Am fost in vacanta.
Anul asta am facut doua saptamani de vacanta, una la
munte, una la mare. In postul asta va povestesc despre saptamana la munte.
La munte am mers singura, cu un organism
care organizeaza vacante sportive (UCPA se cheama –Union Nationale des Centres Sportifs de Plein Air).
In acelasi timp
sotul era in stagiu de pian, la un
castel in Bourgogne, ca stiti ca e artist (sotul, nu castelul).
In saptamana lor exerseaza la
pian in fiecare zi si la final au un concert, care incununeaza efortul
prelungit. Cel putin asta e varianta care ajunge la mine- imi inchipui ca in
realitate beau, râgaie, alearga goi pe peluza si seara incearca sa intre in
camerele violonistelor. Ca orice artisti umani.
Saptamana mea la munte se chema « multisporturi adrenalina » (practic, datul cu muntele in mai multe feluri). Sejurul avea loc la Chamonix, in Alpi, langa frontiera elvetiana.
Experienta absolut superba, m-am regasit (sau poate doar am ajuns sa cunosc o fateta necunoscuta pana acum). Sport de dimineata pana seara,
cu religiozitate.
Eram
intr-un grup de 11 baieti (ca sporturile cu adrenalina erau aparent prea grele
pentru fete, care au ales salsa :)) Ne-a unit foarte tare experienta asta in
comun. Am doi prieteni belgieni acum, si un pusti suedez profund care
scrie un roman. Deci in curand voi putea spune ca am prieteni scriitori ! (nu doar bloggeri de duminica, ca mine...)
In prima zi de sport am
facut escalada pe munte cu mainile libere (in binom, cu asigurator cu sfoara). La sportul
asta trebuie sa ai incredere. Mai intai in fortele proprii, ca sa gasesti
un punct de sustinere in munte, plus in flexibilitatea corpului tau, plus in
asigurator, care daca nu e atent doua secunde si ai cazut, iti poti pierde nu
doar dintii, ci si viata (si asta doare mai mult decat gingiile insangerate).
E super, mai ales cand ajungi sus cu fortele tale! Ce
victorie de nedescris !
Asta-s eu, aproape de varf
Intr-o zi am facut rafting pe un rau salbatic, Dresde, absolut superb (si cu temperatura cea mai rece din raurile salbatice din toata Franta).
La rafting trebuie sa fii atent, sa ai
echilibru, sa nu-ti fie frica sa cazi in apa de 3°,
sa te coordonezi cu echipa, sa comunici...
Am cazut
desigur in apa si am si inotat, am aflat cum functioneaza curentul si ca mai
ales, cand cazi, trebuie musai sa faci pluta, ca altfel te poate prinde
curentul de picioare (sau vreun monstrulet, ca nu se stie ce e la fund, tocmai
de-aia nu trebuie lasate zgaiberele sa se balanseze in jos !).
Numitorul comun e ca poti crapa. Si cum inoti tu asa inghetat bocna si
complet panicat, te pescuiesc colegii de ambarcatiune apucandu-te de vesta de
salvare (si nu de cervicale, cum te-ai putea astepta…, auzi cica se pot rupe
fragilele naibii !), te mustruluiesc apoi ca esti un bou care nu s-a tinut
de barca si a cazut gramada la primul val, iti mai iei o rama in mecla in
momentul in care te proiecteaza inapoi in barca, te cearta si aici ca ce cautai
in raza ramei…si continui voiois (desi invinetit) aventura. Si asta e un
numitor comun la toate sporturile aventuroase : vânataile.
Nu-ti spun in
brosura dar ai putea sa ghicesti cand iti sugereaza sa-ti iei diverse creme
vindecatoare si plasturi de toate marimile. Eu una cand citisem asta inainte sa
plec mi-am zis ca aveau de dat un anumit numar de litere la tipar pentru
brosura, si de-aia pusesera « sfaturile » astea. Noroc ca aveam
unguentul de tataneasa (desi il luasem pentru hemoroizi- ironic, facuti pntru
ca stau prea mult jos !!) si unguentul asta mi-a salvat basicile si ranile
(multumesc pe aceasta cale sustinatorilor mei –mama- ca s-au oprit in drumurile
lor la plafar !)
Altfel in toata ziua cu raftingul ai apa rece in galosi (apa care e de vreo 5 centimetri). Dar la final te obisnuiesti si ti se pare chiar ciudat seara cand ai picioarele uscate.
Am avut si
o zi cu activitatea VTT, adica sa te dai cu bicicleta in munti. Numai ca deja la lectia de
initiere mie mi-a fost foarte frica pentru destinul dintilor mei si am zis ca
coborîtul in panta in padure pe radacini ude nu ma atrage asa de tare ca-n
brosura…dar cum profesoara insista ca trebuie sa reprezint cu curaj sexul
femeiesc (al naibii sex femeiesc care mereu ma baga in bucluc cu dovezile de
curaj, forta, intelepciune si alte probe de Harap-Alb. Fraaate doar pentru ca suntem femei nu inseamna ca nu putem fi lase, fricoase, complet impulsive, cu par pe noi...uf!)
Asa ca in final am mers cu grupul, de
jena sa nu fac de ras faimosul sex femeiesc !
Doamna
profesoara de VTT avea o coasta rupta recent de la sportul asta magnific, si din cand
in cand ne anunta ca nu mai poate sa respire de la durere (foarte incurajator !).
Ba chiar ne-a si aratat unde cazuse victima coasta in chestiune : « Hai,
coborîti fara frica pe panta asta, ca aici mi-am rupt eu coasta ! »
(gen panta stia ca fusese lasat un sacrificu uman de curand si nu mai vroia
coaste pentru o vreme…picioare, glezne, cervicale, aia poate, dar coaste, gata, isi facuse norma! )…asa ca de coborît eu am coborît, dar jos de pe
bicicleta. Am lasat bicicleta sa o ia inainte si am anuntat-o ca vin si eu
imediat, sa stea fara grija.
Am continuat aventura, apoi, vreo
10 minute mai tarziu, ruland linistita, am cazut pe teren plat, pe o straduta de beton
mai exact. Pentru ca bicicleta infernala avea viteze si platouri (ce-or fi alea !),
si m-am incurcat in schimbarea vitezei si platoului, apoi am panicat si am
confundat frana cu viteza…(da, stiu…) si, ca sa ma salvez, am vrut sa sar de pe
bicicleta din mers, insa piciorul n-a urcat suficient de sus destul de
repede si m-am impiedicat in ghidon, astfel ca am cazut gramada si bicicleta
m-a urmat la foarte scurt timp, peste mine, in mod viol si alte
perversiuni! N-as putea spune ca nu m-a deranjat putin atitudinea bicicletei
care si-a permis PREA repede asemenea intimitati cu mine ! Adica era clar
ca nu ne cunosteam suficient (ca altfel as fi inteles-o cu platoul si cu frana,
dar asa…eram doi straini si nimic mai mult !)
Rezultatul
acestei experiente dureroase a fost ca mi-am julit ambii genunchi, plus o
coapsa invinetita. Asa ca i-am spus profesoarei ca s-a terminat cu
reprezentarea femeilor si n-au decat sa zica toti baietii din grup despre mine
ca-s un ambasador nedemn (ce li s-o rupe barbatilor ca se da una cu bicicleta
pe munte si vai domnule era si femeie !). Ei dracie !
Si ca sa-mi
intaresc spusele, m-am carat cu un coleg de grup la terasa sa ne luam cate-un
hamburger sa uitam (nici colegul nu vroia sa reprezinte sexul barbatesc cu
demnitate). Am stat noi vreo 3 ore acolo, ca ploua cu galeata, ne-am luat si
macarons, viata trai-nenica, si cand eram pe la a treia cafea, ii vedem pe
restul fraierilor din grup cum veneau uzi leoarca de pe munte. Ne-am alaturat
lor, si in nici 40 de kilometri de sosea (ca prin padure sunt gen vreo 10 kilometri de denivelari, castiga inca 30 daca nu vrei aventura si membre rupte...), am ajuns in fine la centru.
Asta a fost
ziua cea mai putin glorioasa, desi n-as spune ca nu exista o oarecare glorie in
hamburger si-n macarons (si-nca cata !!)
Cateva poze din Chamonix:
Au urmat
apoi doua zile de mers prin munti. In dimineata plecarii, am coborît ca o
floricica echipata sportiv si chic si cu un saculet in care-mi luasem ochelarii de soare, crema
de soare cu ecran total, telefonul (ca sunt popuuuulaaaaraaa!), doua prosoape, chilotei roz de schimb, tricouas cu mesajul "sunt o castigatoare!", palariuta cu boruri dantelate, sapun, deodorant si crema de
fata anti riduri precoce. Baza in creierii muntilor, ce mai!
Sam,
ghidul, cand m-a vazut s-a pus pe un ras de am crezut sa va trebui sa-i dam un
calmant sa-si revina.
Cand s-a
linistit m-a intrebat unde ma duc.
-Pai, pe
munte, cu tine si cu grupul ! am raspuns cu impetuozitate.
-Si cortul
unde e ? Si mancarea de la pranz si de seara ?
-Cum unde e ?
Prespun ca va fi un 4x4 sau o dubita pe langa noi, care VA cara tot acest
echipament.
La momentul
asta, nu doar Sam, dar si restul grupului s-au pus pe un ras cu sughituri.
Le-am
explicat ca da, la cati bani am platit (730 de euro saptamana), ma asteptam sa
nu trebuiasca sa si CAR echipamentul (destul ca ma car pe mine, iar cremele de intretinere, ADUNATE, pot fi destul de grele). Adica comuniune cu natura, da, dar
comuniune sac prea greu cu coloana mea vertebrala…nu cred.
Din pacate
zambetul meu exersat sa fie ingenuu n-a mers, si a trebuit sa car o gramada de material si sa
renunt la unul din prosoape SI la crema anti-rid! (horreur, malheur!)…
Am urcat 2000
de metri cu sacul in spinare, cu mancare,
lucrurile de dormit, cort, covorasul anti-frig-si-dureri-de-sale (desi in
franceza se cheama « sac à viande » - « sac de carne » in
traducere mot-à-mot). Cred ca avea vreo 10 kile tot sacul, greeeeu al naibii. Si
intr-adevar dubitza n-ar fi avut pe unde sa treaca pentru ca erau drumuri
inguste si serpuite si uneori chiar scari din metal pe unde era prea abrupt. De
aia ii zicea sejurului « adrenalina » !
Dar m-am
caznit sa urc fara sa ma plang sau sa carcotesc, pentru ca in brosura promiteau
un loc magnific acolo sus.
Ajunsi in fine dupa 7 ore de urcat…vad locul. Care era niste iarba pe munte.
Asa ca ii zic ghidului :
- - Aici e ? Pai nu scria-n
brosura « loc magnific ? »
- - Pai da, si nu e magnific ? Uite Mont-Blancul in fata ta.
- - Hmm, bine, ai dreptate…de magnific e magnific dar…cine monteaza corturile ?
Si nu e nimic in jur, unde ne spalam ?
- - Pai corturile le montam NOI insine, iar de spalat te speli maine seara cand
ajungem inapoi la centru. Daca vrei apa de baut e un rau la trei kilometri de
aici, poti merge sa-ti umpli sticla.
- - Hmm…bine, ai dreptate…e
magnific, ca daca n-ar fi magnific mi-as da pumni in cap de la cat am urcat si
n-avem nici apa de baut !!
Asa ca ne-am dus dupa apa, apoi
ne-am chinuit sa instalam corturile (eu mai mult dadeam instructiuni, ca de
data asta vroiam sa reprezint corect sexul femeiesc !)
Am facut apoi un foc, suedezii
adusesera niste whiskey si am baut toti cot la cot (de obicei detest acest
alcool dar acolo in frig mi s-a parut nectarul zeilor)
Nu s-a schimbat nimeni de
hainele din timpul zilei, am pus doar peste ele alte hanorace si alti pantaloni,
si am dormit fix in tzoalele transpirate din timpul zilei, seara ne-am scuzat la
colegii de cort ca ne puteau picioarele, dar nu mai conta.
Am mancat frugal in fata Mont
Blanc-ului. Natura te amuteste si te face sa-ti vezi limitele si sa te uiti in tine. In
timpul mesei nu vorbea nimeni, eram hamesiti si ne simteam mici in fata naturii
salbatice si splendide.
Gratie
acestei experiente mi-am dat seama ce norocoasa sunt ca am toate membrele, ca respir,
si savurez frumusetea lumii, care e enorma, apusul, muntii, toata corola de
minuni. Si mi-am dat seama ca in fata esentialului
suntem complet singuri. Cum impartasesti emotia pe care o simti in fata
grandorii muntelui? Sau a unei flori rasarite in piatra?
A doua zi ne-am trezit o data cu soarele, am luat micul dejun si am
pornit-o din nou la drum. Ajunsi la Chamonix dupa amiaza, mi-am luat o clatita
cu dulceata si mi s-a parut cea mai buna clatita pe care am gustat-o in toata existenta mea! As fi putut muri dupa ce-am inghitit ultima bucatica, n-as fi avut nici un
regret.
In ultima seara la centru
s-a facut discoteca (ca in tabara) iar cei care mai fusesera in astfel de
sejururi mi-au spus ca seara asta se cheama “Le soir de la dernière chance”
(seara ultimei sanse), adica toti celibatarii care n-au putut agata nimic in
restul de 5 zile, se vor agata “by default” in seara ultimei sanse. Si asa a
fost, era plin de cupluri efemere care dansau inlantuite ca si cand ar fi urmat
sfarsitul lumii.
Eu am ramas cu grupul de
suedezi si cei doi prieteni belgieni, am invatat cum se danseaza suedeste si am
schimbat adresele de mail promitandu-ne ca alta data o vom face si mai si mai
lata !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu