joi, 22 decembrie 2011

Curatenia de Craciun

Toata lumea cunoaste acest concept: curatenia dinainte de Craciun. O placere! Marea motivatie de cand te-apuci  este ca stii ce frumos si curat va fi apoi.

Intai iti faci curaj, o anunti. Curatenia are un trailer, care apare cam cu o saptamana inainte ("Curatenia de Craciu! La tine acasa! Incepand de joi!").
De atunci incepi sa-ti anunti toti cunoscutii si mai ales pe cei implicati: 'Facem curateniA joi, sa nu-ti faci program'.
La Traviata daca luai bilete si nu era anuntata cu asa ecou zi de zi.

In fine ziua mult ne-asteptata. Te echipezi, ai costum special pentru curatenie, zici ca pleci in Cosmos. Pregatirile pentru curatenie dureaza proportional in intensitate emotionala cam cat curatenia insasi.
Toata lumea e mobilizata, sarcinile s-au impartit, si mereu speri ca unii vor avea mai mult zel (organizatorii mai ales) sa-ti mai ia din sarcini in ultimul moment.
 Personal, cea pe care o detest cu pasiune este stergerea prafului de pe mobile. Cred ca e unul din motivele pentru care s-au scos bibelourile din randul elementelor  (a se citi kitchurilor) de decor. Se saturasera  gospodinele sa lustruiasca undita pescarului si cracul balerinei.
Bine de cand cu capitalismul am fost invadati de pitici de gradina, alta oroare (dar macar nu trebuie luat praful de pe ei)

Bun, echipati, incepem. Intai ordinea, balamucul trebuie sa devina frumos: haosul sa se transforme in ordine.

In tot acel balamuc, dai peste tot felul de chestii lizibile: carti sau ziare, semne de carte, etichete, felicitari scrise in clasa I catre bunica. Invariabil eu ma opresc  sa le citesc, descopar tot ce n-am bagat de seama inainte, vai dar ce scriitura aleasa, ce emotie, dar ce capitol interesant, uite si articolul asta de ziar, era sa-l arunc fara sa-l studiez. Tstststs...

Dupa asta incepi sa dai pe rand peste poze (te uiti la ele nostalgic), bijuterii uitate (le admiri), haine aruncate (le probezi).
Inainte sa fi scos aspiratorul din cutie au trecut deja doua ore si esti gata obosit.

In fine te apuci de schimbatul lenjeriilor de pat. Pentru cei ce au pisica, schimbatul lenjeriilor e o lupta continua cu animalutul paros.
Scoti lenjeria veche, pisica e pe ea, pui cearseaful nou, pisica e sub el. Schimbi pernele, pisica e calare. Pisica este peste tot, mai ca-ti pare rau ca nu participa si ea la curatenie cu atata energie si prezenta.
Dupa ce-ai alergat pisica in toata casa si ai terminat prin a o scoate in curte/ balcon cu piftia, reusesti in fine sa schimbi asternuturile.

Esti obosit, iei o pauza, ori o cafeluta ori un schimb pe mess cu vreun amic in care-i spui in treacat ca 'faci curatenia de Craciun' ( a se citi: 'fraere, eu muncesc cat tu o freci pe mess!').

Te apuca insa repede remuscarile si te intorci la aspirator. Scaunele sunt pe dulap, fierul de calcat pe scaune, si descoperi sub pat si papucii de plaja pe care-i cauti nauc de anul trecut din iulie.

Dupa ce ai terminat si cu aspiratorul, esti mort. Insa mai urmeaza spalarea toaletelor si a baii si impodobirea bradului.

Mai iei o pauza, in care-ti plangi de mila si te uiti rapid la toalete spunand-ti ca parca nu-s chiar asa de murdare. Adica cele din Gara de Nord ar fi chiar invidioase pe viata WC-ului tau!

Dar cu curaj de gladiator, faci si pasul asta, freci dezgustat cu manusa in WC, si-ti promiti solemn ca niciodata nu vei mai amesteca muraturi cu lapte cate zile oi avea!

Au trecut 5 ore de cand te-ai apucat, geamurile le pastrezi pentru vizita anuala a parintilor (trebuie sa ii lasi sa se simta si ei utili ca nu le-au mai ramas multe placeri in viata).

Iti bagi piciorul in el de brad si te-ntrebi filozofic de ce nu se poate face si singur (cand erai mic il facea Mos Craciun, acum trebuie sa faci si treaba unui mit!!).

La final, blestemandu-ti zilele, iti spui ca ai facut atatia ani de scoala ca sa faci curatenie in timpul liber.
De la anul iti promiti sa investesti intr-o femeie de menaj orice-ar fi! (insa daca femeie de menaj e, post pe blog nu e!)




duminică, 18 decembrie 2011

La aeroport.

Toata lumea a fost confruntata candva cu acest flagel.

 La inceput, cand n-ai luat avionul de prea multe ori, ti se pare totul incantator, un miraj:  avioanele care se inalta, check-in-ul, zumzetul, lumea care vine, pleaca, vocile din microfon, etc.

Ei, dupa ce ai luat avionul de cateva zeci de ori toata povestea asta devine destul de greoaie si acorzi mai multa atentie la detalii.

In Franta, pe aeroportul care a fost inainte general, Charles de Gaulle, e foarte aparte.

In primul rand e un aeroport enorm, in 2010 a avut 58,164,612 de vizitatori.
Un trafic enorm care face ca in perioade foarte aglomerate (cum ar fi la Craciun) ai parte de un puhoi de lume care te calca pe bombeuri si mai ales pe nervi.

Cine e aceasta lume? Pai de toate pentru toate gusturile:

-tineri manageri dinamici cu business-uri foarte importante pe alte continente, si mai ales la Dubai (oricine care nu e fitecine se duce musai la Dubai!!). Eu asa recunosc adevaratii smecheri, se duc la Dubai dom'le!

-mafioti rusi (pe astia ii recunosti dupa cat e de bun costumul -adesea Gucci- si dupa cefe, zici ca asteapta sa fie taiati de sarbatori)

-pedofili grabiti spre Thailanda (pe astia ii detectezi dupa aspectul extrem de respectabil si miopia foarte avansata)

-englezi beti pulbere

-americani zgomotosi si obezi

-femei siliconate cu tocuri cui de 18 care se cred vedete porno (sau oricum arata asa)

- femei cu ochelari de soare care spera sa fie confundate cu agenti secreti (desi n-au nimic secret)

-Patapievici care se intoarce- la fel de antipatic- de la Institutul Francez Roman

si desigur

-copii racnitori ai caror mame ii 'calmeaza' cu faimosul 'potoleste-te Gigele!' (in loc de clasicul generatiei noastre 'copile, iti f#t una peste ochi de-ti zboara basca din cap si ai motiv sa plangi!')

In aeroport exista desigur restaurantele care au niste preturi de te ia raul de avion inainte sa te fi urcat in aeronava. Sa te apuce foamea in aeroport e ca si cum te-ar taia diareea intr-un tren personal catre Suceava: stii ca trebuie dar ai prefera sa rezisti...

O data ajunsi in aeroport, oamenii devin obsedati de shopping si duty free, ai impresia ca toata calatoria nu e decat un pretext ca sa intre in buticuri. Whiskey, parfumuri, pachete de ciocolata cu elice, toate astea sunt absolut NECESARE in ora de asteptare pana la imbarcare.

Anunturile la megafoane sunt foarte ne-ascultate, mai ales pentru ca in afara de limba lor, vorbitorii nu reusesc sa se exprime in alta limba decat a lor fara a-si introduce in prealabil prune in gura.
Insa din cand in cand, si mai ales in cazuri cand agentii de securitate au controlat cate o babuta in sutien pentru ascundere de dinamita, mai auzi si cate un anunt sugubat de genul: "Domnul Abdullah Djihad este rugat sa vina la tancul sau din zona G..."

Pentru rataciti si intarziati exista biroul de informatii de la care se poate afla de la doamne fardate strident ca informatia de care ai nevoie nu se afla din pacate in memoria computerului lor. Toate aceste evenimente se intampla desigur intr-o ambianta de neinlocuit: o lumina de neon care-ti prajeste si neuronul cu care ti-ai gasit cartea bancara sa platesti pentru toate porcariile de care n-aveai nevoie.

La Paris mai este o parte amuzanta pe care n-o gasesti ailleurs: cand ti-e lumea mai draga (si mai ales lumea de la destinatia unde trebuie sa ajungi) angajatii aeroportului decid sa faca greva.
Asa ca te trezesti ca dupa ce ai ajuns cu greu la aeroport si cu bratele lungite de bagaje in care cari parfumuri/ vinuri/ branze si restul clicheelor frantuzesti pe care le-asteapta rudili, trebuie ori sa astepti stoic ori sa iti faci un culcus pentru o noapte de 'distractie' in terminalul F.

Toti celor care au avut parte de aceste aventuri, si mai ales celor care urmeaza sa plece le urez sa se inarmeze cu rabdare, curaj si umor. Pentru ca aeroportul e intotdeauna o sursa nesecata de chiftelute!

luni, 12 decembrie 2011

Avem televizor!!

Ne-am luat televizor. Adica ni s-a facut cadou mai exact, de catre parintii strutztului, cu ocazia lui Mos Cracila.
M-am bucurat pentru ca inainte sufeream ca nu sunt si eu proprietara de nimic (in afara de cutitasele de unt in forma de reni…). Si desigur de curand bicicleta. Pe care m-am gandit s-o leg acum de televizor astfel incat sa am toata averea adunata. Sa nu se-ncurce hotii.
Bun, ne-am dus noi ieri inca de dimineata sa ne cumparam tembelizor (ce sa citim atatea carti, cultura e pentru fraeri, te-le-vi-zor !!!)
Ca orice treaba oarecum ingrata, am inceput cu o pauza.
 Ne-am dus intai la Trocadero (langa Tour Eiffel) ca ne-au tot amenintat prin ziare ca s-a facut piata de Craciun si patinoar si piste schiabile.
 Dati-mi voie sa va dezabuzez imediat in caz ca va faceati vise : deci piata de Craciun e reprezentata de niste tarabe unde se vand carnati cu varza si multe alte kitchuri din lumea mare (lampite, globuri de plastic, sutiene, turte dulci « facute in casa »- cum facute in casa ?! Ca doar n-are bucataria in sufragerie, nu sunt niciun facute-n casa, tot in bucatarie-s facute !)
Patinoarul avea 400 de m, adica cam cat buda vilei lui Becali imi imaginez, faci cateva aller-retoururi dar de fapt aller-urile se transforma prea repede in retour-uri. Plus ca media de varsta era cam de 4 ani. Deci nu ne-am dat nici pe patine.
Cat despre pista de ski, turnasera niste zapada artificiala pe langa fantana, si se dadeau plozii pe niste mini-pante (insa cu echipament inchiriat, nu asa oricum!! Adica, sigur, n-au zapada, dar au idei de scos bani de la parinti care cedeaza usor capriciilor copiilor). Era chiar trist de vazut cum se bucurau bietii copii de amarata aia de zapada artificiala.
Totul era un fals mai ceva ca sanii siliconati.
Bun, dupa asta ne-am dus sa mancam, am ales un restaurant in functie de coada de la intrare, am luat coada cea mai lunga gandindu-ne ca la cata lume asteapta va fi ‘ieftin si bun’ (ceea ce de fapt nici nu exista ! Exista insa spiritul gregar al omului, uitasem ca suntem cu toii oi).
Era scump si prost, servire lenta iar hamburgerului ii lipsea chifla. Am incercat sa aflu unde se pierduse chifla dar mi-a fost cam teama de privirea chelnerului asa ca am dat cu paine normala si mustar.
In fine 40 de € mai tarziu plecam sa ne alegem tembelizor.
Strutztul, destul de snobulet (mai ales pe banii parintilor !!) a ochit din prima un super televizor. 600 de coco. Zic : ‘aoleu, dar ce face, leagana copilul ?’…’Nu pisoias, uf, nu stii nimic, are 400 Hz si e 3D !’…’Hai nu spune ! si cum imi schimba mie viata elementele astea ?!’…’Pai cum cum ? Cu 400 Hz o sa avem o super imagine la jocuri pt Xbox iar 3D vom putea sa vedem filme cu imaginea pe noi’. Traducere : deci strutztul se va juca jocuri in disperare (a mea !!), iar filmele in 3D vor fi ca sa ne ia ameteala si sa ne doara nasul ca-s ochelarii prost facuti (dar mai ales sa ne rupem in figuri la prieteni ca avem 3D). Da, intr-adevar ies foarte castigata din toata povestea.
Zic ‘auzi, dar asta mai ieftin la 300 de euro nu-ti place ?’…’Pff porcaria aia cu 100 Hz, pisoias la jocuri e f importanta imaginea, intelegi ? Vine dragonul peste tine…una e sa-i dai doua scatoalce cu 100 Hz si alta e cu 400…cred ca nu realizezi finetea’…nu prea, dar vreau sa fim fericiti.
In final l-am luat pe cel de 600 de coco, cu o reducere de 100 ca aveau o carte de fidelitate strutzalaii. Ne-a spus vanzatorul si ca era ultimul model in stock (eu cred ca fusese si singurul !). Faza asta cu ‘ultimul din stock’ are darul de a-i bucura pe toti cumparatorii cretini din lumea asta : ‘Ba ce super afacere am facut, am luat ultimul rahat din raion ! L-am suflat de sub nas cuiva, hihihi !’
Dupa asta strutztul mi-a spus ca el vrea cadou de Craciun un joc (ce surpriza !), Skyrim pt cunoscutari. I-am luat asadar jocul si am purces cu televizorul la subtioara catre casa (am incercat sa evitam sa ne-o luam pe coaja ca de batut oricum nu ne batem –decat cu dragoni - si am fi alergat sensibil mai incet cu 20 de kile la subrat- nu, nu 20 de kile de par !).
Am ajuns in fine acasa. De-aici incepea distractia, montarea micutului. Dupa cum stiti, mini-tehnicus casei este dl strutz.
Asa ca s-a apucat sa tehniceasca, cuu mine in rolul de maestru- ajutor : ‘pisoias, tine tu televizorul putin in brate cat caut eu o patura sa-ntindem balamucul…’ si uite-ma cum am tinut de televior vreo 20 de minute pana a cautat strutztul paturica, surubelnita, a citit manualul de instalare in 3 limbi, s-a enervat ca nu intelegea si ca ‘tampitii astia scriu manuale de parca am fi toti electricieni !!’, iar eu INCA tineam de televizor…cand am fi putut sa-l lasam dracului in cutie in timpul tuturor acestor operatiuni !!
In final l-a montat, nu merg inca canalele pentru ca ne lipseste un cablu (de care desigur tot eu trebuie sa fac rost pentru ca abonamentul e pe numele meu deci trebuie sa sun firma de Internet).
Insa ne-am jucat la Kinect ping-pong, am dansat, am cantat dupa care ne-am uitat la un Dvd: ‘Discursul Regelui’.
Foarte bun film, iar Colin Firth genial in rol.
Concluzia strutztului dupa film: « Da, frumos filmul INSA de-acum inainte pisoias, nu mai vedem filme care nu au in ele macar unul din urmatoarele elemente :
-sange
-batai
-arme
-personaje cu puteri supranaturale
-macar o tzatza sau un cur »

Si cum avem televior de fite, toate astea desigur in 3D si la 400 Hz !!

Lasasem televizorul jos pentru poza :)

"Hmmm, taugh one!"



"I'm gonna nail this little bastard!"

luni, 5 decembrie 2011

Atentie! Vine Craciunul!!

Iubesc Craciunul. Pentru mine, din pacate fiinta nereligioasa, sarbatoarea asta e o recreare a universului pierdut al copilariei.
Colindele, ambianta aia magica, impachetatul cadourilor in ajun, bradul, nu cred ca exista ceva care imi bucura mai mult sufletul in timpul anului. Nu, nici macar urlatul in bikini pe malul marii ‘Hai ba-n apa ca e buuuunnnnaaa!!’
De cativa ani incoace exista totusi cateva elemente care imi polueaza bucuria: de exemplu valurile de oameni din oras care incep sa se verse cam de pe 1 decembrie. Sambata erau politisti care dirijau traficul pietonal, atat de multa lume era in Paris la cumparaturi. Asta pentru ca desigur ‘n-are lumea bani’ si ‘e criza iubito’…
De ce trebuie sa ne agitam atat ca sa cumparam trei rahati ?! Chiar e nevoie sa ne-apucam sa cumparam cei trei rahati din luna iulie ?
Saptamana trecuta am fost pe la o prietena frantuzoaica la ceai (nu cumva sa te invite la vreo masa ca costa, la ceai ca e mai ‘chic’. Gen.). Si ne-am apucat sa discutam despre cadouri. Sa va spun ce cadou au de gand (ea cu sotul) sa le faca socrilor (parintilor lui). O lopatica de tarta. Si la acest cadou nemaipomenit va contribui si sora lui. Deci 3 oameni pe o lopatica, pentru AMBII socrii, din partea a trei oameni care castiga in medie cam 80 000 €/ an fiecare…
Nici nu stiam daca e de ras sau de plans. Probabil asa se construiesc averile.
Eu care credeam ca cei mai prosti daruitori sunt cei care aduc manusi la toata lumea (pronuntat ‘mînusi’). Dar m-as simti mult mai putin ofensata de manusi decat de lopatica de tarta (care ma obliga sa fac si tarte ! Iar pe amaratul de socru sa la inghita !!)
In fiecare an am dilema cadourilor si mereu trec in revista aceleasi articole : ‘o carte…’ (mai are una…plus, cine dreacu mai citeste azi cu kindle, internet si temebelizor pana si-n WC ?)...Sau ’un parfum’ (pff, o sa zica ca l-am luat de la chinezi si ca e contrafacut),  atunci ‘o esarfa’ ( o sa zica ca le-aveam prin casa…). Foarte neproductiva auto-contra-argumentarea asta.
Eu zic ca cele mai bune si originale cadouri ar fi : la domni o prostituata sau o pereche de indispensabili (cu frigul si criza de-afara ambele cadouri merg la sigur plus elibereaza sotiile in perioada asta incarcata!) iar pentru doamne un masaj sau o femeie de menaj platita pe-un an.
A, uitasem : aceeasi prietena de mai sus imi spunea ca pentru copiii din familia ei cumparase jucarii si hainute la mana a doua (‘pentru ca intelegi, altfel dam faliment dupa Craciunul asta !!’). E bine ca mi-a spus sa nu cumva sa o invit la vreun viitor botez sau aniversare de copil.
Mai e o chestie care ma oboseste la Craciun : sms-urile alea lipsite de substanta si umflate cu vrajeala : ‘ fie ca lumina din suflet sa va lumineze calea’…(in caz ca sunt mort de beat…’bai, cazusem in santz dar bine dreacu c-aveam lumina din suflet ca am vazut si m-am ridicat’)….blablablaaaaaaa…ce lumina, cand oamenii sunt la supermarket 24/24 si se umfla de caltabos?...Pai unde mai e bre  loc in ei de lumina cu atata carnat umplut ?!?! Si apa minerala amestecata cu vin ?
Eu as prefera un sms gen ‘Sa te ia dracu la Craciunul asta !’ dar spus din inima…
O sa-l citez pe domnul Tudor Chirila la final : ‘Fie ca goana dupa cadouri sa nu va aduca in situatia extrema de a uita cum sa le daruiti’.



Gata, inchei aici si ma duc sa caut niste coliere din zirconiu pentru matusi !


joi, 1 decembrie 2011

Ziua nationala a Romaniei


Ce se face de 1 Decembrie la Peris ? Se sarbatoreste, bien entendu, ziua nationala a Romaniei.
Unde ? La Ambasada !
Anul asta n-am mai primit invitatie desi primesc de 7 ani incoace. Or avea vreo politica anti-mancai de cand cu criza asta, ca nici prietena mea Ilu n-a primit si stiu ca si ei ii place sa basculeze (in sensul elegant al cuvantului Ilule !)
Ei pana anul asta, ne adunam toti romanii la Ambasada (dar stiti ce-i aia toti ? Toti-toti pe care-i stiu in Franta de cand traiesc aici, erau acolo pe 1 decembrie, venea unul si din Elvetia special pt ocazie, o dadea dreacu de ciocolata si neutralitate si venea !!).
Cu ocazia zilei nationale a tarisoarei pe care-am parasit-o cu totii mai mult sau mai putin las in numele a ‘dar « dincolo » e ALTCEVA !!’ (care nu vrea sa-nsemne nimic in afara de a-i  imbata de iluzii false pe nestiutori…), ne apuca in ziua asta un patriotism subit si-un dor de sarmale si mamaliga cum rar v-a fost dat sa vedeti.
Cara bietele duduile alea la platouri de sarmale de cred ca fac brandul lui Doroftei la sfarsitul serii.
Ne da si cu mamaliguta, cu tuica, vinul e cam prost, dar deh, cat sa bea pe saturate tot calicul !
Sunt inclusiv ambasadori, consuli, pui de secretari de ambasada ce vin insotiti de neveste imbracate adesea cu blana leopard din cap pana- n picioare, fardate cu tus negru si ruj rosu, un coc inalt tapat si cu niste genti-valiza Louis Vuitton sa se vada bunastarea (si –cred ele !- gustul) pe ele.
Tare curioasa sunt ce-or vorbi ele intre ele dar imi imaginez ca diseaca subiectul apartamentelor de fonction in arondismentului 8 (Champs-Elysées) sau 16 (Tours Eiffel).
Intre timp noi romanii frantuziti discutam in limba noastra hibrida : romana cu 60% cuvinte franceze macelarite in ceea ce se spera a fi tot romana dar nu e (va spun din experienta proprie). Numai romani frantuziti se pot intelege intre ei cu limba aia, am testat pe romani din Romania si nu prind tot (adica din 10 banalitati debitate rateaza 7, chiar nu-i rau pentru ei daca stai sa te gandesti)
Pe 1 decembrie ne dam si noi morometescian cu parerea despre ce ne spun apropiatii ca se intampla in tara (ex : « Al dreacu Basescu asta ma…da, clar ! Un cretin ! Si Boc ala bah…un pitic ! Da…si aia, aia inalta, Roberta Anastase aia de la Camera Deputatilor…da, se-mbraca de boala copiilor ! Da’ are plamani barem ! »).
Cam la asta se reduc discutiile de politica intre romanii din Paris (majoritatea ingineri ce-i drept ;)...
Tocmai de-aia mi s-a parut asa trist ca taman diaspora romana din Paris a decis rezultatul ultimelor alegeri…am auzit de-atatea ori  pe-aici ‘votez cu Base ca e haios’ ca pur si simplu e nedrept sa avem vreun cuvant de spus despre cum sa traiasca compatriotii nostri de-acasa (care ei au curajul sa infrunte zi de zi Romania spre deosebire de noi).  Dar oricum ce cred eu nu conteaza.
Insa zic ca mai bine o tinem pe sarmale.
Dupa ce ne ametesc cu mancarurile (e si salata de bœuf si oua umplute, o adevarata petrecere campeneasca) ne canta ori o formatie (ultima data era ‘Urma’) ori e vreun dans traditional (care pe mine astea ma emotioneaza de fiecare data).
Uneori avem parte si de vreun discurs sforaitor (care din pacate e spus la finalul serii cand suntem cu totii beti ranga deci nu pricepem nici ce am fi banuit ca n-am priceput)
La petrecerile astea mereu gasesc surse nesfarsite de umor, pacat ca nu voi merge anul asta. Anul trecut intalnisem un popa ortodox care se descoperise gay si artist si avea un vernisaj.
Probabil postul asta nu ma va impinge in fruntea lipstei pentru invitatiile viitoare la Ambasada (si simt eu asa ca tot un inginer se ocupa si de asta) dar asum!
Gata va las. Serbati frumos !
Traiasca Romania !!



luni, 28 noiembrie 2011

Aniversare de un an cu dl. Strutz. Prima intalnire


Astazi e aniversarea de un an de relatie cu chéri-ul, domnul strutz. O zi tare fericita ! Se pare ca ma asteapta o surpriza (sper ca nu e factura de telefon!!).

Acum FIX un an, strutzul si cu mine ne-am cunoscut pe un site de intalniri.

Adica ii zice asa dar ar putea la fel de bine sa-i zica site de loseri.

Toti cei cu probleme sociale, afective, de relationare, intr-un cuvant laturile emotionale ale societatii (care n-au avut nici macar prieteni sa le faca trampa cu alti prieteni !!), se inscriu pe site-ul asta si spera sa cunoasca pe cineva.

Problemele noastre erau : a mea ca sunt romanca si foarte carcotasa (gasesc defecte sexului opus si acolo unde nu are, nu va puteti imagina, de ex daca cineva are un nas maricel voi spune « nu pot fi iubita acelui nas», etc.) iar problema strutztului ca era slab mort (60 de kile ud !) si foarte timid.

Acest site se cheama Adopte un mec (Adopta un gagiu) si e foarte amuzant facut, fundalul consta din canapele roz de piele si principiul de baza e ca seamana cu un supermarket : femeile isi fac shoppingul de barbati. Ai vitrine cu tipi, iti alegi din ei si ii pui in cos daca te intereseaza. Unii sunt la super-oferta, unii soldati, daca iei doi ti se ofera un al treilea si asa mai departe (un fel de top al sociopatilor din Franta)

Barbatii iti pot trimite charme-uri, adica un indiciu ca te plac (« Papuse ce buna esti !! »), iar tu, daca le accepti charme-ul, inseamnca ca le dai dreptul sa iti scrie un mail.

E un site bine facut si pentru ca femeia se simte mai putin hartuita decat pe alte site-uri.

Adesea nu iese nimic din asta, decat un schimb de corespondeta destul de steril si trist (de stilul : « Salut, iti gasesti fericirea ? Nu, toti de pe site-ul asta sunt niste porci. Tu ? Nici eu, ele sunt niste panarame », vechiul cliché). Insa uneori poate fi amuzant.

Strutztul isi pusese o poza cu el la pian (artist pana si pe fond roz de piele !!) si mi-a placut, asa ca i-am acceptat charme-ul. Mi-a destainuit ulterior ca dupa ce mi-a vazut poza, era convins ca nu exist cu-adevarat si sunt de fapt un barbat (unul care si-a facut un profil fals pentru amuzament). Dar si-a incercat norocul oricum.

Dupa ce am acceptat sa intram in legatura (parca am fi facut spiritism !), ne-am scris o vreme (genul de mailuri in care vrei sa-l impresionezi pe celalalt si ii spui cate vrute si nevrute, numai subiecte de ne-abordat in viata reala : mi-a vorbit despre viata lui Chopin, despre vacantele la New-York si in Cuba, despre ce sportivul lu' peste era el in tinerete cu talia lui supla etc. Mi-a vandut vise, ce mai !).

De altfel mama, cand i-am spus ca strutztul are 60 de kile, mi-a zis clar ca nu se poate sa continuu cu el pentru ca o relatie in care soacra cantareste mai mult decat ginerele n-are cum sa mearga !

In fine prima intalnire (la o saptamana dupa mailurile astea, intr-o duminica), a venit el sa ma ia de-acasa, a gresit si adresa cu tot cu GPS deci ma gandeam resemnata ca iar am dat peste un ‘reusit’. Cred ca a fost foarte motivat de a venit in arondismentul 18 de la parintii lui. Zona lor e rezidentiala, iti trebuie pasaport de la el la mine.

Cand ne-am vazut prima data domnul avea o caciula de blana enorma si manusi cu un deget la fel de mari, semana cu Yeti forta padurilor.

Eu aveam un palton negru cu blana si accesorii rosii. Mi-a spus apoi ca semanam a spion rus. Si ca avertizase oricum toata familia de intalnirea cu mine pentru ca eram romanca atragatoare din arondismentul 18 si se temea putin ca vreau sa-l intalnesc doar pentru a-i fura rinichii. Deci politia era pe faza in caz ca nu aparea puiul rapid acasa (cu ambii rinichi that is).

Dupa ce ne-am recunoscut am cautat un bar insa fara mare succes. Duminica dupa-amiaza bar deschis la Paris ? Ce gluma !

Ne inghetasera toate extremitatile si incepea sa devina mai degraba o varianta a emisiunii ‘Supravietuitorul’ decat o prima intalnire.

In fine am nimerit un local dupa vreo trei sferuri de ceas, un barulet de jazz foarte simpatic.

Atunci ne-am vazut mai bine, nedeghizati, fara caciuli, mustati (eu o epilasem de-acasa), etc.



Strutztul mi-a placut pentru aerul lui boem si inocent. Era imbracat ca un baietel de pension, aranjat de mamica lui, camasuta si pulovaras de casmir pe deasupra, niste pantofi Paul&Joe f chic, si blugisorii mulati de parca era criza mondiala de denim. Dar era frumusel oricum si imi spusese clar ca nu e gay deci am stat linistita.

Doar freza (prea rebela si pe ochi) m-a interpelat si i-am spus rapid ca va trebui sa faca ceva cu latele, sa le tunda, sa-si cumpere o agrafa, doar nu pe ochi ca la bichoni.

El mi-a declarat apoi ca i-am placut pentru gratie si delicatete (inca n-apucasem sa dechid gura de socrosenie, sa fi vazut atunci delicatete !!)

Ne-am comandat cate un ceai, strutztul s-a reapucat sa-mi vanda vise, si in acelasi timp sa incerce sa-si toarne zahar in ceasca. Care zahar il turna pe langa ceasca. L-am lasat sa il termine, dupa care i-am aratat delusorul alb de langa ceasca. A fost atat de incurcat ca aproape si-a varsat si ceaiul pe el.

Am stat de vorba vreo doua ore dupa care ne-a taiat foamea. Am mers si la restaurant, ne-am comandat, insa eram asa de vrajiti unul de celalalt ca n-am putut sa inghitim nimic.

Dupa asta ne-am plimbat prin Montmartre si am vorbit de un subiect care ne pasioneaza pe amandoi : poker-ul. Strutztul e inscris la cel mai mare club de poker din Paris si face campionate pe toate variantele de poker. A si castigat unul.

L-am invitat la mine la o placinta cu branza si un poker (si chiar asta imi era intentia, nu va ganditi la prostii !).

Strutztul nu mananca branza defel. Nici produse lactate. Din copilarie i-a ramas. Eu cred ca i se trage de la rasfatul matern : adica cand suntem mici nu mancam ciorbe, spanac, verze de Bruxelles, probabil branza. Recunosc ca mancatul de verze de Bruxelles nu e ceva natural, dar te fortezi un pic ! Parintii ne obliga oricum la varste mici si ajungem sa le iubim. Pe el nu l-a obligat si acum imi complica mie viata si imaginatia sa gasesc feluri fara branza, unt si lapte !!

Ei bine a venit la mine si m-a lasat sa-i servesc placinta cu branza desi nu suporta nici mirosul. Era foarte motivat !! Desigur n-a reusit s-o guste, a invocat o subita durere de masea si l-am lasat in pace.

Ne-am apucat sa ne jucam poker (in doi nu e asa amuzant) si m-a batut mar.

In timpul asta familia lui il suna in nestire, ca sa stie daca a fost sau nu rapit (sa apese tasta 1 pentru un rinichi furat si tasta 2 pentru doi rinichi…). In final a raspuns disperatilor, le-a spus ca totul ‘va bien ‘ si s-a intors la joc.

Trecusera déjà 6 ore dar tot nu ne plictisiseram de compania celuilalt.

Asa ca am propus si-un film. Ghinion, n-aveam decat un film cu batai, insa foarte instructiv in cazul in care ajungem la 10 ani de relatie.

La 8 seara ne-am spus ‘la revedere’ si ne-am si sarutat prima data. Dupa ce-a plecat mi-a trimis un sms care spunea ‘in caz ca nu ti-ai dat seama as vrea sa fii prietena mea’ ceea ce mi s-a parut foarte dragalas.

Si de-atunci nu ne-am mai lasat. Eu am devenit ‘chat furieux’ (pisica furioasa), el ‘autruche décoiffée’ (strutz ciufulit) si uite-asa a trecut un an. Cel mai frumos an!


Stiu ca povestea cu 'Adopte un mec' nu e la fel de romantica ca bunica care-l astepta pe bunicul sa vina din razboi...desi daca avea Internet nu garantez nici pentru bunica!

Iar arondismentul 18 si branza au fost totusi un act de curaj!

Nepotilor insa le vom inventa o poveste mai dantelata...sa traim pana atunci!



                                                                Yeti cu prietenii lui

miercuri, 23 noiembrie 2011

Mitza-biciclista

Mi-am luat bicicleta. M-am saturat de transporturi in comun pana-n gat.

Vine un moment in viata cand ti-ai luat suficiente coate in coaste la gramada, ai fost calcat pe picioare de un anumit numar de tocuri si ai mirosit un anumit numar de nuante de putori si atingi o limita.
 La mine atingerea acestei limite s-a exprimat prin cumpararea unei biciclete. 250 de € mai tarziu aveam casca de protectie (cum va spuneam intr-un post precedent, sa mi se poata aduna creierii organizat in caz de accident), anti-furt omologat si asigurarea anti-furt.
Asigurarea anti-furt ar trebui sa se cheme gata ‘furt’: daca ti-a furat bicicleta nu doar ca ai pierdut mijlocul de locomotie ci si banii de asigurare pentru ca asigurarea iti impune urmatoarele conditii (scrise cu police invizibil la articul 8653 paragraful 759 din  Conditions générales de vente) :
·         trebuie ca bicicleta sa nu fie furata intre 23h si 9h dimineata (ca doar hotii au orare de furt ca la servici  si mai ales ziua !!).
      Se pare ca asiguratorii se bazeaza pe statistici cand scornesc conditiile astea. Imi imaginez cum s-a facut una din statistici : s-a dus unul pe bicicleta la 23h05 la Goute d’Or (partea cea mai inchisa la culoare din arondismentul 18) si s-a oprit sa-si lege siretul. Iar in cele 20 de secunde cat a pus bicicleta pe cric aceasta era gata in Senegal. Pe o capra.
Alta conditie amuzanta :
·         bicicleta, (indiferent de ora !) nu trebuie sa se afle in curtea interioara a cladirii in care locuiesti. Chiar daca e legata in lanturi de un punct fix, daca ti-a furat-o de acolo (desi acea curte exista special pt biciclete) nu esti rambursat de asigurare.
·         Daca ti-o fura de la tine din balcon de asemenea nu esti rambursat pt ca nu se considera ca balconul face parte din casa (ci din aerul ambient probabil si e rambursat statul, ca doar bicicleta era pe aerul lui!).
Acum eu ma gandesc ca asigurarea aia nu prea serveste la altceva decat la pana de hartie igienica...
In fine, aseara eram f incantata de bicicleta mea noua si am facut cateva ture de oras pe ea.
Problema e ca cum n-am mai condus de vreo 7 ani (adica de cand locuiesc in Franta) nu prea mai cunosc regulile de circulatie, nu prea mai stiu a cui e prioritatea (desi am inteles rapid ca in general NU e a biciclistilor !) astfel ca la carrefour-uri complicate ma dau jos de pe ea si traversez cu pietonii cu bicicleta la subtioara.

Cei mai enervanti sunt pietonii. Care te respecta inca mai putin decat soferii. Adica pietonii te vad ca vii, pe verde, si totusi traverseaza de parca n-ai exista. Eu agit in disperare soneria aia de pe ghidon, cling-cling-cliiiiiiiiiiiiiing (boilor!!!), dar asta ii sperie cam cat l-ar speria un chihuahua pe un criminal in serie.
Mi-ar trebui o sonerie care sa racneasca pe un ton de bariton : « Miscati-va ca pilaf va fac!! » (in franceza ar da : « Je vous emmerde tous !! »)
Bun, am ajuns cu chiu cu vai acasa, mi-a luat o jumate de ora sa introduc bicicleta pe usa cladirii unde stau. Pentru ca aceasta use e extrem de grea si se deschide in interior, deci si daca reusesti sa o impingi ea nu sta (sta in schimb pe ganduri daca sa se urneasca au ba)

Dupa ce ne-am luat pe rand –si eu si bicicleta- cateva usi in plina figura, dupa ce am dat dracu si usa si administratorul blocului si « cacatul asta de Paris cu arhitectii lor grandomani» (ca de-aia e usa grea !!), am reusit in fine sa introduc masinaria in bloc.
In curtea interioara urma sa am alta problema : nu exista decat doua locuri de care-ti poti agata bicicleta (cu anti-furt-ul omologat care nu-ti serveste la nimic !) si erau déjà 4 biciclete pe alea doua locuri.
A urmat un brain-storming eu cu mine despre cum as putea sa-mi garez jucaria. Am impins-o, am tras-o, am incercat s-o ridic, nici un spatiu de legat. Parea chiar ca bicicleta avea personalitate si ma impinge. Cred ca m-am lovit cu ghidonul cam pe toata suprafata corpului. Ne-am luptat amandoua cam vreo 30 de minute, ca la box: intai eu peste ea, apoi ea peste mine. Cand eram eu peste ea resimteam un scurt sentiment de victorie dar care se evapora repede printr-o miscare brusca a ghidonului care se elibera si se intorcea impotriva mea (a vizat destul de des capul).
Pe la ora 20h30, murdara de vasilina si cu dresul jerpelit, si desigur cu o mare zgarietura pe frunte am spus ‘stop’. Bicicleta arata de parca si ei i-ar fi ajuns. Ar fi fost chiar dificil de spus cine fusese pedepsit mai mult, eu sau ea.
Am decis sa iau bicicleta in apartament (sa vada si ea de unde vin eu, ca doar eu stiam de unde vine ea, nu ?).
Cand ma pregateam sa urc cele 4 etaje gandidu-ma in acelasi timp cam cate lame mi-ar trebui sa-mi pun capat suferintei…am dat nas in nas cu un domn ne-elegant si care mirosea puternic a alcool. Mi-a propus sa imi care bicicleta. I-am multumit si i-am spus ca as prefera sa ma ajute mai degraba s-o garez in curtea interioara.
Domnul, foarte voluntar (se ducea la etajul 6 unde e un cuib de petrecareti unul mai dubios decat celalalt) chiar mi-a parcat bicicleta, cu ghidonul in jos, a legat roata de niste grile de fier. Eu n-as fi putut sa sustin greutatea aia.
Domnul mi-a spus ca va vorbi cu vecinii de la 6 si ca imi promite el ca bicicleta nu va fi furata. Cine se poate indoi de vorbele unui betiv ? Dar tare m-as bucura totusi sa aiba dreptate…
Azi n-am mutat bicicleta pentru ca era prea bine parcata.
Maine insa o scot la plimbare.
Da, stiu, sunt prea mare sa mai iau bicicleta si generatia mea cumpara carucioare de copii…sau masini. Dar din primele n-am pentru cine iar din celelalte n-am talente...acum serios, ma puteti imagina la Carrefour-ul de la Champs Elysée cu o masina la subtioara ?
Gata va las, ma duc sa verific daca mai e acolo bicicleta!!

Un om care nu crede in asigurari...

miercuri, 16 noiembrie 2011

La vanzarile private

In Franta exista ceea ce se cheama ‘vanzari private’. Ce inseamna privée ? Adica esti invitat la lichidarea stocului colectiilor trecute la preturi reduse. E ca ‘editia limitata’ : limitata la fraierii care vor s-o cumpere. Exact asa e si cu vanzarile private.
Mie nu imi place shoppingul. Ati citit bine, detest mersul la cumparaturi dupa tzoale si gasesc ca la aceasta ocazie majoritatea femeilor depasesc cota de isterie admisa de conceptul insusi de femeie. Depasesc ele si cota de rabdare a partenerilor dar asta e alta poveste.
Nu am prietene cu care merg la cumparaturi si singura persoana pe care trebuie s-o suport intr-un magazin este mama. N-am alta solutie, m-a adus pe lume, s-a chinuit sa ma scoata, sange, peridurala, asta e, rezist stoic la taratul prin magazine si entuziasmul ei in fata oricarei trentze colorate. De curand insa am impus totusi o regula : merg doar la magazine unde au un scaun sau o bancuta pentru acompaniator.
O sa va intrebati cum fac pentru haine ? Am doua solutii : Internet (Slava geek-ilor ca au inventat asta !!) sau cele cumparate de maman (majoritatea datand din liceu ca n-am schimbat marimea).
Stiu e cam patetic mai ales ca nu ne mai potrivim la gusturi cam de cand am inceput sa ma exprim cu subiect si predicat insa e cel mai simplu si rapid.
Socul initial e mai greu, cand mi le arata, apoi ma obisnuiesc, e ca o relatie care nu merge, la inceput te stanjeneste, nu-ti place, apoi te resemnezi si te scalzi intr-o obisnuinta calaie (insa tzoalele, spre deosebire de relatii, fac gogoloashe cu vremea…)
Desigur toate astea ar fi fost prea simple : a trebuit sa dau peste probabil singurul barbat de pe planeta caruia ii place sa mearga la cumparaturi si sa aiba ezitari indelungi, intre modele, cusaturi, nuante de culori (Ex. strutz : « Preferi acest pulover in somon sau in banane ? »- Eu : « De astea portocalii zici ? Oricare mi-e egal, sa mearga la blugi ! »)
Insa strutztul si cu ma-sa (care are o firma de vanzare de haine) vor sa ma faca sa iubesc shoppingul, sa am un stil si sa-mi placa hainele. E ca si cand ai vrea sa inveti un pinguin sa joace poker. Si sa aiba un full la fiecare trei maini.
Prima lor impresie cand m-au cunoscut (mi-a povestit strutzul ulterior) a fost : « Foarte draguta dar ce era cu bluza aia lalaie in blugii aia demodati ?!» (stiind ca alesesem ce-aveam mai chic prin sifonier ca sa-i impresionez…)
Pe mine ma lasa rece oricum astfel de comentarii pentru ca sunt de parere ca fondul conteaza nu forma, daca esti curat si mirosi frumos si nu-ti iese o bucata de cur din pantaloni, esti bine.
Asa, revenind la vanzarile private : ieri am fost asadar cu soacra sa cumpere genti de la o mare firma pentru a le revinde apoi. Avea nevoie de mine ca sa putem lua mai multe si eventual sa-mi iau si eu « ca sunt preturi excelente ».
Ajungem, incepea la 10h. Am ajuns la 9h30, era déjà un codoi enorm de muieri care sprijineau peretii in fata noastra. De altfel am auzit ca la soldurile de la Zara e o ‘doamna’ care an de an doarme in fata magazinului cu o seara inainte pentru a putea intra prima (mi-o imaginez alergand apoi ca o potarniche in toate sensurile nestiind pe ce sa puna mana mai intai).
La vanzarile astea private un domn gay (musai ! pentru legitimitatea in explicatia produselor) te introduce in ‘studioul’ cu marfa pe rand, cate 5 (ca la gradinita cand trebuiau formate perechi de cate doi). Pe hol toate muierile discuta despre colectiile precedente, si modelele ale caror nume le cunosc ca si cand ar fi ale copiilor lor : ‘Da, anul trecut am luat un ‘Billlie’ dar anul asta caut un ‘Armand’…totul e codat, si doar ele intre ele STIU despre ce e vorba.
Atat le lipseste sa se bage cineva in fata lor: gen vreo femeie gravida sau cu copilul de doi ani de mana…de altfel ASTEA mame responsabile, lasa sa cunoasca plodul dinainte de a veni pe lume tendintele toamna-iarna !!
Cand sunt depasite la coada, femeile astea devin leoaice, rar mi-a fost dat sa vad atata agresivitate la cineva care nu era atacat fizic (eventual de Bruce Willis !!)
Bon, vine in fine si momentul mult asteptat al patrunderii in camera cu pricina, la ora 10h45…genti peste tot, pe pereti, pe jos, pe pervaze, intr-o incercare artistica cam rasuflata. Majoritatea semanau a desagi colorate. Preturile (reduse la peste 50% !) incepeau de la 200 de € pentru niste posete gen portofel in care cred ca incapeau monezi sau eventual centime, si se terminau la 600 de  € pentru modelele cele mai cautate, piele de python cu o dunga rosie peste (pentru ca evident, orice lucru din lume, nu este suficient de elegant pana nu i se f**e si-o dunga rosie !!)
Ei bine era bataie pe gentile astea, si le agatau femeile de gat sa nu le ia altcineva, ti se tinea drumul ca sa lasi vreo poseta, ar fi fost in stare de orice, viata lor depindea de gentile alea (trebuia sa ma fi uitat in ele, or fi fost umplute cu ceva pretios !)
Acum eu intamplator puteam fi acolo la 10h45 dar ma intreb daca femeile alea n-or munci. Sau ce fete or avea papagalii care sponsorizeaza astfel de capricii pentru micile isterice.
Evident eu in mai putin de un minut facusem turul, dupa care am impartit o canapea cu copilul de doi ani care mi-a aruncat o privire compatimitoare, ne-am inteles fara cuvinte.
La inceput am fost foarte flatata pentru ca soacra ma intreba ce cred de cate o geanta sau alta si de cate ori chiar aratam entuziasm fata de una (care imi placea sincer !) o vedeam cum merge sa o depuna  cat mai departe  de casa! M-am simtit ca la alegeri cand mi s-a spus ca votul meu conteaza…
Soacra a cumparat in final cateva genti (numai culori turbate “ca nu stii tu dar asa e moda!!”), iar eu i-am carat sacosele. Trecand prin coada compacta de la usa, fiecare femeie incerca sa vada ce-am luat, ba chiar m-au intrebat daca gentile erau ‘scumpe’.
Le-am raspuns ca depinde de cat le excita o dunga rosie.

miercuri, 9 noiembrie 2011

Francezii: specimene anti-bricolage

Francezii (din generatia mea) n-o au cu mestereala prin casa. Daca vi s-a stricat ceva si aveti nevoie sa apelati la un muncitor francez o puteti lasa balta direct ca e mai sigur.

WC-ul care curge ? Puneti niste carpe pe dedesubt.
Aveti nevoie de pereti zugraviti ? Ganditi-va la tapet (pe care sa-l aplicati singuri)
Trebuie sa schimbati o aplica? Deja incercati sa explicati unui francez cum se leaga faza (iar pentru mine sa traduc chestia asta...mai bine ma apuc sa ma spanzur cu faza !!)
Si asa mai departe.
Aveti desigur varianta imigrantilor care va pot face treaba, insa va fi adesea prost facuta si pe bani foarte multi (pentru ca stiu si ei ca francezii au doua maini stangi si iubesc filosofia deci speculeaza!).
Asa de mare e problema cu lucrarile aici ca ma gandeam sa fac un business pe tema asta. Insa daca nimeresc peste muncitori prosti justitia functioneaza. Si parca n-as intra la mititica de-acum…as mai vrea cativa ani de WC curgator...
Pentru a va releva anti-talentul francez la mesterit va voi povesti spetza strutz. La mine acasa.
 Acum cateva luni aveam tablouri inramate de pus pe pereti (mai ales pentru a masca tapetul lipit prost).
In dorinta (balcanica !) de a-l lasa sa-si dovedeasca masculinitatea in fata mea (asa cum si eu imi dovedesc –o parte- din feminitate prin facut de ciorbe/ fripturi/ prajiturele, pus aspiratorul/bigudiurile si imperecheat de sosete), i-am vorbit strutztului despre ‘proiectul’ agatarii tablourilor…dupa care i-am privit lung si cu nostalgie manutele fragile de pianist pentru ca simteam ca era probabil ultima data cand le vedeam neinvinetite de ciocan.
Strutztul, foarte voluntar, mi-a spus ca nu e ‘nici o problema !’ si ca ii face ‘placere’ sa faca EL treaba asta ! (uneori chiar imi pare un om mare!)
Teoria ca teoria dar practica ne omoara !
Intai am facut (EU !) rost de un ciocan plus cuie, plus casca de protectie, plus manusi groase de scos tavile din cuptor- in scop de aparare, plus ‘Manualul-resuscitarii-rapide-a-celor-care-se-cred-mesteri-dar-nu-diferentiaza-o-piuneza-de-un-nasture’.
I-am indicat apoi locurile in care doream sa vad arta agatata si i-am sugerat (cu multa diplomatie) sa masoare distantele cat sa fie simetrie in partile laterale ale tabloului.
A masurat strutzul ochiometric vreo ora (cu o spranceana ridicata, sa se vada expertiza!), insa ii tot dadea cu virgula.
Mi-a cerut apoi un creion. I-am adus (dupa ce l-am cautat in bolul cu 358 de pixuri si creioane din care nu scrie nici unul fir-ar mama lor, dar nici moarta nu le-as arunca! Sigur aveti si voi un asemenea bol!).

Apoi a avut nevoie de scaun. L-am adus. Apoi ruleta. Am dat toata casa peste cap dar am gasit-o. Apoi o lampa ‘ca nu se vede- pour le nom de Dieu!!- nimic cu lumina asta chioara de la tine !!’. Am adus si veioza din dormitor (smulsa isteric din priza), incercand din rasputeri sa-mi pastrez calmul.
 Dupa ce-a frecat ruleta de-au luat-o dracii a calculat in fine distanta, a impartit la doi si a facut un semn pe perete. Dupa care a pierdut semnul, a luat-o din nou de la inceput, dupa care a pierdut ruleta, intre timp uitase evident cat calculase initial, a gasit ruleta, a frecat ruleta, dupa care m-a strigat sa ma puna sa caut semnul pe perete, am gasit unul, insa el gasise altul, dupa care ne-am aruncat invective si mi-a zis sa nu-l mai ‘supraveghez’ si sa-l las sa faca ‘treaba’.
In acest moment al povestii inca eram relativ respectuosi unul cu celalalt si aveam speranta la un viitor comun.
In fine momentul nemaipomenit al batutului cuielor in pereti.
Cu o mandrie de paun si cu creionul dupe ureche, strutztul si-a asezat pedant 3 cuie intre degete (om organizat, sa aiba totul la indemana, pai cand facem treaba, facem, nu ne jucam !!). Mi s-a parut curios pentru ca atatea cuie intre degete isi pun oamenii care stiu sa se serveasca de ele si sunt rapizi (si se gasesc de obicei pe vreun santier!!), ori la viteza strutztului si jumate de cui intre degete ar fi fost cam supraestimat (dar hai sa nu fiu carcotasa !)
Dupa fixarea primului cui cu mana urmat de prima lovitura am auzit un ‘putain de merdeeeee !’ urlat din rarunchi si am stiut ca si-a dat (in fine !) cu ciocanul peste delicatele degetele de pianist. Am venit intr-un suflet si i-am spus : ‘Vrei sa le bat eu in perete ? Ca am mai batut !’
Cand si-a intors privirea neagra inspre mine am inteles ca daca vroiam armonie trebuia sa dispar repede.
La a doua lovitura a scapat ciocanul si ca printr-o minune nu i-a aterizat pe picior. Insa mi-a zgariat parchetul, se stie de-acum pe unde-a trecut ‘mesterul strutz’.
Intr-un final a batut nenorocitul ala de cui si m-a strigat sa ii aduc tabloul. I l-am adus, l-am tinut, l-a agatat, dupa care ne-am indepartat putin sa vedem daca e simetrie in parti . In versiunea mea nu era- si nu e cu vreo 40 de cm fata de cealalta parte!- , in versiunea lui era perfect (ar fi si fugit sa se pupe in oglinda).
Am acceptat versiunea lui fara sa mai comentez ca doar e THE MAN ! (si nu sunt certareata).
Si asa a fost si cu urmatoarele 4 acuarele miniaturi care in teorie trebuiau sa faca un joc de vertical-orizontal si au facut un joc de talmes-balsmes. Acum spunem invitatilor ca ‘asa am vrut noi!'.
Cand totul a fost terminat am sarbatorit degetul rosu cu o bere si am facut pace (iar eu mi-am promis ca nu-l voi mai pune la treaba in casa niciodata)
A présent trebuie sa instalez un cuier in peretele din hol, care cuier se bate in perete si trebuie date gauri cu bormasina pentru montare. Desigur strutztul si mama lui s-au oferit  generos sa faca strutztul operatiunea asta (iar bormasina sa o cumpar eu, ca NE mai trebuie!). Cand am sugerat sa exerseze strutztul datul gaurilor mai intai pe peretii de la mama lui de-acasa aceasta a zis ca in cazul asta mai bine platesc pe cineva, cunoaste ea un polonez. Uite vezi, daca ne fortam un pic !! Cum cunoastem imediat lume !!
Asadar sa va fereasca sfantul sa puneti un francez la treaba in casa. Adica puteti, daca nu tineti la lucrurile voastre (si la viata lui !)

vineri, 4 noiembrie 2011

Francezii in Romania

Cu ocazia caderii toamnei (ca mi-am pierdut speranta in caderea regimului basist) mi-am dus viitorii socrii la Bucuresti. Cu strutz cu tot desigur.
Ciocnirea civilizatiilor pe taram mioritic…mama vorbea franceza mai mult in romana iar ei masacrau romana cu goggle translate in asa hal incat i-am implorat sa o tina pe franceza. Si mama si socrii sustineau dealtfel ca sunt vorbitori fluenti de engleza. La ei ‘vorbitori’ inseamna ca recunosc cuvinte gen ‘mother’, ‘water’, ‘food’ ; cu conditia ca toate aceste cuvinte sa nu se regaseasca in aceeasi fraza desigur !
Cel mai interesant e sa-i chiar pui sa vorbeasca intre ei in engleza si sa-i vezi cum- dupa diverse bâlbe, unele râraite, unele nu-  dau vina unii pe ceilalati sustinand ca interlocutorul are nivel prea slab si mai bine (pentru armonia prieteniei) sa se tina fiecare de limba lui.
Pana aici nu era o noutate ca am asistat o data la un moment in care un englez o intreba pe strutzuloaica Do you speak English? si ea raspundea "Un petit peu" in franceza. Asa ca eram lamurita dinainte de cat de peu era petit-ul.
Mi-era insa teama cu mancarea, ca la noi mananci, nu te-ncurci ! Si la francezi e cu gustare, cu putintel, cu raffiné, cine a fost in Franta stie cum e petit-dejeuner-ul, mic spre inexistent, un croissant, o cafea si-un sut in cur daca mai ceri ceva.
Deci nu stiam exact ce priza va avea la public modelul de hranire romanesc (a.k.a bagatul in vene de sarmale si cozonaci).
Mi-era si frica sa nu zica ca vrem sa-i taiem ca pe gaini dupa ce urmau sa vada meniul.
Nici pe departe !
Au mancat de-au rupt !
In Franta e cu disciplina, v-am povestit ca se mananca intre 12h si 14h la pranz, nici inainte nici dupa, fix intre orele astea ca altfel strici ordinea lucrurilor.
Ei bine manca familia Strutz mic dejun la 9, pe la 11h gustau jumate de farfurie de snitzele (ca tocmai erau gata calde !), pe la 14h mamaliguta cu branza si tot asa pana seara. Si de fiecare data spunand (cu gura plina) ‘vai cat mancam, c’est pas possible !!’…si cu pas possible-ul asa basculau inainte.
I-am plimbat pe la Bran, la Casa Poporului (care e absolut maiestuoasa !! trebuie s-o vedeti daca ati ratat-o), prin centrul vechi, etc.
Trebuie sa va spun de la Bran, faza monumentala. In plina vizita la castel.
In spatele meu o familie de manelisti. Sau de parveniti, cum vreti. Fara pic de cultura, nu stiu exact ce cautau la Bran dar ma rog, e o tara libera. Ar fi cred interesant un sondaj deschis la iesirea din castel. Raspunsurile 'free style' ar fi material bun de comedie.
Asadar famila Sapca, cu doi copii care racneau intr-una, o mama fara autoritate care ii ‘educa’ pe un ton umil : ‘Mario, te rog nu mai sari draga asa…si da-i sabia si lui Ruddy ca va pocnesc de va ia mama dracilor’ (ati observat ca adesea ii cheama Mario pe copiii de cretini?)
In fine, suportasem toate astea cu stoicism.
Ajungem la camera Reginei Maria, un dormitor facut de arhitectul ceh Karel Liman (iar pentru necunoscatori regina era fascinata de decorat si nu lasa nimic la voia intamplari). In momentul patrunderii in camera o aud pe mama agitatilor dandu-si cu parerea despre cele vazute : « Pfff, niste calici !! Eu n-as fi facut asa !! »
A trebuit sa-mi ascund nasul in haina, asa de tare imi venea sa rad. Dupa asta mi-a venit sa plang...insa reactia ‘doamnei’ a fost atat de autentica ca a merit intrarea la Castel !
Din pacate nu i-am luat numarul de telefon pentru doritorii de sfaturi in design. Sau arhitectura, sunt convinsa ca se pricepea la orice!!
Am fost si la bowling, am concurat toti pentru ultimul loc, in final l-am obtinut eu, si ma si bucur pentru ca nu-mi place mediocritatea. Desigur toata lumea imi dadeau sfaturi, cum sa ma aplec, ce bila sa aleg, cum sa fac o pirueta dupa lansare, iar cand le venea randul adesea aveai impresia ca scopul era neatingerea niciunei popice.
La Casa Poporului n-am mai auzit enormitati pentru ca erau grupuri de straini, am picat pe ghidul englez, astfel ca strutztul le traducea ‘bilingvilor’ parinti in franceza iar eu mamei ii traduceam din engleza in romana. Traduceri express in engleza pentru fluentii in engleza. Logica de clasa I.
O Romanie, dulce partie!!