joi, 22 decembrie 2011

Curatenia de Craciun

Toata lumea cunoaste acest concept: curatenia dinainte de Craciun. O placere! Marea motivatie de cand te-apuci  este ca stii ce frumos si curat va fi apoi.

Intai iti faci curaj, o anunti. Curatenia are un trailer, care apare cam cu o saptamana inainte ("Curatenia de Craciu! La tine acasa! Incepand de joi!").
De atunci incepi sa-ti anunti toti cunoscutii si mai ales pe cei implicati: 'Facem curateniA joi, sa nu-ti faci program'.
La Traviata daca luai bilete si nu era anuntata cu asa ecou zi de zi.

In fine ziua mult ne-asteptata. Te echipezi, ai costum special pentru curatenie, zici ca pleci in Cosmos. Pregatirile pentru curatenie dureaza proportional in intensitate emotionala cam cat curatenia insasi.
Toata lumea e mobilizata, sarcinile s-au impartit, si mereu speri ca unii vor avea mai mult zel (organizatorii mai ales) sa-ti mai ia din sarcini in ultimul moment.
 Personal, cea pe care o detest cu pasiune este stergerea prafului de pe mobile. Cred ca e unul din motivele pentru care s-au scos bibelourile din randul elementelor  (a se citi kitchurilor) de decor. Se saturasera  gospodinele sa lustruiasca undita pescarului si cracul balerinei.
Bine de cand cu capitalismul am fost invadati de pitici de gradina, alta oroare (dar macar nu trebuie luat praful de pe ei)

Bun, echipati, incepem. Intai ordinea, balamucul trebuie sa devina frumos: haosul sa se transforme in ordine.

In tot acel balamuc, dai peste tot felul de chestii lizibile: carti sau ziare, semne de carte, etichete, felicitari scrise in clasa I catre bunica. Invariabil eu ma opresc  sa le citesc, descopar tot ce n-am bagat de seama inainte, vai dar ce scriitura aleasa, ce emotie, dar ce capitol interesant, uite si articolul asta de ziar, era sa-l arunc fara sa-l studiez. Tstststs...

Dupa asta incepi sa dai pe rand peste poze (te uiti la ele nostalgic), bijuterii uitate (le admiri), haine aruncate (le probezi).
Inainte sa fi scos aspiratorul din cutie au trecut deja doua ore si esti gata obosit.

In fine te apuci de schimbatul lenjeriilor de pat. Pentru cei ce au pisica, schimbatul lenjeriilor e o lupta continua cu animalutul paros.
Scoti lenjeria veche, pisica e pe ea, pui cearseaful nou, pisica e sub el. Schimbi pernele, pisica e calare. Pisica este peste tot, mai ca-ti pare rau ca nu participa si ea la curatenie cu atata energie si prezenta.
Dupa ce-ai alergat pisica in toata casa si ai terminat prin a o scoate in curte/ balcon cu piftia, reusesti in fine sa schimbi asternuturile.

Esti obosit, iei o pauza, ori o cafeluta ori un schimb pe mess cu vreun amic in care-i spui in treacat ca 'faci curatenia de Craciun' ( a se citi: 'fraere, eu muncesc cat tu o freci pe mess!').

Te apuca insa repede remuscarile si te intorci la aspirator. Scaunele sunt pe dulap, fierul de calcat pe scaune, si descoperi sub pat si papucii de plaja pe care-i cauti nauc de anul trecut din iulie.

Dupa ce ai terminat si cu aspiratorul, esti mort. Insa mai urmeaza spalarea toaletelor si a baii si impodobirea bradului.

Mai iei o pauza, in care-ti plangi de mila si te uiti rapid la toalete spunand-ti ca parca nu-s chiar asa de murdare. Adica cele din Gara de Nord ar fi chiar invidioase pe viata WC-ului tau!

Dar cu curaj de gladiator, faci si pasul asta, freci dezgustat cu manusa in WC, si-ti promiti solemn ca niciodata nu vei mai amesteca muraturi cu lapte cate zile oi avea!

Au trecut 5 ore de cand te-ai apucat, geamurile le pastrezi pentru vizita anuala a parintilor (trebuie sa ii lasi sa se simta si ei utili ca nu le-au mai ramas multe placeri in viata).

Iti bagi piciorul in el de brad si te-ntrebi filozofic de ce nu se poate face si singur (cand erai mic il facea Mos Craciun, acum trebuie sa faci si treaba unui mit!!).

La final, blestemandu-ti zilele, iti spui ca ai facut atatia ani de scoala ca sa faci curatenie in timpul liber.
De la anul iti promiti sa investesti intr-o femeie de menaj orice-ar fi! (insa daca femeie de menaj e, post pe blog nu e!)




duminică, 18 decembrie 2011

La aeroport.

Toata lumea a fost confruntata candva cu acest flagel.

 La inceput, cand n-ai luat avionul de prea multe ori, ti se pare totul incantator, un miraj:  avioanele care se inalta, check-in-ul, zumzetul, lumea care vine, pleaca, vocile din microfon, etc.

Ei, dupa ce ai luat avionul de cateva zeci de ori toata povestea asta devine destul de greoaie si acorzi mai multa atentie la detalii.

In Franta, pe aeroportul care a fost inainte general, Charles de Gaulle, e foarte aparte.

In primul rand e un aeroport enorm, in 2010 a avut 58,164,612 de vizitatori.
Un trafic enorm care face ca in perioade foarte aglomerate (cum ar fi la Craciun) ai parte de un puhoi de lume care te calca pe bombeuri si mai ales pe nervi.

Cine e aceasta lume? Pai de toate pentru toate gusturile:

-tineri manageri dinamici cu business-uri foarte importante pe alte continente, si mai ales la Dubai (oricine care nu e fitecine se duce musai la Dubai!!). Eu asa recunosc adevaratii smecheri, se duc la Dubai dom'le!

-mafioti rusi (pe astia ii recunosti dupa cat e de bun costumul -adesea Gucci- si dupa cefe, zici ca asteapta sa fie taiati de sarbatori)

-pedofili grabiti spre Thailanda (pe astia ii detectezi dupa aspectul extrem de respectabil si miopia foarte avansata)

-englezi beti pulbere

-americani zgomotosi si obezi

-femei siliconate cu tocuri cui de 18 care se cred vedete porno (sau oricum arata asa)

- femei cu ochelari de soare care spera sa fie confundate cu agenti secreti (desi n-au nimic secret)

-Patapievici care se intoarce- la fel de antipatic- de la Institutul Francez Roman

si desigur

-copii racnitori ai caror mame ii 'calmeaza' cu faimosul 'potoleste-te Gigele!' (in loc de clasicul generatiei noastre 'copile, iti f#t una peste ochi de-ti zboara basca din cap si ai motiv sa plangi!')

In aeroport exista desigur restaurantele care au niste preturi de te ia raul de avion inainte sa te fi urcat in aeronava. Sa te apuce foamea in aeroport e ca si cum te-ar taia diareea intr-un tren personal catre Suceava: stii ca trebuie dar ai prefera sa rezisti...

O data ajunsi in aeroport, oamenii devin obsedati de shopping si duty free, ai impresia ca toata calatoria nu e decat un pretext ca sa intre in buticuri. Whiskey, parfumuri, pachete de ciocolata cu elice, toate astea sunt absolut NECESARE in ora de asteptare pana la imbarcare.

Anunturile la megafoane sunt foarte ne-ascultate, mai ales pentru ca in afara de limba lor, vorbitorii nu reusesc sa se exprime in alta limba decat a lor fara a-si introduce in prealabil prune in gura.
Insa din cand in cand, si mai ales in cazuri cand agentii de securitate au controlat cate o babuta in sutien pentru ascundere de dinamita, mai auzi si cate un anunt sugubat de genul: "Domnul Abdullah Djihad este rugat sa vina la tancul sau din zona G..."

Pentru rataciti si intarziati exista biroul de informatii de la care se poate afla de la doamne fardate strident ca informatia de care ai nevoie nu se afla din pacate in memoria computerului lor. Toate aceste evenimente se intampla desigur intr-o ambianta de neinlocuit: o lumina de neon care-ti prajeste si neuronul cu care ti-ai gasit cartea bancara sa platesti pentru toate porcariile de care n-aveai nevoie.

La Paris mai este o parte amuzanta pe care n-o gasesti ailleurs: cand ti-e lumea mai draga (si mai ales lumea de la destinatia unde trebuie sa ajungi) angajatii aeroportului decid sa faca greva.
Asa ca te trezesti ca dupa ce ai ajuns cu greu la aeroport si cu bratele lungite de bagaje in care cari parfumuri/ vinuri/ branze si restul clicheelor frantuzesti pe care le-asteapta rudili, trebuie ori sa astepti stoic ori sa iti faci un culcus pentru o noapte de 'distractie' in terminalul F.

Toti celor care au avut parte de aceste aventuri, si mai ales celor care urmeaza sa plece le urez sa se inarmeze cu rabdare, curaj si umor. Pentru ca aeroportul e intotdeauna o sursa nesecata de chiftelute!

luni, 12 decembrie 2011

Avem televizor!!

Ne-am luat televizor. Adica ni s-a facut cadou mai exact, de catre parintii strutztului, cu ocazia lui Mos Cracila.
M-am bucurat pentru ca inainte sufeream ca nu sunt si eu proprietara de nimic (in afara de cutitasele de unt in forma de reni…). Si desigur de curand bicicleta. Pe care m-am gandit s-o leg acum de televizor astfel incat sa am toata averea adunata. Sa nu se-ncurce hotii.
Bun, ne-am dus noi ieri inca de dimineata sa ne cumparam tembelizor (ce sa citim atatea carti, cultura e pentru fraeri, te-le-vi-zor !!!)
Ca orice treaba oarecum ingrata, am inceput cu o pauza.
 Ne-am dus intai la Trocadero (langa Tour Eiffel) ca ne-au tot amenintat prin ziare ca s-a facut piata de Craciun si patinoar si piste schiabile.
 Dati-mi voie sa va dezabuzez imediat in caz ca va faceati vise : deci piata de Craciun e reprezentata de niste tarabe unde se vand carnati cu varza si multe alte kitchuri din lumea mare (lampite, globuri de plastic, sutiene, turte dulci « facute in casa »- cum facute in casa ?! Ca doar n-are bucataria in sufragerie, nu sunt niciun facute-n casa, tot in bucatarie-s facute !)
Patinoarul avea 400 de m, adica cam cat buda vilei lui Becali imi imaginez, faci cateva aller-retoururi dar de fapt aller-urile se transforma prea repede in retour-uri. Plus ca media de varsta era cam de 4 ani. Deci nu ne-am dat nici pe patine.
Cat despre pista de ski, turnasera niste zapada artificiala pe langa fantana, si se dadeau plozii pe niste mini-pante (insa cu echipament inchiriat, nu asa oricum!! Adica, sigur, n-au zapada, dar au idei de scos bani de la parinti care cedeaza usor capriciilor copiilor). Era chiar trist de vazut cum se bucurau bietii copii de amarata aia de zapada artificiala.
Totul era un fals mai ceva ca sanii siliconati.
Bun, dupa asta ne-am dus sa mancam, am ales un restaurant in functie de coada de la intrare, am luat coada cea mai lunga gandindu-ne ca la cata lume asteapta va fi ‘ieftin si bun’ (ceea ce de fapt nici nu exista ! Exista insa spiritul gregar al omului, uitasem ca suntem cu toii oi).
Era scump si prost, servire lenta iar hamburgerului ii lipsea chifla. Am incercat sa aflu unde se pierduse chifla dar mi-a fost cam teama de privirea chelnerului asa ca am dat cu paine normala si mustar.
In fine 40 de € mai tarziu plecam sa ne alegem tembelizor.
Strutztul, destul de snobulet (mai ales pe banii parintilor !!) a ochit din prima un super televizor. 600 de coco. Zic : ‘aoleu, dar ce face, leagana copilul ?’…’Nu pisoias, uf, nu stii nimic, are 400 Hz si e 3D !’…’Hai nu spune ! si cum imi schimba mie viata elementele astea ?!’…’Pai cum cum ? Cu 400 Hz o sa avem o super imagine la jocuri pt Xbox iar 3D vom putea sa vedem filme cu imaginea pe noi’. Traducere : deci strutztul se va juca jocuri in disperare (a mea !!), iar filmele in 3D vor fi ca sa ne ia ameteala si sa ne doara nasul ca-s ochelarii prost facuti (dar mai ales sa ne rupem in figuri la prieteni ca avem 3D). Da, intr-adevar ies foarte castigata din toata povestea.
Zic ‘auzi, dar asta mai ieftin la 300 de euro nu-ti place ?’…’Pff porcaria aia cu 100 Hz, pisoias la jocuri e f importanta imaginea, intelegi ? Vine dragonul peste tine…una e sa-i dai doua scatoalce cu 100 Hz si alta e cu 400…cred ca nu realizezi finetea’…nu prea, dar vreau sa fim fericiti.
In final l-am luat pe cel de 600 de coco, cu o reducere de 100 ca aveau o carte de fidelitate strutzalaii. Ne-a spus vanzatorul si ca era ultimul model in stock (eu cred ca fusese si singurul !). Faza asta cu ‘ultimul din stock’ are darul de a-i bucura pe toti cumparatorii cretini din lumea asta : ‘Ba ce super afacere am facut, am luat ultimul rahat din raion ! L-am suflat de sub nas cuiva, hihihi !’
Dupa asta strutztul mi-a spus ca el vrea cadou de Craciun un joc (ce surpriza !), Skyrim pt cunoscutari. I-am luat asadar jocul si am purces cu televizorul la subtioara catre casa (am incercat sa evitam sa ne-o luam pe coaja ca de batut oricum nu ne batem –decat cu dragoni - si am fi alergat sensibil mai incet cu 20 de kile la subrat- nu, nu 20 de kile de par !).
Am ajuns in fine acasa. De-aici incepea distractia, montarea micutului. Dupa cum stiti, mini-tehnicus casei este dl strutz.
Asa ca s-a apucat sa tehniceasca, cuu mine in rolul de maestru- ajutor : ‘pisoias, tine tu televizorul putin in brate cat caut eu o patura sa-ntindem balamucul…’ si uite-ma cum am tinut de televior vreo 20 de minute pana a cautat strutztul paturica, surubelnita, a citit manualul de instalare in 3 limbi, s-a enervat ca nu intelegea si ca ‘tampitii astia scriu manuale de parca am fi toti electricieni !!’, iar eu INCA tineam de televizor…cand am fi putut sa-l lasam dracului in cutie in timpul tuturor acestor operatiuni !!
In final l-a montat, nu merg inca canalele pentru ca ne lipseste un cablu (de care desigur tot eu trebuie sa fac rost pentru ca abonamentul e pe numele meu deci trebuie sa sun firma de Internet).
Insa ne-am jucat la Kinect ping-pong, am dansat, am cantat dupa care ne-am uitat la un Dvd: ‘Discursul Regelui’.
Foarte bun film, iar Colin Firth genial in rol.
Concluzia strutztului dupa film: « Da, frumos filmul INSA de-acum inainte pisoias, nu mai vedem filme care nu au in ele macar unul din urmatoarele elemente :
-sange
-batai
-arme
-personaje cu puteri supranaturale
-macar o tzatza sau un cur »

Si cum avem televior de fite, toate astea desigur in 3D si la 400 Hz !!

Lasasem televizorul jos pentru poza :)

"Hmmm, taugh one!"



"I'm gonna nail this little bastard!"

luni, 5 decembrie 2011

Atentie! Vine Craciunul!!

Iubesc Craciunul. Pentru mine, din pacate fiinta nereligioasa, sarbatoarea asta e o recreare a universului pierdut al copilariei.
Colindele, ambianta aia magica, impachetatul cadourilor in ajun, bradul, nu cred ca exista ceva care imi bucura mai mult sufletul in timpul anului. Nu, nici macar urlatul in bikini pe malul marii ‘Hai ba-n apa ca e buuuunnnnaaa!!’
De cativa ani incoace exista totusi cateva elemente care imi polueaza bucuria: de exemplu valurile de oameni din oras care incep sa se verse cam de pe 1 decembrie. Sambata erau politisti care dirijau traficul pietonal, atat de multa lume era in Paris la cumparaturi. Asta pentru ca desigur ‘n-are lumea bani’ si ‘e criza iubito’…
De ce trebuie sa ne agitam atat ca sa cumparam trei rahati ?! Chiar e nevoie sa ne-apucam sa cumparam cei trei rahati din luna iulie ?
Saptamana trecuta am fost pe la o prietena frantuzoaica la ceai (nu cumva sa te invite la vreo masa ca costa, la ceai ca e mai ‘chic’. Gen.). Si ne-am apucat sa discutam despre cadouri. Sa va spun ce cadou au de gand (ea cu sotul) sa le faca socrilor (parintilor lui). O lopatica de tarta. Si la acest cadou nemaipomenit va contribui si sora lui. Deci 3 oameni pe o lopatica, pentru AMBII socrii, din partea a trei oameni care castiga in medie cam 80 000 €/ an fiecare…
Nici nu stiam daca e de ras sau de plans. Probabil asa se construiesc averile.
Eu care credeam ca cei mai prosti daruitori sunt cei care aduc manusi la toata lumea (pronuntat ‘mînusi’). Dar m-as simti mult mai putin ofensata de manusi decat de lopatica de tarta (care ma obliga sa fac si tarte ! Iar pe amaratul de socru sa la inghita !!)
In fiecare an am dilema cadourilor si mereu trec in revista aceleasi articole : ‘o carte…’ (mai are una…plus, cine dreacu mai citeste azi cu kindle, internet si temebelizor pana si-n WC ?)...Sau ’un parfum’ (pff, o sa zica ca l-am luat de la chinezi si ca e contrafacut),  atunci ‘o esarfa’ ( o sa zica ca le-aveam prin casa…). Foarte neproductiva auto-contra-argumentarea asta.
Eu zic ca cele mai bune si originale cadouri ar fi : la domni o prostituata sau o pereche de indispensabili (cu frigul si criza de-afara ambele cadouri merg la sigur plus elibereaza sotiile in perioada asta incarcata!) iar pentru doamne un masaj sau o femeie de menaj platita pe-un an.
A, uitasem : aceeasi prietena de mai sus imi spunea ca pentru copiii din familia ei cumparase jucarii si hainute la mana a doua (‘pentru ca intelegi, altfel dam faliment dupa Craciunul asta !!’). E bine ca mi-a spus sa nu cumva sa o invit la vreun viitor botez sau aniversare de copil.
Mai e o chestie care ma oboseste la Craciun : sms-urile alea lipsite de substanta si umflate cu vrajeala : ‘ fie ca lumina din suflet sa va lumineze calea’…(in caz ca sunt mort de beat…’bai, cazusem in santz dar bine dreacu c-aveam lumina din suflet ca am vazut si m-am ridicat’)….blablablaaaaaaa…ce lumina, cand oamenii sunt la supermarket 24/24 si se umfla de caltabos?...Pai unde mai e bre  loc in ei de lumina cu atata carnat umplut ?!?! Si apa minerala amestecata cu vin ?
Eu as prefera un sms gen ‘Sa te ia dracu la Craciunul asta !’ dar spus din inima…
O sa-l citez pe domnul Tudor Chirila la final : ‘Fie ca goana dupa cadouri sa nu va aduca in situatia extrema de a uita cum sa le daruiti’.



Gata, inchei aici si ma duc sa caut niste coliere din zirconiu pentru matusi !


joi, 1 decembrie 2011

Ziua nationala a Romaniei


Ce se face de 1 Decembrie la Peris ? Se sarbatoreste, bien entendu, ziua nationala a Romaniei.
Unde ? La Ambasada !
Anul asta n-am mai primit invitatie desi primesc de 7 ani incoace. Or avea vreo politica anti-mancai de cand cu criza asta, ca nici prietena mea Ilu n-a primit si stiu ca si ei ii place sa basculeze (in sensul elegant al cuvantului Ilule !)
Ei pana anul asta, ne adunam toti romanii la Ambasada (dar stiti ce-i aia toti ? Toti-toti pe care-i stiu in Franta de cand traiesc aici, erau acolo pe 1 decembrie, venea unul si din Elvetia special pt ocazie, o dadea dreacu de ciocolata si neutralitate si venea !!).
Cu ocazia zilei nationale a tarisoarei pe care-am parasit-o cu totii mai mult sau mai putin las in numele a ‘dar « dincolo » e ALTCEVA !!’ (care nu vrea sa-nsemne nimic in afara de a-i  imbata de iluzii false pe nestiutori…), ne apuca in ziua asta un patriotism subit si-un dor de sarmale si mamaliga cum rar v-a fost dat sa vedeti.
Cara bietele duduile alea la platouri de sarmale de cred ca fac brandul lui Doroftei la sfarsitul serii.
Ne da si cu mamaliguta, cu tuica, vinul e cam prost, dar deh, cat sa bea pe saturate tot calicul !
Sunt inclusiv ambasadori, consuli, pui de secretari de ambasada ce vin insotiti de neveste imbracate adesea cu blana leopard din cap pana- n picioare, fardate cu tus negru si ruj rosu, un coc inalt tapat si cu niste genti-valiza Louis Vuitton sa se vada bunastarea (si –cred ele !- gustul) pe ele.
Tare curioasa sunt ce-or vorbi ele intre ele dar imi imaginez ca diseaca subiectul apartamentelor de fonction in arondismentului 8 (Champs-Elysées) sau 16 (Tours Eiffel).
Intre timp noi romanii frantuziti discutam in limba noastra hibrida : romana cu 60% cuvinte franceze macelarite in ceea ce se spera a fi tot romana dar nu e (va spun din experienta proprie). Numai romani frantuziti se pot intelege intre ei cu limba aia, am testat pe romani din Romania si nu prind tot (adica din 10 banalitati debitate rateaza 7, chiar nu-i rau pentru ei daca stai sa te gandesti)
Pe 1 decembrie ne dam si noi morometescian cu parerea despre ce ne spun apropiatii ca se intampla in tara (ex : « Al dreacu Basescu asta ma…da, clar ! Un cretin ! Si Boc ala bah…un pitic ! Da…si aia, aia inalta, Roberta Anastase aia de la Camera Deputatilor…da, se-mbraca de boala copiilor ! Da’ are plamani barem ! »).
Cam la asta se reduc discutiile de politica intre romanii din Paris (majoritatea ingineri ce-i drept ;)...
Tocmai de-aia mi s-a parut asa trist ca taman diaspora romana din Paris a decis rezultatul ultimelor alegeri…am auzit de-atatea ori  pe-aici ‘votez cu Base ca e haios’ ca pur si simplu e nedrept sa avem vreun cuvant de spus despre cum sa traiasca compatriotii nostri de-acasa (care ei au curajul sa infrunte zi de zi Romania spre deosebire de noi).  Dar oricum ce cred eu nu conteaza.
Insa zic ca mai bine o tinem pe sarmale.
Dupa ce ne ametesc cu mancarurile (e si salata de bœuf si oua umplute, o adevarata petrecere campeneasca) ne canta ori o formatie (ultima data era ‘Urma’) ori e vreun dans traditional (care pe mine astea ma emotioneaza de fiecare data).
Uneori avem parte si de vreun discurs sforaitor (care din pacate e spus la finalul serii cand suntem cu totii beti ranga deci nu pricepem nici ce am fi banuit ca n-am priceput)
La petrecerile astea mereu gasesc surse nesfarsite de umor, pacat ca nu voi merge anul asta. Anul trecut intalnisem un popa ortodox care se descoperise gay si artist si avea un vernisaj.
Probabil postul asta nu ma va impinge in fruntea lipstei pentru invitatiile viitoare la Ambasada (si simt eu asa ca tot un inginer se ocupa si de asta) dar asum!
Gata va las. Serbati frumos !
Traiasca Romania !!