marți, 26 iulie 2011

Interviul pentru un nou job

Toata lumea este intr-o buna zi in fata acestui moment. 

Eu tot dau interviuri de cand am schimbat jobul vechi, si le si fac eu insami candidatilor deci sunt in masura sa va spun cam cum se intampla. 

In Franta, pentru a fi chemat la interviu, trebuie sa intrunesti o panoplie de asa-zise « calitati » : de exemplu sa ai "team spirit" sau sa fii un « cadru tanar si dinamic ».
 Sa va spun despre cadrul tanar si dinamic : are minim doua masteruri, scoli peste scoli, o sanatate in beton (ca sa ti-o poata distruge angajatorul dupa ce semnezi contractul de munca) si de preferinta insomniac si fara viata de familie, fara angajamente in general (ca sa poti fi sclav pe plantatie de la 28 la 30 de ore pe zi dupa bunul plac al sefului).

Asadar ajungi la interviu, intalnesti o tanara RH iesita de pe bancile scolii si plina de zel, cu un mare tatuaj pe frunte CORPORATE. Ai impresia ca  te adresezi mai degraba unui martor al lui Iehova decat unui viitor angajator, ea este acolo pentru a te converti, a te face sa crezi in secta ei, « Cum-sa-castigam-bani-pe-spatele-vostru-fraierilor-cocliti Consulting/ Partners » (CSCBPSVFC Consulting). 

Te va duce intr-un fel de cusca , unde totul e in miniatura, scaunul, masuta, pixul, etc. si unde vezi desigur clasicele geamuri in sticla transparenta, pentru a indica ca « aici la noi, la CSCBPSVFC suntem fara intrerupere busy !! » 

Iar apoi incepe sa-ti cante : miliardele de cifre de afaceri ale firmei, perspectivele de evolutie ametitoare, aproape ca te lasa sa intelegi ca Bill Gates ar trebui sa-nceapa sa se ingrijoreze deja!! N-as fi uimita ca in cativa ani sa ma anunte ca firma lor va lansa o bomba pe Luna atata sunt ei cei mai top din top ! Cam dupa 20 de minute de laba trista (sau de fapt zglobie !!) de acest gen, iti va trimite mingea in teren si te va intreba daca ai intrebari. Despre ce ?!?!

Apoi te va pune sa te prezinti : randul tau sa canti serenada si versiunea ta al Impromptu al Minciunii in LA Major.

Urmeaza trecerea obligatorie prin intrebarile ultra-tampite : unele mai ipocrite si mai stupide decat altele ! « Ne cunoasteti meseriile ? » ; « Stiti istoria firmei noastre ? »…tu desigur te-ai uitat rapid pe siteul lor cu o ora inainte de interviu, o mica porcarie ieftina facuta de un stagiar in HTML (intr-un beci), caci patronii sunt niste zgarie-branza de prima clasa. 

Insa zgarcenia lor s-a oprit  la pozele din firma cu « tinerele cadre dinamice », oamenii aia de pe panouri care ranjesc fasolea maxim si n-au pus vreun deget vreodata in vreo firma. 

Stiti, pozele alea de ai impresia ca oamenii aia impartasesc un MAAAAREEE secret de fericire (sa fie Ecstasy?!) sau ca detin numerele de la loto de a doua zi . Eu pe astia am chef sa-i cunosc, sa-i iau de guler si sa le spun : ‘Bei nu esti deloc in spiritul firmei…’ dupa care ii pocnesti doua peste ochi : ‘Ei uite acum e mai bine, incepi sa ai fata de angajat de birou !’

Recrutoarea e un fel de robot : iti scaneaza CV-ul (fara sa-l citeasca de-adevaratelea sau sa priceapa vreo boaba din ce faci…sau stii sa faci !) si imediat ce gaseste cuvinte cheie pe care le are in baza de date se opreste : ‘A, aveti experienta in programare !’…’Da, am programat in mai multe limbaj…’« Ati luat programare cu ALT recrutor la o firma concurenta asadar?!’…(apoi doar sunetul firelor tale de par din cap smulse...tâc, tâc, tâc...)

Sau eterna intrebare : ‘care sunt motivatiile dumneavostra ?’…asa de tare mi-as dori sa spun o data : ‘esti tuta sau te faci ?! Baniiiiii, ce dreacu motivatie mai mare !!!! »…
Desigur uneori poate fi si interesul proiectului, sunt de acord. Insa dupa ce schimbi cam doua joburi in ideea de evolutie te lamuresti...anume ca trebuia sa te concentrezi pe salariu. 

Iesi adesea din interviu resemnat, blazat si obosit (si degeaba!). Recrutoarea n-a priceput nimic, pe tine nu te prea intereseaza ce fac ei…in final semnezi cu unii, oricare, ca se face foame in aer…

miercuri, 6 iulie 2011

Din bucuriile open-space-ului...

N-am mai scris de mult. N-am apucat, cu serviciul nou si tot…

Dupa cum stiti, am schimbat fostul meu job de consultant, la cei doi pacalici (Omul-Duda si gusterul) pentru alt job care mi se parea mai interesant si de unde vroiam sa invat, ca sa nu ma plafonez la pacalici. Deci am scimbat un job linistit unde aveam biroul meu pe o iluzie. In speranta ca voi creste, voi evolua, si alte bulshituri asemenea.

Noul job: multi comerciali, care sunt ei in relatia cu clientii, nu eu, iar eu caut CV-uri. Pe care le revindem la banci, acestea trecand prin noi pentru a gasi resursele de care au nevoie. Mai simplu, suntem un fel de pesti imbracati in costume si tocuri, si zambind frumos. Candidatii vanduti sunt echivalentul unor curve de lux pentru ca ne imbogatim de pe urma lor. Adica nu eu, comercialii si directorii. Eu sunt o furnica, care face reportinguri si click-click pe Cv-uri, imi stric ochii citind experientele, scolile, dupa care le fac publicitate inspre comerciali (care trebuie convinsi domnule ca acei candidati merita vanduti si facut bani de pe urma lor, daca nu esti "forta de convingere" nu servesti la nimic!). 

Deci m-am pacalit cu serviciul nou, nu e nici o evolutie, comercialii sunt cea mai urata specie existenta, fac rechinii sa roseasca.

In plus lucrez in open-space. Noul concept comunist al firmelor de pretutindeni, un big-brother generalizat.
Sa va spun despre open-space: la interviu incompetenta de la RH iti va prezenta conceptul ca pe un element de ‘comunicare’ si ‘coeziune de grup’, ‘team spirit’ si alte anglicisme dezgustatoare. In realitate esti ca un muncitor chinez in uzina doar ca in locul masinii de cusut ai un calculator.

Noii veniti au dreptul la locurile cele mai vizibile, la culoar. Astfel ca oricine trece inspre oriunde (toaleta, cafette, imprimanta), vede in ecranul tau. Daca tragi o basina se va auzi pana la capatul open-spaceului si ti se va spune ‘Fasole’ pe urmatorii doi ani. In ideea in care nu mori cu capul pe tastatura in doi ani, ceea ce e foarte probabil.

Sefii si ‘asociatii’ ocupa desigur locurile bune in open-space, cu peretele in spate. Astfel EI daca au chef se pot uita in liniste la un mic porno in mijlocul dupa-amiezei. Adica egalitate-egalitate, dar unii sunt mai egali ca altii, vorba lui Orwell.

Tu in schimb iti citesti mailurile personale intr-o fereastra de marimea unui timbru postal, cuvant dupa cuvant ca la clasa I. Sa va fereasca sfantul sa trimiteti un mail urgent cuiva care lucreaza in open-space, puteti fi sigur ca va arde casa si bunicul va crapa linistit daca va bazati pe faptul ca mailul ala va fi citit rapid.

In open-space presiunea este atat de mare si de palpabila ca trebuie sa o rupi uneori altfel explodezi. Deci te vei ridica la toaleta de 5 ori pe ora (ah, vezica asta !!), vei face fotocopii la hartii fara importanta, gen biletul de tramvai de dimineata (nu se stie cand imi poate cere cineva vreo copie !!), vei face 18 cafele din care 16 refacute (‘vai, dar mie imi place fara zahar si mi-am turnat zahar din greseala, ce neatent sunt ! Va trebui sa reincep tot acum, tstststs…' )
La pranz iesi afara orice ar fi, poate sa ninga, ploua, sau sa dea cu piatra, trebuie sa scapi din mediul ala…chiar daca nu-ti e foame te fortezi, trebuie sa te misti !!
Voi continua in episodul urmator despre procesele de recrutare (cu un ochi intern in plus…).

Termin cu o fraza trista dar adevarata : ce pacat ca toata copilaria e o constructie de iluzii, si toata varsta adulta e procesul invers : daramarea graduala a acelorasi iluzii…