Somajul

Regele tuturor babaurilor din toate domeniile este somajul.

Nu ni se vorbeste niciodata despre asta cand suntem mici. Nu ne-ntreaba nimeni « Ce vrei sa faci cu timpul tau cand vei fi adult si somer ? »…nuu, ne intreaba « Ce vrei sa faci cand vei fi mare ? » de parca campul posibilitatilor ar fi nelimitat…deja picii daca ar fi isteti ar raspunde : « Pai stai sa vad intai ce mi-a dat natura, ce gene am si ce fac babalâcii : a, pai unul e tehnician si celalalt e casnic. Asta iti cam raspunde la intrebare…cam ce sanse am ca adult muncitor » sau « Pai vad ca-s plini de bani astia ai mei…in cazul asta o sa fiu probabil manager ceva, nu conteaza unde, o sa urlu peste niste fraieri ». Si asa mai departe. Insa bietii pici cred ca "doctor" e chiar o teorie care sta-n picioare dragii de ei...

Nimeni nu-ti spune ca Cenusareasa era de fapt somera, de-aia avea atata timp sa spele podelele, daca s-ar fi dus la scarbici n-ar mai fi facut tocanite si pateuri de la 9 la 19h. Si nici n-ar mai fi avut tupeu scrofosenia aia de mama-vitrega sa o hartuiasca moral. Deja ca ar fi avut ea insasi bani sa-si plateasca un avocat ca lumea si n-ar fi stat cu ma-sa oricum, ci ar fi avut o viluta in Pipera macar.

Dar revenind la somaj…cand ai un servici visezi la timp liber. Ti se pare asa un taram de basm unde curge lapte si miere, unde oamenii se odihnesc si au timp de hobby-urile lor (numarul pasiunilor fiind enorm cand n-ai timp, extrem de mic tinzand spre 0 cand ai…)

Ceea ce nu-si imagineaza nimeni, este ca imaginea asta idilica aduce mai degraba cu iadul decat cu Paradisul. Nu cred ca exista ceva mai monstruos decat sa fii obligat sa zaci inactiv, fara perspective (ca nu degeaba ii zice « criza »…si n-am auzit nici c-au angajat vreun scotzator din criza ca-n filme), sa-ti pierzi increderea in sine, valoarea si desigur sa n-ai nici bani. Plictiseala si blazarea se instaleaza rapid.

Mierea iti iese pe nas si laptele pe urechi. Viata normala devine rapid oribila.

Nimeni nu te mai cunoaste si cei care te-ar putea ajuta iti spun « Noi nu angajam SOMERI (a se citi « leprosi »). Gaseste-ti intai un servici apoi ma cauti, POATE te pot ajuta, dar doar cand esti in post ». Va jur, este o poveste adevarata care mi s-a intamplat personal acum cateva luni, cu un prieten de-al familiei strutztului care este patron peste o multinationala…cam asa ma "ajuta" el.

Dar somerul, pe langa multe umilinte si frustrari, mai are cateva necazuri in plus. Cat va mai ramane in somaj, ce aduce viitorul ? Daca isi va pierde locuinta ?

Iar statul insista sa partcipi la cursuri de calificare (florareasa sau coafeza, ca restul costa de la 5000 de euro in plus, desigur platibili de tine…cum adica n-ai bani ?!)

Astfel, nu mai dispui nici de dormitul dimineata, iar plata ajutorul se face dupa ce ai fost supus ritualului de umilinta si ai aratat hartiile imprimate cu postularea la 285 de joburi pe saptamana. La care ei oricum nu inteleg de ce ai postulat, doar esti supracalificat, « n-o sa va plictisiti la acest job?! »…

Drogul impotriva plictiselii este tembelizorul, pentru eternitate si inca trei zile pe deasupra, doar televizor, ca bani de alte distractii de unde ?...si desigur Feisbucul, care, cand ai mai mare nevoie de el, arata numai invitatii la jocuri stupide cu ferme si mafioti…

Mda, cum se iese din taramnul fermecat unde curge numai lapte si miere ?

P.S : intre timp am gasit iesirea din acest taram satanic si ma duc la servici, dar am un gand cald pentru toti somerii out there ! Pastrati-va speranta !!