Cum va anuntam in postul trecut, anul asta pentru prima parte a vacantei am fost (cu a mea mama) in Spania si Maroc.
Despre Spania nu prea am critici (urmeaza sa masacrez Marocul! ;)
O sa va spun in doua vorbe cum mi s-a parut.
In Spania am fost la Madrid, oras frumos cu o arhitectura maiestuosa, parcuri, gradini si muzee foarte bogate. Am vizitat muzeul Prado si am fost foarte impresionate de picturile lui Velasquez si El Greco. Goya mai putin, personal ii prefer gravurile, cu mult mai simbolice si
marcante. Madridul e plin de romani, auzi proportional cam la fel de multa romana cat spaniola. Mancarea nu m-a dat pe spate (fiind destul de nerafinata si grea pentru unii ficati mai poetici…) si nici stilul locuitorilor . Dar e-adevarat ca venind din Franta am reperele putin modificate (aici mancarea e intr-adevar foarte fina!).
Mi s-a parut ca au o clasa mijlocie saraca. Altfel extrem de draguti si deschisi si deloc xenofobi. Nu ma mira ca romanii s-au integrat atat de bine.
De altfel à propos de romani integrati, intr-o seara ne-am luat cate o salata de fructe si neavand unde s-o mancam la fata locului, am luat-o cu noi si ne-am asezat pe o bordura in fata unui magazin inchis (pe o straduta laturalnica). Cum molfaiam noi linistite la o bucata de pepene cat spatiul bucal, cu picioarele largi deschise sa nu cumva sa ne murdarim pantalonii ! (statul pe caldarim nu conta, eram doua doamne altfel !!), ne abordeaza un ‘cantaret’ roman. Cu acordeonul pe un burtihan enorm, ne sufla printre ultimii doi dinti care-i ramasesera : ‘Sunteti romance, nu-i asa ?’ (probabil o fi auzit-o pe mama cand i-a 'scapat' cu voce tare : ‘ia uite-o pe grasa aia de vis-à-vis ce rochie si-a pus de-arata ca un caltabos !’).
Noi politicoase ii raspundem ca da, suntem intr-adevar romance (cumva, intrebarea asta de recunoastere n-o iei niciodata ca pe un compliment in strainatate!).
Omul continua : ‘Nu, va-ntreb pentru ca se vede ca sunteti de pe-aici ! Si pe unde practicati ?’…noi ne-am gandit ca e vorba despre practicarea limbii spaniole sau asa ceva dar omul se referea la business, 'la malai duduie!!' ne-a tradus apoi.
I-am explicat ca noi cu businessul prost rau, nici macar o invarteala nu facem. Eu recrutare la Paris, si nici candidatii nu sunt in stare sa-i trafichez pe la clienti, iar mama asistent medical, mai traficheaza o schimbare de fesa cel mult…
In fineal ne-am imprietenit cu domnul, ne-a povestit cum merge treaba la Madrid, cu acordeonul, ca oamenii sunt draguti, nu ca la Paris ‘unde chiriile costa un brat si francezii sunt niste aroganti lipsiti de igiena!’ (va citez ad literam!).
Adica omul, acordeon-acordeon, dar tinea la igiena ! Dupa spusele dumnealui, se pare ca ‘Shan’zelizeu’ nu mai ie ce-a fost si vezi numai ciungi pe jos de ti se lipesc de pantofi, basca ca nu dau scartarii aia nici un euro pe prestatie, numai cate 20-30 de centime mama lor de broscoi !’…noi am dat din cap afirmativ, stim si noi cum e cu acordeonul si cu ciungile! Si asta venind de la cineva care nici nu are pantofi Prada, imi imaginez un biet Becalli cum isi strica bunatate de incaltaminte pe frumoasa artera...
La final am ales sa nu schimbam numere de telefon cu domnul (sa pastram misterul unei singure intalniri!), inca a tinut sa ne precizeze ca acolo unde eram cazate noi era ‘o periferie ordinara’ (pentru informatie eram la Puerta del Sol, punctul cel mai turistic al Madridului, si central) si ne-a cantat un Edith Piaf de ni s-a scurs de emotie tot pepenele inmuiat din punga.
Altfel am participat la un miting contra FMI-ului, pentru ca spaniolii nu vor sa-i scoata Fondul din rahat (scoaterea echivaland din pacate cu bagarea in rahat cand e vorba de acest camatar legal care este FMI...), si cum noi eram de acord (si mai ales la locul unde se tinea scandalul, pentru ca tocmai ne luaseram palarii de un euro de la chinezi), am decis sa fim scandalizate si noi si am urlat cu ei ca ‘No quieren la « aiuda » del FMI !!’.
A trebuit apoi sa-i lasam cu durerea lor pentru ca vroiam sa profitam un pic de soarele madrilean ca doar nu degeaba investiseram doi euro in palarii ! (care palarii, dupa ce le-am plimbat si la Madrid si ulterior la Paris, peste valize, legate de gat, de nas, de dinti, de umbrele, de degetul mic de la picior sa nu le turtim..., le-am uitat in avionul catre Marrakesh…singura lor sansa de supravietuire ar fi fost sa ni le coasem direct pe scalpul tartacutzelor…dar nefacand asta ne-am topit creierii la Marrakesh pentru ca nu mai puteam cumpara alte palarii! Cum de ce nu?! Pai arabii n-au chinezi!! )
Cam atat despre experienta la Madrid, in episodul urmator va voi vorbi despre cum (nu) ne-a placut la Marrakesh (probabil totul se leaga cu pierderea initiala a palariilor).
Wk placut dragii mei prieteni care ma cititi !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu