Am fost pe munti din nou.
In
salbaticie. Sa ma regasesc. La intalnirea cu sufletul meu (aduceti viorile !).
Si cu intrebarea « oare voi reusi macar anul asta sa-mi rup gatul sau
picioarele ?? »
Tot
in Alpi, tot langa Mont Blanc, cu alti oameni. Simpatici si sportivi oamenii,
toti fosti campioni la ceva, bedminton, box, tritatlon (cat de cool e sa faci
triatlonul !!)
Cred
ca fiecare alege sa se duca in salbaticie pentru alte motive…sa se masoare cu
natura, cu propriul sine, sa admire natura, copacii…eu m-am dus sa fac pace cu
mine, cu divortul mai ales si sa-mi vizitez sufletul facut zdrente.
In
prima zi ne-am dat pe bicicleta, suisuri si coborîsuri diverse, destul de
periculoase, dar spre deosebire de anul trecut, anul asta nu mi-a mai fost
frica. M-am dus cu capul inainte si l-am ascultat pe prof care ne spunea ca nu
trebuie sa ne uitam decat in zare, si nu la ce e imprejur, pentru scopul
peisajului este sa te faca sa cazi : sa nu ne uitam la pietroie, care sunt
ca ochii albastri, care te patrund si te ametesc si fix atunci cazi, sa nu ne
uitam la radacini, care sunt ca ochii verzi, care te hipnotizeaza si vrajesc si
deci cazi…si nici la copacii din drum care ei sunt ca ochii caprui…atat de
profunzi si calzi ca-ti vine sa-i imbratisezi.
In ziua urmatoare am fost la rafting,
pe Dresde, rau salbatic de nivel 3 (adica intermediar ca sanse sa mori). Anul asta apa era de 12°, nu de 3
ca anul trecut. Boerie ! Eu eram cea mai slabanoaga din grup, asa ca a
reusit sa ma smulga curentul DIN barca ! O secunda eram acolo, si secunda
de dupa eram in valuri…am ascultat consemnele si mi-am ridicat imediat
picioarele la suprafata sa nu mi se infunde in pietre sau radacini, si am
deschis larg ochii. Asa ca am fost pescuita destul de rapid. Si n-am pierdut
nici vasla, ca mi-era mai grija de vasla decat de mine. Ma gandeam « mama
daca mor si imi opresc astia garantia pe vasla ?? »
Am
panicat totusi o data, cand s-a rasturnat barca cu noi, deasupra noastra mai
exact, si eram cu ea in cap si am crezut ca nu voi putea respira…insa totul e
facut inteligent si se poate respira chiar si cu barca in cap (in mod shapca)…dar
oricum am intrezarit frica de moarte…si nu e nimic amuzant sau inaltator in ea.
Am invatat deja lectia despre cum actioneaza universul : ca nu glumeste
niciodata ca isi ia ce vrea cand vrea, si nu-ti mai da inapoi nimic. Asa ca am respirat
la greu, supradoza de oxigen!
A treia zi am facut escalada pe
munte, mountain climbing cred ca e in româna. Nu doar ca am urcat super sus fara
frica, dar m-am dat pe o tiroliana de la 40 de m. Sa va spun cum s-a intamplat
cu tiroliana. Nea monitorul s-a urcat pe stanci si a instalat-o asa da-n pulea
de sus legata de un stalp, pe diagonala. Dupa care ne-a anuntat ca ne vom da pe
ea…
Eu
nu vroiam sa ma dau, evident, pentru ca tin la viata mea…si tot incercam sa-i
conving pe ceilalti 12 micuti ca si EI tin la vietile lor… « Pai
parca ziceai ca ai 3 copii…poate mai au nevoie de tine… »/ « Pai
parca ai mentionat ca VREI sa faci copii…hai sa nu ne dam impreuna,
solidaritate !! »/ « Fratilor, se fac angajari la baaaaanccaaaa ! »…bai
nimic frate, fanaticii aia mici vroiau sa se dea toti…
In
fine a venit si randul meu, acolo sus…m-am dus mai mult intorcandu-ma, intai
esti cu fundul in aer si il tii pe monitor de glezne, apoi el tine sfoara si
iti da drumul pe ea pana jos…
Eu
imi imaginam ca ne va da drumul ca ghiuleaua si ne vom face pâzderii jos…dar
noroc ca nu, te duci lent…adica practic ai timp sa faci vreo 3-4 atacuri de
cord pe drum…am urlat de mi-am lasat plamanii acolo, e totul filmat pe undeva.
Dar a fost foarte misto cand am ajuns jos. Desi a trebuit sa ma asez ca nu mai
tineau zgaiberele…(asta si ca sa ascund
pata de pe posterior...glumesc ! am fost demna !)
In
urmatoarele doua zile am plecat pe munti…7 ore de mers pe zi, urcat si coborît
si dormit in natura.
Eu
eram aproape ultima loserita din grup, mai era unul mai loser decat mine,
Olivier saracul…care venise incaltat cu bascheti…care desigur i s-au rupt cam
dupa o ora de mers.
Si
mai rau de-atat, a reusit sa-si dea si cu un bolovan peste picior si sa i se
innegreasca o unghie…un amarât. Mi-a amintit despre un documentar despre
primate, cu cum isi aleg maimutele partenerii…ei bine pe Olivier nu l-ar fi
ales nimeni saracul.
Cum
era proverbul ala cu « La omu’ sarac nici boii nu trag, ii cade
painea-n cacat si i se scoala si p**a in biserica » (geniali romanii sa
inventeze aseamnea proverb !)
Deci
grupul era asa : compact, oameni organizati, la doi kilometri in urma eram
EU, apoi la inca doi kilometri, maestrul Olivier. De care radeau toti, saracul
de el.
Uneori venea ghidul si ne mai lua sacul de 15 kile din spinare (intai
Olivier, apoi eu…) Dar si fara sac abia avansam, ma dureau genunchii de la
coborît (baba !), n-aveam aer la urcat, mi-era cald si in general imi
venea sa-i pocnesc pe smecherii astia care ei avansau fara probleme mereu.
Desigur
toata lumea stia cum ne cheama pe mine si pe Olivier…de obicei primele nume retinute intr-un grup sunt
cele ale winnerului/clovnului si ale loserului principal. Stiti ca nu-mi place
sa fiu mediocra...bine dreacu ca nu mai suntem in starea naturala, ca eu si
Olvier am fi pierit primii. Desi eu dupa el ca era mai grasut.
Ma
rog, am reusit…5 basici, 835 de injuraturi, un herpes si doi genunchi durerosi
mai tarziu am ajuns si sus in deal, unde ne-a aratat dormitul (la chambre à
coucher !), care in final nu era la cort ci intr-un fel de cabana fara
usi, publica, unde urcai o scara si camera era facuta dintr-o bucata de lemn
mare pe care ne puneam toti sacii de dormit unii langa altii in mod sardine.
Nu era electricitate desigur, ca doar
eram in varful muntelui.
Ca
sa ajungi la camera, bajbaiai pe o scara, cu o lanterna pe cap, uitandu-te la
picioare, ca scara era super ingusta. Numai ca o minte diabolica, dupa urcatul
asta pe scaricica, la capat, ii futuse o barna orizontala, pe care
invariabil toata lumea si-o lua in cap. O data pentru cei mai inteligenti, de
doua sau trei ori pentru cei mai slabuti cu duhul. Si nu, va inselati, n-am luat-o decat o data in freza !
Apoi, ametiti din lovitura, am mancat o supa de ceva neidentificat, pe care o parte din grup a vomitat-o o
ora mai tarziu, ceilalti au luptat, si niste piuré cu jambon si ceapa... Si desigur alcool tare sa
ne incalzim si sa uitam ca putzim ca dracii si urma sa dormim pe lemnul ala
neprietenos.
Din
6 femei 4 eram divortate (3 din ele mai tinere decat mine !) asa ca dupa
ce ne-am facut muci i-am facut arsice pe nemernici si in general toata rasa
masculina.
Ne-am
culcat o data cu soarele si am tremurat de ne-a luat bâtzul, toata noaptea. Mai
era si-un domn care sforaia de zguduia cabana, asa ca am petrecut noaptea
ritmat intre un sforait, o basina, un om care da la ratze si sunetul de oase tremurande
pe lemn. Asta e viata pe munte domne ! Comuniunea cu natura !!
Ghidul
ne-a aratat si centrul de ingrijire a marmotelor, pentru ca tembelii de turisti
le dau bare de cereale sau ciocolata la marmote, si astea fac diabet. Asa ca
s-a infiintat un centru special pentru ele unde li se administreaza insulina. Am ras de ele
saracele, desi ar trebui sa radem de cat sunt oamenii de tampiti…si cat de
aproape suntem cu totii de diabet, ca tot mamifere suntem si noi…
Gata,
de aici incolo devin filosofica, pentru ca mi se pare cam blasfemie sa rad
despre orice ar avea legatura cu natura…e incredibil sa fii acolo, sa mergi, pur
si simplu sa mergi cu niciun alt gand decat mersul…
Nimic nu e mai rau pentru un spirit aventuros
decat rutina. De multe ori mi s-a parut ca ma sufoc in rutina, ca fiecare zi e
la fel, aceeasi ploaie, acelasi soare, aceeasi oameni…de cand am realizat cat
de mult iubesc natura si mersul si sportul mi se pare ca de aici vine adevarul…din
oameni noi, experiente, care uneori te sperie dar vai cat te imbogatesc,
orizonturi noi, lumini noi.
M-am gandit in excursia asta la o gramada de
lucruri…la existenta in general, si la ce vreau. Poate ca de fapt nu vroiam
rutina aia, nu vroiam siguranta si repetitivul unei casatorii…, casatorie pe
care am facut-o mai ales din cauza presiunii sociale (“cand intri mama si tu in
randul lumii??? »)- am intrat mai greu, dar de iesit mama ce repede am
iesit !
M-am gandit si la eternitate, la cum casatoria
e temporara, ca crapam, divortul insa el e etern.
M-am gandit la cata frumusete e in lumea astea,
flori, cuvinte, (buze si morminte…), muzica, natura, copii...si cum ne
impiedicam de lucruri asa futile, gen o cearta cu un sef complet idiot, cum ne lasam afectati de maruntisuri cand avem atata frumusete in jur...
Da, vreau aventura in viata asta si mereu am
vrut-o, simt uneori o suprabundenta de energie in mine, sa fac sport de
exemplu, sa sar, sa aflu, sa rad, sa simt pericol, miscare, sa am sansa sa ma
sacrific pentru iubire... Si trebuia sa fiu conforma. Asezata.
Nu domnule, eu sunt genul care naste pasiuni,
care face omul sa viseze, sa rada, sa spere, cum era sa fiu legata de cineva a
carui maxima placere e sa omoare monstri intr-un ecran ?
In natura
timpul curge altfel. Nu mai exista facturi, oportunitati
ratate, pupat de funduri, constiinta incarcata, inchisoarea societatii,
facebook care iti arata ce vieti bune au unii, care ei reusesc sa se reproduca si
sa fie in acelasi cuplu de ani
Totul e uitat si in fine ai un scop clar si
exista posibilitatea rara ca totul poate sa se repare. Sa reînceapa, in mai
bine.
Si natura mai ajuta la ceva…la iertare…am
hotarît sa ma iert…ca am cedat presiunii sociale si m-am casatorit cu cineva
atat de superficial, sa ma iert ca nu am prevazut rezultatul asta si ca daca ar
fi sa intorc timpul inapoi probabil as face exact aceleasi greseli…sa ma iert
ca n-am fost in stare sa fac copii, ca poate nu sunt eu vinovata, sa ma iert ca
nu ma adaptez asa de bine ca altii in corporatii si in ipocrizii de tot felul,
sa ma iert ca pun mereu atatea cuvinte peste ce ar trebui sa fie taceri si ce
bine ar fi daca ar ramane taceri.
Mai trebuie acum cateva zeci (sute ?) de
kilometri sa reusesc sa ma si iubesc. Dar am incredere in natura, iubirea vietii mele, ca ma
va vindeca.
De sus am sarit!
Imi pare rau, Dana, ca s-a terminat asa relatia dintre voi; te citesc de vreo 3-4 ani cred si v-am citit toate aventurile. Totusi, sa fim sinceri cu noi insine e mult mai important, de aceea iti doresc sa reusesti sa ierti si sa te ierti, sa iti descoperi sufletul si linistea, sa fii libera si fericita!
RăspundețiȘtergereDa, si eu sper asta!! Multumesc mult!
ȘtergereDana,este o maturitate incredibila ce vad eu la tine,sub masca copilariei afisate.Te admir si respect vointa ta.Si ..mi-as dori sa te citesc mai des:)
RăspundețiȘtergereMona.
Multumesc!!! Ok, o sa fac un efort sa scriu mai des! Ma gandeam sa incerc si niste nuvele, oare interesa pe cineva?
ȘtergereCu siguranta c-ar fi interesant sa citesc nuvele scrise de tine:)
ȘtergereAstept cu interes:)
Mona.
da, te rugam, nuvele!
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereE in curs, dar e mult de munca!...mai mult decat ma asteptam!!
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereFoarte frumos finalul. :)
RăspundețiȘtergereSi eu te iubesc Gabi!
Ștergere:* :*
RăspundețiȘtergereFrumos spus :( Si Adele pe fundal nu face decat sa iti sublimeze articolul...
RăspundețiȘtergereMultumesc!
ȘtergereMa bucur ca ai reusit sa te ierti. Sigur vei reusi si sa te iubesti. Poate anul viitor ;)
RăspundețiȘtergereCarmen
Sunt Jennifer, trebuie să fac cunoscută această mărturie tuturor, am fost la alți jucători de vrăji fără să văd niciun rezultat. Tocmai mi-am dorit să vin la tine mai devreme, am primit tot ce e mai bun de la tine. Fostul meu soț a plecat timp de un an și am mers peste tot și alți jucători de vrăji pentru ajutor, dar niciun rezultat până când prietenul meu nu mi-a prezentat White După ce s-a terminat vraja de dragoste, am primit în sfârșit un telefon de la el. Vrajile sale au făcut minuni, iar soțul meu a revenit plin de dragoste. Este un miracol! S-a întors brusc cu flori spunând că ar trebui să-l iert, am fost cu adevărat uimit și șocat când soțul meu a îngenuncheat cerșind iertare și ca eu să-l accept înapoi. trimis la mine și întreaga mea familie .. Și acum sunt încă o dată o femeie veselă. Vă mulțumesc foarte mult Dr. White Pentru toți cei care caută un jucător de vrăji adevărat, trebuie să-l contacteze pe Dr. White On (wightmagicmaster@gmail.com) SAU îl puteți contacta direct pe Whatsapp: +17168691327
RăspundețiȘtergere