Dupa cum stiti, am schimbat fostul meu job de consultant, la cei doi pacalici (Omul-Duda si gusterul) pentru alt job care mi se parea mai interesant si de unde vroiam sa invat, ca sa nu ma plafonez la pacalici. Deci am scimbat un job linistit unde aveam biroul meu pe o iluzie. In speranta ca voi creste, voi evolua, si alte bulshituri asemenea.
Noul job: multi comerciali, care sunt ei in relatia cu clientii, nu eu, iar eu caut CV-uri. Pe care le revindem la banci, acestea trecand prin noi pentru a gasi resursele de care au nevoie. Mai simplu, suntem un fel de pesti imbracati in costume si tocuri, si zambind frumos. Candidatii vanduti sunt echivalentul unor curve de lux pentru ca ne imbogatim de pe urma lor. Adica nu eu, comercialii si directorii. Eu sunt o furnica, care face reportinguri si click-click pe Cv-uri, imi stric ochii citind experientele, scolile, dupa care le fac publicitate inspre comerciali (care trebuie convinsi domnule ca acei candidati merita vanduti si facut bani de pe urma lor, daca nu esti "forta de convingere" nu servesti la nimic!).
Deci m-am pacalit cu serviciul nou, nu e nici o evolutie, comercialii sunt cea mai urata specie existenta, fac rechinii sa roseasca.
In plus lucrez in open-space. Noul concept comunist al firmelor de pretutindeni, un big-brother generalizat.
Sa va spun despre open-space: la interviu incompetenta de la RH iti va prezenta conceptul ca pe un element de ‘comunicare’ si ‘coeziune de grup’, ‘team spirit’ si alte anglicisme dezgustatoare. In realitate esti ca un muncitor chinez in uzina doar ca in locul masinii de cusut ai un calculator.
Noii veniti au dreptul la locurile cele mai vizibile, la culoar. Astfel ca oricine trece inspre oriunde (toaleta, cafette, imprimanta), vede in ecranul tau. Daca tragi o basina se va auzi pana la capatul open-spaceului si ti se va spune ‘Fasole’ pe urmatorii doi ani. In ideea in care nu mori cu capul pe tastatura in doi ani, ceea ce e foarte probabil.
Sefii si ‘asociatii’ ocupa desigur locurile bune in open-space, cu peretele in spate. Astfel EI daca au chef se pot uita in liniste la un mic porno in mijlocul dupa-amiezei. Adica egalitate-egalitate, dar unii sunt mai egali ca altii, vorba lui Orwell.
Tu in schimb iti citesti mailurile personale intr-o fereastra de marimea unui timbru postal, cuvant dupa cuvant ca la clasa I. Sa va fereasca sfantul sa trimiteti un mail urgent cuiva care lucreaza in open-space, puteti fi sigur ca va arde casa si bunicul va crapa linistit daca va bazati pe faptul ca mailul ala va fi citit rapid.
In open-space presiunea este atat de mare si de palpabila ca trebuie sa o rupi uneori altfel explodezi. Deci te vei ridica la toaleta de 5 ori pe ora (ah, vezica asta !!), vei face fotocopii la hartii fara importanta, gen biletul de tramvai de dimineata (nu se stie cand imi poate cere cineva vreo copie !!), vei face 18 cafele din care 16 refacute (‘vai, dar mie imi place fara zahar si mi-am turnat zahar din greseala, ce neatent sunt ! Va trebui sa reincep tot acum, tstststs…' )
La pranz iesi afara orice ar fi, poate sa ninga, ploua, sau sa dea cu piatra, trebuie sa scapi din mediul ala…chiar daca nu-ti e foame te fortezi, trebuie sa te misti !!
Voi continua in episodul urmator despre procesele de recrutare (cu un ochi intern in plus…).
Termin cu o fraza trista dar adevarata : ce pacat ca toata copilaria e o constructie de iluzii, si toata varsta adulta e procesul invers : daramarea graduala a acelorasi iluzii…
Sau poti privi totul ca pe un tranzitare, in general sau chiar punctual (din open space spre unul de-adevaratelea). Za "nite" iz young.
RăspundețiȘtergere