La concert

Pentru ziua lui, strutztul a primit cadou bilete la concert la salle Pleyel. Foarte frumoasa sala de concerte pe rue du Faubourg St Honoré. La classe, ce mai! (poftiti o poza cu sala)

Nu stiam noi exact ce urma sa vedem, decat ca e un laureat al concursului cutare care a castigat premiul gogosica de aur. Mister. Ca stie baiatul sa cante la pian, ce mai.

Ne-am imbracat la 4 ace si ne-am dus.

Ploua (ca in orice zi din orice anotimp la Paris) deci am ajuns mai putin classe decat ne asteptam…(adica cu rimelul curs si frezele pleostite, dar astea-s detalii!)

Strutztul inghitise in prealabil si niste aripioare cu ceapa deci mirosea de la o posta a bucatarie chinezeasca…

O data intrati, dam sa luam un program : 10 €. Prea mult, nu mai luam, lasa ca ghicim ce-ascultam, important e ca suntem la concert.

Ne instalam, apare si pianistul, un baiat foarte de gasca, ne-a multumit dinainte (probabil sa ne dea de inteles ca putem renunta la eventualele rosii si oua din posete)

A inceput, foarte frumos, strutztul a pariat pe Bach si era chiar Bach (am aflat de pe Internet a doua zi)

Ador concertele de pian pentru ca intotdeauna imi spun o poveste, mereu vagabondez cu mintea aiurea, mi se pare singura arta care chiar te face sa calatoresti in timp si spatiu fara tinta. Nici pictura nici filmul nu-mi produc acelasi efect.

Cum era cate o pauza rapida intre bucati toata lumea incepea sa se agite. Ziceai ca pana atunci s-au tinut cuminti (si ce greu le-a fost !!), insa noroc cu pauza ca fiecare vroia musai sa faca ceva cu corpul lui : sa tuseasca, sa se scarpine, sa stranute, sa vomite, dupa caz. A fost un copil care si-a luat si-o labuta peste ochi tot la pauza de 30 de secunde. Adica pe parinte il manca mana inca din timpul Sonatei de Chopin, dar din respect pentru marele compozitor si pentru baiatul de la pian, a asteptat finalul ca sa-si paleasca odrasla.

La pauza mare am vrut sa-mi iau o sticluta de apa ca lesinam de sete, insa costa 6 € si-am renuntat. Erau insa tot felul de doamne si domni care sorbeau cate o cupa de sampanie si mancau cate un macaron. Si ne-am promis ca vom face si noi la fel imediat ce castigam 120 de milioane la loto (nu va mai dura mult !)

La partea a doua a fost o bucata de Beethoven (asa banuiam dupa somnicul care ne luase, si am confirmat informatia ulterior). Bucata ne adormise bine, si uitandu-ma eu pe tavan (in lupta cu ochii care nu vroiau sa ramana deschisi!) si numarand beculetele (erau 380), mi-am imaginat cum ar fi sa pice un gandac de sus la mine in poala si ce racnete as trage cu aceasta ocazie. Si ce l-as supara pe bietul artist care n-avea nici o vina.
Noroc ca n-a picat nici un gandac si am putut sa cascam linistiti pana la ultima parte.

La iesire se mai vindeau inca programe si ma gandeam ca as putea sa-l negociez la jumate de pret daca tot se terminase distractia. Insa strutztul mi-a zis sa nu fac pe romanca (a.k.a tiganie) si mai bine il luam de pe Internet. Eu zic ca puteam sa-l avem cu 3 € de la pensionarii care au gratuitate, ca doar nu-l pastrezi ca suvenir ! Vazusera deja ce era in el, faceau o afacere ! Isi luau trei sferturi de ceasca de ceai de banii aia !! (e-adevarat, nu la Paris, dar la Rennes sigur !!)

Dupa concert ne-am dus la pizzerie (ca merge perfect o pizza pe stomacul artistic), ne-am spus vorbe frumoase despre muzica, arta si minunatiile lumii, apoi ne-am indreptat  inspre masina.

Acolo, surpriza! In timp ce sufletele noastre vibrau, ne luaseram o amenda pentru parcare –atentie !- « in sensul opus al strazii » (strada cu doua sensuri !!). No logics whatsoever. Am injurat de mama si toti stramosii politia franceza abuziva si ne-am carat (invinsi) acasa.

Si uite asa se mai consuma un moment artistico-profan urmat de unul prozaico-cu morti in viata noastra pariziana.

A bientôt !