sâmbătă, 30 aprilie 2011

Petrecerile de la camin. Mita ca un concept avangardist.

La camin mi-am facut multi prieteni buni din toata lumea cu care à ce jour pastrez relatii excelente. Insa mi-am facut si cativa dusmani.
 
Aveam o camera la etajul 5. Ei bine, 'bafta' mea, fix la etajul 5 in fata bucatariei (si a camerei mele) se faceau toate petrecerile Erasmus. In fiecare seara. Primele doua seri esti plin de elan, de energie, fericit ca ai - un fel de - viata sociala. De la a 8-a seara consecutiv cu ‘bum-bum-bum’ in creieri (cand de fiecare data cumva a doua zi e luni!) ti se cam ia…
 
La inceput i-am rugat frumos sa dea muzica mai incet, sa amane petrecerile pentru sambata urmatoare…raspunsul era de fiecare data ‘sigur, cum sa nu’ si petrecerea continua…incepusem sa ma simt ca duduia Veta de la doi! (doar ca de la 5 si fara bigudiuri…)
 
Petrecaretii erau desigur spaniolii si italiani care venisera in Erasmus pentru fun si-atat, nu obtineau nici o diploma la sfarsit si n-aveau nici cheltuieli de justificat, parintii plateau pentru tot (a se citi pentru toate excesele parazitilor mici studenti la 30 de ani). 

Poate parea amar sa spun asta, insa romanii chiar trag, se chinuie, bursierii nu vin la studii pentru distractie. Cand stii ca ai parinti care se zbat si-si iau de la gura si fac credit sa te vada la studii in Vest, incerci sa exploatezi la maxim experienta respectiva si sa nu-i dezamagesti. 

De altfel spaniolii si italienii nici nu pot intelege asta, se minuneaza doar ca esti suficient de prost incat sa mergi efectiv la cursuri si sa iti faci temele in biblioteca, nu pricep ce demon te poseda de ai astfel de preocupari nesanatoase pentru somnic (atitudinea asta explica de altfel cum de sunt inca studenti la 30 de ani)
 
Cam dupa a doua saptamana la Rezidenta eram in razboi deschis cu tot caminul. Iar prietenii mei buni nu vroiau sa fie vazuti cu ‘scorpia de la 5’, ne vedeam doar cand era coridorul clear.
 
Am incercat sa schimb cladirea, insa nu se putea, regula spunea ca toti bursierii trebuiau sa fie la un loc. Am vrut sa schimb etajul, madama de la plati nu vroia sub nici o forma pentru ca asta le  amesteca ordinea in datele de la calculator (traducere: 'in loc sa ma joc Solitaire linistita vrei sa ma apuc sa fac Exceluri? Dar ce-am baut gaz?!) 

Deja nu mai dormisem de zile intregi si fantasma ultima era un munte de spanioli si italieni ciuruiti de o mitraliera fumeganda iesind din buzunarul meu de la blugi…eram disperata, chemam securitatea seara de seara, insa baietasii aia din Madagascar o data ajunsi la 5 ramaneau si ei la un paharel si la un admirat de fuste cu petrecaretii…
 
Imi imaginam tot felul de planuri diabolice, care de care mai improbabile si mai infantile: cum ar fi daca as pune ulei in fata bucatariei sa alunece toti gramada, sau ce-ar fi daca mi-as lua un spray cu miros de partz sa-i dispersez cateva minute, sau daca as apasa alarma de incendiu…sau daca as chema deratizarea!! (sa ma scape de rontaitorii zgomotosi!), insa n-am facut niciodata nimic din toate astea…
 
Intr-o zi insa responsabila de la spalatorie mi-a zis ca ma poate ajuta sa schimb etajul, ca stie clar ca e o camera libera la etajul unu si ma pot muta.
M-am infiintat direct la casierie si am anuntat-o pe madame de la plati ca stiu ca e o camera libera. A incercat sa dea din colt in colt dar fara succes, asediasem EU colturile: am amenintat-o ca ii dau in judecata (in Franta e amenintarea care sperie si mortii! Desigur mai departe nu ii duce capul sa se gandeasca ca daca stau la camin cu 175 de € pe luna, n-as avea cum sa scot 180 de € pe ora pentru avocat)
 
M-am mutat in fine, si o zi mai tarziu m-am dus la doamna de la spalatorie cu o sticla de sampanie pentru a-i multumi de amabilitate.
 
N-o sa uit niciodata cat a fost de socata si cum nu pricepea ce vreau sa fac cu sticla aia, era aproape speriata. La randul meu si eu eram socata ca ea nu intelegea conceptul, era un fel de mini-conventie a socatilor fara frontiere.
A trebuit multa munca de convingere sa o ia in final, insa m-a avertizat sa am grija cu cadourile ca as putea sa iau amenzi grase pentru ca nimeni nu accepta ‘mita’.
Si chiar asa e, francezii sunt contrariati daca le propui sa mearga cu vreo ‘atentie’ la serviciile publice, la medic, oriunde, pur si simplu nu e in cultura lor. Sunt sigura ca atitudinea asta e legata de 1) ipocrizia frantuzesca gen 'dar cum, noi nu suntem corupti ci corecti!!' si 2) de faptul ca sunt zgarie-branza, prefera sa faca cozi de ore si sa danseze oricine polka pe nervii lor decat sa dea ceva oricat de mic.
Cand le-am spus cum e la noi, erau aproape neincrezatori.
 
A ce sujet, va dau un exemplu de ipocrizie frantuzeasca: se stie ca in Senegal iti poti cumpara permisul de conducere cu 200 de € (spre deosebire de Franta unde numai scoala de soferi e vreo 2000 de €, plus lectii suplimentare daca il ratezi, nu exista posibilitate de spaga). Astfel ca pe majoritatea tinerilor de 18 ani ii apuca dupa bac– comme par hasard!- o pofta enorma de facut vacantele in Senegal (desigur pentru a plati mai putin permisul, nu pentru ca nu mai era alta mare disponibila decat la Oceanul Atlantic!)
 
Dar revenind, am fost mult mai linistita la etajul 1 insa in ceea ce-i priveste pe vecinii mei, n-am mai reusit sa regasesc popularitatea pe care oricum n-o avusesem niciodata.

joi, 28 aprilie 2011

Primul job

Scoala intrase in ritmul normal insa numai bursa de student nu erau suficienta, imi trebuia un mic job à côté

Romanii de la Nanterre m-au sfatuit sa iau cateva ore de baby-sitting dupa cursuri pentru a castiga bani suplimentari “de ciunga”.
 
Am gasit rapid la o familie de vietnamezi de nationalitate franceza. Aveam grija de Nha-ti Bui, o fetita interesanta de 8 ani. A durat un an jobul asta.
 
Nha-ti era un copil adorabil si cu umor, insa cleptomana. De cate ori ne opream in vreun magazin i se lipeau tot felul de lucruri de manute: agende, bilute colorate, mere, bonboane, cuie, piuneze, vederi cu femei goale. 

M-am prins tarziu ca fura, am remarcat intr-o zi productia crescanda de conserve de sardine din ghiozdan si m-am intrebat ce fel de ghiozdan e ala de cresc castraveciori in el…
 
M-a implorat sa n-o denunt mamei ei care se pare ca era destul de cruda si ar fi transformat-o pe Nha-ti insasi in sardine si castraveciori daca ar fi aflat…iar eu - pentru ca aveam 20 de ani- nu i-am spus.
 A fost o greseala copilareasca din partea mea insa m-a sensibilizat fetita…si oricum imi imaginez ca o fi observat ceva-ceva si madame Bui inainte sa primeasca pe I-phone poze cu Nha-ti langa dubita… 

Micuta vietnameza era o fetita cuminte si bine crescuta par ailleurs. Nu-i prea placea sa-mparta biscuitii cu mine, care eram lihnita de foame dupa cursuri si n-aveam nici bani…astfel ca incercam sa o influentez, sa-i spun ca o ingrasa, ca-s expirati, ca au cazut pe jos, doar-doar o lasa unul si pentru mine. N-a mers nici macar o data strategia asta, parca mai abitir inghitea tot! 

Francezii lasa intodeauna mancarea portionata perfect pentru copiii lor astfel ca baby-sitterul nu are ce manca la familiile la care lucreaza. A fost la fel si la familia de dupa si colege de ‘breasla’ imi povesteau acceasi varianta, totul e perfect portionat NUMAI pentru copii, poti lesina acolo sau vedea verde de foame, nu e nimic in plus de mancare.

Intr-o zi ma chemasera foarte de dimineata, m-am dus, si o data ajunsa in fata blocului am sunat la interfon. Tatal fetitei m-a intrebat cine e, i-am raspuns ‘Daniela’ si a raspuns: ‘D’accord!’ dupa care a deschis. 

La francezi pentru a zice ‘bine, ok’ se raspunde cu ‘d’accord’, dar eu nu stiam asta la inceput. Astfel ca mi s-a parut stupid sa-mi zica ca e de acord cu numele meu. Aveam chef sa-i spun: ‘Bei musiu Bui, cine te crezi? Mi se rupe daca esti de acord cu faptul ca ma cheama Daniela!! Ca si daca nu esti de acord tot Daniela o sa ma cheme!’
 
Nha-ti canta la pian. In fiecare zi trebuia sa veghez ca isi repeta les partitions cam 15-20 de minute.
Cum am urechea muzicala a unei capre bolnava de rujeola, habar n-aveam daca ce canta ea acolo era fals sau umanitatea putea deja preconiza un viitor Chopin versiunea galbuie.
Ii spuneam insa adesea ca e fals pentru ca sa repete mai mult si sa simt ca mi-am facut bine treaba.
 
Intr-o zi, comme à l’habitude, fetita repeta. La un moment dat aud ca masurile erau acompaniate de sughituri de plans. Astept cateva minute crezand ca asa e muzica- o fi ceva inovant, ca nu mai stii dreacu cu avangardismul asta in toate alea!-, in final, prin nu stiu ce minune, simt totusi ca sughiturile erau mult mai bariton decat melodia. Asa ca ma apropii sa vad ce se intampla…

Nha-ti mi-a dezvaluit atunci plangand ca detesta pianul, ca nu mai putea si nu mai avea chef sa continue. As fi vrut sa-i spun: ‘Bine puiule, dar cu piunezele furate n-ai nici o nisha de afacere profitabila…’ 

Am sfatuit-o insa sa ii spuna adevarul mamei ei, care sigur ar intelege, in ciuda faptului ca  facuse credit pe 20 de ani pentru un pian Pleyel…

Insa replica fetitei n-a intarziat sa vina si mi s-a parut geniala: ‘Ai innebunit? Cum sa-i spun ca nu mai vreau sa fac pian? M-ar da la vioara in cazul asta, si acolo trebuie sa stai in picioare!! Barem la pian stau jos…’
 
Nici nu stiam daca era de ras sau de plans insa logica era imbatabila. Nu i-am spus nimic mamei, si de-atunci am lasat-o mai libera pe Nha-ti in a hotari daca canta corect sau fals.


marți, 26 aprilie 2011

Satena care nu era la drept


Prima data cand am ajuns la Peris aveam o bursa deci stateam la camin.

‘Résidence Universitaire’ ii zice in franceza dar credeti-ma ca n-are nimic dintr-o resedinta caminul ala. E cam ca la noi in regie dar cu gandaci francofoni si fara WK turcesc. Dar se aplica acceasi regula ca in regie:  mai bine sa nu te taie nici o nevoie noaptea!!

Caminul era la Nanterre, o zona nu cine stie ce la periferie (langa Paris!). Desi cand ne-a dat bursa de plecare la Bucuresti nu-i zicea ‘bursa pentru langa Paris’ ii zicea ‘bursa la Paris’.
Ati inteles: era p’acolo (pe principiul ‘daca cumva nu vedeti turnul Eiffel luati-va niste vederi, c-o sa-l vedeti! Fraerilor cocliti!')

Insa un lucru era totusi bun, anume ca eram la o distanta de 5 minute de salile de clasa.

In prima zi de scoala am vrut sa fac impresie buna si sa fiu remarcata deci m-am imbracat in roz (logic, nu?). Fusta scurta in carouri, roz cu negru, bluza fuchia si pantofi cu tocuri de 12 negri (culmea elegantei, ce mai!). Si parul in vant, subinteles (tapat in prealabil pt volum, tot subinteles)

In Franta studentii se imbraca foarte cool la scoala: tenisi, blugi, tricou, cod universal. Eu nu stiam asta. Deci am aparut pe peluza ca o floare, foarte mandra de mine, imbracata ‘bine’.

La un moment dat am simtit miros de ars: erau retinele francezilor.
Am vazut eu ca lumea isi dadea coate, dar ma gandeam desigur ca se anunta unii pe altii ca in fine e o gagicuta demna de a fi remarcata la ei la scoala…ca a dat norocul peste ei!

Am abordat asadar un mers semet (daca e sa va luati dupa mine si nu dupa mama care zice ca atunci cand merg parca dau cu sapa…)

Am ajuns intr-un final in clasa, dupa ce am orbecait un pic inainte s-o nimeresc ca stateam foarte prost cu franceza la vremea aia…adica vorbeam franceza de ma dureau bratele!

Am vazut ca toti imi zambeau insa ma gandeam ca sunt prietenosi. Wrong !!
Inainte sa inceapa cursul o frantuzoiaca binevoitoare s-a apropiat de mine si mi-a zis, abia stapanindu-si rasul: ‘Pari din Est’ (moment in care m-am umflat in pene de mandrie si vroiam sa o intreb dupa ce si-a dat seama- o fi fost privirea inteligenta???-, dar am realizat dupa spranceana ei ridicata ca afirmatia nu se vroia un compliment…)
A plusat apoi spunandu-mi ca sunt foarte décalée (decalata). Francezii raman politicosi chiar si cand te jignesc.
M-a desumflat brusc: incepand cu parul, care s-a pleostit ca o maioneza taiata.

A trebuit sa suport urmatoarea ora de curs cu privirile colegilor atintite pe mine ca niste pumnale…trageam in jos de biata fusta incercand s-o fac mai lunga si mai putin roz…

Incercam sa-mi spun ca nu conteaza, ca aia e personalitatea mea si sunt niste prosti ca nu inteleg (rozul!!) insa ma durea oricum…

Dupa curs, am plecat repede la supermarket sa-mi cumpar tenisi (caci nu detineam un asemenea articol pana atunci) si eventual un tricou cu ou pe el...sa par degajata ca un student la telecomunicatii!

A doua zi eram conforma si puteam in fine sa le dau alte motive de a rade de mine decat vestimentatia roz. Am inteles atunci si semnificatia profunda a cuvintelor ‘a arata ca o pupaza’ si ‘a sari ca paduchele in frunte’.

Asa a inceput o noua etapa din viata mea.


vineri, 22 aprilie 2011

Ei si ele (partea a doua: ELE-le)


Ramasesem asadar la frantuzoiace…ele nu sufera de lipsa de pilozitate ci au excedent de par, cred ca au o problema cu lamele de ras sau institutele de frumusete (care recunosc, nu sunt deloc accesibile ca pret).

Trebuie sa intru putin in detalii la acest subiect si sa va vorbesc despre institutele de infrumusetare si despre coaforurile de aici: in afara de faptul ca te costa o jumate de salariu si probabil castigul pe 50 de ani a unui african din Somalia, este o industrie care te pacaleste pe fata dar gracieusement à la française.


Exemplu: merg la coafor, am par scurt (si inca si mai rar!), 5 cm maxim. Prestation éfféctuée: vopsit+ spalat, de uscat l-au uscat cu foenul si cu degetele. 65 de €. Intreb pentru ce (mama ma-sii!!) si imi spune ca pt coloration, shampooing+ brushing (coafat). Zic ‘care coafat ca am par de pisica!’.
‘Pai vi l-a coafat au naturel’…’A, pai data viitoare o sa aleg ‘naturelul’ uscat la soare ca ma costa gratis! Practic uscatul cu foenul a UNEI persoane le plateste factura la electricitate pe o luna.

Exista locuri (cele mai prestigiose de altfel, Sergio Bossi, Jean-Louis David, etc) unde te tunde din picioare ca pe oi. Probabil ca sa te simti altfel decat in coaforurile fara renume (chiar te simti diferit, mai precis ca un caine care si-a luat un sut in cur pe nedrept!)


Finalul acestor experiente (in afara de jecmaneala clasica) este ca iesi de acolo aratand ca un pui jumulit si violat: ca au draga stilisti- care cunosc doar stilul smuls-, de banii aia te trezesti cu vreo frizura de Vogue tunsa cu ciobul de nu mai scoti capul in lume sau de sub basca vreo doua luni!

Asadar frantuzoiacele au circumstante atenuante pentru lipsa aranjamentului tartacutzal...


La epilat e mai rau, nu vad nimic esteticienele (cred ca criteriul de baza la angajare e miopia avansata!). Cand iesi pe usa de-acolo pleci uneori cu mai mult par decat cu cat ai intrat, ti-a crescut asteptand (ca sunt foarte lente, 3 viteze: incet, incetisor si tot pi loc-pi loc-pi loc), si trebuie sa retusezi in urma lor cat n-ar fi fost nevoie daca faceai singur treaba de la inceput. Totul desigur pentru pretul modic de minim 80 de €, si asta la institutele de cartier (la cele renumite trebuie sa platesti abonament pe luna ca sa AI DREPTUL sa iei rendez-vous).

Altfel iti servesc ceai cu lingurita de argint ca deh, la fite nu-i intrece nimeni....sunt sigura ca cuvantul 'fita' vine din frantuzescul fitz-tion!

Frantuzoiaca tipica e nepieptanata pt a fi tocmai ce ziceam, ‘au naturel’, isi aduna parul intr-un coc voit deranjat, iar francezii adora asta!

E nemachiata desigur pt a ‘nu arata a clov’ (spun ele!). Pentru ca porii deschisi si cosurile la vedere sunt mult mai atragatoare, e stiut!


Neepilata pt ca traim vremuri de criza, NF pentru ca e de inteles ca e complicat sa fii inspirata de ei, frezele-sfarleze…isterice caci NF, ceea ce nu face decat sa prelungeasca perioada de NF, snoabe, prin definitie nu se pot imbraca decat de la firme (chiar daca cumpara lucruri purtate dar trebuie musai eticheta cu firma!).
Daca vei face un compliment unei frantuzoiace despre o haina de pe ea, nu se raspunde cu ‘multumesc’ ci cu ‘e de la Manoush/Sandro/Tara Jarmon etc.’ (firme frantuzesti)


Zara e considerata marca de duzina si e denumita ironic ‘Zarab’ (pentru ca in Franta se spune ca marca a adaptat colectiile la cumparatorii arabi, spre deosebire de Barcelona sau Londra). For the record, eu cumpar regulat de la Zara din Paris si-mi place.


Frantuzoiaca tipica are o voce groasa, joasa si fumeaza. Si e usor vulgara. 90% din pariziene fumeaza. Ei mai putin. Se adauga cate un ‘putain’ dupa fiecare doua cuvinte pentru a fi mai interesanta. Pronuntat p-taaaaannn!!

Frantuzoiacele bourgeoises din arondismentul 5, 6 si 7 (si unele periferii chic) sunt insa foarte cochete.
Si ei si ele au cliché-ee si ticuri verbale enorme in conversatie, l-ai auzit pe unul i-ai auzit pe toti.
Exemplu de cliché: ‘putain, c’est pas vrai!’ (nu-i adevarat !!), lanseaza asta adesea cand nu gasesc ceva sau nu le iese ceva, poti auzi in metrou un/o mic(a) isteric(a)…si ai asa un impuls sa-l zdruncini si sa-i spui: ‘papuse, ba da e adevarat, chiar esti ametit si nu-ti gasesti cheile!’


Sau ‘voilà’ la finalul unui enunt desi n-a zis decat doua vorbe. De ex : ‘J’ai faim et puis…voilà !’ (mi-e foame si…iata !), tin ei sa puna acest voilà desi nu se trage nici o concluzie, doar ca nu mai au ce sa zica si pari mai putin bou decat sa zici ‘bei nu mai am nica de zis’- voilà e mai classe !
J’hallucine!!’ apare foarte des, halucineaza francezul pentru orice le iese pe dos, cand ii auzi cat halucineaza te crezi la Amsterdam!

Frantuzoiaca tipica are amant/amanti si se mandreste cu asta. Amantul e o institutie aici cum e amanta in Romania. Deh aici la femme est libérée!

Am o prietena frantuzoiaca care facea castinguri cu tipi de pe net (nu dau cu piatra ca si eu am facut asta o gramada, actualul iubit vine din fundul netului ;)), si imi spune intr-o zi senin ca si-a dat deja intalnire cu 8 tipi in 10 zile si s-a culcat cu 7 dintre ei.
Dupa ce aproape m-am inecat cu Ice-T am pus intrebarea logica: ‘De ce, al 8-lea avea rendez-vous la dentist?’. Ei bine nu.
 Al 8-lea a invitat-o la restaurant si o data venita nota, nefericitul a platit cu tichete de restaurant. Nu bun! Astfel ca ea si-a zis ca e un mare zgarie-branza si n-a mai vrut sa se culce cu el. Morala pentru restul barbatilor out there: platiti cu cartea Golden! (cel putin la Paris)

Aici femeile interesate de malai sunt mai subtile ca la noi cand sunt la vanatoare si oricum nu sunt amestecate cu celelalte. Se invart numai in anumite cercuri de persoane cu pedigree ca ele (les bourgeois). Voi reveni cu un post special despre rolul particulei in numele de familie – de ex: Alain de Rivière, etc.

Cand cineva iti este prezentat, adesea se incepe cu pedigree-ul persoanei (ca sa stii cum sa te adresezi): ‘Fabrice a facut HEC/ Science Po/ Télécom Paris – mari scoli foarte prestigioase- si locuieste la Neuilly’ (cel mai sic cartier, cel unde a fost primar Sarkozy). In felul asta stii din start ca nu-i vei vorbi despre ce te-a mai sfatuit bunica-ta sa iei contra balonarii si cele mai noi efecte ale pietrei ponce contra hemoroizilor...(glumesc, nu-ncercati asta!)

Frantuzoaicele au o problema cu temperatura: cand afara sunt cateva grade (adunate din mai multe orase sa faca vreo 3) ele ies in sandale fara dres. N-am inteles niciodata cum de nu devin brusc albastre, cum se deplaseaza macar, ca eu stiam ca blocurile de gheata stau pe loc...probabil ca e vesnic primavara in sufletul lor!

Frantuzoiacele au o eleganta innascuta in ciuda tuturor criticilor emise, o fi calitatea materialelor de pe ele sau felul cum le combina sau le poarta (cu o atitudine foarte degajata), insa au ceva chic chiar si cand par nearanjate.
Si-apoi, oricum ar fi le ramane limba franceza! Vorba lui Cioran, limba asta e atat de muzicala ca si cele mai mari banalitati trec drept vorbe de duh iar si cei mai mari prosti par filozofi...multumita limbii!

Va veti intreba: ‘cum reusesc totusi sa iasa francezii cu frantuzoiacele?’. E simplu: cupluri intre ei sunt de obicei burghezii, care pt a proteja averea cunosc pe cineva de foarte tineri in cercurile restranse de bogati ca ei. Si in general plictisitor cu foarte plictisitoare merg bine impreuna...

Restul de freze-sfarleze ies adesea cu straine, din Est, din America latina, etc. Unele nationalitati au mai mare trecere decat altele, de ex braziliencele sunt f la moda de vreo doi ani. Georgia mai putin. Romania cam si ea, trebuie sa ai noroc sa pici peste cineva mai naiv si de familie mijlocie la nivel de snobism (genul care au pian doar pentru a putea racni de-afara sa auda vecinii: 'Draga, adu-mi te rog manusile de pe PIAN!!')
Insa despre numeroasele cazuri sociale peste care am dat de-a lungul timpului, in episoadele urmatore!

P.S: iata un cantecel de Jacques Brel care vorbeste despre snobism.



miercuri, 20 aprilie 2011

Ei si ele- cum poate parul influenta demografia (EI-ii)

Sunt francezii/frantuzoiacele sexy ? Parerile sunt impartite si e complicat sa generalizezi asupra unui asemenea subiect.
Insa pt un nou venit e ciudat, e un fel de ciocnire a civilizatiilor in mic.

Mi-amintesc ca la inceput, impreuna cu prietena mea Ané (romanca) ni se pareau fie androgini (in cel mai bun caz!) fie metrosexuali (of eufemismele astea!). Om fi fost noi obisnuite cu modelul macho roman care-ti racneste din baie ca vrea fritura si cartofi prajiti (musai!), astia mananca saumon fumé si veau si boeuf bourgignon.

Ramane totusi faptul ca au ceea ce am numit generic freze-sfarleze…(la barbati)
Un par lung fara forma dat pe frunte pe modelul lins-de-vaca, in intentia de a parea interesant si sexy (procedura clasica de urmat cand nu e nimic in tartacutza: trebuie sa asiguri cu insasi fatada tartacutzei)…


Francezii au frezele astea cam de pe la 5 ani si pana pe la 65 (pt cei mai purii care vor sa creada ca sunt inca pe piata…in unele cazuri- legate desigur de vehiculul condus si numarul de conturi deschise in Elvetia- aceste specimene chiar pot fi considerate inca pe piata)

Ca sa va dovedesc cat sunt francezii de ‘pe invers’, iata o istorie veridica: intr-o zi m-am dus cu Ané in Marais, cartierul gay-lor la Paris (noi insa nu stiam acest detaliu la epoca aia). Bucuroase ca in fine vedem barbati tunsi scurt (masculini asadar!) ne-am oprit in primul bar intalnit, unde era plin ochi de masculi, colcaia de testosteron (noi luand acest detaliu ca pe dovada vie a faptului ca ne va agata cineva…da, sunt constienta ca de la o varsta nici vantul nu-ti mai ridica fusta dar nu eram inca la varsta aia atunci…astazi ar fi cu totul altceva!!)

Ne-am asezat asadar la bar, asteptand sa ne ofere cineva ceva de baut…ceea ce nu s-a intamplat, probabil nu parea ca ne e sete…intr-un final ne-am comandat singure, gandindu-ne ca ne-am supraestimat crezand ca putem atrage altceva decat belele…tarziu ne-am prins ca nu era vina noastra ci a zonei…
Concluzia este ca cei mai masculi aici par gay-ii declarati (exista desigur si exceptii!)

Dar divaghez…asadar sexualitatea francezilor e dubioasa, trebuie sa-ti placa delicatul, subtirimea, maxilarul fin, muschii care se confunda cu oasele, sprancenele pensate si mai ales parul lung, cat mai lung, ca pentru a compensa toata lipsa pilozitatii…

Cu totii poarta esarfe (f feminine!) pe care si le tot infasoara/desfasoara/reinfasoara ori de cate ori nu sunt ocupati cu aranjarea frezei de façon décoiffée.

Francezul tipic se joaca la calculator. Altfel paralel cu tehnica, nu stie sa rebooteze un computer, dar joaca musai StarCraft en ligne avec les copains (copains= amici ;). De jucat se joaca si in Romania insa aici toata lumea plateste, oameni cinstiti, nooooa !  De altfel acelasi frantuzel a studiat musai in copilarie un instrument muzical si aproape a facut performanta dar si-a dat seama ca viata e mai bogata de-atat…(traducere: nu era suficient de bun si ambitios si i se luase de mers la Conservator unde nici puicutze nu gasesti!)

Francezul tipic joaca desigur tenis si stie sa skieze inainte sa fi stiut sa mearga. Vacantele la ski cu parintii sau/si cu copanii sunt sfinte, se va duce si daca-si pierde picioarele!

Francezul tipic filosofeaza si va incerca sa te agate cu o replica despre politica actuala a partidului de la guvernare sau un citat de Kant. Exista si francezi care te invita direct la ei, crezand ca daca sunt directi  vei crede ca sunt si virili. Raté!! Vei crede doar ca n-au suficienta imaginatie/bani-de-suc/putzulica. Sau rabdare sa-ti arate barem parcul chit ca afara sunt (adesea) vreo 5° toate.

Francezul tipic (se aplica si la ele) te va intreba ce faci in viata. Aceasta intrebare are darul de a ma scoate din minti inainte de a se termina. Sensul ei este :
1) pt ca n-au alta deschidere de conversatie si nu pot iesi din sablon sa inventeze ceva nou, TOTI francezii cu care faci cunostinta te intreaba invariabil ce faci in viata (din pacate nu poti adapta expresia ‘Pe mata!!’ in limba lui Balzac…) si
 2) trebuie sa-ti puna rapid o eticheta, sa stie din ce mediu esti, ce scola ai facut si ce planuri ai, pt a sti daca continua discutia cu tine. In general daca n-ai scoala buna si meseria care trebuie (confirmare de status), o discutie se poate termina abrupt cu setea subita a interlocutorului care se duce sa-si ia un pahar si nu-l mai revezi toata viata.


Am incercat recent sa variez si sa raspund ca sunt striptiseuse, merge! Casiera insa mai putin…iar ‘in somaj’ esti terminat si te poti plimba cu piatra funerara in buzunarul de la piept.

Ma opresc astazi aici ca sa nu mai zica ‘raii’ ca scriu prea mult de fiecare data. Scurt si precis! In urmatorul post voi vorbi despre frantuzoiace.

luni, 18 aprilie 2011

Introducerea si prima experienta formatoare



Acest blog este destinat rasului. Si nu orice ras ci cel care vine ca sa nu plangeti. Un fel de haz de necaz.

As vrea sa lansez pe blogul asta mai multe subiecte, in general subiecte de viata, in particular legate de traiul la Paris. Stiu ca temele alese vor parea ordinare la o prima lectura, dar va garantez ca au mult potential amuzant. Natura umana e infinita in chiftelute.

Voi povesti intamplari care m-au atins intr-un fel in viata de adult in devenire…

Pentru ca imi este familiar, voi aborda subiectul romanilor in strainatate (sau cel putin cei din Franta), ce avem de facut pentru a ne adapta, ce complexe am dezvoltat si mai ales ce imagine ne facem despre tara si natiunea gazda (cu bune si cu rele).
Voi discuta despre celibat si lumea datingului intre 18 si 28 de ani, cu istorii proprii sper eu amuzante….cred ca sunt exemplele cele mai elocvente privind ciocnirile culturale.

Va voi prezenta campul muncii din Paris, toate meseriile prin care am trecut si oamenii cu care am interactionat (diverse personaje care merita sa fie mentionate).

Voi incerca sa acompaniez toate aceste istorioare cu muzici adaptate, desene proprii sau fotografii care se preteaza povestilor.

Scopul e sa fie ceva umoristic si chiar si amanuntele triste sa aiba o nota amuzanta. Cum ar spune Boris Vian, ‘Rasul e politetea disperarii’…

Nu as vrea sa se creada ca am vrut cu blogul asta sa ii barfesc pe francezi, sa zic numai de rau de ei, n-ar fi adevarul…in definitiv sunt si eu frantuzoica acum…m-au naturalizat de curand.

Scopul meu e  sa prezint realitatea mea prin lentila perspectivei mele, trairilor proprii. Poate aventurile mele pe taramul si conationalii lui Molière nu sunt general valabile, insa pretentiosii si cei lipsiti de umor pot deja naviga pe alte bloguri si site-uri.

Daca imi vor veni pe parcurs alte idei am sa le adaug si ma scuz dinainte cititorilor de a nu fi anuntat din vreme in introducere.
De asemenea, toate frantuzismele prezente care nu sunt obligatorii pentru autenticitatea povestilor, se pot considera snobism din partea mea si puteti deci arunca cu rosii (de altfel ar da un pic de viata blogului acum la inceput).

Mi-ar placea sa lasati comentarii cu experientele si opiniile voastre si poate intr-o zi vom face o brosura sau un ghid al romanului descurcaret la Paris. Poate blogul asta ne va ajuta sa fim mai solidari. Desigur daca va va placea, m-as bucura sa-l recomandati prietenilor si cunostintelor, imi va mangaia orgoliul si ma va impulsiona sa continuu.

Dar sa incepem…sunt un hibrid. La fel ca toti cei din generatia mea care au decis sau au avut ocazia sa-si paraseasca tara (pt studii sau lucru).
Spun hibrid pentru ca ma simt à la fois romanca dar si franceza, ii critic si pe unii si pe altii dar imi si place ca ma pot identifica cu ambele. 

Am trait 20 de ani in Romania, o planeta aparte, necunoscuta prea bine de Europa de Vest (mai ales de catre ignoranti!). Un colt in care se crede ca intelegem rusa si bulgara si ca avem capitala la Budapesta, doar eram cu blocul sovietic, nu?!
 Se crede de asemenea ca nu avem McDonald’s , recte suntem o natiune de inapoiati.


Primii nervi pe aceasta cale. Cu ignoranta omului nu trebuie irositi nervi, nici macar ridicat de sprancene, se fac riduri gratuit. Dar asta aveam s-o invat ulterior. La momentul asta al povestii eram un pui de gaina ametit (scuze mama, licenta poetica, nu esti tu gaina!) care nu stia inca sa lanseze o masina de spalat si nici sa faca o friptura. Nu ca asta ar fi esenta puiului de gaina…

Aterizat asadar in Franta la 20 de ani pentru anul IV (Master 1) de Studii Politice.
 Un om candid care credea ca o natiune care a dat Turnul Eiffel si pain au chocolat si are o limba atat de muzicala este neaparat generoasa, inteligenta, grandioasa .

S-a dovedit ca natiunea in chestiune era mai mult zgarcita, formatata (revin cu detalii si explicatii) si cu o limba contemporana absolut amputata de ceea ce se cheama verlain (adica “à l’invers”, arta de a inversa cuvintele, de ex femme= moeuffe, arabe=rebeu, etc.)


Cat despre generozitate…ce concept abstract…foarte probabil fara legatura cu francezii, cu siguranta legat de propriile noastre iluzii la varstele fragede…

Despre Franta in dezordine: hartii, pastrat de hartii fara limita de timp (unele corpuri de biblioteca sunt menite special pt pastrat hartii), birocratie, cozi, bagheta buna, mancare chinezeasca, mancare japoneza, orice mancare mai ieftina decat mancarea frantuzeasca, chelneri cu personalitate pe care-ti e frica sa-i superi, modul de a comanda fiind sa nu privesti chelnarul in ochi si a nu-l irita mai ales, soirée-uri care se vor intelectuale dar de fapt sunt niste labe triste, eterna intrebare pentru a lega conversatia fiind ‘ce faci in viata?’ (voi reveni la acest subiect mai detaliat)

 Tigani la metrou, tigani la intrarile in catedrale, la usile brutariilor, la Disney, la prefectura, la aeroport. Tigani peste tot, imbracati urat, mirosind urat, comportandu-se urat. Nu sunt rasista. Imi place insa frumosul. Si toti cei ce se urzica citind asta, va rog sa-mi aratai cateva exemplare care ii reprezinta  frumos in lume (in afara de muzicienii unguri care nu reprezinta mana in geanta ci pe instrument!!).

Entrée-uri constand in felii de morcovi si rosioare bio. Si-atat. Subiecte filozofice fataind morcovul in aer. Socialismul si Marx ca subiect intelectual de baza. Cam cum e Hagi, Base si sarmalele la noi.

Primul lucru la care ma gandesc desfasurandu-mi in minte momentele de la inceput este desigur formalitatea principala, La demande du titre de séjour.
La vremea aia Romania nu era in Uniunea Europeana deci eram cu totii nevoiti sa cerem un permis de sedere.
Numai ca momentul obtinerii acestui permis poate fi usor transformata in stand-up comedy (mai ales cand ai mult umor negru). Uitati-o aici, relatata de cineva care a avut nevoie doi ani la rand.

Un strain la prefectura. Obtinerea unui act sau dilema de a-ti trage sau nu un glont in cap
Titlul de sejur.

Conditia de eligibilitate
pentru obtinerea titlului de sejur consta in a furniza cat mai multe acte. Aceste documente pot fi calculate in kilometri cubi, kilograme sau vene umflate pe frunte.

Se cer inclusiv hartii fara relevanta, gen certificatul de nastere al tatalui (chiar daca in cazul meu era mort de 14 ani). Sistemul face totul pentru a-ti pune piedici si a te descuraja in a cere drepturi (la cat sunt de obtuzi cred ca ar pune piedici si daca am cere obligatii!!)
Pentru titlul de sejur trebuie sa fii la prefectura foarte devreme. Am constatat ca la orice ora ai ajunge tot e o masa de oameni inaintea ta (chiar si cand am ajuns inainte de orarul oficial de deschidere era lume). Probabil sunt oameni platiti pt a descuraja eventualii masochisti.

Odata intrat trebuie tras un numar (un fel de loterie a loserilor, urmand sa afli daca esti un loser mare sau un loser enorm).

Marea de oameni dinaintea ta reprezinta desigur indivizi din tari defavorizate care au nevoie de titlu de sejur/ permis de munca deci desigur culoarea dominanta in sala e maroul (de la maro deschis la inchis pana la negru opac, de daca ii vezi noaptea nu stii de vin sau se duc; insa ce stii clar e ca ar cam trebui sa fugi si ca ai fost un bou sa eziti la baschetii Adidas ultimul tip la oferta)

Cu numarul tau (care e adesea in jur de 12 754), te asezi pasnic intr-un colt in care daca ai maaaare bafta nu miroase a gaini/ceapa calita/banane coapte/cearta cu sapunul.
Te apuci eventual sa citesti…trebuie sa te cultivi, vei avea nevoie pt a inova in injuraturi ulterior…

Daca cumva te trece vreo nevoie fiziologica poti fi sigur ca tocmai atunci iti vor striga numarul si te poti considera knock-out by default, trebuie sa revii in alta zi (cand iti dau ei rendez-vous, eventual in o luna).


Asadar stai acolo chitic si astepti sa te strige…intr-un final iti auzi numele, moment in care te ridici semet si arunci o privire invingatoare multimii, privire care spune ‘Am fost ales! Eu!!’


Te indrepti impiedicat inspre ghiseu (repede sa nu-ti ia altul locul sau sa nu apese cineva pe butonul cu numarul urmator), unde te asteapta invariabil o doamna supra-ponderala si fara iluzii din Africa de Nord…te priveste ridicand din o spranceana si-ti cere dosarul cu documentale ‘in ordinea de pe site!’…
La acest moment intri desigur in panica pt ca esti suficient de bou incat sa nu mai stii ordinea exacta, hartiile iti scapa pe jos, pierzi pozele de identitate  in fundul sacului…
Intr-un final reusesti sa le pui pe toate pe bucatica ta de la ghiseu…cu ochii plini de speranta i le prezinti (acompaniate de cuvinte gen ‘iata, poftiti, aveti aici’, pt a intari faptul ca speri din inima sa ai titul de sejur)…’poftiti pasaportul…viza…cartea de student…ultima chitanta de chirie…un rinichi…luati tot!’

In momentul (fix!) in care ai terminat de desfasurat hartogaria, doamna va spune: ‘Ah, ça va PAS! Va lipseste ceva’…(‘o doaga da, sa stau atat aici fara sa-i impusc pe astia toti incepand cu tine’- iti spui tu dar o asculti pana la capat).
Adesea poza nu e de dimensiunea buna si desigur trebuie sa reincepi tot, sa vii alta data, sa tragi alt numar…alteori ai uitat sa fotocopiezi pasaportul in verde si roz, SINGURELE culori acceptate de prefectura de care apartii tu…
Resemnat, te ridici, te uiti in sala, unde majoritatea jubileaza pt ca ai avut orgoliul sa crezi ca TU vei reusi din prima…ei sunt rodati, sunt acolo a doua sau a treia oara, EI STIU ce-ti trebuie…

Asadar revii de doua-trei ori si repeti operatiunea si in final reusesti sa obtii actul atat asteptat…atunci e prima mare victorie contra sistemului, si in fasaitul plictisit al salii auzi ovatii (in capul tau)…ce batalii napoleoniene, ce asediul Parisului, TITLUL DE (fucking!) SEJUR!!

Am avut insa de curand o experienta extrem de complexa…intre timp am fost naturalizata franceza (probabil ca si consolare pt toti neuronii pierduti in betiile de dupa obtinerea documentelor). Ca atare trebuia sa depun certificatul nou de nastere si actul de naturalizare semnat de presedintele Republicii la prefectura. Prima data desigur n-a fost bine pt ca hartia care dovedea ca platesc curent era ‘veche’ de 4 luni si trebuie sa dateze de mai putin de 3. Boooon…am revenit cu hartia respectiva o luna mai tarziu, din nou plina de speranta (si cu o zi de concediu la activ, o jumate de zi statul la coada, jumatatea celalalta cautatul de lama pe masura venelor), ce credeti ca nu era bine a doua oara? Ei bine certificatul de nastere a fost emis in noiembrie si noi suntem in aprilie…trebuie un certificat care sa dateze de mai putin de 3 luni…pt ca se dovedeste ca in Franta poti cere oricate certificate de nastere, in caz ca e vreo criza nationala de hartie igienica francezii sunt asigurati…
Cand mi-a spus madama ca trebuie certificat de nastere recent (de parca ma mai nascusem o data din noiembrie!! Versiunea upgradata!) m-am ridicat si i-am spus ca sistemul e ‘débile madame!!’…

Cred sincer ca in ceea ce priveste administratia, nici macar in Romania nu sunt atat de incadrati in casute…cat despre francezi, ies cetatentii in strada pt toate porcariile lumii, pt reforma administratiei insa prefera sa zica 'pas', e doar simbol National, nu?
Libérté-Egalité-Fraternité= Libertatea de a fi egali in prostie, fratilor !