa 9h30 dimineata. Pentru ca angajatorii, prin nu stiu ce fenomen abstract, nu vad cand muncesti pana la 3 dimineata, vad in schimb cand ai cateva minute de intarziere !
Asadar strutztul dimineata e lipit de pat, face dragoste cu perna si e in stare sa-si vanda mama pentru cateva minute de somn. Ti-ar da orice din putinele lui averi doar sa-l mai lasi sa doarma un pic (chiar si troaca aia de Twingo care-i deplaseaza posteriorul!).

De cand suntem doi, suna alarmele la noi ca la urgente. Incepand de la 7 ca sa ne dam jos din pat eu la 8h15 si strutzul la 9h (ceea ce e intr-adevar foarte tarziu !)

Ne gandim cu groaza la cum va fi cand vom fi parinti, insa cred ca se va intampla cum se intampla cu mama si cu mine cand eram la gradinita : eu ma trezeam, ma imbracam, imi faceam rutina (pieptanat papusi, aranjat cuburi, etc.) iar mama nu reusea sa se scoale. Asa ca o rugam frumos (si cu pupici) sa ma duca la gradinita. Iar ea ma ruga sa o mai las cateva minute.
In unele zile era asa de lipita de pat ca ma lasa sa ma duc singura si ma urmarea de pe geam. Alteori aduceam olita langa pat si se scula mai rapid.

Insa abia acum, adulta bine, imi dau seama ce simtea.
 
Realitatea e cruda, somnul rules ! Tuturor indragostitilor de pat le urez curaj ! Inca putin, mai aveti cam 40 de ani pana la pensie (cand oricum veti fi insomniaci !...)

Cand intestinul face legea

Am schimbat serviciul. Da, din nou, cretinii aia de asta-vara ma oboseau groaznic cu urmaritul si ascultatul computerului de parca am fi fost in comunism.

Astazi a fost prima zi la noul job.

Revenind dupa o vacanta asa de lunga in Romanica, sincera sa fiu nu eram asa de entuziasmata sa ma intorc la lucru. Esti entuziast imediat dupa studii cand inca n-ai idee de ce ‘scarbii’ sunt sefii si ce ipocrizie generala e lumea muncii.
Dar sa nu fim pesimisti.

Asadar prima zi, trebuia sa fiu acolo la ora 9 pentru formation (‘bagatul in paine’ mai pe romaneste).

Aici incepe partea in care va voi demonstra ca destinul ma uraste cu pasiune.

Saptamana trecuta ni s-a stricat boilerul de apa calda, astfel ca instalatorul venea abia azi sa repare gaura (ati observat ca instalatorii sunt foarte legati de gauri ? Ori sa desfunde ori sa astupe). Deci omuletul, desi l-am sunat de martea trecuta sa iau un rendez-vous, nu a putut sa-si aleaga sa vina decat in dimineata primei mele zile la lucru. Ceea ce a facut ca a trebuit sa-l astept pana la 8h45 si deci sa intarzii la formation.

Mai rau decat atat, aseara am facut diaree. De la prea multe supe si ceaiuri ca sa-mi revin dupa virusul de la Revelion (an nou bun, noooahh!). O fi zis bietul intestin ca-si baga piciorul in atata lichid, il inteleg !

Deci dupa ce azi-noapte am participat la baterea recordului pentru ajuns la toaleta in mai putin de 5 secunde, pe drum spre servici s-a oprit si metroul si a ramas blocat 10 minute. Dupa care am gresit drumul…Am ajuns intr-un final transpirata, rusinata...in timpul asta natura ma chema in urlete si strigate dar mi-a fost rusine sa cer la wc ca la clasa I.  Cele doua pauze de cafea le-am petrecut desigur pe tron injurand supele si viata de adult si pe cel care a inventat conceptul de ‘munca’.

La pranz ne-a invitat seful nou la masa. Eu n-as fi consumat nimic, nici apa, insa deh, se organizau asa frumos pentru mine! Dar ei au tot insistat, hai cu un entrée , hai cu un plat-dessert, ceva ! Asa ca am luat risotto ca semana cel mai bine cu orezul...Abia m-am atins de el pentru ca nu puteam sa-nghit nimic, intestinul a avut ultimul cuvant! Ironia sortii e au crezut cu totii ca-s o mare constipata...

Si peste toate astea la finalul zilei de formation ne-a tras si-n poza (pentru almanahul firmei « Uitati ce frumosi si tineri si fericiti suntem si ce iubim munca de la 9 la 20h !... ») si evident arat a crimal.

 Iar pentru comentariul de langa poza ne-a intrebat ce ne place in viata si ce nu ne place, iar eu am raspuns elegant ca nu-mi plac rigizii (prostii) si administratia franceza (adica francezii cretini). Sa fi stiut ca poza si comentariile vor fi vazute/ citite de 250 de angajati poate cogitam si eu la ceva mai inteligent decat gogomaniile alea...

 
Acum revenind la intestin, strutztul are o poveste mai emotionanta despre diaree, din Senegal. Se pare ca stomacul european este atat de in dezacord cu mancarea de-acolo ca oricat ai incerca nu iese nimic solid indiferent de durata sejurului (el a stat o luna !). 

Asadar era el cu familia la Dakar si au luat un vaporas sa se plimbe (intentie boema laudabila!). Boem-boem, dar cum a pornit vaporasul l-a taiat burta pe strutz.

Complicat sa ajunga la toaleta, in fine a fugit lasand norisor de praf in spate, s-a luptat cu oamenii si caprele ingramadite pe vapor, ajuns acolo locul era incredibil de stramt si murdar si pestilential.
Insa suferinta era atat de atroce ca nu era vremea ezitarilor. Era vremea deciziilor, ca la razboi! Asa ca si-a zis fie ce-o fi, cu Dumnezeu inainte! Si a inaintat pe frontul cu primejdia.

O data eliberat (ce trofee, ce teritorii ocupate, ALA sentiment de eliberare !!), asadar o data linistit s-a uitat in jur si a constatat inimaginabilul, neinchipuibilul ! Nu mai era hartie igienica...(daca o fi fost vreodata !!)

Imi inchipui ce sentiment de furie si neputinta te apuca intr-o asemenea situatie. Sa va spun cum s-a terminat? Va spun, ca sa nu va perpeliti de curiozitate in fata ecranului.

Bafta lui ca avea chiloti pe sub pantalonii scurti. A putut asadar lasa un sacrificiu pe rugul senegalez.

Deh, nimic maret nu s-a facut vreodata fara sacrificii, il puteti intreba pe Manole din Legenda lui Manole.

Si cu asta gata ma duc sa-mi fac niste orez!

Cum sa faci balamuc din nimic

In postul acesta va voi vorbi despre balamuc in general, si despre plecarea inapoi in Franta din Romanica in special. 

Pentru a va introduce aventura de la aeroport trebuie sa va vorbesc intai despre entropie si legile lui Murphy (deh blogul meu, postul meu, am voie sa ma dau intelectuala!)
Ce este entropia ? Sigur ati auzit de cuvantul asta si ati uitat cam in secunda urmatoare. Pe scurt, entropia inseamna balamuc. 

Mai stiintific, consta in faptul ca universul se raceste si se indreapta spre inghet. Stelele se consuma pana la extinctie, energia se echilibreaza iar efectul secundar este ca starile naturale tind spre o dezordine din ce in ce mai mare. 
In completare, Murphy zice asa : ‘Tot ceea ce ar putea sa o ia razna o va lua razna’.  Aceste doua legi guverneaza universul. 

Un exemplu este scoaterea Greciei din rahat. Germania a pompat multi bani iar rezultatul a fost nu doar ca datoriile Greciei nu s-au sters ci s-au marit dar au intrat si alte tari in rahat par la suite.

Aceste legi aplicate la viata obisnuita au rezultate foarte amuzante. De exemplu spalatul masinii: stii ca daca speli masina astazi, maine va ploua cu siguranta si parbrizul va fi decorat cu zoaie (entropia). La fel, cand iti schimbi serviciul dezgustat de ambianta proasta constati ca noul job nu e cu nimic mai bun decat fostul, ba noul sef e chiar o idee mai scarbos. Iar vechiul coleg despre care spuneai ca daca nu-l vei mai revedea niciodata va fi prea curand, apare peste un an ca vecin de birou.

Legea lui Murphy are o subdiviziune de care poate ati auzit : « Principiul lui Posener al reducerii reciproce a problemei » (PPRRP). 
Acest principiu spune ca o problema devine tot mai dificil de rezolvat pe masura ce se micsoreaza. Acest principiu il regasiti la tot pasul : oamenii nu divorteata pentru ca el are o amanta de 3 ani ci pentru ca ea n-a mai suportat intr-o zi sa vada capacul de WC ridicat (sau sosetele langa pat), certurile in firma nu incep din cauza unui client pierdut ci din cauza imprimantei care nu merge intr-o zi, negocierile de salariu esueaza din cauza a 50 de euro care oricum se duceau la taxe, etc.
 Cred ca acelasi principiu se aplica si postasului care duce poste timp de 40 de ani si intr-o zi isi impusca toata familia si pe el insusi (vedeti asta la orice jurnal de la ora 5).

Ajungem in fine si la cazul meu. Asadar alaltaieri am pornit inspre aeroport, cu valizele pline ochi (gratie mamei !) de : mezeluri/ cascaval/ muraturi/ limbi de pisica/ bonboane belgiene/ alune/ cozonaci/ snitele/ friptura/ cotlete de porc/ prajiturele de Craciun, etc. In caz ca incepe vreun razboi, deh ca toti romanii, avem noi complexul  asta al lipsei (ca sa nu-i spun disperare !).

Strutztul nu stia cu ce i-am incarcat valiza, si l-am ametit spunandu-i ca e asa de grea din cauza jocului de remy primit de la Mosu’ (« tablitele de lemn cantaresc atat iubitel !! »). Insa nu stiam exact CAT de grea este si urletele lui cand a ridicat prima data valiza cu ‘Hernie, aoleu spatele meu!!!’ nu m-au impresionat.

Bun, ajungem in aeroport, facem check-in, valiza mea 14 kile iar a strutztului 30 (aveam dreptul la 24 fiecare, insa suma nu se aduna).  Asa ca doamna ne-a spus elegant sa facem 24 de kile din valiza strutztului cum om stii.

Maman plecase déjà insa am sunat-o sa vina sa recupereze din balamuc.
Reintoarsa, ne-a gasit ca pe tigani cu valizele desfacute, insirand in aeroport  (pe langa chilotii murdari care de cate ori deschizi valiza in public sar primii ca paduchii de zici ca stau la panda!),  cotlete si snitele si sarmale (care toate miroseau !! –mai putin chilotii care miroseau a primavara, noooaaahhh !). 

Nu va-nchipuiti ca erau cumva socati calatorii. Nu, toata lumea este la fel de fanatica ca noi si isi ia la fel de multa mancare ! Am fi in stare sa prabusim avionul din cauza greutatii dar doamne fereste sa renuntam la vreo coaja de nuca !!

Asadar in fata balamucului international pe care-l intinsesem, dintr-o privire m-am inteles cu mama : urma sa se renunte la jocul de remy.
Insa strutztul (al carui nume de familie e chiar Remy!) nu era de acord sub nici o forma sa renunte la joc. 

Cum nu vroiam sa las din provizii (unde mai pui ca e si anul cu sfarsitul lumii !) am mai burdusit olecuta valiza mea (arata ca o bomba), am sarit pe ea si eu si mama ca sa inchidem fermoarul si am ales sa renuntam la (tineti-va bine !!) o cana de plastic ! 

La final valiza strutztului cantarea 21 si a mea 16. Nu intrebati cum, probabil erau toate prea bine organizate si trebuia creat haosul.

In avion ne gandeam ca daca ne prabusim ar fi tare pacat de atata mancare pierduta…
Actualmente suntem (din nou) cu burtile pline iar in venele noastre curge porc si poate si putin sange.

Revelionul lu' peste

De prin luna octombrie ma tot intreaba lumea ce fac in seara dintre ani.

Sunt destul de impartita cu Revelionul de cativa ani incoace, adica mi-e cam teama sa ma bucur dinainte (pentru ce?)...si in definitiv doar nu ne bucuram ca imbatranim...dar din principiu nu pot spune 'nu' unei petreceri.

 In final chiar gasisem un revelion interesant, cu niste fosti colegi de facultate, intr-un restaurant cu DJ pe la Romana. Meniul era super, ambianta ok si eram chiar entuziasmata.

Am si refuzat vreo doua alte revelioane ca nu erau de rangul nostru. Gen. Nu, eu tin sa ma imbrac frumos in seara aia, cumparasem o rochie  speciala pentru ocazie, cu umar cazut, paiete si tot circul.
Am dat deci o parte din bani si abia asteptam momentul.

Insa pe 30 decembrie strutzul s-a gandit sa se imbolnaveasca. A luat un virus care l-a pus la pat. L-am ingrijit noi cum am putut cu metode babesti, hrean, spirt (si doua labe peste ochi) insa in ziua de Revelion tot moale era. Asa ca a trebuit sa anulam Revelionul.

Rezultatul a fost urmatorul: imbracati in treninguri/ pijamale, maman si cu mine ne-am dat cu ruj rosu si ne-am pus pe bigudiuri (l-am fi pus si pe strutz dar nu mai aveam bigudiuri), iar la miezul noptii am ciocnit cidru din cupe de cristal, am dat cu niste fursecuri si mezeluri, ne-am uitat la circoteca de pe Antena 3 unde cica cantau 'vedete', am schimbat programul pe Realitatea, alte racnete si-acolo, am terminat prin a vedea Ace Ventura pentru a 85a oara si nu ne-a prea placut nici de data asta.

Apoi ne-am jucat remi, ne-a batut mar strutztul, dupa care ne-am dat bigudiurile jos din cap si ne-am culcat.

Eu m-am gandit ca anul 2012 va fi sigur un an bun pentru ca simt eu ca ma va cere strutzul de nevasta. Probabil m-ar fi cerut chiar de Revelion dar n-a putut. Cum de ce? Pai racise. Basca ca era si ceata si pe ceata nu poti fi romantic, nu poti spune 'Uite marea, uite farul...', nu merge.

Dar avem timp.
Sa speram doar ca nu-l va mai apuca boala lu' Calache si de ziua mea in trei saptamani.


Sa aveti un an nou cat mai bun!