marți, 9 iunie 2015

André Rieu sau postmodernismul clasicului

Am fost la concert la André Rieu. Gratie lui maman, care a luat biletele. Caci este fanul artistului numarul 1. Mai ceva ca-n filmul cu de Niro cu fanul fanatic, singura diferenta fiind ca ea nu rapeste copii. Desi nu garantez ca n-ar face-o daca I s-ar interzice sa asculte varianta lui Rieu a “Waltz No. 2“, (a lui Dmitri Shostakovich) a 78-a oara. Pe zi.

Bun, deci maman fierbea de nerabdare ca o oala cu magiun uitata in bucataria de vara.

Am zburat de la Paris aproape special ca sa o acompaniez la acest concert (restul motivelor fiind: intalnirea cu colegii de generala, de care va voi spune intr-un post viitor, ciorbele de burta la plic, ceaiul de merisor, covrigeii dulcishori, salamul de biscuiti, sosurile cu usturoi de la KFC, si cartusele de tigari aduse pentru romanii din Franta, a caror prietenie ajung sa cred ca o cumpar cu aceste transporturi!). Si ba da, au aia de mancare si-n Franta, dar nu e dom’ne ca acasa!! Jos croissantul!

Dar divaghez…

Imi adusesem haine de duminica pentru acest concert, insa am aflat apoi ca prestatia se tinea afara, anume in Piata Constitutiei. Adica un pantalon de terfeleala si-un jerseu erau arhi-elegante.

Bun, plecam noi la concert, ajungem cu doua ore inainte, ca la aeroport. La curse de linie vreau sa zic. Insa mama mea era –pe langa fanatica, cum am mentionat deja!- usor impacientata ca lumea va da buluc si trebuia sa fim musai la timp ca sa nu ne inghesuim si sa ne prindem locurile deja platite- cu banii de amanet, avand in vedere pretul biletelor!- neocupate.

Am ajuns asadar in Piata Constitutiei la 18h15, concertul fiind la 20h30.

Ne-am indreptat inspre locurile noastre, mama cazuta in admiratie fata de “organizarea adevarata”. Mi-a spus cu admiratie sincera ca artistul a adus EL scaunele si toata logistica, decoruri, lumini etc. si ca a prevazut inclusiv vremea schimbatoare si sub fiecare scaun sunt pelerine. Dupa ce ne-am asezat, primul lucru pe care l-am facut a fost sa verificam daca erau pelerinele sub scaune (si nu in scopul de a le fura, cum probabil s-au gandit altii! Nu, noi “imprumutaseram” pelerine deja din Franta!)…dupa verificare…cum ar zice amicul meu Catalin: “Pelerine…pula pelerine”. Zic de el ca eu nu sunt vulgara in limbaj. Ori le-or fi furat deja organizatorii?!

Bun, dezamagite, ne-am dus ca tot omul sa ne luam ceva de baut, ca arta usuca gatlejul.

Ce vindea baetii? Pai apa in pahare de Pepsi, caini fierbinti, popcorn (pentru cand iti canta soprana si nu te transcende decat numai foamea), bere, inghetate.

Deja de la gherete si de la articolele vandute mi s-a parut toata chestia usor dubioasa. Nu ca as fi snoaba, dar la concertele de muzica clasica parca iei o cupa de sampanie si-un macaron. Sau rabzi, ca te hranesti dreacu cu arta! Dar eu sunt o rea si-o pretentioasa.

Dupa ce ne-am luat de beut, ne-am asezat pe locurile noastre si am inceput sa radem de oameni. Mai ales de cei imbracati super chic care frecau frenetic praful de pe scaunele pliante. Ziceai ca-s la concurs de rapiditate, aveau si lotiune sterilizanta cu ei si tot. Profesionisti. Curat profesionisti!

Intr-un final a aparut si artistul (Eurika!!), din public, incadrat de o garda in rosu de ziceai ca dreseaza leoparzii. Totul era afisat pe doua ecrane mari in partile laterale ale scenei.

Muzicantii erau imbracati in costume de epoca de toate culorile, foarte pestrit comparat cu sobrietatea tipica de la concertele de muzica clasica. Dar asta nu era chiar deranjant in contextul petrecerii campenesti dimprejur.

Rieu era un fel de prezentator/povestitor/maître de ceremonies, care vorbea despre invitati, flata romanii cam jignindu-i…de exemplu a vorbit despre interpretarea lui faimoasa a Valsului ai doilea, interepretare care a ridicat un stadion intreg in picioare in Olanda, si ca si Steaua Bucuresti (despre care stia deci) ar trebui sa-l invete- pe el valsul- pentru ca atunci (cand echipa va stii muzica) vor incepe in fine sa castige…

Cam multa vorbarie, as fi preferat mai putin bla-bla si mai multa muzica.

A tinut concertul 3 ore (cu tot cu pauza) dintre care as zice vreo ca vreo 45 de minute le-a vorbit Rieu.

La pauza s-a spart conducta catre toaletele ecologice, si era ca-n Tom si Jerry, toata lumea grabea pasul sa ajunga inaintea celorlalti, astfel ca aproape fugeam toti. In WC mirosea a primavara tarzie cu hot dogi si bere care nu s-au inteles in unele intestine. O placere. Dupa asta ne-am spalat pe labute cu apa din paharele de Pepsi, pe iarba, cu Casa Poporului in spate si cu arena lui Rieu in fata. In lumina reflectoarelor. Suprarealist.

Hai sa-ncep oficial cu carcoteala de frantuzita pretentioasa, sa nu va mai tin in suspans: pentru mine, au fost doua tipuri de kitch si ieftin la acest concert: cel de pe scena si cel din public.

Publicul era complet needucat - eufemism elegant pentru tzoparlani. Tzoparlanul amator de muzica clasica este cel mai iritant, am aflat ieri. Pe langa produsele cumparate de la ghereta, pe care le rontaiau insolent in timpul cantarii sopranei de exemplu…femeia aia exprima acolo arta pura cu lacrimi in ochi si auzeai crantz-crantz o floricica in dinte sau un pahar strivit. Nici cea mai mica patrundere a vreunui sentiment inaltator pe care ti-l poate procura numai o astfel de muzica, sau macar respect pentru o nota inalta interpretata desavarsit. Cranz-cranz pe el de sentiment inaltator!

In plus, faceau poze si filmulete cu telefonul, ca niste mici fanatici japonezi care nu pricep si care vad totul prin ecranul smartului ceva (nu creierul!), astfel ca putinii spectatori care nu filmau/pozau trebuia sa faca miscari disperate cu capul de parca se fereau de palme, ca sa vada ceva din enormele ecrane (si nu alte zeci de mici si mijlocii ecrane). Tare ma intreb cu ce prilej vor revedea ei filmarea proprie de la concert : “ Fa iubito, adu 12 mici si hai sa ne uitam la pitzigaiala lui Rio, mai stii cand te-am dus sa te vrajesc?”

La un moment dat in timpul concertului zburatacea o drona cu o camera incorporata, care filma scena si publicul. Ei din momentul in care a aparut asta, 80% din public a stat cu ochii beliti in sus la ea, intai intrebandu-se zgomotos afla ce dreacu e, si daca nu cumva securitatea o fi trimis-o! Sau DNA-ul, ca e la moda.

S-a dus dreacu bruma de interes pentru concert, ziceai ca au venit sa vada drone zburatoare! Ar fi putut omul ala sa se opreasca din cantat ca tot aia era!

Al doilea kitch era spectacolul de pe scena, sau parti din el. Rieu face pe clovnul, isi pune diverse mutre socate, mirate, amuzate, in idea de a face publicul sa rada. Asta n-ar fi nimic, insa au fost bucati in care a aparut un taur de plus care a alergat o doamna in rosu (desigur din regie) si s-a intors triumfator cu un sutien rosu agatat pe coarne... Ieftin si kitch. Romanii au adorat desigur. Au aplaudat taurul cu sunete de placere ghidusa.

A fost o bucata dintr-o melodie in care una din muzicante fluiera cu degetele la refren. Desigur romanii, jucausi, au intrat imediat in joc, caci instrumentul asta il stapanesc si ei, ba chiar mai bine decat flautista respectiva.

Apoi s-au adus pe scena niste pahare cu sampanie si muzicienii faceau pe betii…de neinteles de ce exact.

Imediat dupa pauza André Rieu a criticat publicul pentru ca pauza se terminase iar el si orchestra erau nevoiti sa astepte lume care-si cumpara hot dogi si bere in loc sa continue concertul…totul regizat desigur, de altfel niciun gong nu a anuntat reinceperea spectacolului. Si camerele filmau reintoarcerea publicului la scaune, catinel si negrabiti si cu bratele pline de gustarele, iar filmarea se vedea in direct pe ecranele gigantice iar restul romanilor radeau (in mod meci de fotbal American). Artistul ii chiar parodia pe scena imitand grasi abia miscandu-se, ceea ce mi se pare jignitor avand in vedere ca el organizeaza genul asta de concert in aer liber cu scopul de a face muzica clasica “accesibila maselor”. Ca si cand nu ar fi ceva complet contradictoriu intre acesti doi termeni: mase si accesibilitate a ceva ce se educa cu ani si ore de astfel de muzica ascultate.

Din repertoriul de aseara, pe langa clasice foarte cunoscute (chiar prea! Unele sunt muzica de asteptate la somaj in Franta…) a fost si “Marina, Marina”, “Volare”- la care publicul canta “oooo-oooo” intr-un glas. Oameni veseli.

Publicul a dansat la toate valsurile, iesind din rand pe mijloc, mai ales la “Valurile Dunarii”, “Dunarea albastra”, etc. Asta cu dansul mi-a placut, pentru ca barem mi-am zis ca i-a sensibilizat totusi ceva.

La final au fost artificii, baloane, si confetti. Ca la circ.


Ok, de ce ma deranjeaza kitchul lui Rieu? Pentru ca, in opinia mea, muzica clasica nu are nevoie de artificii. Trebuie sa te lase sa te transpui in alte lumi, sa simti suferinte si bucurii atavice, sa visezi si sa zbori. Nu e nevoie de nimic altceva, nici rochii decoltate si colorate la muzicieni, nici artificii sau confetii sau fluierat si tauri. Asta inseamna sa faci totul ca sa placa “la toata lumea”. Ca sa poti castiga bani de la toata lumea…chit ca te deranjeaza ca sunt burtosi si mananca floricele, ei, mai inchide ochii ca au fost biletele jumate de salariul acestor burtosi. Le va scadea burta dupa concertul asta.

De altfel nu “toata lumea” a avut bani de bilet, asa ca admiratorii infocati, s-au îmbrăcat frumos, au investit in traditionala punga de seminte, si si-au mancat semintele pe bordura din faţa Casei Poporului, în afara spaţiului de concert. Altceva cand spargi samanta pe “Valurile Dunarii”, simti ca toata viata asta de rahat “se merita”.

Ce e cel mai ironic este ca muzicienii erau de o calitate corecta, nu ar fi avut nevoie sa faca atatea valuri in plus. Muzica ar fi fost suficienta.

Tenorii invitati au fost magistrali (Gary Bennett (Tasmania), Bela Mavrak (Ungaria) şi Eric Reddet (Franţa)). Au interpretat  „Nessun Dorma“, din actul final al operei „Turandot“, de Giacomo Puccini. Soprana Carmen Monarcha, braziliana, a cântat „O mio babbino caro“.

Gheorghe Zamfir, invitat în spectacol, a fost extrem de emotionant cu „Einsamer Hirte“. A cantat si Ciuleandra la finalul concertului, foarte emotionant si acesta. Au aparut la final si dansatori populari romani, si mici si mari, interesant desi n-am prea inteles sensul prezentei lor. Sa ne flateze pe noi romanii?

In concluzie, less is more. Daca ar fi pastrat-o mai simplu cred ca ar fi fost mai bine , nu ca publicului larg i-ar fi placut. Taman artifica si balonul l-au facut sa nu-si regrete ipoteca pe casa pentru bilet.

Rieu e un vizionar, a creat un concept, imbina musicalul, cu muzica de camera si cu operetta, totul viu colorat intr-un spatiu deschis si cu artisti talentati. Da de lucru la o armata de oameni, numai pentru asta, si trebuie admirat.

Insa ca si post-modernismul, la care trebuie sa mijesti ochii sau sa fi fumat ceva tare inainte, si aici trebuie sa fii pregatit sufleteste.

Romanilor le-a placut la nebunie, si asta e de baza. Eu nu-s decat pe jumatate romanca si mi-a placut jumatatea muzicala pura si nu showul ieftin din jurul muzicii.

Inchei cu Schopenhauer, ca sa ma dati dreacu definitiv si sa ziceti ca sunt o pretentioasa cu harfe in cap (haha, harfe, subtil ;)), pentru ca ador ce spune el despre muzica si mi se pare foarte adevarat si frumos:

"Muzica este limbajul universal, clara ca intuitia insasi; profunzimea inexplicabila a muzicii, cu virtutea careia patrunde in noi ca un Paradis familiar, etern indepartat, inteligibil, dar complet inexplicabil, este datorata faptului ca muzica ne reveleaza toate emotiile fiintei noastre profunde, dar fara a se baza pe o realitate existenta si departe de durerea ei” (Le monde comme volonté et comme représentation, Livre III, §52)

Un fan adevarat care a profitat pentru a urla 'N-am butelie!'

2 comentarii:

  1. Lasa vrajeala. Ai adus sosul de usturoi de la KFC ?

    RăspundețiȘtergere
  2. hey, congrats pt noul site :)
    on topic, Rieu nu e pe frecventa mea;
    nu cred insa ca muzica clasica trebuie sa fie elevata, rafinata, ca parca orice se ia prea in serios risca sa se duca in altele.
    e un gen muzical, la fel ca altele, iar standardele sunt create artificial in interiorul unui sistem care incearca sa le mentina cu orice pret.
    viata e foarte psychedelic ea asa...e oarecum amuzant cum incercam sa ii dam o ordine si un sens. :)

    RăspundețiȘtergere