miercuri, 26 septembrie 2012

Mondializare, da! Dar la noi in sufragerie!


N-am mai scris de mult despre Franta. Am tot scris despre Franta in mic, e-adevarat, anume strutztul. De altfel acesta a realizat de curand un mare strutztulism (o isprava demna de Benny Hill) dar v-o povestesc in postul viitor, ca titlul blogului meu (Parisul meu) se cam da cu capul de pereti…

Asadar francezii au o mare frica in viata. Acest babau se cheama MONDIALIZARE.

Tot francezul care se respecta, urla ‘viol’ in fata generalizarii importurilor, a imigrantilor, si a tot ce e diferit de "l'exception française". Francezul vrea 35 de ore de munca (sau eventual mai putin daca s-ar putea), vrea o piata interna invechita, locuri de munca FRANTUZESTI (firme franceze pentru francezi, gen Renault, AirFrance, AirBus, Danone, etc.)

Dar de ce francezul plangeret e atat de speriat de acest fenomen, care in final il imbogateste ?

Franta s-a crezut (si se spera in continuare...) centrul universului. De unde si un curent care se cheama « nombrilisme » (de la « nombril »= buric; nombrilisme= buricism, buricul pamantului).

Pe vremuri, adica inainte de babaul mondializare, la scoala comunala micii frantuzei priveau fascinati inspre o enorma harta a Frantei care domina clasa. Profesorii mai indrazneti puneau intr-un colt  inca o harta, cu mult mai mica, numita « harta lumii ». Dar nimeni nu-i acorda atentie. Cu totii intelegeau ca aceasta harta era pentru destinatiile de vacanta mai putin ploioase decat in hexagon.

Odata cu mondializarea, la dracu, aceasta viziune si-a vazut sfarsitul. Economisti, jurnalisti, si tot felul de alti rai si prost crescuti, au inceput sa vorbeasca despre Franta ca despre o tara intre atatea altele si o limba franceza marginala.

Mai rau, s-a aflat ca economia franceza nu cantarea mai mult decat a unui singur stat american, California, mai cunoscut pentru consumul de marijuana decat pentru performanetele ei industriale.

Tocmai de aceea francezii si-au inventat propriul cuvant « mondialisation » mai degraba decat sa adopte englezescul « globalization ».

Dar de ce sunt francezii asa de contra mondializarii ?

Pai, déjà, pentru francezi, competitivitate inseamana sa oblige restul lumii sa adopte aceleasi practici ca in Franta (sindicatele care blocheaza tot, reuniunile care nu duc la nimic, dejunurile care dureaza minim 3 ore jumate, si eventual cele 35 de ore pe saptamana). Ca in vremea coloniilor, Franta simte ca are o obligatie colonizatoare, aceea de a invata pe toata lumea cum se munceste.

De fapt francezul ar vrea o mondializare in sens unic. De exemplu, statul francez descurajeaza licentierile dar numai pentru muncitorii francezi (Renault). Daca s-ar intampla invers, de exemplu Toyota care decide sa faca restructurari, ar fi bine ca firma sa se gandeasca sa-si trimita conationalii in Japonia mai repede decat sa dea afara francezi. Altfel presa i-ar macelari direct.

Francezul anti-mondialist e de fapt francezul nationalist : Politica Agricola Comuna (PAC) cu cele 40 de miliarde degajate pe an, are ca principal beneficiar Franta. Aceasta politica impiedica produsele agricole ale tarilor sarace sa fie competitive si permite dumpingul (exportul la preturi mici). Comme par hasard, fenomenul a scapat desigur ochiului ager frantuzesc.

Cat despre sectorul privat in Franta…sunteti la curent ca noul presedinte Hollande vrea sa le taxeze 75% din cat castiga? Asadar majoritatea firmelor se cara in tari mai deschise la cap. Cu tot cu locuri de munca.

In ochii francezului intelectual recte socialist (majoritatea sunt socialisti, chiar si cand nu sunt intelectuali…), firmele din sectorul privat sunt ori opere de caritate a caror sarcina e sa ofere slujbe muncitorilor necalificati, ori vaci de muls, taman bune sa umple trezoreria statului.

Ca accesoriu, firmele produc desigur bunuri si servicii care pot face beneficiu dar doar cat sa supravietuiasca.

« Franta care castiga » nu e decat o deviza de fotbal. Ma rog, ERA…

5 comentarii:

  1. mie nu mi se pare rau ce vor ei.
    pana la urma si tarile nordice isi doresc cam acelasi lucru.
    problema intervine intre dorinte si realitatea inconjuratoare, un fel de "soarta si destinul".

    RăspundețiȘtergere
  2. p.s.: nu intram aici in teoria statului si cursurile de stiinte politice din anul 2 :d, vorbim asa la plezanterie, dA ?

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma toata lumea e anti-Europa, sau ma rog, anti in forma si functionarea ei actuala. Problema cu francezii e ca ei vor sa profite dar sa dea putin spre deloc inapoi.

    RăspundețiȘtergere
  4. interesant e cum Europa e pe locul nspe in lume ca importanta si se vede pe varful.motului (cu Franta ca cireasa).

    RăspundețiȘtergere