E momentul cel mai dulce al somnului, cand tocmai visezi ca esti pe o plaja la marea caraibelor sub un palmier, soarele te mangaie, miroase a cocos…si bum, trebuie sa rupi violent asta !
In plus adesea afara e negru (si nu pentru ca locuim in echivalentul Ferentariului !) si frig si ai impresia ca nici pasarelele nu s-au trezit inca…
Primul instinct cand trebuie sa rupi aceasta placere e sa dai dracu viata, lumea, serviciul si sa-ti juri ca te vei muta la tara si vei face agricultura (iar orataniilor le vei demonstra metodic avantajele sculatului de la 11h incolo).
Dupa asta te resemnezi putin dar vrei sa mai tragi de cateva minute (pe care le apreciezi prost si devin zeci de minute…)
In mod normal ar trebui sa ma dau jos din pat pe la un 7h45 ca sa fiu sigura ca imi ajunge timpul sa fac tot (spalat, imbracat, machiat, bagat o cafea in vene). Asadar alarma suna la 7h si o tot reprogramez inca cate 5 minute. Astfel ca cu greu ma dau jos din pat pe la 8h15 ceea ce este extrem de tarziu, invariabil ajung in intarziere.
Am epuizat toate scuzele posibile in fata responsabilor si colegilor : mi-a fatat pisica de 5 ori pana acum (si fata saraca mai des decat ii vin caldurile, mai ales de cand am castrat-o scoate la pisoci in fiecare luna !), intarzie metroul si e accident pe sine cam o data la doua zile, e plin Parisul de sinucigasi matinali (adica mai plin decat e de obicei, ca toti aleg sa-si ia zilele dimineata si sa-ncurce traficul…adica daca tot se omoara macar sa fie juma de Paris in intarziere la scarbici, ce mama ma-sii !).
Aia cu ‘n-a sunat ceasul’ nu mai tine de mult pentru ca acum ai alte metode, telefonul, radioul, televizorul…ba chiar mi-am luat un aparat care face lumina treptat dupa care scoate sunete naturale, gen susur de parau sau cant de pasarele. Credeti ca a functionat ? Da, m-a adormit si mai profund si a nuantat un pic visele !
La un moment dat eram la un job cu sefi foarte rigizi si trebuia musai sa fim acolo la ora fixa (9), daca intarziai trebuia sa pui o zi de concediu (treaba era asadar grosuta spre groasa), deci de frica ascundeam de cu seara desteptatorul sub pat pentru a fi obligata sa ma ridic sa-l opresc. Insa chiar si asa ma sculam, il opream si ma mai reculcam putin…
In prezent, cand in fine imi fac curaj sa ma dau jos din pat, inteleg literalmente expresia « a avea capul in cur ».
Cu mersul impiedicat avansez inspre baie, in general ma lovesc de vreun colt de ceva- pat, biblioteca, scaun- totul devine ascutit dimineata !! Asta are darul de a ma trezi brusc (si in urlete) si da nastere altor injuraturi la adresa vietii si soarelui si a mobilelor (pe care le-a pus un cineva special in picioarele mele sau s-au organizat sa-mi atace degetele mici !!).
Dupa ce-mi fac toaleta ma apuc sa caut ceva de imbracat si ori nu-s toate calcate si trebuie sa le calc rapid pe genunchi (desi sunt deja in intarziere de 20 de minute) ori nu mai gasesc singurele incaltari care merg la tinuta respectiva sau care nu ma bat (ceea ce e f rar) ori constat ca totul e murdar. Mai putin pantalonii negri care fiind negri nu sunt niciodata murdari (ca-s negri !)
Speram mult sa nimeresc un barbat matinal care sa ma motiveze dimineata (sau sa-mi fie rusine de el si sa ma scol), insa strutztul este mai catastrofa decat mine ! A pierdut deja un servici la Price tocmai pentru ca ajungea dupa 9h30 dimineata. Pentru ca angajatorii, prin nu stiu ce fenomen abstract, nu vad cand muncesti pana la 3 dimineata, vad in schimb cand ai cateva minute de intarziere !
Asadar strutztul dimineata e lipit de pat, face dragoste cu perna si e in stare sa-si vanda mama pentru cateva minute de somn. Ti-ar da orice din putinele lui averi doar sa-l mai lasi sa doarma un pic (chiar si troaca aia de Twingo care-i deplaseaza posteriorul!).
De cand suntem doi, suna alarmele la noi ca la urgente. Incepand de la 7 ca sa ne dam jos din pat eu la 8h15 si strutzul la 9h (ceea ce e intr-adevar foarte tarziu !)
Ne gandim cu groaza la cum va fi cand vom fi parinti, insa cred ca se va intampla cum se intampla cu mama si cu mine cand eram la gradinita : eu ma trezeam, ma imbracam, imi faceam rutina (pieptanat papusi, aranjat cuburi, etc.) iar mama nu reusea sa se scoale. Asa ca o rugam frumos (si cu pupici) sa ma duca la gradinita. Iar ea ma ruga sa o mai las cateva minute.
In unele zile era asa de lipita de pat ca ma lasa sa ma duc singura si ma urmarea de pe geam. Alteori aduceam olita langa pat si se scula mai rapid.
Insa abia acum, adulta bine, imi dau seama ce simtea.
Realitatea e cruda, somnul rules ! Tuturor indragostitilor de pat le urez curaj ! Inca putin, mai aveti cam 40 de ani pana la pensie (cand oricum veti fi insomniaci !...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu