duminică, 10 februarie 2013

Celebra ospitalitate romaneasca


Am fost putin prin Romanica. Pardon, Romanela, femeia cu mustata.

Toata experienta m-a cam dezamagit, pentru ca de la Paris Bucurestiul mi se pare asa un tarim de vis…e foarte ciudat cum idealizam unele locuri cand suntem departe de ele.

Printre lucrurile care m-au frapat, pe care le uitasem sau poate nu le observasem niciodata si le-am vazut acum cu ochiul lucid si usor naiv al unui strain ce-am devenit (din pacate) au fost urmatoarele :

-e o mare mizerie pe strazi. Uitasem de enormele balti si noroiul care se formeaza dupa ploaie. La Paris sunt santuri cu scurgeri, pe care le luam ca atare si a caror existenta nu ni se pare nimic deosebit . Nu ne murdarim si nici nu ne stropeste nimeni. Aici mi s-a parut chiar ca soferii isi luau elan sa stropeasca pietonii. Era mica lor placere in lumea asta de bestii.

- felul de a vorbi al oamenilor obisnuiti. Care este prea  modest, chiar plangaret. « Ce faci ? »… « Bine…cu grijile…/ greu…/pe-aici… ». Am auzit chiar si-un student in autobuz care si el parea blazat desi n-avea decat vreo 20 de ani…Parca acum 9 ani cand eram eu in tara era mai multa vigoare in limbaj, in felul de a raspunde, de a afirma ceva, chiar si banalitati. Simteai un pic de entuziasm sau macar nu moliciunea asta.

-nu prea exista toleranta, iar la cea mai mica ezitare nu pierde nimeni ocazia sa te puna la punct ironic sau direct si intepat. Toata lumea e perfecta pe-aici, nimeni nu greseste…

-n-am dat de oameni serviabili, ma-ntreb de unde ne vine reputatia de ospitalieri. Orice intrebare am avut pe la trecatori, mi-au raspuns agresiv si iritati.

 De altfel faza tare, trebuie sa va povestesc : ma duc sa-mi iau bilet pentru autobuz. Sau ma rog, ceea ce credeam eu ca e bilet.

Asadar ajung la ghiseul de bilete, sub ploaie, cu umbrela, scot manusile, caut in geanta, balamucul de pe lume, imi siroia apa si mucii pe fata…si zic :

« Un bilet cu doua calatorii va rog ».

« Nu mai sunt bilete, ci cartele. DE DOI ANI JUMATE ! » imi raspunde doamna de la ghiseu cu un aer vadit superior si desigur iritata de ignoranta mea.

Eu, zapacita si rusinata de asa o nestiinta: « ..Da, n-am mai luat transportul de mult…(vin din trecut…). Pai atunci, doua calatorii va rog, pe cartela. »

« Reincarcabila ? »

Eu, ezitand, ca ma-ncuiase cu intrebarea asta : « Aaaa…doua calatorii » (mi-am pastrat strategia, pe aia o aveam cu aia inaintam !)

Vanzatoarea, complet iritata, ridicand tonul si uitandu-se la mine de parca iesisem de la Spitalul de nebuni : « Ultima data va intreb, reincarcabila sau de UNICA FOLOSINTA ??? »

In fata ultimatumului, am raspuns repede ca mi-era si frica sa nu ma paleasca : « Neincarcabila, ce va e mai usor, simpla !! »

Mi-a aruncat apoi cartela in scarba, noroc ca nu m-am incurcat la bani (ca mi-e greu la socoteli cu leii noi) ca cred ca iesea din baraca sa-mi dea doua labe peste ochi ca data viitoare sa stiu daca vreau reincarcabila sau simpla. Ei dracie !!

Cred ca pe viitor, pentru cazuri ca ale mele, isi va face un carton pe care va scrie cu litere de-o schioapa : « ESTI VARZA !!! » ca sa nu-si mai bata gura de pomana cu cretini ca mine.

Altfel, in primele zile ale sejurului am fost la politie si de doua ori la spital. Deh, am stiut de ce-am venit !

La politie am mers pentru refacerea permisului. Cel mai amuzant si diferit de universul frantuzesc mi s-a parut afisul de pe intrarea in politie : « Ofiterii nu primesc « atentii ». Stati la coada ca toata lumea ».

Iar la coada de ridicare a permisului era un betiv care urla ca nu vrea sa stea la coada si nimeni nu era speriat sau socat si desigur politistii nu l-au dat afara sau macar calma. Devenise aproape din decor.

Pentru a putea avea un nou permis trebuie sa-ti faci o gramada de analize medicale : neurologice, pshiatrice, boli interne, oftalmologie, etc.
Fiecare din aceste analize se plateste desigur dar nu le si chiar faci.
Doctorii specialisti iti spun : « Nu-i asa ca n-ai probleme neurologice ? » … « A, nu… », pac stampila ! sau : « Nu-i asa ca n-ai diabet/ epilepsie/ si ca in ciuda ochelarilor fund de sticla vezi pietonii ? »… « A, da, ii vad, mai ales daca nu-s negrii…ca cand sunt negrii si e noapte nu stiu daca vin sau se duc… »

Foarte amuzanta toata povestea, si pe modelul comunist cu « noi ne facem ca muncim voi va faceti ca ne platiti » doar ca « noi ne facem ca va consultam si voi va faceti ca n-aveti nici pe dreacu, prostilor cocliti ce sunteti ! Afara ! »

De asemenea am fost dezamagita de covrigi…care acum 9 ani erau deliciosi, acum erau dulcisori, desi s-au inmultit covrigariile mai ceva ca puricii de pe spinarea pisicii mele.

Nici pufuletii nu mai sunt ce-au fost, am inghitit intr-o dupa amiaza doua pungi si mi-au venit inapoi pe gat toata seara, eu care hapaleam fara probleme kile !...deci nu mai sunt buni…

Din pacate am impresia ca tot ce visam eu nu mai e, mai putin prietenii mei care sunt foarte isteti si pe faza, exact cum i-am lasat si mi-i aminteam. Mult deasupra frantuzoilor.

Intr-un cuvant, in Romanele femeia cu mustata, nici viitorul nu mai e ce-a fost !...



9 comentarii:

  1. cel mai amuzant e ca aceste observatii vin comparativ cu Parisul, adica landul impolitetii :) imi pare rau ca ai avut o asa vacanta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu sunt de acord Gabi. In servicii si chiar pe strada sunt draguti, majoritatea turistilor iti vor spune asta. In nici un caz nu te agreseaza ca aici. Administratia publica e altceva, aia da, sunt de acord. Ca francezii sunt incuiati si prosti, da. Dar daca te duci la RATP vei fi tratat corect, si chiar c-un zambet.

      Ștergere
    2. am 3 amintiri cu tine in 3 magazine diferite in care vanzatorii au fost nepoliticosi :)))
      personal cred ca nu se poate generaliza si ca tine mult de obisnuinta contextului. nici romanii nu sunt cei ai amabili de pe planeta, la fel cum nici francezii nu debordeaza.

      sunt specificitati in fiecare tara si atunci cand ceva este diferit de modul in care suntem obisnuiti, remarcam, iese in evidenta.
      nici eu nu sunt fan mizeria din RER/metrou si o remarc de cate ori merg la Paris, la fel si obraznicia unor functionari sau a unor oameni care lucreaza in servicii (magazine, restaurante, hotel, transport, posta, aeroport etc). e un stil mai din topor, mai rastit sau mai abrupt fata de ce sunt eu obisnuita.

      asta nu invalideaza de vreun fel ceea ce ai descris in postare; adaugam doar in ce hal trb sa te fi suparat si ce nesimtiti probabil au fost.

      p.s.: intr-adevar angajatii RATP sunt ok. nu amabili, ci ok :P

      Ștergere
  2. Ofiterii nu primesc atentii, dar politistii da! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Cam asa cu Romania noastra. Hai sa-ti spun eu una. Ma dusesem in Romania doua luni intre perioadele de stagiu. Bun, ma duc viteaza sa ma cazez, pentru ca voiam sa stau in Iasi toata ziua in Biblioteca ca sa scriu la teza. Aveam intelegere cu administratora facultatii ca voi avea loc de cazare chiar daca ma cazez mai tarziu fata de ceilalti, cum se cazeaza studentii la noi, inaintea inceperii anului universitar. Deci fac hartiile, imi iau cheia si camera in primire. Conditiile si camerele de camin, ca la noi, asa cum erau acum 10 ani cand eram in faculta. Am avut un soc de-abia cand m-am asezat pe pat. Era o saltea... de fapt erau arcuri simple cu un cearsaf intins pe ele. Intreb fetele celelalte. Mai, asa e si la voi? Da, ingana ele putin alarmate de curiozitatea mea. Eu ii dau inainte. Ia sa verific. Pun mana: nu, la ele nu era la fel, dar na, fetele venisera din timp si isi aranjasera confortul.
    Problema era ca nu se putea sta, daramite dormi pe asa ceva. Fug la birouri. Ma invart pe acolo, pana ma vede o tanti de la curatenie si ma ia la rost. Ca ce caut eu pe acolo, de cand stau eu in camin ca ea nu m-a mai vazut, ca la ce camera? In fine ii explic, si ii zic de oful cu salteaua. Pai n-am ce face.De unde sa-mi dea ea saltea? Eu sar in sus. Pai cum, dar se poate sta asa? Nici pled n-am... (n-aveam ca-l dadusera colegele cuiva si nu l-au mai primit inapoi). Dupa multa munca de convingere, imi spune ca sunt niste saltele parasite pe undeva pe la demisol. Parasite, adica aruncate de altii. Ma duc sa vad. Gasesc una mai rasarita si ma chinui singura sa o schimb. O car pe scari, o plimb pe culoare, eu care am 1.53. Era mult mai mare ca mine. In fine, dupa multa munca am reusit sa fac schimbarea. Am rezistat in camin o noapte. Dupa care m-am carat urgent la casa mea. O fi greu departe de casa, o fi aiurea in Franta dar macar aici am camera mea si daca platesc o camera stiu ca sunt conditii: salteaua e saltea, dusul e dus si fereastra e fereastra. E socant cand te lovesti de Romania. Aceea care sta pe loc de cand lumea...
    Scuze pentru lungimea povestii. Concluzia e ca ai dreptate 100 la suta! Anca

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, din pacate e cam bataie de joc...macar francezilor le e frica de amenzi europene...

      Ștergere
  4. Eu am fost in Paris o data, data viitoare nu ma mai intorc, si am vrut un bilet la metrou, ala de langa Turnul Eiffel, nu mai stiu cum se cheama, eu nu vb franceza, dl de la bilete engleza....deci a preferat sa NU imi dea bilet oricat de mult am incercat sa ii explic in orice limbaj posibil ca vreau un bilet....am stat la hotel de 5 stele iar tipa de la receptie mi-a zis ca ea stie ca romanii vb franceza deci sa ma chinui sa vb in limba ei....si multe altele...imi pare rau de vacanta ta, sincer, eu nu sunt nationalista, dar nici Parisul nu e ce am crezut eu ca va fi...

    RăspundețiȘtergere
  5. Advărul e cam la mijloc, ca de obicei.
    Şi eu am stat la Paris o săptămână şi m-am simţit foarte bine, deşi hotelul nu cred că avea nici măcar o stea. Era plin de emigranţi, dar n-am avut probleme nici cu ei, nici cu recepţionerii.
    La Bucureşti nici eu nu mă simt câteodată în elementul meu, dar merg pregătită pentru ce e mai rău şi se dovedeşte în cele din urmă că n-a fost chiar cum mă aşteptam.
    Da, suntem crispaţi, nervoşi, repeziţi, însă încerc să văd lucrurile cu un pic de detaşare.
    Referitor la vânzătoarea aia de cartele, de la ghişeu. Şi pe mine obişnuia să mă irite o atitudine de genul ăsta, dar api am ajuns la concluzia că dacă o ducea mintea la mai mult, nu şi-ar fi petrecut viaţa în spatele unei ferestruici, având de-a face cu tot felul de oameni. Atâta ştie, atâta face. Dacă "ştia" mai mult, era în spatele unui computer, într-un birou liniştit, cu colegi amabili.

    RăspundețiȘtergere
  6. Of! La un moment dat, la mine momentul a venit cam dupa 10 ani, nici prietenii (numai unii, nu toti!) nu mi s-au mai parut la fel de cum erau inainte... Si atunci am decis ca n-or fi stiind ei francezii cum ne-am petrecut noi niste vacante prin tabere si tot ce-am trait noi prin comunism (eu venind aici la 30 cu plus), dar macar sunt civilizati...
    Of...
    Vei spune ca ma apuc sa comentez si eu, dupa atata vreme. Ce sa fac, eu sunt cam ca ardeleanul de atunci aflase ca-l omorasera ungurii pe Mihai Viteazul: acum te-am descoperit :) Si ce ma bucur :)
    Cu drag, Sofia

    RăspundețiȘtergere