Am avut reuniunea anuala la servici. Se cheama kick-off desi nimeni nu stie ce-nseamna literalemente.
Ne-a adunat pe toti 240 de consultanti (desi nu consultam mare branza, ne consultam mai mult intre noi daca sa luam ceai sau cafea la micul dejun...)
Ne-a dus la Concorde intr-un studio de televiziune, asociatii si presedintele firmei au facut discursuri sforaitoare (si mai ales multe slide-uri colorate pe post de praf in ochi), ne-a filmat, aveam voie sa si twitt-am. Dar cu masura, cand au inceput unii s-o dea in glume li s-a spus printr-un comment anonim (semnat presedintele firmei) s-o lase mai moale daca mai vor salariu la sfarsitul lunii (adica democratie democratie, dar cu masura!!).
Ni s-a vorbit despre tot felul de termeni de care n-auzise nimeni si nici n-aveam chef sa aflam. De exemplu ‘design prospectiv’…stiti ce-i aia ?
Adicatelea sa faci o cartografie a pietei inainte sa te arunci ca boul in ea (ceea ce oricum face oricine, ii zice studiu de piata, dar noah, ei trebuia dom’le sa fie mai smecheri si sa inventeze concepte noi!)
Asa ca ne-au intrebat rand pe rand cu reflectorul in ochi ce credem noi ca e si majoritatea raspunsurilor au fost…’âââ…pai...hmm.’
A raspunsul unul chiar : ‘designul prospectiv este cand nu le spui porcilor ca vor deveni carnati ci o experienta culinara’…e si-asta o explicatie…trebuie testata acum reactia porcilor.
Pe scurt acest concept e un fel de laba trista, dar incearca sa spui asta in ‘kick-off’ si mai ales pe frantuzeste !
Noi angajatii eram reprezentati in slide-uri ca niste roboti, ceea ce spune multe despre cum ne vede firma…(tot e bine ca puteam fi reprezentati ca niste spermatozoizi !!)
De altfel ne numim ‘weavari’ (de la numele firmei Weave)…nu stiu cum se intampla de toate firmele astea de la un moment dat devin secte si tin cu tot dinadinsul sa te converteasca la secta lor cu sau fara vointa ta !
La finalul celor 7 ore de limba de lemn ne-au adus un invitat ‘surpriza’…a fost asa de mare surpriza ca nici n-am mai fost surprinsi !
Surpriza era un iluzionist. Care ne-a ghicit tot felul de prostii, numere (de la pantofi in functie de culoarea irisului – al dreacu cu niste numere norocoase la loto nu putea sa sara sa terminam odata cu consultanta !!), cuvinte dintr-o carte, ne-a zapacit.
Era de altfel destul de bun, sunt rautacioasa. Noroc cu el ca altfel chiar ne-am fi taiat venele in grup dupa 7 ore de slujba sectanta.
La iesire ne-au oferit umbrele si memory stick-uri cu numele firmei…cred ca directia ar fi preferat sa ne dea cate-un sut in cur dar n-ar fi scris Weave pe el, si nu e constructiv prozelitismul.
Dupa asta ne-a dus la un castel, intr-adevar foarte frumos. Ca la nunta la castel, cu cocktailuri, sampanie, muzica, lumina fumurie, etc. Numai mireasa lipsea.
Cina era pregatita de un top chef si era pur si simplu de un rafinament extraordinar. M-am bucurat ca stateam jos ca altfel mi s-ar fi inmuiat genunchii.
Le-am facut deci paguba cat am putut, mi-a admirat lumea rochia rosie ca focul si le-am zis ca e din Romanica, am tinut sa subliniez, pentru ca restul femeilor erau imbracate toate in negru si cu cizme. Asa li se pare lor ca e bunul gust.
In timpul mesei m-a prins vecinul de masa de maneca si a inceput sa-mi povesteasca despre calatoria lui in Peru. M-a mancat in cur sa zic ‘ooo, ce deosebit, si e frumos ?!’ si mi-a si scos omul telefonul sa-mi arate ‘CATEVA poze’.
Asta cu aratatul pozelor e foarte particular, oamenii abia te-asteapta sa-ti arate poze, mai ales de cand toata lumea are super aparate si are ca hobby principal ‘fotografia’ (credeti-ma ca lucrez in recrutare !!). Peste noapte s-au transformat toti in pozari profesionisti, si-ti povestesc de milimetrii, de unghiuri, de chestii, de trestii…si-ti arata poze la care trebuie desigur sa arati cat de cat interes si entuziasm…trebuie sa gasesti cate un adjectiv nou la fiecare poza…si sunt 3000 !! Ai interes sa ai un vocabular bogat!
Adica dupa ‘ce frumos !’, ‘splendid’, ‘maiestuos’, ‘ce priveliste’ iti cam vine sa-i spui ‘nene, am vrut doar sa fiu politicoasa, mi se rupe si de Peru si de toate pozele in care n-apar eu sau cineva din familia mea !! Sau macar oameni frumosi si nu grasii astia pe bietii magari deselati !!’.
Dar revenind, am vizionat asadar cateva sute de poze din Peru de pot sa va fac si traseul daca va vine vreo idee sa va duceti. Doar sa-mi promiteti ca nu vreti sa-mi aratati pozele !
Dupa asta am dansat un piculet si am vazut si lume beata moarta si mai ales ce femei erau serioase si care doreau sa evolueze mai rapid in functie... Era o ‘arbitra’ (ii zice coach, tipic pt secta de altfel te invata cum sa traiesti bine), siliconata de peste tot, s-a frecat saraca cu absolut tot, inclusiv cu picioarele de la scaun. A evitat doar un domn chelios care azi la reuniune se mira de ce nu s-a frecat si de el (probabil chelia nu ajuta in situatii din acestea…)
Pe la ora 1h am plecat la casuta mea (desi petrecerea a tinut pana la 5), si mi-am gasit strutzalaul la locul lui pe canapea omorand monstii din ecran...Dar tare m-am bucurat sa-l gasesc si ca-l am ! Macar el nu-i sectant si spune ce crede si n-are nici poze din Peru !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu