duminică, 22 ianuarie 2012

Am primit un nou laptop...

Va fi ziua mea marti.

Cine zice aniversare zice Cadou.
 'Cadou' e unul din cuvintele mele preferate in orice limba. Asta si ‘prajiturele’ (intotdeauna la plural). Daca ma cert cu cineva si-mi propune un cadou sau prajiturele s-a rezolvat, am uitat marul discordiei direct (mai ales daca el marul e intr-o prajiturica!).

Asadar strutztul se tot intreba ce sa-mi daruiasca.

Intamplarea a facut ca mi-a murit laptopul saptamana trecuta. N-a murit chiar cat sa-l ingropam dar a devenit schizofrenic, ecranul facea tot felul de imagini bizarre verticale, orizontale si mai ales colorate, astfel ca nu mai intelegeai care era realitatea si care era zapaceala ecranului.

Am fost foarte amarata pentru ca era un Sony Vaio pe care-l luasem cu sacrificii, cu garantie doi ani (platita suplimentar se intelege) iar el a murit in al treilea an (dupa multe alte probleme in prealabil). Se pare ca inlocuirea ecranului costa aproape cat unul nou deci…mai departe ! Si sa nu mai aud de Vaio !

Vazand acestea, strutztul s-a gandit sa-mi ‘ofere’ un nou laptop. O sa vedeti imediat de ce-am folosit ghilimele.

Dupa cum stiti musiu strutz e mare jucator de jocuri de orice fel (dar mai ales cele pe consola si calculator). Pierde nopti, weekenduri, fanatismul asta al lui este principala noastra sursa de certuri.

Bun, asadar s-a uitat el dupa un calculator care sa nu mai moara asa rapid si s-a oprit asupra unui Asus (si nu Anus ca ultimul pe care-l avusesem...), masinarii sofisticate cu ventilator pe spate astfel ca nu se incinge daca il pui pe genunchi, autonomia bateriei 4 ore, 700 de giga, etc.
Si, in treacat fie spus, foarte performant pentru jocuri (moment la care ar fi trebuit sa-mi pice fisa ca ceva nu e in regula !)

Acum eu am o calitate (care mi s-a intors adesea impotriva) : ma poti convinge de ORICE daca ai argumente logice. Nu am idei certe despre nimic, daca imi explici rational ceva ma convingi.

Asadar ieri ne-am dus la magazin sa-mi ‘aleg’ calculator ‘cadou’ de ziua mea.
Ne-am oprit direct la Asus-ul in chestiune (pe care mi-l laudase de pe internet) costa deja 1000 de euro. Ceea ce mi s-a parut direct mult pentru ca urma sa impartim costul. Eu trageam inspre Toshiba ca Dell n-aveau.

La acest moment un vanzator care semana perfect cu R. Kelly s-a apropiat de noi. A inceput sa ne explice ca e cel mai tare model de pe planeta, ca imaginea iti transforma cruda realitate in paradis, ca ti se odihneste mana pe o bucata din laptop, ca tastatura e luminata din interior (desi la asta am replicat ‘pai ce dreacu caut la computer pe intuneric ? Adica daca e noapte dorm daca e zi e lumina afara si daca e seara si mi-a taiat curentul poate un Asus care leagana copilul nu e prima mea prioritate…)

Dupa care ne-a vorbit de garantie. Care garantie costa 3 ani inca 360 de coco dar ti-l schimba cu unul nou daca nu mai merge.
Strutztul era gata excitat si vroia sa tipe ‘unde semnez ?’….
Ma gandeam in timpul asta ca e bine cu schimbatul, insa daca calculatorul nou n-o sa aiba chef sa se impacheteze, sa se duca la posta si sa se livreze la constructor singur? Daca n-ar fi avut chef, punem cazul?...

I-am spus politicoasa domnului ca mai reflectam insa strutzul nu vroia sa reflecteze sub nici o forma.
Pentru mine o garantie pe 3 ani care costa 360 de euro nu e semn bun. Adica platesti asta in plus ca sa fii sigur ca ti-l tine in viata. Deci practic primii 1000 de euros sunt doar ca sa iei piesele asamblate intr-o sacosa. Responsabilitatea constructorului se opreste aici.

Nu eram deloc convinsa asa ca am cerut sa vad contractul de garantie (ca m-am mai pacalit de doua ori asa). Desigur nu se putea citi inainte dar ne-a spus amicul R Kelly ca sa stam linistiti ca ni-l schimba daca ‘se’ strica. Iar strutztul a intrebat daca ni-l schimba si daca varsam cafea pe el. Vanzatorul a avut o privire in care se citea ‘n-am zis ca vi-l schimba daca sunteti imbecili, ci daca crapa un element in el in mod natural !’ (ceea ce au ei grija cand le construiesc oricum)

Cum deja eram morti de obositi (eu fusesem si la protest anti-Base inainte) si la magazin era o lume monstru de ziceai ca le da gratis, am decis (adica struztul) sa luam Asus-ul. M-a convins spunandu-mi ca va plati el 900 si eu 400. Bine si-asa…

Ajungem acasa, strutzul era super fericit, l-a pipait, s-a probat cu el, l-a pus fata-profil iar la final si-a dat tricoul jos ca se incinsese.

Cand in fine am prins si eu un moment singura cu aparatul, am constatat ca arata ca o naveta spatiala, ca era negru tuci si ca avea deja urme de degete pe el (observatie care mi s-a lipit instant pe creierul mic). In plus butonul de la pad-ul integrat era cam dificil de utilizat,  iar el era extrem de greu (3.8 kg, mi s-a deplasat o cervicala cand l-am ridicat !) 
Si OROARE!! Era scris pe el cu litere de-o schioapa ‘Republic of gamers’ ("Republica jucatorilor" pentru mama daca citesti)

Aici a inceput scandalul, asadar cadoul meu era de fapt cadoul strutztului (si contribuiam si eu cu niste bani), de ce imi trebuia mie un calculator de jocuri si greu cat un pian, care in plus mai e si negru si murdaribil (in loc sa fie roz si nemurdaribil), ca am fost  manipulata ca masele latino americane, etc.

Ne-am culcat suparati, incerc sa ma obisnuiesc cu ideea (si sa fac flotari pentru a dezvolta muschi la brate sa-l pot ridica)…iar acum va scriu de la Mac-ul struztului caci  Asus-ul e ocupat cu jocuri.

Am primit un nou laptop. Cadou de ziua mea. Cele 29 de primaveri se anunta promitatore.

Asta e pedeapsa cand esti usor de convins si n-ai idei fixe !


                                                             Pentru toti obsedatii...








luni, 16 ianuarie 2012

Calvarul sculatului de dimineata

Nu stiu cum sunteti voi dar eu am o adevarata problema cu sculatul din pat dimineata.
E momentul cel mai dulce al somnului, cand tocmai visezi ca esti pe o plaja la marea caraibelor sub un palmier, soarele te mangaie, miroase a cocos…si bum, trebuie sa rupi violent asta !

In plus adesea afara e negru (si nu pentru ca locuim in echivalentul Ferentariului !) si frig si ai impresia ca nici pasarelele nu s-au trezit inca…

Primul instinct cand trebuie sa rupi aceasta placere e sa dai dracu viata, lumea, serviciul si sa-ti juri ca te vei muta la tara si vei face agricultura (iar orataniilor le vei demonstra metodic avantajele sculatului de la 11h incolo).
Dupa asta te resemnezi putin dar vrei sa mai tragi de cateva minute (pe care le apreciezi prost si devin zeci de minute…)

In mod normal ar trebui sa ma dau jos din pat pe la un 7h45 ca sa fiu sigura ca imi ajunge timpul sa fac tot (spalat, imbracat, machiat, bagat o cafea in vene). Asadar alarma suna la 7h si o tot reprogramez inca cate 5 minute. Astfel ca cu greu ma dau jos din pat pe la 8h15 ceea ce este extrem de tarziu, invariabil ajung in intarziere.

Am epuizat toate scuzele posibile in fata responsabilor si colegilor : mi-a fatat pisica de 5 ori pana acum (si fata saraca mai des decat ii vin caldurile, mai ales de cand am castrat-o scoate la pisoci in fiecare luna !), intarzie metroul si e accident pe sine cam o data la doua zile, e plin Parisul de sinucigasi matinali (adica mai plin decat e de obicei, ca toti aleg sa-si ia zilele dimineata si sa-ncurce traficul…adica daca tot se omoara macar sa fie juma de Paris in intarziere la scarbici, ce mama ma-sii !).

Aia cu ‘n-a sunat ceasul’ nu mai tine de mult pentru ca acum ai alte metode, telefonul, radioul, televizorul…ba chiar mi-am luat un aparat care face lumina treptat dupa care scoate sunete naturale, gen susur de parau sau cant de pasarele. Credeti ca a functionat ? Da, m-a adormit si mai profund si a nuantat un pic visele !


La un moment dat eram la un job cu sefi foarte rigizi si trebuia musai sa fim acolo la ora fixa (9), daca intarziai trebuia sa pui o zi de concediu (treaba era asadar grosuta spre groasa), deci de frica ascundeam de cu seara desteptatorul sub pat pentru a fi obligata sa ma ridic sa-l opresc. Insa chiar si asa ma sculam, il opream si ma mai reculcam putin…

In prezent, cand in fine imi fac curaj sa ma dau jos din pat, inteleg literalmente expresia  « a avea capul in cur ». 

Cu mersul impiedicat avansez inspre baie, in general ma lovesc de vreun colt de ceva- pat, biblioteca, scaun- totul devine ascutit dimineata !! Asta are darul de a ma trezi brusc (si in urlete) si da nastere altor injuraturi la adresa vietii si soarelui si a mobilelor (pe care le-a pus un cineva special in picioarele mele sau s-au organizat sa-mi atace degetele mici !!).



Dupa ce-mi fac toaleta ma apuc sa caut ceva de imbracat si ori nu-s toate calcate si trebuie sa le calc rapid pe genunchi (desi sunt deja in intarziere de 20 de minute) ori nu mai gasesc singurele incaltari care merg la tinuta respectiva sau care nu ma bat (ceea ce e f rar) ori constat ca totul e murdar.
Mai putin pantalonii negri care fiind negri nu sunt niciodata murdari (ca-s negri !)

Speram mult sa nimeresc un barbat matinal care sa ma motiveze dimineata (sau sa-mi fie rusine de el si sa ma scol), insa strutztul este mai catastrofa decat mine ! A pierdut deja un servici la Price tocmai pentru ca ajungea dupa 9h30 dimineata. Pentru ca angajatorii, prin nu stiu ce fenomen abstract, nu vad cand muncesti pana la 3 dimineata, vad in schimb cand ai cateva minute de intarziere !
Asadar strutztul dimineata e lipit de pat, face dragoste cu perna si e in stare sa-si vanda mama pentru cateva minute de somn. Ti-ar da orice din putinele lui averi doar sa-l mai lasi sa doarma un pic (chiar si troaca aia de Twingo care-i deplaseaza posteriorul!).

De cand suntem doi, suna alarmele la noi ca la urgente. Incepand de la 7 ca sa ne dam jos din pat eu la 8h15 si strutzul la 9h (ceea ce e intr-adevar foarte tarziu !)


Ne gandim cu groaza la cum va fi cand vom fi parinti, insa cred ca se va intampla cum se intampla cu mama si cu mine cand eram la gradinita : eu ma trezeam, ma imbracam, imi faceam rutina (pieptanat papusi, aranjat cuburi, etc.) iar mama nu reusea sa se scoale. Asa ca o rugam frumos (si cu pupici) sa ma duca la gradinita. Iar ea ma ruga sa o mai las cateva minute.

In unele zile era asa de lipita de pat ca ma lasa sa ma duc singura si ma urmarea de pe geam. Alteori aduceam olita langa pat si se scula mai rapid.

Insa abia acum, adulta bine, imi dau seama ce simtea.
 
Realitatea e cruda, somnul rules !
Tuturor indragostitilor de pat le urez curaj ! Inca putin, mai aveti cam 40 de ani pana la pensie (cand oricum veti fi insomniaci !...)









marți, 10 ianuarie 2012

Cand intestinul face legea

Am schimbat serviciul. Da, din nou, cretinii aia de asta-vara ma oboseau groaznic cu urmaritul si ascultatul computerului de parca am fi fost in comunism.

Astazi a fost prima zi la noul job.

Revenind dupa o vacanta asa de lunga in Romanica, sincera sa fiu nu eram asa de entuziasmata sa ma intorc la lucru. Esti entuziast imediat dupa studii cand inca n-ai idee de ce ‘scarbii’ sunt sefii si ce ipocrizie generala e lumea muncii.
Dar sa nu fim pesimisti.

Asadar prima zi, trebuia sa fiu acolo la ora 9 pentru formation (‘bagatul in paine’ mai pe romaneste).

Aici incepe partea in care va voi demonstra ca destinul ma uraste cu pasiune.

Saptamana trecuta ni s-a stricat boilerul de apa calda, astfel ca instalatorul venea abia azi sa repare gaura (ati observat ca instalatorii sunt foarte legati de gauri ? Ori sa desfunde ori sa astupe). Deci omuletul, desi l-am sunat de martea trecuta sa iau un rendez-vous, nu a putut sa-si aleaga sa vina decat in dimineata primei mele zile la lucru. Ceea ce a facut ca a trebuit sa-l astept pana la 8h45 si deci sa intarzii la formation.

Mai rau decat atat, aseara am facut diaree. De la prea multe supe si ceaiuri ca sa-mi revin dupa virusul de la Revelion (an nou bun, noooahh!). O fi zis bietul intestin ca-si baga piciorul in atata lichid, il inteleg !

Deci dupa ce azi-noapte am participat la baterea recordului pentru ajuns la toaleta in mai putin de 5 secunde, pe drum spre servici s-a oprit si metroul si a ramas blocat 10 minute. Dupa care am gresit drumul…Am ajuns intr-un final transpirata, rusinata...in timpul asta natura ma chema in urlete si strigate dar mi-a fost rusine sa cer la wc ca la clasa I.  Cele doua pauze de cafea le-am petrecut desigur pe tron injurand supele si viata de adult si pe cel care a inventat conceptul de ‘munca’.

La pranz ne-a invitat seful nou la masa. Eu n-as fi consumat nimic, nici apa, insa deh, se organizau asa frumos pentru mine! Dar ei au tot insistat, hai cu un entrée , hai cu un plat-dessert, ceva ! Asa ca am luat risotto ca semana cel mai bine cu orezul...Abia m-am atins de el pentru ca nu puteam sa-nghit nimic, intestinul a avut ultimul cuvant! Ironia sortii e au crezut cu totii ca-s o mare constipata...

Si peste toate astea la finalul zilei de formation ne-a tras si-n poza (pentru almanahul firmei « Uitati ce frumosi si tineri si fericiti suntem si ce iubim munca de la 9 la 20h !... ») si evident arat a crimal.

 Iar pentru comentariul de langa poza ne-a intrebat ce ne place in viata si ce nu ne place, iar eu am raspuns elegant ca nu-mi plac rigizii (prostii) si administratia franceza (adica francezii cretini). Sa fi stiut ca poza si comentariile vor fi vazute/ citite de 250 de angajati poate cogitam si eu la ceva mai inteligent decat gogomaniile alea...

 

Acum revenind la intestin, strutztul are o poveste mai emotionanta despre diaree, din Senegal. Se pare ca stomacul european este atat de in dezacord cu mancarea de-acolo ca oricat ai incerca nu iese nimic solid indiferent de durata sejurului (el a stat o luna !). 

Asadar era el cu familia la Dakar si au luat un vaporas sa se plimbe (intentie boema laudabila!). Boem-boem, dar cum a pornit vaporasul l-a taiat burta pe strutz.

Complicat sa ajunga la toaleta, in fine a fugit lasand norisor de praf in spate, s-a luptat cu oamenii si caprele ingramadite pe vapor, ajuns acolo locul era incredibil de stramt si murdar si pestilential.
Insa suferinta era atat de atroce ca nu era vremea ezitarilor. Era vremea deciziilor, ca la razboi! Asa ca si-a zis fie ce-o fi, cu Dumnezeu inainte! Si a inaintat pe frontul cu primejdia.

O data eliberat (ce trofee, ce teritorii ocupate, ALA sentiment de eliberare !!), asadar o data linistit s-a uitat in jur si a constatat inimaginabilul, neinchipuibilul ! Nu mai era hartie igienica...(daca o fi fost vreodata !!)

Imi inchipui ce sentiment de furie si neputinta te apuca intr-o asemenea situatie. Sa va spun cum s-a terminat? Va spun, ca sa nu va perpeliti de curiozitate in fata ecranului.

Bafta lui ca avea chiloti pe sub pantalonii scurti. A putut asadar lasa un sacrificiu pe rugul senegalez.

Deh, nimic maret nu s-a facut vreodata fara sacrificii, il puteti intreba pe Manole din Legenda lui Manole.

Si cu asta gata ma duc sa-mi fac niste orez!



joi, 5 ianuarie 2012

Cum sa faci balamuc din nimic

In postul acesta va voi vorbi despre balamuc in general, si despre plecarea inapoi in Franta din Romanica in special. 

Pentru a va introduce aventura de la aeroport trebuie sa va vorbesc intai despre entropie si legile lui Murphy (deh blogul meu, postul meu, am voie sa ma dau intelectuala!)
Ce este entropia ? Sigur ati auzit de cuvantul asta si ati uitat cam in secunda urmatoare. Pe scurt, entropia inseamna balamuc

Mai stiintific, consta in faptul ca universul se raceste si se indreapta spre inghet. Stelele se consuma pana la extinctie, energia se echilibreaza iar efectul secundar este ca starile naturale tind spre o dezordine din ce in ce mai mare. 
In completare, Murphy zice asa : ‘Tot ceea ce ar putea sa o ia razna o va lua razna’.  Aceste doua legi guverneaza universul. 

Un exemplu este scoaterea Greciei din rahat. Germania a pompat multi bani iar rezultatul a fost nu doar ca datoriile Greciei nu s-au sters ci s-au marit dar au intrat si alte tari in rahat par la suite.

Aceste legi aplicate la viata obisnuita au rezultate foarte amuzante. De exemplu spalatul masinii: stii ca daca speli masina astazi, maine va ploua cu siguranta si parbrizul va fi decorat cu zoaie (entropia). La fel, cand iti schimbi serviciul dezgustat de ambianta proasta constati ca noul job nu e cu nimic mai bun decat fostul, ba noul sef e chiar o idee mai scarbos. Iar vechiul coleg despre care spuneai ca daca nu-l vei mai revedea niciodata va fi prea curand, apare peste un an ca vecin de birou.

Legea lui Murphy are o subdiviziune de care poate ati auzit : « Principiul lui Posener al reducerii reciproce a problemei » (PPRRP). 
Acest principiu spune ca o problema devine tot mai dificil de rezolvat pe masura ce se micsoreaza. Acest principiu il regasiti la tot pasul : oamenii nu divorteata pentru ca el are o amanta de 3 ani ci pentru ca ea n-a mai suportat intr-o zi sa vada capacul de WC ridicat (sau sosetele langa pat), certurile in firma nu incep din cauza unui client pierdut ci din cauza imprimantei care nu merge intr-o zi, negocierile de salariu esueaza din cauza a 50 de euro care oricum se duceau la taxe, etc.
 Cred ca acelasi principiu se aplica si postasului care duce poste timp de 40 de ani si intr-o zi isi impusca toata familia si pe el insusi (vedeti asta la orice jurnal de la ora 5).

Ajungem in fine si la cazul meu. Asadar alaltaieri am pornit inspre aeroport, cu valizele pline ochi (gratie mamei !) de : mezeluri/ cascaval/ muraturi/ limbi de pisica/ bonboane belgiene/ alune/ cozonaci/ snitele/ friptura/ cotlete de porc/ prajiturele de Craciun, etc. In caz ca incepe vreun razboi, deh ca toti romanii, avem noi complexul  asta al lipsei (ca sa nu-i spun disperare !).

Strutztul nu stia cu ce i-am incarcat valiza, si l-am ametit spunandu-i ca e asa de grea din cauza jocului de remy primit de la Mosu’ (« tablitele de lemn cantaresc atat iubitel !! »). Insa nu stiam exact CAT de grea este si urletele lui cand a ridicat prima data valiza cu ‘Hernie, aoleu spatele meu!!!’ nu m-au impresionat.

Bun, ajungem in aeroport, facem check-in, valiza mea 14 kile iar a strutztului 30 (aveam dreptul la 24 fiecare, insa suma nu se aduna).  Asa ca doamna ne-a spus elegant sa facem 24 de kile din valiza strutztului cum om stii.

Maman plecase déjà insa am sunat-o sa vina sa recupereze din balamuc.
Reintoarsa, ne-a gasit ca pe tigani cu valizele desfacute, insirand in aeroport  (pe langa chilotii murdari care de cate ori deschizi valiza in public sar primii ca paduchii de zici ca stau la panda!),  cotlete si snitele si sarmale (care toate miroseau !! –mai putin chilotii care miroseau a primavara, noooaaahhh !). 

Nu va-nchipuiti ca erau cumva socati calatorii. Nu, toata lumea este la fel de fanatica ca noi si isi ia la fel de multa mancare ! Am fi in stare sa prabusim avionul din cauza greutatii dar doamne fereste sa renuntam la vreo coaja de nuca !!

Asadar in fata balamucului international pe care-l intinsesem, dintr-o privire m-am inteles cu mama : urma sa se renunte la jocul de remy.
Insa strutztul (al carui nume de familie e chiar Remy!) nu era de acord sub nici o forma sa renunte la joc. 

Cum nu vroiam sa las din provizii (unde mai pui ca e si anul cu sfarsitul lumii !) am mai burdusit olecuta valiza mea (arata ca o bomba), am sarit pe ea si eu si mama ca sa inchidem fermoarul si am ales sa renuntam la (tineti-va bine !!) o cana de plastic ! 

La final valiza strutztului cantarea 21 si a mea 16. Nu intrebati cum, probabil erau toate prea bine organizate si trebuia creat haosul.

In avion ne gandeam ca daca ne prabusim ar fi tare pacat de atata mancare pierduta…
Actualmente suntem (din nou) cu burtile pline iar in venele noastre curge porc si poate si putin sange.

duminică, 1 ianuarie 2012

Revelionul lu' peste

De prin luna octombrie ma tot intreaba lumea ce fac in seara dintre ani.

Sunt destul de impartita cu Revelionul de cativa ani incoace, adica mi-e cam teama sa ma bucur dinainte (pentru ce?)...si in definitiv doar nu ne bucuram ca imbatranim...dar din principiu nu pot spune 'nu' unei petreceri.

 In final chiar gasisem un revelion interesant, cu niste fosti colegi de facultate, intr-un restaurant cu DJ pe la Romana. Meniul era super, ambianta ok si eram chiar entuziasmata.

Am si refuzat vreo doua alte revelioane ca nu erau de rangul nostru. Gen. Nu, eu tin sa ma imbrac frumos in seara aia, cumparasem o rochie  speciala pentru ocazie, cu umar cazut, paiete si tot circul.
Am dat deci o parte din bani si abia asteptam momentul.

Insa pe 30 decembrie strutzul s-a gandit sa se imbolnaveasca. A luat un virus care l-a pus la pat. L-am ingrijit noi cum am putut cu metode babesti, hrean, spirt (si doua labe peste ochi) insa in ziua de Revelion tot moale era. Asa ca a trebuit sa anulam Revelionul.

Rezultatul a fost urmatorul: imbracati in treninguri/ pijamale, maman si cu mine ne-am dat cu ruj rosu si ne-am pus pe bigudiuri (l-am fi pus si pe strutz dar nu mai aveam bigudiuri), iar la miezul noptii am ciocnit cidru din cupe de cristal, am dat cu niste fursecuri si mezeluri, ne-am uitat la circoteca de pe Antena 3 unde cica cantau 'vedete', am schimbat programul pe Realitatea, alte racnete si-acolo, am terminat prin a vedea Ace Ventura pentru a 85a oara si nu ne-a prea placut nici de data asta.

Apoi ne-am jucat remi, ne-a batut mar strutztul, dupa care ne-am dat bigudiurile jos din cap si ne-am culcat.

Eu m-am gandit ca anul 2012 va fi sigur un an bun pentru ca simt eu ca ma va cere strutzul de nevasta. Probabil m-ar fi cerut chiar de Revelion dar n-a putut. Cum de ce? Pai racise. Basca ca era si ceata si pe ceata nu poti fi romantic, nu poti spune 'Uite marea, uite farul...', nu merge.

Dar avem timp.
Sa speram doar ca nu-l va mai apuca boala lu' Calache si de ziua mea in trei saptamani.


Sa aveti un an nou cat mai bun!