luni, 31 decembrie 2012

Ce-mi doresc de la Anul Nou

In fiecare an de Revelion ma apuca o nostalgie blegoasa.

Parca cu cat imbatranesc cu atat e mai blegoasa.
Nu mai fac bilanturi dar tot ma gandesc cum a fost anul…

Cand eram mai tanara ma pregateam, credeam in traditii, superstitii si toate vorbele babelor basinoase. De exemplu imi puneam chiloti rosii sa am noroc in dragoste. Asta am facut-o de la 18 la 26 de ani. Cand am incetat sa-mi mai pun chiloti rosii in seara de Revelion am cunoscut si-un tip normal, pe strutztul. Aveam asadar 27.

Inainte imi umpleam buzunarele cu bani de Anul Nou. Nici in asta nu prea mai cred, ca m-au prins vreo doua revelioane fara o letcaie si n-am murit de foame.

Cu imbracatul frumos incep sa cred…ca anul trecut am petrecut revelionul in pijama si a fost un an de tot rahatul (mai putin cererea in casatorie).
Anul asta de Revelion ma aranjez bine, ca cine stie !

Ce-mi doresc pentru anul care vine ?

Pai, un job cat de cat stimulant intelectual (si nu unde iti petreci zilele facand tabeluri excel si fantasmand la cum iti vei taia venele imediat ce mai bagi o functie…), intr-un cadru cu oameni inteligenti si nu rigizi si fara umor...

Cand spun la interviuri ca-mi doresc sa lucrez cu oameni inteligenti nu ma mai suna nimeni dupa. De ce oare simtul comun deranjeaza asa de tare ? Adica e logic, nici n-ar trebui s-o spun ! Dar chiar asta e motivatia mea principala (pe langa salariu, dar asta n-avem voie s-o pronuntam, ca doar muncim pentru glorie, nu cumva sa vrem sa supravietuim…). 
Asta cu oamenii inteligenti e ca si cand as spune ca-mi doresc sa ies cu un barbat care nu e impotent…

Imi doresc sa nu mai ploua atata la Paris ca vom termina cu totii prin a ne arunca in Sena.

Sper ca toata famila si prietenii mei sa fie sanatosi si sa aiba noroc (pentru ca am constatat ca fara noroc degeaba esti scolit si fin, daca n-ai sansa iti poti baga eruditia fix in cur)
Le doresc de asemenea sa se simta iubiti si sa fie darnici (prietenii mei apropiati sunt toti darnici : Mihnea, Ilu, Madalina, Ana, Cristiana)

Imi doresc ca strutztul sa nu-si mai rataceasca mobilul pentru ca toate weekendurile pierdem un timp enorm cautand de nebuni telefonul. Am castiga ani buni pe termen lung.
Imi doresc  sa ma entuziasmez de mai multe lucruri pe lume decat e cazul acum… si sa nu ma mai dezguste umanitatea cum o face azi…

Sper ca in general oamenii sa nu mai fie asa de rai, asa de lacomi, asa de lipsiti de bun simt si atat de superficiali. Desi nu cred ca se va intampla in 2013.

Imi doresc sa nu uit sa savurez o muzica buna, sau o carte profunda, sau un om interesant.

Si poate sa pun pe roate si un bebelus, ca sa regasesc puterea de a ma entuziasma macar din egoism (pentru ceva ce am creat eu…). Iar daca nu, macar sa fie solduri mari la Feragamo si la Prada !

Va doresc la toti un an nou excelent si sa vi se indeplineasca toate sperantele ! (deh, ce spera tot omul: sa dati tunuri, sa castigati la loto sau sa mosteniti 100 de hectare de pamant de la o matusa necunoscuta. Si desigur sa deveniti faimosi, se-ntelege!)




joi, 27 decembrie 2012

Craciun inter-civilizational


Trebuie sa va povestesc despre Craciunul asta cu ciocnirea de civilizatii.

Stiti (sau nu) ca anul asta a venit mama la mine la Paris si am serbat sfanta sarbatoarea in sanul familiei frantuzesti.

Deja ca s-au inteles putin spre deloc, fiecare pe limba lui dar tare. Din nou, cand nu vorbesti o limba straina, nu-nseamna ca esti surd, ci doar ca nu-ntelegi. Ei bine nimeni nu pricepe asta si se urla in continuare ca la spitalul de nebuni.

In seara de ajun, am mers cu jumatatea mea, mama si parintii strutztului la bunica strutztului (faimoasa de-acum !)

Printre intamplarile amuzante, e una care merita mentionata.

Incepem noi (mama si cu mine) sa ne uitam la niste poze de familie, un mini album. Mama si bunica strutztului, foarte voluntare, ne spun la fiecare poza cate-o poveste. De fiecare data cand nu era cate unul de-al lor (fiu sau nepot) nu contau si treceam repede paginile. Dar ajungem la o poza de-a unui copil, care e din familie, dar legatura e destul de complicat de explicat (era fiul varului mamei strutzului, deci nepotul ei ; insa varul mamei era si nasul fratelui strutztulu…o combinatie de mai bine nu te aventurai in explicatii ca-ti raceai si gura de pomana si nici nu pricepea nimeni nimic. Basca ca pe-ala mama mea n-o sa-l vada niciodata probabil deci nu-i folosea la nimic explicatia). 

Asadar, uitandu-ne la poza astuia (cu bicicleta-ntr-o parte, se-ntelege !), ma-ntreaba totusi maman cine e (nu ca ar fi interesat-o prea tare, dar asa SE FACE). Eu ca sa evit explicatiile si mai ales traducerile nerelevante zic simplu: « E fiul…unui musiu ». Bun.

In timpul serii, incep sa barfim pe toata lumea care nu era prezenta (ca deh, in spiritul Craciunului) si ajungem la unul, Fabien. Si ma-ntreaba mama cine-i Fabien. Si atunci ii spun, izbucnind in ras : « E tatal copilul din poza !! » J na, ai inteles ?
Asa ca acum ii stie pe toti.

Altfel, am mancat tot felul de rafinamente frantuzesti de cand te ridici de la masa ti-e inca foame…gen « huitre » (adica stridii). Vai, sunt dezgustatoare…mai rau e ca gustasem déjà la o nunta asta-vara si a trebuit sa inghit de jena de oamenii de la masa, dar tot nu m-am potolit si-am vrut sa ma reconving cat sunt de atroce. 
Si-am luat si cu suc de stridii de data asta deci chiar n-aveam cum scuipa in servetele. Asa ca a trebuit sa-nghit…e groaznic, zici ca inghiti alge…

Foie gras-ul era foarte bun, dar de “duzina” dupa cum l-a calificat fratele strutztului care se-nvarte numai prin medii evreiesti de bani gata unde foie gras-ul a ajuns un fel de sarma mioritica (un fel de sarma de vita !!).

Friptura de curcan a fost buna dar cam uscata (dar ne-am sacrificat ce sa facem !), iar desertul, macarons si buche erau bune, dar buche-ul ala din crema de unt avea gust doar de unt.

In concluzie, am nazuit la niscaiava sorici si caltabos, ca am ajuns acasa si nu ne-a durut nimic, nici triferment n-a trebuit sa luam si nici WC-ul nu l-am infundat ! Un Craciun light…asa light ca a trebuit sa ne refacem cu salata de boeuf cand am ajuns acasa la 1 noaptea, ca nu s-a mai pomenit la noi noapte de Craciun in care sa poti dormi pe burta! Stricam traditia...



O poza cu mamele noastre - a mea e cea cu paharul, vroia sa uite de stridii

miercuri, 19 decembrie 2012

Craciunul cu ce are el mai tipic


Iar m-a luat prin surprindere curatenia de Craciu. Ca in fiecare an. 
Incep sa seman cu autoritatile romane cand da ninsoarea. Sau alea franceze, care-s si mai surprinse decat alea romane, din simplul motiv ca la Paris nu ninge. Asa ca cand ninge in alte parti ale hexagonului, sunt de-a dreptul socati si paralizati ca sa mai si faca ceva (nu ca n-ar avea mijloace, dar sunt sub soc cam pana se topeste zapada)


Franta sub zapada. Gen.


Deci cu curatenia. Mama dracilor, ma enerveaza maxim sa-mi pierd atata timp cu stersul, dar ce sa fac…mai rau e cu ordinea, mi-ar trebui doua femei : una pt ordine si una pt curat. Pentru ca si daca as avea ajutor la curatenie, ordinea ma oboseste asa de tare ca apoi curatenia mi se pare floare la ureche. 
Exemplu de cum ar decurge un dialog intre mine si femeia de menaj (pur ipotetic): Eu ei: « Ce zici, ca dai cu aspiratorul ? »…"Pff, eu a trebuit sa aranjez toate paltoanele si gecile din hol, care se strang gramada de anul trecut de la Craciun, unele mi-au ramas si mici intre timp !"

« Cum, trebuie sa stergi pe jos ? Da, eu a trebuit sa iau cu mana primul rand de firmituri mari care ar fi blocat aspiratorul ! How about that ! »…si tot asa.
Dar cum n-am femeie de menaj va trebuie sa-mi fac singura intrebari si raspunsuri.

Cat despre brad, n-am mai facut deloc…e prea mic aici la noi, am luat niste crengute sa miroasa a cetina. Si niste beculete care pareau mai putin kitch decat celelalte dar li s-a terminat bateria dupa 2 ore. Asa ca acum sunt beculete care nu beculesc.

Eu in general iubesc sarbatoarea asta, ador sa impachetez cadourile, sa scriu doua vorbe frumoase, sa trimit felicitari (desigur de ani de cand fac asta O DATA n-am primit si eu o felicitare in schimb…) insa anul asta parca m-a obosit toata povestea mai mult ca-n alti ani.
Magazinele, vitrinele, nebunia, ploaia (ca parizienii-s atat de zgarciti ca aici nici nu ninge ! Doar ploua ! )

Iar in centrul sacru al terorii (printre cadouri, beculete, curatenie, cozonac) vom afla sarbatoarea magica a Craciunului. Anume cand obligatoriu se aduna grupuri de oameni altfel straini si plini de aversiune unii fata de altii (dar cu legaturi de rudenie ca destinul e glumet), ca sa stea alaturi sub brazi impodibiti si sa sarbatoreasca in armonie.




Spre deosebire de Romania, unde scopul principal e sa te ghiftuiesti, francezii asteapta sa fie pastrunsi de pace si sentimente profunde. O reteta sigura pentru crime cu toporul si alte tragedii domestice. Cele mai mari catastrofe au loc cand 24 decembrie pica joia si trebuie sa petreci 4 zile in sanul familiei. Un adevarat dezastru programat care poate fi tinut in frau cu multa mancare grea.

Stiti, foie gras, huitre si curcan. Si desigur buturuga de la desert (prajitura in forma de buturuga, musai).




Procesele de digestie aduc membrii familiei intr-un fel de amorteala somnoroasa care ii impiedica sa se omoare reciproc.

Se discuta subiecte la moda gen « Boul de Hollande, de-aia e Franta in cacat »/ piata imobiliara care in continuare nu scade desi nimeni nu mai poate lua credit/ ce-ai pus in curcan de ma ciupeste la limba/ ti-am spus ca sunt alergica la creveti-cum NU ti-am spus ?!- lasa bine ca avem un doctor in familie- aoleu dar e deja manga si nu suntem decat la entrée-uri/…
Mai e cate-o bunica sau matusa surda si te trezesti urland banalitati pana in capatul celalat  al mesei « Am zis ca fata de masa e aaaaaalbaaaa maaaaamaaaieeee !!!! »

Cu putin noroc uneori ai evenimente amuzante (de exemplu noi stim pe cineva care s-a scuzat in timpul mesei ca ii era rau- din ce alt motiv?!-, si s-a dus si si-a vomitat placa dentara. Apoi a tras apa rapid, pana sa se prinda ca n-o mai avea) ; Asta chiar e o petrecere reusita de care-ti amintesti ! Mai ales ca l-a si luat nevasta-sa la omor ca era a treia placa pe care-o pierdea pe anul ala !

…Iar cand se termina tot, la finalul festinului fiecare trebuie sa-si recunoasca haina cu care a venit. Si iese un balamuc monstru pentru ca toate paltoanele seamana intre ele (negre sau gri cu blanita). Termini prin a-l recunoaste pe-al tau in functie de servetelul cu muci din buzunarul de la piept. 

Si uite asa se mai incheie o magica si armonioasa sarbatoare a Craciunului. Glumesc, de-abia astept sa ma ghiftuiesc si sa simt cum ma cuprinde pacea !



marți, 11 decembrie 2012

Atentie! Vine Craciunul!!


Alt Craciun alta nebunie de sarbatori.

Am vazut de curand un titlu de articol caruia ii zicea : « Cum sa faci sa nu te ruinezi de Craciun ? », n-am citit articolul pentru ca imi imaginez ce idei crete erau in el. Insa am raspunsul la intrebarea asta : sa fii musulman. Sau evreu. Sau sa ti se rupa daca vor placea cadourile tale.

Am chiar citit in schimb un articol cu « 10 idei cu care mergeti la sigur de Craciun ».
 Sa va spun ce merge la sigur in Franta, conform unor articole gen Cosmo (in care va imaginati fetele si mai ales tartacutele esantioanelor reprezentative). 

Zicea asa : pe locul 10 : o carte cu cu poze din lumea intreaga. 
Intamplator mie chiar mi-ar placea genul asta de cadou, dar daca i-as oferi de exemplu mamei un astfel de cadou e sigur ca mi-as lua coltul cartii in botic (care carte era groasa ca e mai usor de facut poze decat de facut desene so toata lumea trage poze acum).




Urmatoarea idee era betisoarele parfumate. De-aici m-a pierdut articolul pentru ca asta mi se pare o idee extrem de stupida cu care mi-ar fi jena sa ma prezint oriunde (adica sa ofer asta si oamenilor pe care nu-i plac !). Singurele dati in care am iesit pe scara in chiloti crezand ca va sari in aer tot blocul, era cand aprinsese vecinul betigase parfumate. Plus ca put asa de tare ca-ti ajunge mirosul la creier, se impregneaza si-n blana pisicii!

Urmatoarul super cadou pe lista era un bon-cadou de sarit cu parasuta…acum, eu sunt o fricoasa fara pereche, daca mi-ar face cineva asa un cadou as zice ca vrea sa ma omoare si n-a stiut sa mi-o spuna direct si a-ncercat cu subtilitati.

Printre idei mai era o cutie (goala !) pentru depus cheile in ea, un CD cu artistul preferat (in ce secol traiesc cei care-au scris articolul ?!) sau un joc « Invarte roata ca sa bei tequilla » (ceea ce poate fi interesant sa-ti bei mintile dupa asa cadouri tampite !!)

Mic sfat: stiti cu totii ca cadourile naspa se redau la altii Craciunul urmator (sau la alte ocazii), insa va dau eu o idee buna : pe toate cadourile de rahat primite scrieti de la cine le-ati primit pentru a evita sa i-l oferiti tot aceleiasi persoane (nu ca n-ar merita!)

Ce e amuzant e ca o data cu varsta, ni se mai schimba criteriile de cadouri considerate oribile. Gen cand esti mic cadoul oribil e ceva de imbracat. Ai impresia ca Mosul s-a gandit la parintii tai si nu la tine, si-ti vine sa urli : « Serios Mosule ? Asta ai inteles dupa zeci de scrisorele si plansete ?...O geaca ? Si-o caciula asortata ?...La care, mai grav, zice mama ca e super ?... ». Ca pici innebunit dupa Craciun si cadouri esti de-a dreptul revoltat.

Insa chiar adaugand varsta si schimbatul standardelor, betigasele parfumate tot nu-mi plac…adica in general nu-mi prea plac chestiile parfumate care nu-s parfum.
Mai ca regreti vremurile de mult apuse cand primeai geaca si caciula asortata!

Eu de cativa ani intreb in jurul meu ce vrea fiecare, de exemplu mama mi-a comandat cipici anul asta (am scapat ieftin !) si cand i-am zis ca as vrea sa-i adaug ceva la cadou mi-a racnit bucuroasa in telefon « o a doua pereche de cipici ?! »…asa e mama, face pitici pe creier cand e vorba de cipici J

Insa cu soacra imi va fi foarte greu pentru ca ea stramba din nas din principiu. Nu stim niciodata daca-i place ceva pentru ca pare mereu dezgustata de ce a primit (orice-ar fi obiectul respectiv)
Intr-un an i-am oferit niste cercei superbi cu topaz, care nu i-au placut, se vedea. Insa apoi s-a obisnuit cu gandul si-acum nu-i mai da jos. Trebuie s-o lasi sa digere cadourile.

Personal as vrea sa fiu surprinsa dar mi-e cam frica…ca intr-un an m-a surprins strutztul cu o bratara atat de fina ca era invizibila (in orice caz daca-mi dadeam ochelarii jos n-o mai vedeam, nu trebuia sa fii miop !). A avut si tupeul apoi sa-mi zica ca bratara a luat-o special ca e « finuta ca tine »…pfff, pai pe mine ma vede bre omul !!

 Si ca sa dea cu mucii-n balta definitiv a adaugat si o carte care se chema « Cum sa devii o parizianca cu stil »…adica un ghid pentru biata romancuta din mine care habar n-are de stil. Asa ca cu surprizele am terminat-o.

Insa nici aluzii nu pot face cu el, gen cuvinte cheie, pentru ca daca zic Louboutin de exemplu, risc sa ma trezesc cu un breloc inscriptionat Louboutin. Trebuie sa fiu specifica.

Eu zic ca o idee buna de cadou ar fi un bilet la loto. Ca ai o sansa sa castigi, deci ai o sansa sa chiar iti placa cadoul!! 
Sau o carte cu titlul « Arta disimularii in cazul in care primiti cadouri oribile de Craciun », asta ar aranja pe toata lumea !



Aveti aici si postul de anul trecut pe aceeasi tema:  http://parisulmeu.blogspot.fr/2011/12/atentie-vine-craciunul.html 


miercuri, 28 noiembrie 2012

Aniversare de doi ani cu dl. Strutz


Astazi implinim doi ani de relatie cu musiu strutz. Eu am batut toate recordurile pentru ca pana la el nu m-a suportat nimeni atat. Ba mai mult, fraierul m-a cerut si de nevasta ! E clar ca e ceva in neregula cu el.

Anul trecut nu v-am povestit ce-am facut cu ocazia aniversarii de un an, va spusesem doar ca-mi pregatise o surpriza. 
Asadar, 28 noiembrie 2011: strutzul m-a batut la cap toata ziua (prin telefon, mail, sms si ravasa- porumbel) sa ma imbrac frumos seara. Asa ca mi-am scos eu cipicii si bigudiurile si m-am imbracat in blugi si-o bluza atat de mulata de se vedeau formele scamelor din buric. Pe model romanesc, deh J

Ajuns acasa, strutztul mi-a zis ca prin ‘bine’ se referea la ceva elegant si chic la care sa nu ma intrebe lumea din ce parte a Europei de Est vin…asa ca am scos de la naftalina rochia neagra (faimoasa rochie neagra pe care o pui cand n-ai altceva- ar trebui sa se cheme "rochia scosului din rahat"), mi-am dat cu rimel si ruj rosu ca semaforul si in Twingo cu mine ! (intai am cautat de-am capiat o pereche de ciorapi fara gauri in ea...si-am ales-o pe singura care n-avea o gaura decat in talpa deci nu se vedea de pantof)

M-a dus iubitul la un restaurant-concept pe malul Senei, restaurant care se cheama « Bel Canto », unde chelnerii sunt de fapt cantareti de opera, si intre fiecare dumicat iti canta cate o arie. Foarte frumos, desi la un moment dat simteam cum salta langustele in stomac pe ritm de Figaro, figaro, figaro, figaroooooooo !!!!

Nici nu ne-am tras pe maini dupa, a fost foarte bun, ne-am uitat ochi in ochi si ne-am bucurat ca ne-am gasit.

Era restaurantul asta atat de chic incat meniul LUI si-al EI erau diferite: pe meniul doamnei nu erau preturile scrise. Ador partea asta de savoir-vivre (de mult ingropata in lume din pacate) in care banii nu o privesc pe femeie. 
Ci o priveste doar cum sa fie delicata si fermecatoare  (mai putin ciorapii cu gaura ce-i drept...) Uf…ca parca ne cam lesina farmecul cand dam cu smotrul…

Oricum, a fost o aniversare foarte frumoasa, de neuitat! (se pare ca strutztului i-a reamintit extrasul bancar luna urmatoare, in caz ca uitase!)

Anul asta, pentru aniversarea de doi ani, personal am facut numai gesturi romantice: am cumparat doua bacsuri de apa minerala care mi-au rupt bratele si mi-au deplasat cervicalele, am produs o tocanita (imi miros degetele a ceapa), am schimbat asternuturile (ca de Craciun si de aniversari e uneori norocos strutztul ;) si am sters praful de pe mobile cu maneca de la trening si cu soseta din piciorul drept pana la inaltimea unde puteam ridica piciorul. Eu zic ca e extrem de romantic. Daca vrea, pot sa-i pun si niste Lady Gaga la Iphone.

A, am uitat sa spun ca am lustruit vaza de la Ikea pentru ca probabil o vom dezvirgina pe anul asta cu un buchet de trandafiri.

Glumesc, o sa sarbatorim sambata (ca sa avem si iesirea saptamanala de sambata seara inclusa in pret- avem o viata mondena trepidanta, ce sa zic!).

In concluzie, desi e adevarat ca s-a mai instalat rutina in relatie si nu mai suntem asa de visatori/ spontani/ tineri ca acum un an, ne iubim la fel de mult si incercam sa tinem flacara aprinsa (am luat si-o lumanare parfumata special  pentru flacara asta ;)

O sa va tin la curent cu sarbatorirea !



O poza de la petrecerea de logodna

marți, 20 noiembrie 2012

Nume de munci

M-am tot gandit despre ce sa mai scriu, pentru ca nu ni s-au mai intamplat evenimente demne de mentionat, asa ca o sa abordez un subiect interesant care se concentreaza pe titlurile diverselor joburi in Franta.


 Unele sunt extrem de amuzante si cu totul in spiritul ipocrit frantuzesc. Care spirit  nu vrea sa spuna lucrurilor pe nume orice-ar fi ! Adica oricat de ridicol ar fi !

Cateva exemple rizible :

In Franta la maturator nu se spune ‘maturator’ (literal ar fi ‘ballayeur’ de la balai- matura) ci technician de surface (tehnician de suprafata). Adica omul cert matura, dar e tehnician, el isi organizeaza suprafata si stie cum sa se ocupe de ea.

Gunoierul se cheama agent de propreté urbaine (agent de curatenie urbana), nu cumva sa aiba vreo legatura cu gunoiul !! Ca e câh ! Se mai poate zice si poubellier (gunoier) dar asta o spun numai oamenii de la tara si care nu vor sa li se mai ia gunoiul de la poarta in vecii vecilor, asa afront au adus agentilor de curatenie !!


Hôtesse d’accueil= e domnisoara care da informatii, sau uneori nu face nimic, e pe post planta verde

Maîtresse= asa se cheama doamna profesoara, educatore, etc. Dar au acelasi cuvant si pentru ‘amanta’, e la fix sa confunzi doamna invatatoare cu amanta !!


Pentru prostituata se poate spune in mai multe feluri, cel mai vulgar fiind ‘pute’. Insa cel mai amuzant este peripatetitienne,  din grecescul péripatétikos (« qui aime se promener en discutant »- caruia ii place sa se plimbe discutand- adica nici o legatura cu esenta jobului fatucii), se mai poate spune si travailleuse du sexe (muncitoare a sexului) sau, fille de joie (fata a bucuriei)

Pentru femeile care stau acasa si cheltuie banii sotilor (nu spun asta cu rautate ci cu invidie, ca tare mi-ar placea sa fie si cazul meu…) se spune femme au foyer (literal « femeie de casa »), iar doamnele chiar o spun cu mandrie ca si cand ar fi chiar o meserie in sine. Spre deosebire de Romania unde daca doamnele nu fac nimic isi inventeaza totusi un paravan de activitate.


Mai avem desigur meseriile de diversi « manageri » si variatiuni pe tema asta (de nu stii niciodata ce face exact, decat ca practic zi de zi se ratoieste si urla la cineva, asta-i clar)

Consultanti de tot felul (a fost si cazul meu) care nu consulta nimic, ci cel mult meniul la dejun…

Mai nou, la banci sunt cu totii « officer » ceva, gen « risk officer » (adica se ocupa de riscuri), de ce ofiter habar n-am…se evolueaza in comandant sau general ? Poate…

Vanzator nu e desigur vendeur, cum ne-am astepta (si cum am invatat la ora de franceza), ci conseiller en vente (sfatuitor de vanzari) sau conseiller commercial (sfatuitor comercial). Pftiu, te joci cu te-ncurci ?

Nu-mi vin alte idei in minte acum dar o sa ma gandesc si-o sa lungesc cu siguranta lista, insa oricum e de ras ! Nici macar nu e facut pentru politically correct, ci exclusiv din ipocrizie, sa para frumos pe langa bietii angajati. Adica da, va platim o nimica toata si munciti mai mult pentru glorie…dar ce ziceti ce titulatura aveti ? Numa buna de pus pe perete langa Rapirea din Serai !

vineri, 9 noiembrie 2012

Babaul numarul I: extrasul de cont



Nu stiu cum e pentru voi, dar pentru mine cel mai mare film de groaza din viata mea e verificarea contului.

 Inainte aveam un extras pe hartie insa era foarte dureroasa ziua cand ajungea la mine acasa, ma-mbracam in negru si tineam post…asa ca am schimbat cu varianta virtuala. Acum nu le mai vad decat daca am chef, ce, ma domina ele pe mine ?

Deja cand incep sa introduc codurile de acces si stiu ca urmeaza sa vad "intristarea" ma ia cu frisoane de frica.

Stiu ca mesajul subliminal pe care incearca banca sa mi-l transmita este « Inceteaza sa-ti mai tratezi cartea bancara ca pe ultima curva de pe centura… » 

Are dreptate…eu cand platesc cu cardul parca nu platesc din banii mei : « poftiti cardul » e expresia mea preferata ever. 
Nici facutul de CEC-uri nu ma deranjeaza, ador sa-mi pun semnatura sub o suma de euro, ma simt importanta.

Cu mult mai putin importanta decat cand verific contul, rolul bancii e sa te umileasca.

Asadar citesc bilantul dezmatului din luna respectiva, a pacatelor trupesti din lumea asta. Pentru mine asta e purgatoriul.

Primul rand imi reproseaza minunatii pantofi Luciano Padovan, pe care i-am luat pentru Craciun, o nebunie !! Dar extrasul imi urla: “Serios, chiar aveai nevoie de pantofi AURII?! Pe care o sa-i pui de doua ori in an ?! Ce credeai, ca te felicita Mosul pentru bunul gust ? »….




Urmatorul rand imi aminteste despre cina cu o prietena cand am vrut sa ne « rasfatam »…50 de € mai tarziu eram lungita pe canapea si ma trageam pe maini de la ceafa de porc…dar orisicat, era o ambianta foarte draguta la restaurant, aveau si lumanarele pe masa…iar extrasul de cont racneste « iti promit ca o sa ai o lumanare identica la cap daca o tii tot asa cu cheltuielile !! »

A treia nebunie este abonamentul la sport, si nu e decat prima luna debitata, 120 de €, urmeaza inca 10 luni tot asa (dar contul nu stie inca !) insa incearca sa-mi spuna oricum : « Te crezi femeie fatala, nu ? Sa dea dracu sa spui ca nu te duci ca e frig afara si stai sa bei ciocolata fierbinte la cald ! Patratele sa vad la tine pe abdomen si repede !! »… « si, speaking of which, mai subtireanu ca prajiturelele, ca am vazut in factura de supermarket, 80% din cumparaturi erau dulciuri !! Incerci sa bati vreun record sau ceva?”…

Si continua tot asa, cu esarfa cumparata logodnicului, ca nu domnule, nu putea sa se invaluiasca si el in acrilic ca tot omul, noooo, lui ii trebuie casmir ca e moale !!

Apoi ziua mamei, careia i-am adaugat la colectia de 185 de parfumuri inca un parfum ca restul « erau cam pe terminate »…(asa zice maman cand mai are sticla 3/4 de parfum)

Si cand zic ca rasuflu, apare randul cel mai infiorator, - 1400 de euro ! Inamicul numarul unul al extrasului de cont, CONCEDIUL !!!  Si contul parca-ti zice « Cu lipsa de respect tipica tinerei generatii, ai crezut ca ochiul meu ager nu ajunge pana la Oceanul Indian ? Nu spun decat atat : hotel la malul marii, cocktailuri seara de seara, domnisoara se crede printesa…chiar credeai ca vei trece neobservata ? »

Cand crezi ca s-a terminat cu suferinta si ca extrasul a incheiat cu biciuitul sufletului tau sensibil (la frumos !) apare ultimul rand, despre care uitasesi complet, donatia pentru asociatia aia obscura pentru copiii orbi. Asociatie pe care n-ai de unde s-o iei dar care iti ridica o suma fixa in fiecare luna, ca deh, copiii nu vad mai bine !

Si contul care-ti urla : « Ti-e clar sper ca nici un cent nu a ajuns la bastoane si ochelari si banii tai au subventionat petrecerea de Craciun ai Mafiei ! Poate te invita, sa-ti pui pantofii aurii !!! Nenorocito care cheltui fara limite !!!... »

Nu mai zic nimic de cei 800 de euro care se duc in chirie, si suta care se duce la incalzire (si contul care te trage de urechi « pune dreacu un pulover mai gros pe spinare !!! ») plus Internetul « ca nuuu, tu trebuie sa fii conectat la tehnologie, extraordinar !!! »…

Inchid asadar usurel contul, imi promit sa nu mai cheltui nimic, sa tin post vreo 3 saptamani si mai ales sa nu-mi mai verific « rasfaturile » pentru urmatoarele 3 luni. Ce, ma face el pe mine ?!



duminică, 4 noiembrie 2012

Jocuri sau ciocolata?


Nu stiu daca stiti dar la Paris sunt tot felul de saloane. Ca si la Bucuresti imi imaginez.

Ei bine, weekendul trecut erau doua astfel de saloane : Salonul Jocurilor si Salonul Ciocolatei. Ghiciti la care vroiam sa merg eu si la care vroia sa mearga strutzosenia.

Amandoua erau in acelasi perimetru, nu trebuia decat sa alegem intre cozile enorme.

Ajungem noi, puhoi de lume, plin de copii la amandoua cozile.

Incepem sa ne certam la care salon mergem, dam cu banul, doua din trei, 5 din 10, cunoasteti povestea…

Cum cel mai destept cedeaza, ne-am dus la Salonul Jocurilor. Eu imbracata ca o paparuda, deloc potrivita cu ocazia, cu o rochie scurta culoarea ciocolatei ( ca sa pot pune pe mine ciocolata si sa raman la fel de lady) si cizme. Si cu o desaga enorma pe umeri, goala, pe care speram sa o pot umple cu esantioane de ciocolata.

La Salonul Jocurilor (Paris Games Week se cheama pe numele lui adevarat), media de varsta era de 15 ani. Si asta pentru ca o urcam noi, ca ar fi fost de 12…

Cred ca erau cam un catralion de cosuri pe metru patrat. Ai fi putut praji un ou in atmosfera, atata grasime dermica adolescentina era acolo.

Altfel, tot felul de personaje si monstrii din diverse jocuri, cu care te puteai trage in poza.

Inainte sa intram, ma instruieste strutztul : « Fii atenta, se vor da goodies. Da, nu ma mir ca nu stii ce-s alea…pffff, diverse chestii promotionale.  La ORICE ti s-ar oferi, spui DA. Deci orice cacat, chiar ca ti se pare un cacat, iei. Ne-am inteles ? ». Bine, ok, de ce nu ? Tot aveam ditamai geanta.

Avansam noi, intram si-ntr-o naveta spatiala in care se simula un joc, m-a luat ameteala de tot dar n-am zis nimic ca as fi parut o baba, basca ca  toti pustii de pe langa mine urlau cu voci pitigaiate « C’est trop cool !!! »...

Dupa multe poze cu diverse animale, si priviri admirative ale adolescentilor inspre strutzul ca reusise sa-si aduca gagica la o astfel de manifestatie, am vrut sa ma asez.

Nu aveai unde sa stai, decat JOS. Adica pe jos. Uite-ma si pe mine cu rochia scurta (dama bine, nooaaa) cum m-am varsat pe mocheta de la Paris Games Week. 
Dupa asta am gasit niste locuri la un fel de cinema unde se razboiau unii la Star Craft 2. Si ieseau de-acolo tot felul de gandaci si chestii verzi degustatoare si toti pustii tipau ca la meci « Haide, acum, acum !!! »…iar strutztul incerca sa-mi explice care-i care si ce inteligent e jocul, mai ceva ca sah-ul. Dupa asta i-am propus sa ii rezum ce intelesesem, ca sa ne distram. Ce  pricepusem eu era un fel de « foaie verde plop, curge apa-n beci ». 

Bun, avansam, mergem inspre site-ul League of Legends, ultimul joc pentru care a facut o pasiune jumatatea mea. Care are 30 de ani si se insoara curand. In caz ca nu reisea clar din context...

Deci ajungem acolo, un domn respectabil deghizat intr-o omida enorma ne abordeaza, aruncandu-si intai privirea asupra picioarelor mele. Apoi, cu doua cartonase colorate in mana, ma intreaba dubitativ : « Te joci la Legue of Legends ? » iar eu raspund din reflex : « Nu ». Dupa care ma uit la strutztul, caruia omida tocmai ii oferea un cartonas. Strutztul avea o privirea neagra si-si dadea ochii peste cap. Uitasem sa zic « Da » la tot. Asa ca i-am urlat omidei ca da, desigur ca ma joc, si i-am smuls si al doilea cartonas din gheara pe aceasta cale.

Dupa ce am plecat, am avut parte de toate insultele din partea strutztului: ca am o memorie de peste auriu, ca atat aveam de retinut sa zic « da » la tot si nici de aia nu-s in stare, ca daca venea cu bunica-sa sau cu bichonul familiei tot rezultatul ala era, etc.

In final ne-am carat de-acolo, morti de oboseala si de foame, cu doua cartonase amarate (era sa fie numai unul!), fara ciocolata insa cu promisiunea ferma ca a fost ultima data cand am mai facut dovezi de dragoste care includ oameni dezghizati in omizi si adolescenti!

Ce sa zic, avem o viata glamour!...





duminică, 28 octombrie 2012

Ziua care ne-a invins


N-am prea mai apucat sa va scriu, nu s-au mai intamplat nici multe evenimente amuzante si n-am mai avut nici asa mult timp, de cand cu pregatirile de nunta si tot.

Acum vreo doua saptamani am avut totusi o zi amuzanta dar in sensul trist, de ‘Cat de mare loser poti fi ? –Uite-atat de mare !!’

Sa va spun : in fiecare an alergam pentru o fundatie care strange bani pentru copiii bolnavi de cancer. Pentru cercetare mai exact. Facem si donatii insa faptul ca alergam da vizibilitate fundatiei si se pot strange inca mai multi bani prin intermediul sponsorilor.

Bun, trebuia sa fim acolo la ora 10h30, alergarea incepand la 11h. Era intr-o duminica, la capatul opus al orasului.

Ne-am trezit, ne-am echipat de alergat, plus tricourile cu sigla respectiva, 15 numere mai mari (de zici ca alearga cimpanzei nu oameni !!), eu mi-am facut o cafea pe care-am luat-o la mine intr-un mini-termos, si hop in Twingo sa ajungem repede la mama dracilor unde era organizata alergarea.

Pe drum mi-am ars limba cu cafeaua, de 3 ori, pt ca termosul o pastra fierbinte. L-am aruncat de nervi si nici cafea n-am baut.

Ajunsi acolo, lume multa-multa, incepem sa cautam un loc de parcare (blestemul nostru !). Dupa aproxiamtiv 285 de tururi, nici un loc, era deja 10h50…am mai cautat o vreme, am invatat cartierul pe dinafara, cand il vad pe strutz ca se-nroseste si incepe sa transpire.

Imi spune ca e cartita la ghiseu (expresie frantuzeasca pentru ‘trebuie musai sa ajung la WC pentru numarul doi’).

Saracul de el, era din ce in ce in mai rau, asa de rau ca la un moment dat a tras masina pe un loc de handicapati si mi-a zis ca fuge la o braserie. Eu vroiam sa pazesc masina, sa nu ne-o ridice, insa nu mergea, ca trebuia sa consumam la braserie daca vroiam sa isi marcheze strutztul teritoriul la buda lor.

Nici bani nu prea aveam la noi, dar in fine de-o cafea ok. Asa ca am abandonat masina ca pe-o pereche de chiloti fara elastic, eu mi-am luat o cafea iar strutztul s-a dus sa le redecoreze toaletele la oamenii aia.

Revenit dupa 15 minute bune, ne-am intos la masina si am reluat cautarea unui loc de parcare. Asadar alergarea pentru bietii copii era foutue, se cacase strutztul pe ea literalmente…ce sa zic, si ideile nobile devin triviale cand te striga natura…asta e esenta vietii de fapt, o zice bine Kundera.

Dupa cursa de la 11h mai urma o parte cu mers pe jos, marsaluit,  am facut-o pe aia. Alaturi de batrani, copii de doi ani sau in carut, caini si handicapati.

Dupa aceasta minunata reusita, ne-am gandit sa mergem la o expozitie de animale temporara care era chiar in parcul floral de la Vincennes, unde tocmai marsaluiseram. Ne-am intors buzunarele pe dos, ca nu luaseram bani la noi, in fine am gasit cu totul 20 de euro. Dupa ce-am mai mers un kilometru sa ajungem la intrare (desi eram lesinati gata) si am impins sau depasit toti copiii excitati care urlau increduli ‘tati, tati, tati, tati, si sigur au si catei la expozitia de animale ???? da tati, da ????’… ajungem in fine…o coada monstru.

Facem noi coada, era si-un frig…iar noi eram in jogging si tricouri de alergatori (ca sa fim ridicoli pana la capat !). Insa tot ce ne motiva erau mutritele inocente ale animalutelor si caldura amortitoare din incinta expozitiei…

Ajungem in fine la casa, costa 21 de euro intrarea, iar noi aveam 20…asa ca ne-am indepartat cu cozile intre picioare, ne-am uitat lung la vitrinele cu animalute care de care mai adorabile…la un euro distanta de noi, o infinitate…si ne-am carat inspre masina parcata la inca 3 kilometri departare…

Lesinati de oboseala, invingere si foame, am ajuns la noi in cartier si ne-am dat seama ca n-avem nimic de mancare acasa (cireasa de pe tort). Si cum era duminica tarziu, singura noastra sansa era restaurantul chinezesc (de la care ne tragem adesea pe maini dar nu ne lasam nici morti !!).

Cu ultimele forte am luat la picior ditamai avenue-uul, pe drum ne-am facut planul de ce urma sa ne luam si cat de bine ne vom simti cand ne va fi rau de la sosul dulce-acrisor si de la porcul lor caramelizat…si ajunsi acolo am constatat ca era inchis. De vreo 15 minute, adica cat ne luase sa fim umiliti in fata casei la expozitia de animale.

Asa ca ne-am intors la noi, am facut niste paste cu sare si am blestemat duminica de loseri care ne invinsese de la un capat la altul.

Morala povestii : Immodium rules, luati-va mereu bani la voi chiar cand nu credeti ca aveti nevoie si gasiti-va o religie care va impune sa nu mancati nimic duminicile.


                                           Anul trecut, cand chiar am alergat
                     
                                           

marți, 16 octombrie 2012

Afaceristii lu' peste!


Pentru ca e ziua lui maman azi, o sa scriu doua vorbe si despre aventurile noastre de afaceriste in iarba.

Tot gandidu-ma eu cum sa scap de recrutare, nasc cate o idee de afaceri pe zi (ca sa nu zic pe ora). Deh, criza, remuneratie ok dar servici de caca…
Tre sa ne adaptam la vremuri, cu antreprenoriat, astea.

 Vad in jurul meu ca din ce in ce mai multa lume face cercei si bratari, n-am vazut atatea bratari pe piata de cand sunt !! Dar nu judec, criza ne obliga sa avem imaginatie, ce dreacu sa facem…

Am strigat atata ‘lup’ ca nu ma prea mai crede nimeni, adica ideile mele sunt pe cat de profitabile pe atat de complicat de pus in practica.

Ultima idee en date a fost sa vindem miere. Mai exact, sa o aducem din Ro si sa le-o vindem la frantuzei, care platesc de vreo 10 ori mai mult decat ce platesc romanii. Dar au etichete colorate !


Strutztul, o data in viata lui, s-a entuziasmat cu mine la o idee (din care ar iesi bani, ca e super incantat la orice idee din care ori nu ies bani ori se pierd !). Gata, zise el pe strutztuleste, o punem pe picioare (si nu in cur, cum le-am pus pe celelalte zeci de idei).

O sun pe maman, ii spun, era foarte incantata, déjà se vedea si cu stupi. La ea in sufragerie.

« Pai cum faci mai mama cu stupii, ca tre sa te pricepi … » ;
« E, mare scofala, imi iau un costum d’ala !! »…o si vedeam pe maman in costum de astronaut mergand la albine sa le certe ca nu-i mierea gata pusa in borcane.

Bun, deci am basit aceasta idee intr-o duminica. A doua zi l-am sunat pe unchiul strutzului care vinde condimente si caruia ii merge foarte bine. Dupa o discutie telefonica de o ora, unchiul ne-a zis sa nu ne bagam, ca ne costa transportul, taxele de transport, plus controalele, plus stocatul marfii (eu ma gandisem s-o stochez sub pat, langa valize, role, pungi, papuci, fluturasi de bedminton, agrafe, carti si numere scrise pe bilete de tramvai)

Plus, a conchis acelasi unchi, francezilor nu le plac produsele romanesti ca vin din Romania ca si tiganii (moment in care l-am amenintat pe strutz cu divortul anticipat daca mai aud ceva de produsele romanesti!!), si ca daca cumva ne-ar merge afacerea ne-ar luat statul 50% din castiguri. 
Statul e un fel de camatar suprem (chiar cand nu-ti imprumuta bani !!), adica isi face aparitia la partea cu luatul si umflatul ochisorilor in caz ca n-ai de dat. Daca ai idei, platesti. Daca n-ai idei, traiesti linistit cu o functie pe viata in administratia publica.

Bun, dezumflati (ca si strutztul se vedea milionar desi el nu vroia stupi la noi in sufragerie), o sun pe maman.

Eu : « So, maman, am vorbit cu Didier, unchiul, a zis ca e complicat, ne costa, plus site-ul de facut vreo 3000 de euro, plus intretinutul site-lui inca 800 pe an, plus taxele si transportul… »

Maman, dezamagita : « Hai ma, si nu mai vreti sa ne bagam in business ? »

Eu : « Ma noi vrem sa ne bagam, business-ul nu vrea sa se bage cu noi… dar nu fi dezamagita, o sa gasesc alte idei, o sa ne-mbogatim curand. Simt eu ca Twingo-ul buncii strutztului va fi inlocuit curand…macar cu un alt Twingo mai recent de al doilea razboi mondial !!... »

Mama : « Pai nu-s dezamagita…atata ca acuma trebuie s-o faceti…ca eu am comandat deja 10 kile de miere de la doamna apicultoare…si as fi comandat mai mult, dar numai atat mai avea… »
Eu :  « 10 kile ??!!!…pftiu, pai o s-o mancam acum…noroc ca am niste retete de prajituri cu miere, plus masti pentru fata, plus e buna de raceala…sa speram ca ne va lua frigul…si pe noi si pe neamul strutztului… »

Asa ca o facuram lata. In mai putin de 24 de ore maman a facut rost si de furnizori si de stock, o jumate de afacere e gata pusa pe picioare. Daca aveti nevoie de miere, nu ezitati. Daca stiti oameni raciti, dati-mi numerele lor ! Ii rezolv!

As we speak, strutztul e in picioarele goale si fara tricou asa ca nu pot decat sa sper ca poate-l ia durerea de gat sa-i ofer niste miere !!

Daca nu, ne bagam la cercei si bratari…De altfel, la 3 cercei cumparati cadou un borcanel de miere!