marți, 28 iunie 2011

Aventuri de la fostul birou...

Dialogul tembelilor la mine in birou, actori : Gusterul (seful), Alain  (zabaucul cu care am fost la Luxembourg), unul Xavier (alt ametit ca Alain dar mai pitic )

Alain a cazut gramada cu scooterul (bine ca n-a cazut cand eram  si eu cu el pe scoot)…se pare ca a alunecat pe o pata de benzina (bine in cazul lui Alain la cat il stim de reusit putea sa alunece si pe-un scuipat sau pe muci…ca tot gramada cadea...)

Si deci (tri)alog intre Alain si ceilalti doi 'reusiti', eu martor.

Alain: ‘Vai am cazut, schipotez, ce ma doare, ai-ai-ai!!’

 Xavier: ‘ai un claquage?’

 Alain: ‘Da, aaaammm! Claquage, aoleu, am!’

 Xavier : ‘Pai de unde stii ca ai ?’

Alain: ‘Pai n-ai zis tu ca am?!’

Xavier: ‘Ba tu ai zis ca ai’

Alain : ‘Ba tu mi-ai zis ca as avea’

Gusterul, fitilitor : Poate ai une bequille.

Alain : Sigur am bequille, asta clar!!

Eu: ‘ce-i claquage, ce-i bequille ?’

Alain : aia ce am eu !!



miercuri, 22 iunie 2011

Presa franceza si spalaturile nationale de creieri

Francezii au un stil spectacular (de prost) sa prezinte stiri...De exemplu, pe prima pagina cand deschizi ziarul, stire : 'Ces femmes-là qui savent s'habiller' (Aceste femei care stiu sa se imbrace), sau 'DSK a été denoncé par Jonathan Pinet. Un FRANCAIS.' (Domnique Strauss Khan a fost denuntat la politie de catre Jonathan pinet. Un francez !)
Ma enerveaza direct titul si nu mai reusesc sa citesc continutul.

A sau cand pun un titlul atragator, gen: 'que nous dit-il le temps chaud du mois d'avril sur l'été à venir?' (Ce ne spune noua vremea calda din aprilie despre vara care va veni ?), deschizi instant insetat sa vezi ce ne spune ! Ea vremea!! (mai ales ca ploua intr-una aici, sper ca o sa-ti zica ca va fi o vara de foc, soare si caldura si sex on za bici'). Si in articol scrie ca ‘expertii’ nu pot prezice vara care va urma doar uitandu-se la primavara (doar ca nu-ti spun "doar n-ati fost atat de prosti incat sa credeti ca titlul articolului avea vreo legatura cu continutul!!"). E un fel de ‘ciuciu suckerilor !’ subinteles…

Iti vine sa le spui: bei, sunteti prosti sau va prefaceti?'...nu de alta dar va iese bine!!

O prietena imi spunea chiar ca a citit intr-o zi urmatoarea stire: “Cutiile negre ale avionului prabusit pe ruta Rio-Paris au fost gasite” (si in articol-surprinzator!!- explica cum le-au gasit). Iar o saptamana mai tarziu stire in acelasi ziar : « Expertii au decis sa studieze continutul cutiilor negre »…le-a luat asadar o saptamana sa reflecteze daca merita sa vada cum or fi crapat amaratii aia din Rio sau sa-i lase sa se odihneasca in pace in burtile rechinilor…

Despre cutiile negre ar merita facut un articol separat…eu de cand ma stiu, de cand cu Balotesti sau alte accidente aeriene cunoscute, NICIODATA nu am auzit ce s-a aflat in urma studiul cutiilor negre…sincer cred sunt niste cutii de carton, NEGRE, dupa cum le spune numele si goale (cam la fel de goale ca continutul craniului lui Paris Hilton), ne pacalesc pe fata ca ar fi ceva in ele…poate tot ce-au recuperat ca informatie a fost : ‘Auzi copiloate, da-mi si mie alunele alea, bune, erau in promotie la Carrefour?’ sau ‘Ma ce curuletz are stewardesa asta noua, de urcat pe toti peretii’…Pentru  ca eu ma gandesc ca daca chiar ar recupera informatie valabila din cutiile negre nu ar mai fi accidente aeriene, nu ?!

Basca ca alea de pe zoborul Rio le-au gasit in Ocean deci cred ca erau pe jumate mestecate si regurgitate de vreun rechin…
Dar revenind la presa, trebuie sa stiti ca aceasta e slabuta si inaccesibila, francezii de rand nu cumpara ziarul ci il iau pe cel gratis din metrou (care e un fel de Libertatea de la ei…dar fraierii n-au fata de la pagina 5, deh, daca e gratis, nu merita tzatze pozate in oglinda !!)

Spuneam ca presa e inaccesibila pt ca ziarul costa aproape 2 €, iar francezul de rand e oricum din principiu ignorant si individualist deci nu-l intereseaza lumea si oricum ‘tot citesc ce se intampla la stirile de pe yahoo…’

Oamenii in metrou citesc romane serioase, am vazut ‘Contele de Monte-Cristo’ si ‘Regii blestemati’…super, inainte de sedinta de la 10, macar fantasmezi ca le tai capul cu sabia sefilor…ca sa nu mai zic ce muschi faci sa cari tomurile alea prin tot orasul... 

Presa aici se crede de asemenea subinteleasa si nu da detalii, scandalul cu DSK ramane exemplar pentru asta, fusesera plangeri sexuale impotriva lui de acum ani de zile, insa presa franceza nu indrazneste niciodata sa « interfereze » in viata privata a oamenilor politici. Jurnalistii francezi au fost extrem de criticati cu aceasta ocazie pentru ignorarea unor fapte importante in trecut.

In acelasi registru, acum cativa ani se vorbea peste tot despre fiica ilegitima a lui Mitterand, Mazarine (pe care tatal o intretinea din banii publici !), despre care toata lumea stia insa presa nu suflase o vorba. Si cand in fine un jurnalist a fost intrebat PUBLIC (de catre un omolog strain !!) de ce nu s-a scris nimic pana atunci, acesta a raspuns candid : ‘dar erau lucruri care SE stiau…’.

Omul de rand aici are constiinta ca viata privata a celor care il reprezinta nu e problema lui. Probabil francezul prefera o mica barfa, si in numele ei prefera chiar sa plateasca din buzunarul propriu.
Am impresia ca francezilor chiar le place sa li se spele creierul, e asa o senzatie placuta manipularea…cumva simti ca te-ai lasat alintat.

Dar despre alte spalaturi de creierasi in episoadele urmatoare.


sâmbătă, 18 iunie 2011

Partea a II-a: urmatorul drum la Luxembourg cu Alain



Al doilea drum la Luxemburg cu Alain a fost pentru un rendez-vous la banca plus un salon de joburi, unde firma noastra propune posturi sau ia relatii comerciale.

Asadar am plecat la drum la ora 6 dimineata.

Aveam intai RDV-ul la banca : ajungem la sediu, isi ia Alain geanta diplomat din care iesea,  atentie…o bucata de chiloti!...bun, radem radem dar trebuia sa-i zic…si cum sa-i zic ‘Beeeei Alene, da-o dreacu ca nu mai semeni cu Delon nici la prenume….,mergem la banca taica nu la talcioc…ia chilotii si bagati-i in cur, sau pe cur, oricum ceva in legatura cu curul nu cu banca!!!’…i-am zis delicat Il y a quelque chose qui sort de ton sac…(iti iese ceva din geanta…). Iar el a zis: ‘Aoleu, da, bine ca mi-ai zis ca nu prea se face la banca...’ (da, nu prea, doar cei care vor sa se faca remarcati ajung cu chilotii la vedere dimineata)

RDV ok, nu si-a varsat cafeaua pe el, prin nu stiu ce minune…plecam…

Am mancat la un restaurant indian (unde Alain s-a mirata ca ii ia gura foc si m-a intrebat cam de 187 de ori daca mie nu, mie nu, mie nu?????) dupa care am mers la un hotel sa ne verificam mailul, netul nu mergea acolo (era un loc stiut de el desigur...).

Alain a certat femeia de servici ca nu merge Wifi si in ce lume traim…am aflat apoi ca doamna (pe langa ca era femeie de servici) era latino si nu vorbea franceza…

Bun, am plecat de-acolo cu coada intre picioare, alt RDV la banca (la Société Générale de data asta)…cu una de arata a vrajitoare, avea si negul clasic de pe nas!! Nu ne-a dat nimic de lucru in recrutare, insa cred ca daca ar fi avut macar un strop de umor s-ar fi distrat putin cu Alain...mi-a zis el dupa aia ca la un moment dat madama ii facuse avansuri...va dati seama in ce stare de NF avansata era saraca daca il gasea atragator pe Omul-Duda....

 Se facuse 19h, trebuia sa mergem sa cinam la niste prieteni de-ai lui Alain care statau la granita cu Franta. Ajungem, aveau o casuta ca-n povesti, catel, pisica, doua gemene de 3 ani si-un bebe de 6 luni…era fericirea pe pamant, o armonie in casa  aia…fetitele erau calare pe mine (mereu am avut succes la copii, probabil ca o compensatie a universului pt lipsa de succes la cei cu care as putea sa fac copii!! J)

Pe drum pana la aia il intreb pe Alain daca n-ar trebui sa luam flori si vin, zice ca nu, a luat el din Rusia caviar si vodka (merge des in Rusia pt ca are o iubita ucraineanca fosta top model….care desigur il iubeste pentru sufletul lui!)

Ajungem, deschide portbagajul…gol. La care isi aminteste ca pachetele le-a luat dar le-a uitat in fata usii de la intrare pentru ca era ocupat cu incuiatul yalei. Dupa ce mi-a vazut privirea a recunoscut ca e un imbecil, ne-am scuzat la oamenii aia…si am ajuns deci cu mainile goale (ca sa nu folosesc alta expresie vulgara dar extrem de adevarata!)

Eu trebuia sa fac o injectia (contra cheliei, voi reveni la acest subiect) si doamna gazda s-a oferit sa ma ajute, astfel ca la final eram asa prieteni ca le-am aratat si fesele ...)

Booon, plecam pe la 23h, sa mergem la hotel, ajungem pe la 23h30, nimeni la hotel (era un motel in camp de fapt, ca-n filmele de oroare)…am gasit o usita (a cainelui cred ca abia am incaput prin ea, insa mai era o usa dupa prima usa, si era incuiata). Am strigat noi, nimeni. Suna Alain la numarul de pe hartia imprimata de pe net (care arata de parca era scoasa din chiloti), raspunde unul adormit, ca cica ne-a asteptat dar acum e 23h30, au inchis. Deci desi camerele erau platite nu era permanenta.

Asa ca am plecat…am mers la Metz ca unde dreacu sa gasesti alt hotel la ora aia?...am ajuns acolo, am gasit un hotel unde era doar o camera…cu trei paturi, deci am luat fiecare cate un pat cat mai la distanta unul de altul…Alain s-a scuzat ca va sforai, ne-am scuzat amandoi in gand pt eventualele partzuri trase involuntar… si ne-am culcat.

A doua zi urma sa mergem la un salon cu toate societatile mari (pt contacte comerciale noi).

Imi zice Alain ca pune ceasul la 7 ca sa fim acolo la 9. Ok.

 Next mornig, il aud fosnind in pat, il aud cum aluneca ca o floare pe marginea patului (floarea era o basina porcului), si aud un crack…urmat de un ‘putaaaiiin!!’ scrasnit cu pasiune printre dinti. Intreb ‘ce e?’ si imi comunica ca tocmai a calcat pe ochelari si i-a zdrobit…drept pt care i-am citit tot drumul diverse chestii de aproape….

Se duce el la baie, vorbea cu mine de pe WC si se auzea cate un ‘pleosc’ in apa fix cand imi spunea de cate un client important si cum il vom aborda…foarte prozaic momentul…oh coabitare!

Ma uit la ceas, 9. Hmm, zic ‘o fi fost obosit’. Ori ce-nteleg eu prin 7 la el 9 (totul e posibil cu Alain!). N-are nimic, imi zic, merg pe burta ca barem am ciupit doua ore de somn!

 Ies din baie, ma-ntreaba cat am ceasul, ii zic ca 9. La care Alain: ‘Merdeeeee, am uitat ceasul pe ora Rusiei’…zic ‘Tot e bine ca nu l-ai uitat pe ora de New York’…

Si coboram ca borile la micul dejun.

Ajungem la salon, Alain n-avea chef sa caute loc de parcare asa ca si-a pus troaca pe trotuar, da’n pulea cum nu vezi decat in Romania…eu speriata, zic ‘ne-o ia si o sa cautam tren’ (si nu e tren acolo!!)

Alain f cool ‘cum sa ne-o ia ca toata politia e aici ca vine ambasadorul Luxemburgului si primarul si prefectul si nu ne-o pot lua’…asadar restul zilei din doua in doua ore m-am dus sa verific daca mai e masina…ca si Kramer, si Alain are o super bafta, nu ne-a ridicat-o, prin nu stiu ce miracol!

 Cand sa intram, ne zice unul cu securitatea ca trebuie sa asteptam ca tocmai sunt somitatile mai sus menzionate (prefectul, ambasadaorul, etc) care intra si DUPA  aia putem intra si noi. Dar ce te-ntelegi cu Alain? A dat din coate pana a ajuns in fata (eu dupa el, legati ca mucii) si ajuns acolo a intrat fix dupa ambasador care l-a simtit in spatele lui si a crezut ca e vreo persoana importanta, astfel ca s-a intors, a dat mana cu Alain si i-a zis ca el e ambasadorul. Si Alain i-a zis ca el e Alain. Dupa care toti cei din spatele ambasadorului s-au imbulzit sa dea mana cu Alain, crezand ca e vreo personalitate. Dupa care fotografii s-au imbulzit sa-l traga in poza pe ambasador cu Alain (nu m-as mira sa fi aparut in ‘Jurnalul de Luxembourg’)

Era o scena atat de tipica de filmele cu prosti (dar alea clasice !!!)

 La salon Alain s-a agitat ca un coi intr-o caldare, s-a imprietenit cu toata lumea si la toti vroia sa le vanda ceva (si ce n-avea dar sa le vanda oricum)

Oamenii sunt destabilizati cand il cunosc, cred ca Alain isi bate joc de ei, insa cand realizeaza ca ASA e el (ca un copil de 5 ani dar de 1.90) incep sa-l placa cumva...

La intoarcere ne-am si oprit din drum sa traga Alain un pui de somn de-un sfert de ora, a dormit un sfert de ora in care-a si sforait, s-a trezit si-am plecat (se crede astronaut...)

Si gata, that’s all folks!

miercuri, 15 iunie 2011

SAGA CU ALAIN. Partea I: 'Mais le petit!'

Tin sa va povestesc despre unul din colaboratorii firmei la care lucrez (pana in iulie cand voi schimba firma)

Este un domn (sau nea) pe care-l cheama Alain, angajat pe un post de comercial in Benelux, astfel ca din cand in cand mergem la banci la Luxemburg sau Bruxelles sa le prezentam oferta noastra de recrutare.

Sus-numitul Alain este un personaj kramerian, daca nu exista il inventa sigur cineva.
A copilarit cu fratii Sarkozy si este inca bun prieten cu Guillaume, fratele lui Nicolas. Merg impreuna la ski (desi Alain abia merge in pantofi, mi-e greu sa-l imaginez in clapari, dar deh, nu poti cunoaste resursele naturii!)

Asadar individul provine dintr-o familie si un mediu privilegiat, munceste ca sa se tina ocupat, n-are realmente nevoie de bani. Sustine ca a fost broker la New York timp de 20 de ani insa tind sa cred ca a citit ideea asta in vreo prefata de carte de bucate sau vreo eticheta de lapte si i-a placut si si-a insusit-o.
Alain are vreo 50 de ani, creier de 12 si arata cam de 65.

L-am poreclit Omul-Duda. Pentru ca face cate o traznaie la fiecare minut.
 La volan fiind, a incurcat drumul de la Paris catre Luxemburg (am ajuns o ora mai tarziu) pentru ca vorbea cu mine si ‘nu s-a concentrat’ (pe principiul ‘nu pot sa si conduc si sa si mestec guma, ei dracie!!” ;))

Isi da intr-una cu stangu-n dreptul, ar trebui filmat. Are cate un pulover mancat de molii, pantalon cu gaurica la fermoar, sau cu ata verde fosforescent care-i atarna din genunchi…
Numele filmului “Denis Pericol Public” a fost inspirat dupa Alain.
 Sa te fereasca sfantul sa lasi cesti de cafea pe langa el sau orice e casabil/ explozibil/ sensibil.
Vedeti deci personajul.

 Acum cateva saptamani aveam rendez-vous la Dexia la Luxembourg. Dupa RDV mergem sa ne luam cate un sandwich.
Alain nu reusea sa se gareze, si Doamne fereste sa dea 3 € pentru o ora de parcare mai ales ca primul sfert de ora e gratis!
 In final opreste masina langa boulangerie (la 5 m) pe o trecere de pieteoni, pune avaria pentru a indica faptul ca urmeaza sa ne intoarcem rapid.

Luam sandwichurile, iesim, de la distanta aia mica vedem doi politisti venind inspre masina lui. Eu dau sa fug catre masina, la care Alain imi face semn sa ma opresc si-mi zice: “Stai, sa vedem ce fac” (ca un fel de experiment avansat!). Surprinzator (pentru niste capre de exemplu!), politistii s-au dus la masina si au inceput sa scrie proces verbal...

O zbughim, ajungem intr-o suflare langa masina, eu incerc sa zic ca sa vedeti domnii politisti, tocmai plecam.
 Alain molfaia la sandwich foooarte destins si ii intreaba ce mai fac. Unul din politai il intreaba daca cunoaste le code de la route.
La care Alain raspunde prompt: ‘Neah, nu-l stiu” (glumet noooah!! Gluma de Wall Street!)

Politistii aratau ca niste generali SS, uniforme apretate, blonzi, sprancene blonde si nedand impresia ca zambesc prea des,  poate doar daca le dai o a treia portie de fasole cu carnati daca mancasera in prealabil 3 gauffre, altfel nu.

Iar Alain ii lua peste picior in timp ce molfaia la sandwich si-i mai cadea si ton din gura pe puloverul fuchia cu gaurica.

Copoii incep sa vorbeasca in luxemburgheza, plini de nervi vis-à-vis de sfidarea lui Alain, unul ii cere actele celalalt incepe sa dea tururi masinii cautand sa-i mai adauge pe proces ceva, lumini, pana, orice.
Alain trebuia sa prezinte actele, deschide asadar torpedoul sa le caute: un balamuc acolo ce n-ati vazut, hartii, chitante de la paine, bilete de tramvai din orase de unde s-a desfiintat tramvaiul, pesti morti, un stick de buze crapate expirat de 10 ani, un delir! Scoate el tot de-acolo, jumate ii scapa pe jos in strada (are si degetele rare, am uitat), astfel ca il roaga pe unul din politisti daca n-ar putea sa le ridice si sa vada care-i care (deh, sa ia omul ce-i trebuie de langa gura de canal!!).

Cei doi oficiosi deja fierbeau. Eu ma uitam dupa gara, deja era clar ca o voi termina in tren. Alain in timpul asta INCA molfaia la sandwich (ma rugam doar sa-l termine o data sa nu ajungem la sectie!! Nu de alta dar nu ies bine in pozele cu dubitza…)

Cu o mana tinea sandwichul cu o mana cauta permisul (si din cand in cand se mai stergea de maioneza pe unele din hartiile neidentificate inca)
In final le-arata pe toate, cei doi n-au gasit sa-i mai puna nimic (oameni cinstiti, daca eram in Est SIIIGUR ii gasea macar 3-4 infractiuni)
La un moment dat Alain ii intreaba daca n-ar putea sa-l vada pe comisarul sef iar politistii raspund socati: ‘Cum sa-l vedeti pe comisar???!! Trebuie audienta, etc”…si Alain: ‘Pai nu ca-l stiu, suntem prieteni! Doar ca-mi scapa numele lui acum’

In final dau oamenii sa plece insa chiar inainte unul din ei se intoarce (se vedea cat tinuse in el) si-i zice lui Alain: “Monsieur, data viitoare sa nu mai vorbiti cu un ofiter de politie in timp ce mancati un sandwich!!”
Aia a fost cireasa de pe tort, chiar m-am tinut sa nu pufnesc in ras. Am ras dupa.
 Pe drumul de intoarcere adauga Alain: “Ai vazut ca erau ca Stan si Bran copoii, unul inalt si unul pitic si gras? Ala mare mai era cum mai era…mais le petit…!!” si pana acasa isi mai amintea si zicea: “Tststs, mais le petit…!!”

Finalul acestei povesti e de film. Doua saptamani mai tarziu Alain a primit un plic in care politia din Luxembourg ii trimitea banii inapoi pe amenda, pentru ca o cifra de la numarul de inmatriculare  fusese scrisa gresit pe amenda. Plus scuzele de rigoare. Eu cred ca ‘le petit’ scrisese gresit din cauza nervilor...si probabil si-a dat demisia cand a auzit ca ametitul de Alain a fost rambursat. Trebuia sa fi scris in josul paginii cu scuzele: ‘P.S: va putem recomanda un sanatoriu excelent aici la noi, plus e liniste, nu se-aude decat fasaitul banilor de la banci’



duminică, 12 iunie 2011

Cum sa te duci bou si sa te intorci vaca



Acum cateva saptamani strutzul si cu mine am fost invitati la o petrecere. Sarbatoritul era un amic de-al meu cunoscut acum vreo 3 ani si intamplator fost coleg de clasa de liceu cu strutzul (lumea e minuscula!)

Vinerea seara in chestiune, eu deja nu prea mai aveam chef de petrecere, obosita dupa saptamana tot incercam sa gasesc o scuza sa nu ne mai ducem. Strutzul insa tinea cu orice pret pentru ca nu-si mai vazuse amicul de pe vremea liceului.

In fine, pe la un 22h incepem si noi sa ne pregatim (eram invitati de la 20h). Ne imbracam frumos, eu cu rochie rosie ca semaforul, struztul cu camasa apretata, butoni, ce mai, eram ‘bine’. Eu ma machiez cu tus pe la ochi, operatiune care dureaza, dar era musai sa fim un cuplu trendy!

Inainte sa plecam ne punem muzica, dansam cu figuri, cu lasat pe vine, chestii, trestii, bem si-un aperitiv, prepara strutzul doua Mojito, ne tragem in poze (ca prea eram aranjati, trebuia sa marcam evenimentul!), eram incalziti si cu chef de petrecere. Inainte sa iesim pe usa ne mai uitam o data pe net dupa adresa sarbatoritului, eu imi uit telefonul in alta geanta (tipic!), strutzul isi ia Iphone-ul, ma previne insa ca nu mai are baterie si in fine plecam!

Ne oprim sa cumparam o sticla de vin (am cautat un pic pt ca majoritatea supermarketurilor erau inchise). Intre timp se facuse 22h45.

In masina strutzul imi spune: ‘Fii atenta aici la mine, sa te instruiesc: ca sa stii, eu in liceu eram un geek si nu ma baga nici dreacu in seama, eram considerat un loser. Deci cand ajungem la petrecere sa ai grija sa le spui urmatoarele: primul lucru: am facut niste studii super tari de sta matzul in coada!’. Eu zic: ‘pai chiar ai facut dragul meu, studiile tale in audit sunt foarte frumoase’…Sta strutzul, reflecteaza si dupa o mica pauza: ‘Da, ma rog, dar tu sa nu uiti sa le spui!’…’Bine, s-a notat!’…’Al doilea lucru: am o nebunie de job de vis si sunt super satisfacut!’…zic: ‘pai jobul tau la Bouygues Telecom e ok’…’Pff, o fi, dar nu viseaza nimeni sa lucreze in telefonie!’…’Bine, zic si de job…’
Mai sta strutzul putin, zice: ‘A, uitam! Sa nu uiti sa mentionezi ca sunt un muzician excelent, plang clapele de la pian sub degetele mele!’…eu amuzata ii raspund: ‘Pai iubitule, dupa 20 de ani de Conservator, chiar canti foarte frumos!’…struztul: ‘Cant pe dracu! Crezi tu asa ca nu te pricepi, dar tot e bine ca barem te-am agatat cu asta…’

Mai trec niste kilometri, ne apropiam de casa cu petrecerea, la care strutzul, cat se poate de serios: ‘A, era sa uit: daca ai putea sa strecori in conversatie si ca sunt FOARTE bine dotat, ar fi ideal!’

M-a pufnit direct rasul de cat sunt barbatii de previzibili, la o adica nici nu conta asa de tare muzica, jobul si studiile, important era sa stie toti un element ‘esential’ pentru umanitate! Deja vedeam momentul ‘strecuratului in conversatie’, sora gazdei: ‘Va place vinul, mai doriti chiftelute?’…eu: ‘Da, fabulos! Stiti ca iubitul meu e foarte bine dotat? Cam cat pestele ala spada de pe platou!’

In fine ajungem si la adresa retinuta, liniste. Sunam la interfon, nimic. Era ceasul 23h, nu putea sa se fi terminat deja. Nu eram nici siguri ca era acolo ca eu telefonul il uitasem si struztul nu mai avea baterie. Doi ametiti. Am dat vreo doua ture, nimic, nici un zgomot, obloanele trase. Ne-am intors in masina cu coada intre picioare, am injurat telefoanele, gazda si lipsa de noroc…si ne-am dus acasa sa ne culcam (eu demachiîndu-ma vreo 20 de minute in prealabil ca sa scot tusul de femme fatale!)

Mi-a scris apoi zabaucul de aniversat ca anulase petrecerea si uitase sa ne previna…

Dar uite asa am aflat ce trebuie sa spun despre strutz la iesirile mondene (sau oriunde se serveste peste!).

Uitati-ne cat eram de bine ;)













marți, 7 iunie 2011

Cum sa bagi in sperieti un intreg centru de birouri

Stiti ca la actualul job fac recrutare, vad clienti, candidati, etc. Lucrez la firma asta de 3 ani (urmeaza sa schimb in iulie)

Ei pana acum un an eram fizic intr-un centru de birouri la Gare de Lyon (suntem la Boulogne acum). Imparteam biroul cu seful si alta colega recrutoare.

Prietenii apropiati stiu ca am (si acasa si la servici) ceea ce se cheama un dulapior fermecat. In dulapiorul fermecat poti gasi: sticksuri, covrigei, fructe uscate, nuci, ciocolata, biscuiti, creioane, gume, capsatoare, servetele, deodorant, carnetel, paracetamol, mini-ventilator, ghid de prim ajutor daca ramai in padure si te ataca o cobra, etc. 
E un dulapior care te ajuta sa nu mori (de inanitie, de plictiseala sau muscat de cobra)
In el depun orice cu gandul nu gandesti. Pentru cazuri de ‘cine stie cand imi trebuie/ aoleu daca ma razbeste foamea?’
Toti colegii stiu cui sa se adreseze daca ii roade soricelul in stomac.

Intr-o zi cu soare la birou, la vreo doua zile dupa ce colega din fata fusese bolnava si vomitase in cosul de gunoi sub privire noastre oripilate…incepe sa miroasa cam ciudat in birou. Noi ne-am gandit imediat ca era cosul de gunoi care nu fusese spalat, in fine l-a spalat din nou colega, apoi l-a aruncat cu totul. Tot mirosea in birou.
A doua zi la fel, incepusem chiar sa tusim si mirosea ca un fel de dizolvant de unghii, foarte patrunzator si iritant. Incepusem chiar sa ne inecam.

Am intrebat directia birourilor, nu se stia nimic. Sa nu fi fost otrava de soricei toxica, ne gandeam noi speriati!…

Azi-asa, maine-asa, mirosea din ce in ce mai tare, directia pusese inclusiv un afis pe usile intrarilor principale sa intrebe daca cineva nu a intruds ceva toxic! Nimic.
Intr-o zi au inchis birourile si au chemat un specialist (pe care il plateau cu ziua!) care sa deschida trapele din tavan sa caute inauntru, sa nu fi fost cadavrul vreunui rozator sau a vreunei creaturi roase de rozator!

S-a urcat omul si pe cladire, nimic. Toata lumea era depasita, trecuse o saptamana si ne era chiar frica, tuseam din ce in ce mai serios.

Intr-o zi, dupa o tuse apriga din cauza toxicitatii, m-a apucat o pofta subita de un biscuite cu jeleu de capsunici (sa inec tusea nu de alta!!), asa ca am deschis dulapiorul fermecat. Cand, ce zaresc in fundul lui? (al dulapiorului!). O portocala fermentata, desfacuta si uitata acolo de doua saptamani. Putzea mititica de-ti cadea parul din nas! Isi facuse de cap in intuneric! Descoperisem asadar sursa mirosului oribil! Deslusisem misterul!!

Am pescuit-o delicat cu jumate de cutie de servetele (cu o mana doar ca cu cealalata ma tineam de nas), si am incercat sa nu ma stramb, sa nu ma vada nimeni pentru ca as fi platit ziua specialistului, plus o zi de munca suplimentara pt inchiderea birourilor, plus rusinea rusinilor!

Am aruncat-o discret la gunoiul de-afara si am chicotit satisfacuta in sinea mea pentru ca reusisem asa o performanta  fara chiar sa fi stiut! (cine nu si-ar dori sa poata inchide zeci de birouri! Era o gaselnita mai buna decat cea a bunicilor cu ‘am dat scoala cu untura sa o manance cainii’).

Insa lasand ‘mandria’ la o parte, de-atunci fac controale sanitare periodice dulapiorului fermecat si totul este preambalat sau consumat in minutele care urmeaza cumpararii produselor!