Introducerea si prima experienta formatoare

Acest blog este destinat rasului. Si nu orice ras ci cel care vine ca sa nu plangeti. Un fel de haz de necaz.

As vrea sa lansez pe blogul asta mai multe subiecte, in general subiecte de viata, in particular legate de traiul la Paris. Stiu ca temele alese vor parea ordinare la o prima lectura, dar va garantez ca au mult potential amuzant. Natura umana e infinita in chiftelute.

Voi povesti intamplari care m-au atins intr-un fel in viata de adult in devenire…
Pentru ca imi este familiar, voi aborda subiectul romanilor in strainatate (sau cel putin cei din Franta), ce avem de facut pentru a ne adapta, ce complexe am dezvoltat si mai ales ce imagine ne facem despre tara si natiunea gazda (cu bune si cu rele).
Voi discuta despre celibat si lumea datingului intre 18 si 28 de ani, cu istorii proprii sper eu amuzante….cred ca sunt exemplele cele mai elocvente privind ciocnirile culturale.

Va voi prezenta campul muncii din Paris, toate meseriile prin care am trecut si oamenii cu care am interactionat (diverse personaje care merita sa fie mentionate).

Voi incerca sa acompaniez toate aceste istorioare cu muzici adaptate, desene proprii sau fotografii care se preteaza povestilor.

Scopul e sa fie ceva umoristic si chiar si amanuntele triste sa aiba o nota amuzanta. Cum ar spune Boris Vian, ‘Rasul e politetea disperarii’…

Nu as vrea sa se creada ca am vrut cu blogul asta sa ii barfesc pe francezi, sa zic numai de rau de ei, n-ar fi adevarul…in definitiv sunt si eu frantuzoica acum…m-au naturalizat de curand.

Scopul meu e  sa prezint realitatea mea prin lentila perspectivei mele, trairilor proprii. Poate aventurile mele pe taramul si conationalii lui Molière nu sunt general valabile, insa pretentiosii si cei lipsiti de umor pot deja naviga pe alte bloguri si site-uri.

Daca imi vor veni pe parcurs alte idei am sa le adaug si ma scuz dinainte cititorilor de a nu fi anuntat din vreme in introducere.
De asemenea, toate frantuzismele prezente care nu sunt obligatorii pentru autenticitatea povestilor, se pot considera snobism din partea mea si puteti deci arunca cu rosii (de altfel ar da un pic de viata blogului acum la inceput).

Mi-ar placea sa lasati comentarii cu experientele si opiniile voastre si poate intr-o zi vom face o brosura sau un ghid al romanului descurcaret la Paris. Poate blogul asta ne va ajuta sa fim mai solidari. Desigur daca va va placea, m-as bucura sa-l recomandati prietenilor si cunostintelor, imi va mangaia orgoliul si ma va impulsiona sa continuu.

Dar sa incepem…sunt un hibrid. La fel ca toti cei din generatia mea care au decis sau au avut ocazia sa-si paraseasca tara (pt studii sau lucru).
Spun hibrid pentru ca ma simt à la fois romanca dar si franceza, ii critic si pe unii si pe altii dar imi si place ca ma pot identifica cu ambele. 

Am trait 20 de ani in Romania, o planeta aparte, necunoscuta prea bine de Europa de Vest (mai ales de catre ignoranti!). Un colt in care se crede ca intelegem rusa si bulgara si ca avem capitala la Budapesta, doar eram cu blocul sovietic, nu?!
 Se crede de asemenea ca nu avem McDonald’s , recte suntem o natiune de inapoiati.

Primii nervi pe aceasta cale. Cu ignoranta omului nu trebuie irositi nervi, nici macar ridicat de sprancene, se fac riduri gratuit. Dar asta aveam s-o invat ulterior. La momentul asta al povestii eram un pui de gaina ametit (scuze mama, licenta poetica, nu esti tu gaina!) care nu stia inca sa lanseze o masina de spalat si nici sa faca o friptura. Nu ca asta ar fi esenta puiului de gaina…

Aterizat asadar in Franta la 20 de ani pentru anul IV (Master 1) de Studii Politice.
 Un om candid care credea ca o natiune care a dat Turnul Eiffel si pain au chocolat si are o limba atat de muzicala este neaparat generoasa, inteligenta, grandioasa .

S-a dovedit ca natiunea in chestiune era mai mult zgarcita, formatata (revin cu detalii si explicatii) si cu o limba contemporana absolut amputata de ceea ce se cheama verlain (adica “à l’invers”, arta de a inversa cuvintele, de ex femme= moeuffe, arabe=rebeu, etc.)

Cat despre generozitate…ce concept abstract…foarte probabil fara legatura cu francezii, cu siguranta legat de propriile noastre iluzii la varstele fragede…

Despre Franta in dezordine: hartii, pastrat de hartii fara limita de timp (unele corpuri de biblioteca sunt menite special pt pastrat hartii), birocratie, cozi, bagheta buna, mancare chinezeasca, mancare japoneza, orice mancare mai ieftina decat mancarea frantuzeasca, chelneri cu personalitate pe care-ti e frica sa-i superi, modul de a comanda fiind sa nu privesti chelnarul in ochi si a nu-l irita mai ales, soirée-uri care se vor intelectuale dar de fapt sunt niste labe triste, eterna intrebare pentru a lega conversatia fiind ‘ce faci in viata?’ (voi reveni la acest subiect mai detaliat)

 Tigani la metrou, tigani la intrarile in catedrale, la usile brutariilor, la Disney, la prefectura, la aeroport. Tigani peste tot, imbracati urat, mirosind urat, comportandu-se urat. Nu sunt rasista. Imi place insa frumosul. Si toti cei ce se urzica citind asta, va rog sa-mi aratai cateva exemplare care ii reprezinta  frumos in lume (in afara de muzicienii unguri care nu reprezinta mana in geanta ci pe instrument!!).

Entrée-uri constand in felii de morcovi si rosioare bio. Si-atat. Subiecte filozofice fataind morcovul in aer. Socialismul si Marx ca subiect intelectual de baza. Cam cum e Hagi, Base si sarmalele la noi.

Primul lucru la care ma gandesc desfasurandu-mi in minte momentele de la inceput este desigur formalitatea principala, La demande du titre de séjour.
La vremea aia Romania nu era in Uniunea Europeana deci eram cu totii nevoiti sa cerem un permis de sedere.
Numai ca momentul obtinerii acestui permis poate fi usor transformata in stand-up comedy (mai ales cand ai mult umor negru). Uitati-o aici, relatata de cineva care a avut nevoie doi ani la rand.

Un strain la prefectura. Obtinerea unui act sau dilema de a-ti trage sau nu un glont in cap
Titlul de sejur.

Conditia de eligibilitate pentru obtinerea titlului de sejur consta in a furniza cat mai multe acte. Aceste documente pot fi calculate in kilometri cubi, kilograme sau vene umflate pe frunte.

Se cer inclusiv hartii fara relevanta, gen certificatul de nastere al tatalui (chiar daca in cazul meu era mort de 14 ani). Sistemul face totul pentru a-ti pune piedici si a te descuraja in a cere drepturi (la cat sunt de obtuzi cred ca ar pune piedici si daca am cere obligatii!!)
Pentru titlul de sejur trebuie sa fii la prefectura foarte devreme. Am constatat ca la orice ora ai ajunge tot e o masa de oameni inaintea ta (chiar si cand am ajuns inainte de orarul oficial de deschidere era lume). Probabil sunt oameni platiti pt a descuraja eventualii masochisti.

Odata intrat trebuie tras un numar (un fel de loterie a loserilor, urmand sa afli daca esti un loser mare sau un loser enorm).

Marea de oameni dinaintea ta reprezinta desigur indivizi din tari defavorizate care au nevoie de titlu de sejur/ permis de munca deci desigur culoarea dominanta in sala e maroul (de la maro deschis la inchis pana la negru opac, de daca ii vezi noaptea nu stii de vin sau se duc; insa ce stii clar e ca ar cam trebui sa fugi si ca ai fost un bou sa eziti la baschetii Adidas ultimul tip la oferta)

Cu numarul tau (care e adesea in jur de 12 754), te asezi pasnic intr-un colt in care daca ai maaaare bafta nu miroase a gaini/ceapa calita/banane coapte/cearta cu sapunul.
Te apuci eventual sa citesti…trebuie sa te cultivi, vei avea nevoie pt a inova in injuraturi ulterior…

Daca cumva te trece vreo nevoie fiziologica poti fi sigur ca tocmai atunci iti vor striga numarul si te poti considera knock-out by default, trebuie sa revii in alta zi (cand iti dau ei rendez-vous, eventual in o luna).

Asadar stai acolo chitic si astepti sa te strige…intr-un final iti auzi numele, moment in care te ridici semet si arunci o privire invingatoare multimii, privire care spune ‘Am fost ales! Eu!!’

Te indrepti impiedicat inspre ghiseu (repede sa nu-ti ia altul locul sau sa nu apese cineva pe butonul cu numarul urmator), unde te asteapta invariabil o doamna supra-ponderala si fara iluzii din Africa de Nord…te priveste ridicand din o spranceana si-ti cere dosarul cu documentale ‘in ordinea de pe site!’…
La acest moment intri desigur in panica pt ca esti suficient de bou incat sa nu mai stii ordinea exacta, hartiile iti scapa pe jos, pierzi pozele de identitate  in fundul sacului…
Intr-un final reusesti sa le pui pe toate pe bucatica ta de la ghiseu…cu ochii plini de speranta i le prezinti (acompaniate de cuvinte gen ‘iata, poftiti, aveti aici’, pt a intari faptul ca speri din inima sa ai titul de sejur)…’poftiti pasaportul…viza…cartea de student…ultima chitanta de chirie…un rinichi…luati tot!’

In momentul (fix!) in care ai terminat de desfasurat hartogaria, doamna va spune: ‘Ah, ça va PAS! Va lipseste ceva’…(‘o doaga da, sa stau atat aici fara sa-i impusc pe astia toti incepand cu tine’- iti spui tu dar o asculti pana la capat).
Adesea poza nu e de dimensiunea buna si desigur trebuie sa reincepi tot, sa vii alta data, sa tragi alt numar…alteori ai uitat sa fotocopiezi pasaportul in verde si roz, SINGURELE culori acceptate de prefectura de care apartii tu…
Resemnat, te ridici, te uiti in sala, unde majoritatea jubileaza pt ca ai avut orgoliul sa crezi ca TU vei reusi din prima…ei sunt rodati, sunt acolo a doua sau a treia oara, EI STIU ce-ti trebuie…

Asadar revii de doua-trei ori si repeti operatiunea si in final reusesti sa obtii actul atat asteptat…atunci e prima mare victorie contra sistemului, si in fasaitul plictisit al salii auzi ovatii (in capul tau)…ce batalii napoleoniene, ce asediul Parisului, TITLUL DE (fucking!) SEJUR!!

Am avut insa de curand o experienta extrem de complexa…intre timp am fost naturalizata franceza (probabil ca si consolare pt toti neuronii pierduti in betiile de dupa obtinerea documentelor). Ca atare trebuia sa depun certificatul nou de nastere si actul de naturalizare semnat de presedintele Republicii la prefectura. Prima data desigur n-a fost bine pt ca hartia care dovedea ca platesc curent era ‘veche’ de 4 luni si trebuie sa dateze de mai putin de 3. Boooon…am revenit cu hartia respectiva o luna mai tarziu, din nou plina de speranta (si cu o zi de concediu la activ, o jumate de zi statul la coada, jumatatea celalalta cautatul de lama pe masura venelor), ce credeti ca nu era bine a doua oara? Ei bine certificatul de nastere a fost emis in noiembrie si noi suntem in aprilie…trebuie un certificat care sa dateze de mai putin de 3 luni…pt ca se dovedeste ca in Franta poti cere oricate certificate de nastere, in caz ca e vreo criza nationala de hartie igienica francezii sunt asigurati…
Cand mi-a spus madama ca trebuie certificat de nastere recent (de parca ma mai nascusem o data din noiembrie!! Versiunea upgradata!) m-am ridicat si i-am spus ca sistemul e ‘débile madame!!’…

Cred sincer ca in ceea ce priveste administratia, nici macar in Romania nu sunt atat de incadrati in casute…cat despre francezi, ies cetatentii in strada pt toate porcariile lumii, pt reforma administratiei insa prefera sa zica 'pas', e doar simbol National, nu?
Libérté-Egalité-Fraternité= Libertatea de a fi egali in prostie, fratilor !