duminică, 28 octombrie 2012

Ziua care ne-a invins


N-am prea mai apucat sa va scriu, nu s-au mai intamplat nici multe evenimente amuzante si n-am mai avut nici asa mult timp, de cand cu pregatirile de nunta si tot.

Acum vreo doua saptamani am avut totusi o zi amuzanta dar in sensul trist, de ‘Cat de mare loser poti fi ? –Uite-atat de mare !!’

Sa va spun : in fiecare an alergam pentru o fundatie care strange bani pentru copiii bolnavi de cancer. Pentru cercetare mai exact. Facem si donatii insa faptul ca alergam da vizibilitate fundatiei si se pot strange inca mai multi bani prin intermediul sponsorilor.

Bun, trebuia sa fim acolo la ora 10h30, alergarea incepand la 11h. Era intr-o duminica, la capatul opus al orasului.

Ne-am trezit, ne-am echipat de alergat, plus tricourile cu sigla respectiva, 15 numere mai mari (de zici ca alearga cimpanzei nu oameni !!), eu mi-am facut o cafea pe care-am luat-o la mine intr-un mini-termos, si hop in Twingo sa ajungem repede la mama dracilor unde era organizata alergarea.

Pe drum mi-am ars limba cu cafeaua, de 3 ori, pt ca termosul o pastra fierbinte. L-am aruncat de nervi si nici cafea n-am baut.

Ajunsi acolo, lume multa-multa, incepem sa cautam un loc de parcare (blestemul nostru !). Dupa aproxiamtiv 285 de tururi, nici un loc, era deja 10h50…am mai cautat o vreme, am invatat cartierul pe dinafara, cand il vad pe strutz ca se-nroseste si incepe sa transpire.

Imi spune ca e cartita la ghiseu (expresie frantuzeasca pentru ‘trebuie musai sa ajung la WC pentru numarul doi’).

Saracul de el, era din ce in ce in mai rau, asa de rau ca la un moment dat a tras masina pe un loc de handicapati si mi-a zis ca fuge la o braserie. Eu vroiam sa pazesc masina, sa nu ne-o ridice, insa nu mergea, ca trebuia sa consumam la braserie daca vroiam sa isi marcheze strutztul teritoriul la buda lor.

Nici bani nu prea aveam la noi, dar in fine de-o cafea ok. Asa ca am abandonat masina ca pe-o pereche de chiloti fara elastic, eu mi-am luat o cafea iar strutztul s-a dus sa le redecoreze toaletele la oamenii aia.

Revenit dupa 15 minute bune, ne-am intos la masina si am reluat cautarea unui loc de parcare. Asadar alergarea pentru bietii copii era foutue, se cacase strutztul pe ea literalmente…ce sa zic, si ideile nobile devin triviale cand te striga natura…asta e esenta vietii de fapt, o zice bine Kundera.

Dupa cursa de la 11h mai urma o parte cu mers pe jos, marsaluit,  am facut-o pe aia. Alaturi de batrani, copii de doi ani sau in carut, caini si handicapati.

Dupa aceasta minunata reusita, ne-am gandit sa mergem la o expozitie de animale temporara care era chiar in parcul floral de la Vincennes, unde tocmai marsaluiseram. Ne-am intors buzunarele pe dos, ca nu luaseram bani la noi, in fine am gasit cu totul 20 de euro. Dupa ce-am mai mers un kilometru sa ajungem la intrare (desi eram lesinati gata) si am impins sau depasit toti copiii excitati care urlau increduli ‘tati, tati, tati, tati, si sigur au si catei la expozitia de animale ???? da tati, da ????’… ajungem in fine…o coada monstru.

Facem noi coada, era si-un frig…iar noi eram in jogging si tricouri de alergatori (ca sa fim ridicoli pana la capat !). Insa tot ce ne motiva erau mutritele inocente ale animalutelor si caldura amortitoare din incinta expozitiei…

Ajungem in fine la casa, costa 21 de euro intrarea, iar noi aveam 20…asa ca ne-am indepartat cu cozile intre picioare, ne-am uitat lung la vitrinele cu animalute care de care mai adorabile…la un euro distanta de noi, o infinitate…si ne-am carat inspre masina parcata la inca 3 kilometri departare…

Lesinati de oboseala, invingere si foame, am ajuns la noi in cartier si ne-am dat seama ca n-avem nimic de mancare acasa (cireasa de pe tort). Si cum era duminica tarziu, singura noastra sansa era restaurantul chinezesc (de la care ne tragem adesea pe maini dar nu ne lasam nici morti !!).

Cu ultimele forte am luat la picior ditamai avenue-uul, pe drum ne-am facut planul de ce urma sa ne luam si cat de bine ne vom simti cand ne va fi rau de la sosul dulce-acrisor si de la porcul lor caramelizat…si ajunsi acolo am constatat ca era inchis. De vreo 15 minute, adica cat ne luase sa fim umiliti in fata casei la expozitia de animale.

Asa ca ne-am intors la noi, am facut niste paste cu sare si am blestemat duminica de loseri care ne invinsese de la un capat la altul.

Morala povestii : Immodium rules, luati-va mereu bani la voi chiar cand nu credeti ca aveti nevoie si gasiti-va o religie care va impune sa nu mancati nimic duminicile.


                                           Anul trecut, cand chiar am alergat
                     
                                           

Un comentariu: