luni, 27 august 2012

Motanul terorist

Dintotdeauna am avut pisici acasa. Adica de pe la 8 ani, inainte de asta aveam pui de gaina si pesti. Care pesti erau cam nevrozati pentru ca se aruncau mereu in gol in spatele frigiderului. Cand am mutat frigiderul puteai crede ca sunt vestigii de Marea Moarta care a secat, atatia pesti morti erau acolo.

Dar revenind la pisici, mereu am avut, mereu le-am iubit.
Unele au murit de batranete, pe unele ni le-a furat (nu am avut decat pisici de rasa de fiecare data), unele au cazut de la balcon, altele s-au indragostit si-au fugit in lume (mai ales de cand stam la curte, e plin de motani artisti la Foisor).

Ultima pisicuta pe care o avem a fost un cadou de ziua mea de-acum trei ani. Mi-a oferit-o fostul iubit, cumparand-o de la un pet shop de pe langa Sena. Este o pisica persana care a costat 1000 de euro. Foarte scump intr-adevar, insa cu pedigree, carnet, vaccine, tatuaj in ureche, etc. Pisica aristocrata, ce mai ! Canta probabil si "La Marseillaise" (pe doua voci!) dar n-am pus-o inca la treaba...



O poza din ziua cand am primit-o, la 3 luni

O cheama Kiwi pe numele ei, desi noi o strigam PISICA (stiu, foarte imaginativ !!)

Pisica asta a stat o vreme in apartamentul meu, insa era deprimata de atata singuratate si de uitat nostalgic la fereastra de la etajul 4, astfel ca am dus-o la mama in Romania, unde e mult mai fericita la curticica. A facut si un rand de pisoci cu un motan persan numit Grigore. Iar stapana lui Grigore a numit-o pe PISICA « Parizianca ».




Poza cu martzafoii la doua saptamani

Parizianca e foarte desteapta, se intelege cu mama din priviri, asculta, iese afara, nu scoate ghearele niciodata (desi nu i le mai taiem), te conduce la frigider unde stie ca ascundem tonul, nu urca niciodata pe masa. E extrem de cuminte.


Saptamana trecuta, i-am promis unei prietene, Faiza, sa am grija de motanul ei de vineri pana luni seara, cand se intorcea de la Marseille. Am propus sa-l iau la mine pentru ca ea statea prea departe si mi-era greu sa ma duc sa il vad de cate doua ori pe zi.

Motanul era tomberonez si se numea « Moustache » insa ar fi putut sa se numeasca Osama Bin Laden, cu mult mai potrivit caracterului lui.

Ajung cu el acasa dupa ce mi-am rupt bratele prin metrou, cu litiera, nisipul si cutiile de conserve…ii dau drumul in casa. A fost timid cam o jumate de minut. Dupa care s-a urcat in motzul patului, pe televizor, pe masa si pe fereastra, facand echilibrism pe un centimetru de bordura. Eu nu mi-am imaginat ca se va urca acolo pentru ca pisica mea in un an niciodata nu s-a urcat (estimand bine distanta de 4 etaje !). Desigur domnul Moustache nu mai stia cum sa coboare dupa asta si a trebuit sa-l iau cu foarte binisorul…"daca nu cobori o sa mori Moustache...desi stiu ca ai 7 vieti, tare mi-e ca la ce personalitate ai nu ti-au mai ramas multe in stock..."

In urmatoarea ora mi-a distrus canapeaua, si-a ascutit ghearele pe perdele, pe care le-a facut franjuri, si mi-a spart un pahar care a avut ghinionul sa se gaseasca pe masa. L-am certat, i-am dat cu apa pe fata, nimic.

L-am sunat apoi pe strutz sa vina acasa repede ca nu voi rezista pana seara. Strutztul nu m-a crezut: “Hai ma, e doar o pisica!”

O data ajuns, a vazut ce fel de motan era Osama. Daca il lasai nesupravegheat un minut iti darama/ strica/ zgaria ceva. Mi-a zgariat inclusiv cadrul patului care a trecut neatins prin mutare, instalare, si numerosi oaspeti care au dormit in el.

Acest motan cauta in permanenta ceva de stricat, dand nervos din coada. De ani de zile de cand am pisici nu am vazut asa ceva.



Geanta devenita ostatica



In cautarea a ceva de distrus...

Iar dupa ce il stropeam cu apa sau ii trageam cate un ziar peste coapse, ori incerca sa ma atace, ori statea potolit 20 de secunde dupa care reincepea distractia.

Ne-am gandit inclusiv sa mergem la veterinar si sa-l rugam sa-l anestezieze cateva zile pana il duceam inapoi la stapana-sa.

Am incercat sa-i taiem ghearele, ne-am echipat bine, cu manusi de plastic si pe deasupra cu manusi de bucatarie, cu pantaloni lungi+ hanorace, si cu cate o esarfa care ne descoperea doar ochii. Am facut si-o mica rugaciune inainte.
Insa in final ne-a fost prea frica de Osama care se agita amenintator si ii ramasesera dintii liberi oricum.


Atentatul la carti si la plante...

Sambata am sunat-o pe prietena mea si i-am spus ca n-am reusit sa ne ridicam la nivelul challenge-ului. 1-0 pentru Osama. Daca ar putea sa ni-l ia de pe cap i-am fi profund recunoscatori.

Mi-a spus ca intelege, pentru ca ei i-a distrus déjà apartamentul, nu mai are tapet pe pereti, a trebui sa se vaccineze de tetanos de la atatea zgarieturi, etc. Super ! N-as fi putut sa am aceste elemente inainte sa ma angajez sa am grija de asa un nenorocit ?

Morala povestii : daca vrei animal de companie dar doresti sa ramai cu tapet pe pereti, parchet pe jos, cu paharele intacte si cu bratele fara zgarieturi, trebuie sa platesti suma modica de 1000 de euro !






Parizianca pe vremea cand era visatoare la fereastra





Intre timp mama a tuns-o in forma de leu...

3 comentarii:

  1. :)))) Mda...nu toate felinoasele sunt facute pentru inchisoarea unui apartament; daca e mascul, ajuta mult castrarea; fetitele sunt oricum mai apatice, iar pisicile de rasa, intr-adevar, pentru ca au multe generatii de prizonierat la activ, sunt aproape conditionate genetic sa fie mai mult bibelou decat rebelul casei.
    Eu am avut si piscuta de rasa, dar si maidaneze, toate culese in faza de puiut ratacit pe strada. Pe toate le-am educat sa nu faca pozne, sa nu urce pe masa, sa nu cerseasca, sa se joace cu jucariile lor si sa zgarie numai stalpul de sfoara. Sper sa-mi iasa pasenta si cu puiii de om, cand vor fi :)) mai putin zgariatul stalpului de sfoara.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am avut și noi un motan (corcitură birmanezo-maidanez) numit Picasso care, când se înfuria pe noi (și-i sărea cam repede țandăra), trebuia lăsat în pace dacă nu voiam să ne atace.

    RăspundețiȘtergere
  3. Noi am dat pe-a noastra fix 90 de euro, acum mai bine de 10 ani. E rasa usor-de-curte, mai precis europeana, e pisica cea mai blânda pe care-am cunoscut-o eu, si daca nici eu nu cunosc pisici... Nu musca si nu zgârie, nu strica nimic, stam la curte dar nu i-a trecut o data prin cap sa plece hai-hui, daca vreunul dintre noi are oaresce durere pe undeva, pai fix acolo se aseaza si ea. Si ne-a indicat pana acum aproape toate nodurile Hartman din casa, deci e si rentabila. O iubim ca pe ochii din cap, dar sunt sigura ca ea ne iubeste de-o infinitate de ori mai mult. Oare se crede de 1000 de euro?

    RăspundețiȘtergere