vineri, 28 septembrie 2012

Mamicile cu copii


Multe dintre prietenele mele (romance) sunt mamici. Frantuzoaicele nu, ca-s revolutionare, stiti cu feminismul cu astea. Basca ca aici n-ai bani sa faci un bebe decat dupa ani multi de munca, cand apuci sa cumperi o casa, ceea ce dureaza pana pe la vreo 35…ies copiii de la cresa de mana cu mamicile, zici ca-s bunicile…deh, vremurile-s grele…

 In orice caz, bebelusii prietenelor mele ma bucura nespus. De fapt ma bucura cand au unul, de la al doilea incep sa ma irite usor. Pentru ca tu, fara copii, esti considerat in cel mai bun caz un adolescent, in cel mai rau un loser care n-a realizat nimic in viata. Pe modelul : « EU am ales famila ca prioritati… » (subinteles « nu ca tine vaca incaltata care cica faci « cariera » ducandu-te la servici de la 9 la 20h ! Femeie denaturata si fara instincte !! »)

Cand ai 30 de ani si NU ai copii societatea te trece la « si altele ». Sau cauze pierdute.

Déjà nu mai ai acelasi limbaj ca mamicile. Eu nu decodez cuvinte ca « alaptare », « biberoane », « bale pe tricou », « pampersi », « sculat la 3 dimineata », asa cum ele au uitat limba de dinainte de bebe. Cuvinte gen : « mahmureala », « petreceri », « sex », « sculat tarziu in weekend », etc. Apare o bariera de limbaj ca o bariera culturala.

Ati incercat sa purtati o discutie coerenta cu o prietena mamica ?

Sa va spun cum decurge un dialog la telefon cu una din prietenele mele cu copii (doi !). Sa zicem ca ar chema-o Natasha. EU sun, desigur. Pentru ca eu sunt cea fara copii (asadar cu ATATA timp pe cap, pe care desigur, ca o ignoranta ce sunt, habar n-am cum sa -l folosesc !! « O sa vezi cand vei avea copii !! » iti vor spune mamele cu experienta vietii, care tie iti lipseste, doar n-ai copii !! Traiesti degeaba, ce mai.)

Eu : - Salut N. , ce mai faci ?

N : -Ooo, Dana ce bucurie !! Ia spune TU, ce mai faci ? Ca eu numai cu scutece si Mickey si alergat dupa olita…

Eu : -Haha, claaaar !! Pai uite tocmai te sunam ca nu merge asa pe roze, la servici se fac restructurari…sunt cam angoasata…

N : - Goguuuuuulica, ti-am zis sa scoti degetele din priiiiiizaaaaaa !!! Da, scuza-ma scumpa mea, continua te rog…restructurari, angoasa, zi mai departe.

Eu : - Da, nu stiu, am slabit doua kile, stau cu cutitul la os, ca e cam arbitrar cu datul afara la firma…

N : - Du-te si pune-ti niste chiloti pe tine imediat !!!

Eu, uitand-ma-n jos… : - Dar AM chiloti pe mine, e-adevarat minusculi, dar orisicat…Uite ce e, nu-i de ras, sunt asa de rau ca intr-una din seri risc sa fac ceva teribil…

N : -De ce faci asta ???

Eu : -Pai nu sunt bine…

N : -De ce faci ma’ asta ? De ce ii pui lipici in par fratelui tau, Goguuuuuuuuleeeee ??!!!

Eu :…Bine, hai ca te las, vad ca esti ocupata…

N : -Nu, nu, eu deloc, astia mici m-au innebunit !! Oricum ma bucur ca te-am auzit, ca-ti merge bine, e extraordinar tot ce-mi spui, bravo, felicitari inca o data !! Nu vrei sa vorbesti cu aia mica, sa vezi ce-a crescut, ce bine vorbeste !!

Eu :…AAa, eu stiu…nu tin neaparat, dar daca vrei tu…

Pe fundal aia mica care urla : « Tusa Dana, care Dana, mi se rupe, nu vreau sa vorbesc, sa ma pupe-n cur tusa Daaaaaaaaaaaaaaaaana !!! »


Mai sunt si mamicile care vorbesc bebeleste cu interlocutorul, orice varsta ar avea el (e cam ridicol cand acesta are in jur de 80 de ani, desi in final cred ca se inteleg perfect…). Discutia incepe ca un dialog cu tine si se transforma pe parcurs intr-un monolog spre slava bebelui. Exemplu :

« Puiu’ lu’ mama, sa vezi ce-a crescut…nu-i asa gogosica lu’ mamica ca ai clescuuuuut mooooaaaare, epulasu' lu’ mama, sa vezi ce-o sa facem noi cand o sa melgem in paaaaalcccc, ddddaaaaaa….dddaaaaaa »


Uneori cedezi capriciilor mamicilor si chiar « vorbesti » cu ei (bebeii) la telefon si discutia decurge cam asa :

-« Ce faci bebe, cum iti merge ? »

« Meeemmmeee-bbeeebbbeeebbe- uuuooaoaoejfkdjfjfbhdsfhsd fjdsghfdjghfkghkjkfjhk»…
Iar tu ai vrea sa zici : « Asculta bebe, nu pricep nimic din ce zici, suna-ma cand implinesti 18 ani, bine ? »

J

Mai sunt si copiii care nu spun nimic o juma de ora, si vorbesti numai tu : « Ce faci puisor, aud ca ai crescut, ai mancat toata pasta de bebei ? (whatever it is that’s in it, don’t want to know , bueak !) »

Copilul nu zice nimic si in final iti scoate un « Tata e cel mai tare !! »…iar tu, ca sa faci conversatie, zici : « E pe dracu, e paros, e somer si mai si pute ! »…si desigur taman atunci luase mamica telefonul inapoi. Cand te pregatesti sa zici, si chiar zici o porcarie INTOTDEAUNA iau mamicile telefonul inapoi.

Ca la petreceri cand urla muzica si cand zici o porcarie gen « Ce cur gras are aia ! » muzica se va fi oprit si 50 de persoane vor fi auzit gogomania (si vor stii si de care grasa si de al cui cur era vorba…iar curul in chestiune nu e niciodata surd, desi ti-ai dori…).

Nu stiu ce se intampla cu tinerele mamici, dar odata ce au avut copii capata o privire de parca AU INTELES. Misterul vietii sau ceva.

De exemplu, nu stiu cum e in Ro, dar in Franta daca ai bebe totul ti-e permis. Cand traverseaza strada o mamica cu un carut nu conteaza ca e rosu la pietoni sau trec camioane, mamica baga carutul la inaintare, inchide ochii si trece. Gen « Am carut ! (mother fucker!) Doar n-o sa dai PESTE carut ! » (ceea ce e adevarat, cert mama e cretina, dar bebele n-a gresit cu nimic). Se risca accidente in trafic dar carutul il ocolesti.

Sau in autobuz, daca se urca un carut, toate sardinele din autobuz se reorganizeaza pentru ca carutul sa aiba locul perfect si bebele sa poata urla in voie fara ca mamica sa zica ceva. Pentru ca trebuie lasat sa se manifeste, asa e metoda de educatie acum, nu trebuie sa-i frustrezi. Bine, dar EU, biet calator amarat, de ce trebuie eu sa fiu frustrat ??? Nu cred ca am fost mai aproape de a deveni criminal in serie decat cand am calatorit cu bebei care urla (prin orice mijloace de transport…). Deci metoda asta de educatie a fost prost testata…



Anyway, eu ador copiii (mai ales pe-ai mei, cand voi avea unii ! ;)), dar e-adevarat ca prieteniile cu actualele mamici s-au cam lesinat…

Si pe facebook, nu mai stiu care-i care pentru ca peste tot nu-s decat poze cu bebei. Ar trebui sa-I schimbe numele din facebook in facebaby.

 Pe mine ma recunosti direct, dupa poza in care ori beau sampanie ori imi arat pantofii ori ma uit filosofic in zare de parc-as spune : « Ce bine e sa n-alergi dupa olita !... »

Glumesc desigur, si abia astept ziua in care voi avea si eu bebei si le voi stresa pe prietenele mele ai caror copii vor fi adolescenti la vremea aia si voi rade de ei ca sunt plini de cosuri in timp ce eu am sansa sa vorbesc bebeleste !!


miercuri, 26 septembrie 2012

Mondializare, da! Dar la noi in sufragerie!


N-am mai scris de mult despre Franta. Am tot scris despre Franta in mic, e-adevarat, anume strutztul. De altfel acesta a realizat de curand un mare strutztulism (o isprava demna de Benny Hill) dar v-o povestesc in postul viitor, ca titlul blogului meu (Parisul meu) se cam da cu capul de pereti…

Asadar francezii au o mare frica in viata. Acest babau se cheama MONDIALIZARE.

Tot francezul care se respecta, urla ‘viol’ in fata generalizarii importurilor, a imigrantilor, si a tot ce e diferit de "l'exception française". Francezul vrea 35 de ore de munca (sau eventual mai putin daca s-ar putea), vrea o piata interna invechita, locuri de munca FRANTUZESTI (firme franceze pentru francezi, gen Renault, AirFrance, AirBus, Danone, etc.)

Dar de ce francezul plangeret e atat de speriat de acest fenomen, care in final il imbogateste ?

Franta s-a crezut (si se spera in continuare...) centrul universului. De unde si un curent care se cheama « nombrilisme » (de la « nombril »= buric; nombrilisme= buricism, buricul pamantului).

Pe vremuri, adica inainte de babaul mondializare, la scoala comunala micii frantuzei priveau fascinati inspre o enorma harta a Frantei care domina clasa. Profesorii mai indrazneti puneau intr-un colt  inca o harta, cu mult mai mica, numita « harta lumii ». Dar nimeni nu-i acorda atentie. Cu totii intelegeau ca aceasta harta era pentru destinatiile de vacanta mai putin ploioase decat in hexagon.

Odata cu mondializarea, la dracu, aceasta viziune si-a vazut sfarsitul. Economisti, jurnalisti, si tot felul de alti rai si prost crescuti, au inceput sa vorbeasca despre Franta ca despre o tara intre atatea altele si o limba franceza marginala.

Mai rau, s-a aflat ca economia franceza nu cantarea mai mult decat a unui singur stat american, California, mai cunoscut pentru consumul de marijuana decat pentru performanetele ei industriale.

Tocmai de aceea francezii si-au inventat propriul cuvant « mondialisation » mai degraba decat sa adopte englezescul « globalization ».

Dar de ce sunt francezii asa de contra mondializarii ?

Pai, déjà, pentru francezi, competitivitate inseamana sa oblige restul lumii sa adopte aceleasi practici ca in Franta (sindicatele care blocheaza tot, reuniunile care nu duc la nimic, dejunurile care dureaza minim 3 ore jumate, si eventual cele 35 de ore pe saptamana). Ca in vremea coloniilor, Franta simte ca are o obligatie colonizatoare, aceea de a invata pe toata lumea cum se munceste.

De fapt francezul ar vrea o mondializare in sens unic. De exemplu, statul francez descurajeaza licentierile dar numai pentru muncitorii francezi (Renault). Daca s-ar intampla invers, de exemplu Toyota care decide sa faca restructurari, ar fi bine ca firma sa se gandeasca sa-si trimita conationalii in Japonia mai repede decat sa dea afara francezi. Altfel presa i-ar macelari direct.

Francezul anti-mondialist e de fapt francezul nationalist : Politica Agricola Comuna (PAC) cu cele 40 de miliarde degajate pe an, are ca principal beneficiar Franta. Aceasta politica impiedica produsele agricole ale tarilor sarace sa fie competitive si permite dumpingul (exportul la preturi mici). Comme par hasard, fenomenul a scapat desigur ochiului ager frantuzesc.

Cat despre sectorul privat in Franta…sunteti la curent ca noul presedinte Hollande vrea sa le taxeze 75% din cat castiga? Asadar majoritatea firmelor se cara in tari mai deschise la cap. Cu tot cu locuri de munca.

In ochii francezului intelectual recte socialist (majoritatea sunt socialisti, chiar si cand nu sunt intelectuali…), firmele din sectorul privat sunt ori opere de caritate a caror sarcina e sa ofere slujbe muncitorilor necalificati, ori vaci de muls, taman bune sa umple trezoreria statului.

Ca accesoriu, firmele produc desigur bunuri si servicii care pot face beneficiu dar doar cat sa supravietuiasca.

« Franta care castiga » nu e decat o deviza de fotbal. Ma rog, ERA…

luni, 17 septembrie 2012

Impresii de vacanta. Ile Maurice.

Am revenit din vacanta !!

A fost foarte frumos, desi era iarna acolo si noi nu stiam. Abia in noiembrie vine vara…

Asadar ne-au cam inghetat posterioarele…in prima seara ne era atat de frig incat am dormit imbracati cu toate tzoalele pe care le-adusesem. Asa ca nu pot spune ca a ramas ceva nepurtat din faimoasele mele ‘tinute’.

Insulele Mauritius sunt situate in Oceanul Indian, au 1, 8 milioane de locuitori si sunt o fosta colonie a Marii Britanii (independente din 1968). Franceza si creola sunt limbile oficiale, engleza fiind limba administrativa.

O data la fata locului, am zis sa descoperim si noi cate ceva din insula. Vroiam sa ne plimbam cu leii imblanziti insa trebuia facuta rezervarea cu o saptamana inainte minim. Si cum ne-am trezit tarziu n-am mai putut merge sa tragem mata de coada la propriu. Oricum costa 100 de euro de caciula, banuiesc ca era pretul cocainei sa-i tina satisfacuti pe lei.

In schimb am luat un taxi cu ziua si am fost la fabrica de ceai, la Bois Chéri, am vizitat plantatiile de ceai, apoi am mancat pe platou la inaltime. Insa drumul spre destinatia urmatoare, Pamantul in 7 culori, era facut din serpentine, iar noi eram plini de ceai de toate aromele plus pui prajit cu ceapa. Asadar tot drumul ne-am tras pe maini, am respirat cu gura cascata si am blestemat soferul care conducea cu 120 la ora pe serpentine. Am numit acest drum « Ruta vomei mari ». Cand s-au mai rarit serpentinele eram pe « Ruta vomei mici ».

Am reusit sa nu ii masacram pielea din taxi desi ma intreb daca chiar a meritat, la cum ne-a zdruncinat.

Dupa asta am vizitat distileria de rom, unde din nou am gustat toate felurile de rom. Am plecat pe 3 carari si nu ne mai amintim foarte multe din sfarsitul aventurii, insa cred ca ne-a ajutat la digestie tot romul ala pentru ca am cazut intr-o nesimtire destul de placuta si daca ar fi sa ne luam dupa saliva de pe bancheta, cred ca am tras si-un puiut de somn sanatos.


Plantatiile de ceai




Eu tragandu-ma pe maini


La distileria de rom

La clubul unde stateam era foarte frumos, erau gradini exotice si tot felul de activitati : volei, ping-pong, canoe-kayac, vapoare cu fund din sticla, etc.

Activitatea mea principala era mancatul. Cred ca am luat un kil pe zi, ca bebelusii.
Era bufet à volonté asa ca nu ma puteam abtine si caram la farfurii pe masa de ai fi putut crede ca sunt fugita de-acasa. Strutztul ramanea foarte rezonabil si nu manca decat cat avea nevoie, ceea ce avea darul sa ma enerveze, pentru ca seara nici macar nu-i era rau !! (ca mie !)

Iar diminetile, din enormul bufet cu DE TOATE (carnati, prajituri, checuri, fructe, iaurturi, etc.) el isi lua o farfurie cu UN mini croissant. Atat era el capabil sa-si aleaga din bufetul ala nelimitat. A doua dimineata i-am zis sa ramana in pat ca-i aduc eu un croissant in camera (nu mai suportam privirile judecatoare gen « Esti sigura ca nu scapa pe undeva ?! »)

A reusit sa faca si-o isprava strutzuleasca, intr-o seara si-a luat o chifteluta de cocos, care nesurprinzator,  i-a sarit din mana (are mainile rare) si dupa ce a alunecat pe farfurie, bufet si pe cortina de langa, a facut o pirueta si a terminat pe camasa unui domn care privise de la inceput tot spectacolul cu o spranceana ridicata. Domnul era desigur - destinul e glumet !!- neamt ! Deci nu a apreciat absolut deloc neindemarea strutztului si nu a schitat nici un zambet tolerant la scuzele bajbaite ale ametitului meu iubit. Oricum noi am ras bine apoi la masa, ne-a facut toata seara !

Am mai dat in zilele urmatoare peste domnul respectiv, care ne-a privit condescendent pentru tot restul sejurului si cred ca ne-a considerat drept doi cretini cu acte care-o dovedesc.

Am si dansat intr-o seara si am facut o tipologie a dansatorului de vacanta :

-persoanele de 55-65 de ani care danseaza la fel ca in tineretea lor din anii 70 si au EXACT aceleasi miscari indiferent de muzica (coatele indoite si doi pasi in fata doi pasi in spate). Foarte dragut de privit datorita entuziasmului lor de neegalat

-cuplurile care danseaza cu miscari de rock’n’roll indiferent de muzica (ca e Rhianna sau Eminem ea face cateva piruete si-si arunca amandoi picioarele in diagonala)

-gagica care vrea sa fie privita – se lasa pe vine, isi aranjeaza parul, da cu sanii pe la nas oricui se apropie de ea, si in general are o atitudine care spune "mi se rupe de voi toti, nu-mi ajungeti la glezna...acestea fiind stabilite, m-ati vazut cum dansez si cat sunt sunt de senzuala?"

-grasa care e extrem de volubila si ai impresia ca e extrem de in forma dar de fapt totul e atat de motric si saltaret pentru ca grasimea ajunge cateva miimi de secunde dupa miscarea initiala astfel ca e mereu ceva ce sare

-mamele care danseaza cu copiii lor tinandu-i de cele doua manute si nu exista niciun fel de ritm in dans dar sunt foarte dulci asa ca n-am gasit nimic de criticat la ei

In rest nimic extraordinar, ne-a placut vacanta, insa am preferat Croatia si Grecia, unde aveam un sentiment de aventura. Aici era totul prea perfect, ca o carte postala…plus am avut fundurile patrate dupa 12 ore de zbor…dar ne-am relaxat si a fost o experienta foarte interesanta!

Va atasez cateva poze cu locurile si sa vedeti cat eram de « bine ».














 Terre de 7 couleurs


joi, 6 septembrie 2012

Facutul valizelor inainte de vacanta

Diseara la 23h30 plecam in vacanta in insulele Mauritius. Zbor de 11 ore, plus 3 ore inainte la aeroport, plus inca vreo ora cu formalitatile la fata locului, o sa facem aproape o zi de calatorie. Are interes sa fie frumoasa vederea la laguna !!

Dar sa va spun despre pregatiri.

Ca o femeie complet previzibila ce sunt, toata saptamana mi-am scos si calcat rochii, fuste si bluze, lasandu-le agatate de fereastra, sifonier, biblioteca (ca sa le admir !) si imaginandu-mi exact momentul in care le voi purta, pe tinute. 

Am asa: « Tinuta romantica pentru cand apune soarele si marea saruta tarmul», « tinuta pentru o seara cu briza dar cand nu e chiar frig », « tinuta seducatoare de femme-fatale-cat-sunt-de-diva –m-as-pupa-n-oglina” (o rochie stramta si scurta de cand aveam 16 ani dar pe care ma incapatantez sa n-o arunc !), “tinuta seducatoare dar cand ma dor picioarele” (desi as putea sa beau un ceai « picioare lejere » si sa sui inapoi pe tocurile de 14), « tinuta seducatoare dar la dracu, am cosuri pe piept » (asta arata picioarele dar acopera partea de sus, dupa cum ii spune si numele), “tinuta-ploua-si-arat-a-gaina-plouata-dar-vreau-sa-par-degajata-oricum” , etc. Era sa uit de tinuta « la dracu ploua si n-am prevazut nimic de ploaie, mi-e frig si imi vreau banii inapoi ! »
 Femeile stiu despre ce vorbesc.

Desigur nu voi apuca sa port nici jumatate din aceste tinute si probabil voi merge la plaja mereu cu aceeasi rochie confortabila si in papuci de plaja, dar esentialul e ca le-am plimbat si pe restul !! (sunt bune de deochi)

Asadar era totul perfect organizat, pe caprarii, calcate, aranjate optimal incat sa-mi incapa si sandalute de plaja si sandalute de seara si sandalute de oras. Fiecare in tonurile tinutelor desigur.

Ieri dupa-amiaza imi pregateam lectura, tot pe categorii : « lectura pentru cand am chef sa ma dau intelectuala » ( Fortune de France  a lui Merle), « lectura pentru cand am chef sa-i vad celulita lui Angelina Jolie si sa-mi spun ca celulita mea e mic copil si e de fapt sexy » (revista People), « lectura pentru cand am chef sa ma distrez » (P.G. Wodehouse) si «  lectura pentru cand chiar am chef sa ma delectez cu o carte buna » (3 volume de Forsyte Saga a lui Galsworthy)

Ma gandeam deja ca nu mai am decat sa golesc frigiderul, sa duc gunoiul, sa las curat si apoi sa-mi fac unghiile imaginandu-ma in laguna.

Cand, ce sa vezi ? Ma suna strutztul ca are maine (adica azi) un picnic cu fostii colegi (aia de la care si-a luat adio in postul trecut) si ca a promis ca aduce el desertul. N-as putea sa-i fac o tarta cu nectarine ? (cu o zi inainte facusem una cu prune pentru noi si ne-am lins pe degete). Ezitam, cam mult de lucru, sa stau sa prepar coca, plus vasele de dupa (va spun sincer, daca am avea un spalator de vase relatiei noastre i s-ar dubla sansele de longevitate !!)

In fine am fost de acord. Asadar in loc sa ma ocup de vacanta m-am dus sa fac cumparaturi si m-am pus pe treaba. Am terminat pe la 23h noaptea, moarta de oboseala.

M-am culcat, de dimineata vroiam in fine sa ma apuc de treburile mele.

Dar domnul strutz, in intarziere (avea intai picnicul iar apoi un interviu de job), n-avea camasa calcata, ca aia calcata era- nu se stie cum !!- patata (ar fi trebuit sa deschid o ancheta asupra petei !).

Asadar m-am apucat sa scot masa de calcat, pe care mi-am scapat-o pe picior (absolut normal cand te grabesti!), i-am calcat camasa, i-am ambalat tarta (va pun si-o poza), i-am reamintit sa nu uite cumva tava ca e tava mea de cuptor si iese urat de tot daca o uita...si desigur sa nu-si puna sosuri pe el la picnic pentru ca urmeaza interviul. Valabil si pentru asezatul pe iarba si crapatul pantalonilor in cur.




In timp ce calcam el era pe un site de fotbal. Asta m-a facut sa reflectez la conditia de femeie maritata (sau aproape).

 I-am zis ca ar fi bine sa o termine o data cu serbarile de sfarsit de an ca nu mai pot…zici ca am 3 copii acasa si eu de fapt n-am nici unul. Dar am strutz ! Face cat 3 copii ! Curand o sa-mi spuna sa-i fac si costum de Robin Hood pentru vreo petrecere deghizata la servici !

Strutztul e ca un fel de sef, daca ma vede ca ma odihnesc hop, imi gaseste o sarcina !
Te plictisesti ? Ia fa matale o placinta ! Cum, stai ? Pai ia uite, n-am camasa. Si tot asa…

In fine a plecat (Thank God for that!) m-am apucat de introdus lucruri in bagaj.




Dupa ce a fost totul gata am pus ceara la incalzit ca sa fiu sigura ca nu voi fi parosenie la aia pe insula acolo. Am reusit sa-mi pun ceara in par si sa-mi tai si parul…

Dupa asta m-am asezat in fine. Moment in care m-am intrebat daca bagasem penseta in bagaj. Pentru ca credeti-ma ca daca uit penseta, parul de pe corp va face in asa fel incat sa creasca intr-o noapte cat la altii in 30!!

De negasit penseta in trusa, nici la locul ei pe etajera. Asadar am scos totul in graba din bagaj (gandindu-ma ca, prevazatoare cum sunt, oi fi bagat-o chiar de la inceput !). Am zapacit fiecare lucrusor si am reusit sa creez la mine in salon o stare asemanatoare cu aceea de dinainte ca Universul sa fi fost creat, cand domnea haosul. Cand decisesem sa ma duc la farmacie sa-mi iau alta, am gasit-o ascunsa intr-o pereche de bikini roz (sunt sigura ca si-a ales special culoarea!!)

Asadar am rearanjat tot, cu mult mai putin ordonat decat sperasem… 

Cand sa inchid valiza, mi-am amintit ca am uitat paletele de badminton si celelalte jocuri…nu mai era loc. Asadar le vom lua intr-o punga de doi lei.



Sunteti probabil curiosi sa stiti cum si-a facut strutztul bagajul.

Ei bine, la barbati e mult mai simplu, deja ca au 3 izmene si 3 perechi de chiloti si eventual cateva tricouri. Pentru strutz cel mai dramatic ar fi sa-si uite gelul de par, in rest totul se poate reachizitiona la fata locului.

Inainte sa se apuce de orice, intai a ras de mine pentru ca valiza mea arata ca o bomba, apoi mi-a suierat printre dinti : « Watch and learn cum se face o valiza ! »

A inceput prin a sparge sticla de parfum pe care i-o oferisem la Craciunul trecut. Asta era un pre-view al imachetatului, doar cat sa-mi arate ce lucruri marete se pot face DUPA asta.

Impachetatul la el s-a terminat insa mai repede decat ma asteptam, pentru ca a constatat ca toate lucrurile de vacanta sunt la ma-sa. Asa ca valiza lui e goala (mai putin proviziile de Immodium, din care avem 3 cutii ca nu se stie ce vremuri cacacioase or fi la aia pe insula). Valiza lui urmeaza sa fie umpluta mai incolo, pute a parfum in toata casa iar noi suntem in intarziere.

Tchuss, va mai scriu dupa 15 septembrie cand ma intorc!! Sper sa va fie dor de mine !

luni, 3 septembrie 2012

Elogiul toamnei


Delicious autumn!  My very soul is wedded to it, and if I were a bird I would fly about the earth seeking the successive autumns.  ~George Eliot




Vroiam sa va spun cat de mult iubesc toamna.

Este de departe anotimpul meu preferat.

Culorile, mirosul, aerul toamnei ma invaluie si ma umplu de un fel de nostalgie care pastreaza in ea o promisiune, o speranta vie. 
E ceva nedefinit, atavic, n-as stii bine sa spun ce anume, dar toamna, desi e inceputul sfarsitului, ma face sa ma gandesc la un fel de inceput, cu mult mai plin de bucurie decat inceputul unui An Nou.

V-ati uitat bine la dealuri si paduri toamna ? V-ati pierdut in peisaje?

Nu cred ca exista ceva pe lume de un lirism mai profund. Tot covorul de frunze ruginii imi inspira o Regina Natura care isi plimba trena aurie maiestuoasa in unicul scop de a ne amuti de atata frumusete.

Poate ca zilele nu mai sunt la fel de luminoase si onctuoase ca peste vara, dar calmul si melancolia care le invaluie sunt pline de glorie.





Tot ce aduce toamna e umplut de un farmec auriu, o influenta nevazuta care penetreaza sufletul cu o putere misterioasa.

Ador toate fructele si aromele toamnei : prune de diverse feluri, struguri, pere, mere,  dovleac, numai cand ma gandesc cum va mirosi in casa cand ma voi apuca sa prepar aceste bunatati, mi se umple inima de incantare !



Toamna ma bucur mai mult decat oricand altcandva de faptul ca am sansa sa traiesc, sa savurez aceste minunatii ale naturii !

Nici frigul nu ma deranjeaza in aceasta perioada pentru ca merita sa dardai putin ! Savurez fiecare plimbare si fiecare iesire in natura pentru ca stiu ca in curand se vor termina si toate aceste frumuseti vor muri in sanul iernii. Dar ce moarte gratioasa si demna ! Cat de frumos imbatranesc frunzele…cat de pline de lumina si culoare sunt ultimele lor zile…

Orice suflet visator ar trebui sa-si faca timp sa priveasca toamna. Nu exista spectacol mai maret !





"Autumn, the year's last, loveliest smile" (William Cullen Bryant )


Jardin du Luxembourg toamna





P.S: Acest post ii este dedicat mamei mele, care m-a invatat sa iubesc si sa savurez tot ce e frumos pe lume!