Cum acum conduc in fiecare zi (de vreo 5 luni) se cheama ca sunt un sofer cu experienta, mai ales ca iau la rand soseaua periferica (unde conduci cu 80 la ora) plus nationala (cu 90/h).
Ma consider un sofer destul de bun (sau nu tocmai prost) mai ales pentru o femeie !
Probabil doamnele si domnisoarele vor considera asta ca o tradare, dar constat cu tristete ca cliché-ul misogin despre femeile la volan isi cam are samburele (si e un ditamai samburoiul !!) de adevar.
De exemplu : femeile nu intorc capul la volan, unghiul mort nu exista, prioritatea dreapta nu conteaza, e pentru prosti (trece cea care se baga prima), semnalul tau pus de o juma’ de ora nu se pune, daca ea a decis sa treaca, trece. Si asa mai departe, voi detalia imediat.
Desigur nu suntem toata la fel, dovada, eu sunt foarte atenta la reguli, ma asigur mai ales si incerc sa raman politicoasa in trafic. Nu suport nesimtitii, era sa mi-o fur intr-o dimineata de la un negru 2/2, pentru ca nu l-am lasat sa se bage in fata dupa ce facusem o coada de un kilometru ca sa ies de pe soseaua periferica. Domnul ardea coada, se baga in fata, adica depasea tot dupa care forta intrarea fix la finalul cozii. Si s-a nimerit sa fie paralel cu mine, asa ca am claxonat si fortat si nu l-am lasat sa intre, atat de lipita de el incat era sa-i busesc masina. Desigur nu vazusem sifonierul care era la volan ca cred ca as fi fost mai putin smechera. Cand am observat apoi starea de nervi in care l-am adus si mutra de buldog suparat, am blocat usile pentru ca mi-era sincer frica ca voi ramane fara tartacuta din aceasta bogata experienta. M-a si urmarit o bucata de drum apoi, dar am fost ingeras si l-as fi lasat sa treaca unde vroia el…
Dar ca sa revin la sofat in general, am facut niste categorii de soferi, intalnibili pe toate drumurile lumii. Desigur daca aveti alte idei, nu ezitati sa imbogatiti lista:
- Soferii lipitori : cei care se lipsesc in curul masinii tale, adesea fara motiv pentru ca esti oricum la viteza maxima admisa. Visez ca intr-o zi sa pun o frana brusca pentru boii astia sa si-o ia in nas si sa nu mai lipeasca ! Eu am Twingo-ul bunicii deci zau daca-mi pasa !
- Soferii car pun semnalul dupa ce au inceput sa traga de volan. Incantatori acesti soferi, cand te trezesti cu ei la o juma de milimetru, ador ! De fiecare data claxonez cu forta insa Twingo-ul mai mult rage decat urla. Visez la un claxon tip racnet isteric care sa-i streseze cand fac figuri artistice de felul asta
- Soferii care conduc leeeent, de zici ca spera in secret sa prinda urmatorul rosu. Despre ei fantasmez sa-i impusc in cap ca sa nu se mai chinuie (si pe noi cu ei). Eu ii numesc « soferii care fac poze » sau « care stau pe oua ». Sau « in lipsa de oua ». Nu se poate sa conduci cu 20 la ora si sa te consideri detinator de oua. In general acesti soferi sunt : batrani peste 70 de ani, negri (sunt convinsa ca e legat de experienta lor africana ancestrala, nu se pot grabi orice-ar face !) sau soti care merg in vizita la soacre.
- Soferii care pun muzica la maximum (adesea muzica zgomotoasa si proasta, rar am auzit Queen dat la maxim cu ferestrele deschise) : acesti soferi savureaza viata, nu aud, nu vad nimic in jurul lor, dar sunt vazuti (ca asta conteaza) si mai ales se considera smecheri cu doi de « Shmî ».
- Soferii cu faruri tip neon. Aprinse evident SI in timpul zilei. Motto-ul lor in viata este : “Ai orbit?”…si fac totul ca sa nu vezi.
- Soferii care stiu unde sunt radarele, si care franeaza si devin ingerasi FIX inainte. Bine pe soferii astia ii admir, macar se misca. Mi-ar placea si mie sa stiu unde sunt radarele, as ajunge mai repede la servici, asa sunt paranoica ca ele radarele ar putea fi peste tot, asa ca stau mereu la viteza admisa ca o tuta mica.
- Soferii care sunt lenti pana cand decizi sa-i depasesti, si fix atunci accelereaza. Adica cert « sunt lent, dar ce te crezi mai bun ca mine ?? »…
- Desigur din aceeasi categorie fac parte si cei care NU te lasa sa-i depasesti « You shall not pass me !! » si trebuie sa astepti 15 minute dupa ce ai pus semnal ca sa poti sa depasesti, iti trece si virajul/ strada de care-aveai nevoie, etc. Dar macar pe astia tot ii respect pentru ambitie, insa persoanele de sex femeiesc care nu te lasa doar pentru ca nu te-au vazut (la ce s-or uita altceva ?) aia ma calca pe nervisori.
- Mai exista desigur si soferii care pun semnal dar nu intentioneaza sa schimbe banda. Nu, nu, semnalul e doar asa, sa faca masina cu ochiul la toti soferii din spatele ei (nebunica mica !).
- Tot printre preferatii mei sunt cei care se aseaza pe ultima banda din dreapta ca sa vireze la stanga, de obicei la un stop la care trec de regula 3 masini. Asa ca nu mai trece nimeni decat el, care taie calea la toata lumea. In Paris soferii fiind politicosi (sau in cazul asta fara oua, din nou), nu claxoneaza nimeni. Ca doar scopul nostru in viata este sa-i asteptam pe printi sa faca stanga, ne placa sa ne petrecem viata in masina, e placut. Mai ales la mine in twongo nu-i nici aer conditionat nici casetofon (ca ni l-a furat…) asa ca e cu atat mai mare placerea cand se prelungeste statul pe cur.
- Mai sunt cei care vorbesc la telefon la volan, asa ca nu stiu ce se intampla in jurul lor, unde sunt si ce cauta ei in viata lor, ca trebuie sa explice detaliat la telefon cum a fost ziua lor si ce-a facut casiera de la supermarket. Caaaat mai detaliat ca au abonamente nelimitate.
- Doamnele care se machiaza/ penseaza/ joaca cu copilul : o placere de vazut si mai ales de condus in spatele lor. Daca intra in tine au intotdeauna scuza cu copilul, de zici ca era bietul de pici la volan. Oricum am observat ca oamenii cand au copii nu mai sunt responsabili de nimic altceva in jurul lor in afara de propria odrasla.
- La Paris mai sunt motarzii sau cei pe scooter (« les deux roues ») le zicem, si echivaleaza cu infernul. Se baga peste tot, nu le e frica de nimic, si in general cred ca scopul lor in viata e sa incerce tot ce ar putea sa-i faca sa dea ortul. Mai nou te si claxoneaza sa te dai la o parte (in dreapta) ca sa treaca ei prin mijloc. Ca si cand spatiul dintre doua masini le este dedicat prin lege (not !). In fine, eu pana acum n-am avut experiente nefericte cu ei asa ca nu-I urasc cu pasiune ca pe altii din categoriile anterioare.
Si mai sunt multe alte categorii de soferi dar ma opresc aici ca sa nu va dezgust cu totul de sofat.
Vineri plec in vacanta cu trenul, yupyy ! O sa va fac categorii de calatori, sa vedeti cat sunt de cinica mica si la capitolul asta J abia ma support eu, nu stiu cum de a vrut cineva sa se si insoare cu mine ! Cred ca m-a salvat mamaliga (aia din farfurie nu aia de pe dinti ;)
Unii aleg sa se protejeze divin!
pentru lipitoarea de asfalt am o reteta infailibila: daca pui frana iti vede stopurile (si fii sigura ca bestia vigileaza maxim la becurile tale!), asa ca treci intr-o viteza inferioara si ridici piciorul de pe pedala de acceleratie (mocofanul va constata ca fundul twingo-ul bunicii se apropie inexplicabil de rapid de botul masinii lui, asa ca va cam trebui sa franeze), da' tu nu dormi in aceasta stare de zen, bagi iara intr-o viteza superioara si-i dai benzina(apesi acceleratia)=> lipitorul va constata ca twingo-ul ia distanta asa ca va grabi sa se reataseze, tu iar iti aduci aminte faza cu treapta de viteza inferioara si tot asa. de regula mocofanul (mocofana)cedeaza dupa 3, hai 4, itemi, cu injuraturile si urarile de bine pentru tine si pentru cine ti-o pus volanul in mana. un zambet dulce cu fluturare dragalasa de mana s-ar putea sa-i insenineze ch'i-ul zilei. sau poate nu.
RăspundețiȘtergeretotusi, incepatoare fiind, iti recomand metoda soft, aia cu frana/acceleratie/frana si tot asa de noua ori si in nici-un caz pe autostrada.
p.s. - la paris soferii mi s-au parut ingrozitor de politicosi in suburbii si intru-totul ca la noi acasa in centru.
Bună ziua, sunt Allison Howarts După ce am fost în relație cu Anderson de ani de zile, sa despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul a fost zadarnic, l-am vrut atât de mult din cauza dragostei pe care o am pentru el, L-am rugat cu totul, am făcut promisiuni, dar a refuzat. Mi-am explicat problema prietenei mele și ea mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care să mă ajute să arunc o vrajă să-l aduc înapoi, dar eu sunt tipul care nu credea niciodată în vrajă, nu aveam de ales decât să încerc, mi-a trimis poșta de vrajă și mi-a spus că nu există nici o problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că fostul meu se va întoarce la mine în trei zile, a aruncat vraja și în mod surprinzător în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Ex-ul meu ma sunat, eram atât de surprins, am răspuns la telefon și tot ce mi-a spus a fost că a fost atât de rău pentru tot ce sa întâmplat încât a vrut să mă întorc la el, că mă iubește atât de mult. Am fost atât de fericit și am mers la el, așa am început să trăim împreună din fericire din nou. De atunci, am promis că oricine știu că are o problemă de relație, aș fi de ajutor pentru o astfel de persoană, referindu-mă la singurul vrăjitor real și puternic care ma ajutat cu propria mea problemă. email: ogagakunta@gmail.com puteți să-l trimiteți prin e-mail dacă aveți nevoie de asistența lui în relația dvs. sau în orice alt caz sau pe WhatsApp pe +2348069032895
RăspundețiȘtergere1) vrăji vrăji
2) vrăji pierdute
3) Vrăjile divorțului
4) Vrăjile căsătoriei
5) Vraja de legare.
6) vrăji de rupere
7) Înlăturați un iubit trecut
8.) Vrei să fii promovat în biroul tău / vraja de loterie
9) doresc să-ți satisfacă iubitul
Contactați acest mare om dacă aveți o problemă pentru o soluție durabilă
ogagakunta@gmail.com