Din tzepele frantuzesti

In Franta, ca si in Romania, iti poti lua tepe marete. Desi modelul e putin diferit, adica francezii sunt foarte politicosi cand iti fac de petrecanie.

Printre tepele celebre pe care mi le-am luat de cand sunt aici, cea mai importanta este cea din 2010.

In iunie 2010 m-am mutat in apartamentul in care locuiesc acum. Un mic 40 de m cu doua camere. Desigur nemobilat, ca toate apartamentele de inchiriat la Paris.

Asadar m-am uitat dupa mobile, o parte mi le-am luat de la Conforama si o parte de pe Internet (neavand masina si Ikea nelivrand la domiciliu n-aveam alta solutie...)

Am gasit asadar pe net o firma care parea ok, cu multe opinii virtuale bune, si de-acolo mi-am cumparat dormitorul in valoare de 2 500 de €.

Numai ca, reusita fiind, n-am masurat bine dimensiunile si mi-a dat cu virgula. Deci m-am trezit ca noptierele plus o comoda nu incapeau in spatiosii 11 metri ai dormitorului.

Ce sa fac ? Am sunat firma, le-am explicat si mi-au spus ca am dreptul (contractual) de a le  returna in termen de o saptamana si voi fi rambursata. Ca ei lucreaza cu o firma transportatoare « foarte serioasa », insa transportul trebuie sa-l platesc din buzunarul propriu. 100 de €. Bun. Am acceptat pentru ca mobilele de returnat valorau 500 de € si mi-am zis ca e mai simplu decat sa la vand pe Internet.

Zis si facut, au venit transportorii, le-au luat, le-am returnat, am platit 100 de € iar rambursarea trebuia sa se faca sub 14 zile. Numai ca nu s-a facut, nici sub o luna nici sub doua, nici pana in ziua de azi.

Ce se intamplase ? Firma initiala care imi vanduse mobilele daduse faliment (patronul era un chilian care s-a carat cu banii firmei la el in Chile) si acum erau zeci de plangeri impotriva lor, oameni care platisera mobile si nu au vazut niciodata nici un picior de scaun livrat.

Bun, insa mobilele mele erau in continuare la transportator, care nu apucase sa le livreze la firma falimentara finala. M-am gandit asadar ca le pot avea inapoi.

 I-am sunat, insa o anumita Natasha de la relatiile cu clientii, mi-a explicat foarte nepoliticos ca firma finala cu mobilele le datora bani, asadar ei decisesera sa pastreze mobilele mele ca gaj (de-aia nu le livrasera niciodata unde trebuia, unde le platiseram ca sa le livreze!!).

Incercand sa raman zen, le-am scris. Va puna ici schimbul de scrisori recomandate, desigur usor exagerat fata de realitate :

« Monsieur, Madame,

Va multumesc pentru promptitudinea de care ati dat dovada venind sa-mi colectati asa de rapid mobilele.  Serviciile dumneavoastra au fost extrem de apreciate iar baietii de la livrare niste frumosi muschiulosi a caror transpiratie mirosea a trandafiri (mai ales pentru cei fara simt olfactiv).

 Nu a trebuit sa aerisesc decat doua zile dupa vizita lor, si nu trei cum am obiceiul sa o fac dupa livrari/ muncitori de la alte firme.

Ceea ce m-a uimit in schimb, timp de o nanosecunda, a fost raspunsul angajatei dumneavoastra Natasha-Curva-Dracului, care sugera ca mobilele mele apartineau acum  firmei dumneavoastra. Cum se poate ca o doamna cu o voce atat de suava ca doamna Natasha-C-D sa fi sucombat unui asemenea miraj care tine de psihoza pura ? Sa va imaginati ca puteti retine o parte din bunurile mele, este ceva ce sfideaza limitele ratiunii.

De aceea tin sa va asigur prin prezenta ca desi mobilele sunt un rahat ca si calitate, este exclus sa va bucurati de ele deoarece nu va apartin.

Ceea ce incerc sa va spun incercand sa mentin formalitatile, este ca si firma dumneavoastra, si avara salamandra de Natasha cu care probabil impartiti patul, va puteti duce la dracu imediat ce aveti un pic de timp. 

Bien cordialement,

Daniela Ghinea »

Raspunsul lor :

« Chère mademoiselle Ghinea,

Va multumesc pentru calduroasa dumneavoastra scrisoare. Si Natasha tine sa va multumeasca, cu atat mai mult cu cat adora salamandrele, sunt animalele ei preferate. Nu-i puteati face compliment mai frumos.

Cat despre mobile, care intr-adevar se gasesc in magazia noastra, nu aveti decat sa angajati un avocat (desi tare ma tem ca daca ati fi avut bani de avocat probabil n-ati fi comandat mobile de la amarata aia de firma falimentara…hihi).

 Noi am fost nevoiti sa lucram cu ei caci altfel as fi vandut bonboane in Rouen si acum (trebuie sa pornesti de undeva, nu-i asa?...)

Ca sa conchid, domnisoara, va puteti lua gandul de la oribilitatile de mobile care sunt acum ale noastre.

Va rog sa primiti cele mai respectuase sentimente ale mele.

Dl Director Gogu’ Smecheru » (nu era manelist ca n-au conceptul in Franta, dar daca era il chema sigur Salam ceva !)

Raspunsul meu :

« Madame, Monsieur,

Sa-mi imaginez ca echipa dumneavoastra de verze se situeaza mai sus de urangutani pe scala evolutiei ar insemna sa hiperbolizez aleatoriu. 
Sa nu-mi rambursati lucrurile MELE ? Probabil ati fost atins de un atac cerebral silentios in timp ce scriati scrisoarea !

Schimburile noastre epistolare, desi foarte dragalase, se opresc aici. Veti auzi de avocatul meu.

Tchüs, Cretinule ! »

Raspunsul lor :

« Draga si scumpa domnisoara,

Ii multumesc lui Dumnezeu ca am simtul umorului. Pentru ca altfel probabil fugeam in primul magazin de arme sau imi cautam cativa prieteni ucigasi profesionisti.

In loc sa ma amenintati cu avocati, ar trebui sa cititi contractul de transport, acolo unde scrie cu litere ilizibile (procurati-va o lupa), ca daca se intampla ceva firmei initiale (gen faliment), orice transport ne revine.

Cordial,

… »

Raspunsul meu, ultima scrisoare :

« Domnule Nu-stiu-cum-a-ajuns-boul-asta-sef-de-firma-fie-ea-si-de-transporturi,

Am citit ultima dumneavoastra scrisoare cu o combinatie de mila si teroare- aceasta veche reteta a tragediei aristotelice, nu-i asa ?.

Mila pentru ca –se pare ca nu stiti-, pastrand mobilele mele, pe care le-am platit, comiteti ceea ce scheama « furt calificat ». 

Si teroare pentru ca am avut un vis profetic azi-noapte : pedeapsa cu puscaria fusese pronuntata pentru dumneavoastra si la racoare fiind, va luati o surubelnita intre rinichi- initiativa tragica a unui prizonier din aceeasi institutie din Kazakhstan.

Eu va urez toate cele bune si asemenea si Natashei, pe care sper sa o vad calcata de autobuz cat de curand.

Bien cordialement,

D.G »

Cum s-a terminat povestea ? Un avocat normal imi ia 200 de € pe ora (si numai sa citesti dosarul iti ia vreo doua ore), am dreptul la avocatul poporului, desigur am castig de cauza, numai ca avocatul ala nu prea are timp de mine si e la mama dracilor la St Denis (acolo unde te taie multirecidivistii in libertate).

Asadar mobilele sunt in continuare la boii aia in magazie insa i-am blestemat de toti banii, sper sa aud curand la stiri ca au fost mancati de sobolani sau ceva.