Aniversare de un an cu dl. Strutz. Prima intalnire

Astazi e aniversarea de un an de relatie cu chéri-ul, domnul strutz. O zi tare fericita ! Se pare ca ma asteapta o surpriza (sper ca nu e factura de telefon!!).

Acum FIX un an, strutzul si cu mine ne-am cunoscut pe un site de intalniri.

Adica ii zice asa dar ar putea la fel de bine sa-i zica site de loseri.

Toti cei cu probleme sociale, afective, de relationare, intr-un cuvant laturile emotionale ale societatii (care n-au avut nici macar prieteni sa le faca trampa cu alti prieteni !!), se inscriu pe site-ul asta si spera sa cunoasca pe cineva.

Problemele noastre erau : a mea ca sunt romanca si foarte carcotasa (gasesc defecte sexului opus si acolo unde nu are, nu va puteti imagina, de ex daca cineva are un nas maricel voi spune « nu pot fi iubita acelui nas», etc.) iar problema strutztului ca era slab mort (60 de kile ud !) si foarte timid.

Acest site se cheama Adopte un mec (Adopta un gagiu) si e foarte amuzant facut, fundalul consta din canapele roz de piele si principiul de baza e ca seamana cu un supermarket : femeile isi fac shoppingul de barbati. Ai vitrine cu tipi, iti alegi din ei si ii pui in cos daca te intereseaza. Unii sunt la super-oferta, unii soldati, daca iei doi ti se ofera un al treilea si asa mai departe (un fel de top al sociopatilor din Franta)

Barbatii iti pot trimite charme-uri, adica un indiciu ca te plac (« Papuse ce buna esti !! »), iar tu, daca le accepti charme-ul, inseamnca ca le dai dreptul sa iti scrie un mail.

E un site bine facut si pentru ca femeia se simte mai putin hartuita decat pe alte site-uri.

Adesea nu iese nimic din asta, decat un schimb de corespondeta destul de steril si trist (de stilul : « Salut, iti gasesti fericirea ? Nu, toti de pe site-ul asta sunt niste porci. Tu ? Nici eu, ele sunt niste panarame », vechiul cliché). Insa uneori poate fi amuzant.

Strutztul isi pusese o poza cu el la pian (artist pana si pe fond roz de piele !!) si mi-a placut, asa ca i-am acceptat charme-ul. Mi-a destainuit ulterior ca dupa ce mi-a vazut poza, era convins ca nu exist cu-adevarat si sunt de fapt un barbat (unul care si-a facut un profil fals pentru amuzament). Dar si-a incercat norocul oricum.

Dupa ce am acceptat sa intram in legatura (parca am fi facut spiritism !), ne-am scris o vreme (genul de mailuri in care vrei sa-l impresionezi pe celalalt si ii spui cate vrute si nevrute, numai subiecte de ne-abordat in viata reala : mi-a vorbit despre viata lui Chopin, despre vacantele la New-York si in Cuba, despre ce sportivul lu' peste era el in tinerete cu talia lui supla etc. Mi-a vandut vise, ce mai !).

De altfel mama, cand i-am spus ca strutztul are 60 de kile, mi-a zis clar ca nu se poate sa continuu cu el pentru ca o relatie in care soacra cantareste mai mult decat ginerele n-are cum sa mearga !

In fine prima intalnire (la o saptamana dupa mailurile astea, intr-o duminica), a venit el sa ma ia de-acasa, a gresit si adresa cu tot cu GPS deci ma gandeam resemnata ca iar am dat peste un ‘reusit’. Cred ca a fost foarte motivat de a venit in arondismentul 18 de la parintii lui. Zona lor e rezidentiala, iti trebuie pasaport de la el la mine.

Cand ne-am vazut prima data domnul avea o caciula de blana enorma si manusi cu un deget la fel de mari, semana cu Yeti forta padurilor.

Eu aveam un palton negru cu blana si accesorii rosii. Mi-a spus apoi ca semanam a spion rus. Si ca avertizase oricum toata familia de intalnirea cu mine pentru ca eram romanca atragatoare din arondismentul 18 si se temea putin ca vreau sa-l intalnesc doar pentru a-i fura rinichii. Deci politia era pe faza in caz ca nu aparea puiul rapid acasa (cu ambii rinichi that is).

Dupa ce ne-am recunoscut am cautat un bar insa fara mare succes. Duminica dupa-amiaza bar deschis la Paris ? Ce gluma !

Ne inghetasera toate extremitatile si incepea sa devina mai degraba o varianta a emisiunii ‘Supravietuitorul’ decat o prima intalnire.

In fine am nimerit un local dupa vreo trei sferuri de ceas, un barulet de jazz foarte simpatic.

Atunci ne-am vazut mai bine, nedeghizati, fara caciuli, mustati (eu o epilasem de-acasa), etc.



Strutztul mi-a placut pentru aerul lui boem si inocent. Era imbracat ca un baietel de pension, aranjat de mamica lui, camasuta si pulovaras de casmir pe deasupra, niste pantofi Paul&Joe f chic, si blugisorii mulati de parca era criza mondiala de denim. Dar era frumusel oricum si imi spusese clar ca nu e gay deci am stat linistita.

Doar freza (prea rebela si pe ochi) m-a interpelat si i-am spus rapid ca va trebui sa faca ceva cu latele, sa le tunda, sa-si cumpere o agrafa, doar nu pe ochi ca la bichoni.

El mi-a declarat apoi ca i-am placut pentru gratie si delicatete (inca n-apucasem sa dechid gura de socrosenie, sa fi vazut atunci delicatete !!)

Ne-am comandat cate un ceai, strutztul s-a reapucat sa-mi vanda vise, si in acelasi timp sa incerce sa-si toarne zahar in ceasca. Care zahar il turna pe langa ceasca. L-am lasat sa il termine, dupa care i-am aratat delusorul alb de langa ceasca. A fost atat de incurcat ca aproape si-a varsat si ceaiul pe el.

Am stat de vorba vreo doua ore dupa care ne-a taiat foamea. Am mers si la restaurant, ne-am comandat, insa eram asa de vrajiti unul de celalalt ca n-am putut sa inghitim nimic.

Dupa asta ne-am plimbat prin Montmartre si am vorbit de un subiect care ne pasioneaza pe amandoi : poker-ul. Strutztul e inscris la cel mai mare club de poker din Paris si face campionate pe toate variantele de poker. A si castigat unul.

L-am invitat la mine la o placinta cu branza si un poker (si chiar asta imi era intentia, nu va ganditi la prostii !).

Strutztul nu mananca branza defel. Nici produse lactate. Din copilarie i-a ramas. Eu cred ca i se trage de la rasfatul matern : adica cand suntem mici nu mancam ciorbe, spanac, verze de Bruxelles, probabil branza. Recunosc ca mancatul de verze de Bruxelles nu e ceva natural, dar te fortezi un pic ! Parintii ne obliga oricum la varste mici si ajungem sa le iubim. Pe el nu l-a obligat si acum imi complica mie viata si imaginatia sa gasesc feluri fara branza, unt si lapte !!

Ei bine a venit la mine si m-a lasat sa-i servesc placinta cu branza desi nu suporta nici mirosul. Era foarte motivat !! Desigur n-a reusit s-o guste, a invocat o subita durere de masea si l-am lasat in pace.

Ne-am apucat sa ne jucam poker (in doi nu e asa amuzant) si m-a batut mar.

In timpul asta familia lui il suna in nestire, ca sa stie daca a fost sau nu rapit (sa apese tasta 1 pentru un rinichi furat si tasta 2 pentru doi rinichi…). In final a raspuns disperatilor, le-a spus ca totul ‘va bien ‘ si s-a intors la joc.

Trecusera déjà 6 ore dar tot nu ne plictisiseram de compania celuilalt.

Asa ca am propus si-un film. Ghinion, n-aveam decat un film cu batai, insa foarte instructiv in cazul in care ajungem la 10 ani de relatie.

La 8 seara ne-am spus ‘la revedere’ si ne-am si sarutat prima data. Dupa ce-a plecat mi-a trimis un sms care spunea ‘in caz ca nu ti-ai dat seama as vrea sa fii prietena mea’ ceea ce mi s-a parut foarte dragalas.

Si de-atunci nu ne-am mai lasat. Eu am devenit ‘chat furieux’ (pisica furioasa), el ‘autruche décoiffée’ (strutz ciufulit) si uite-asa a trecut un an. Cel mai frumos an!


Stiu ca povestea cu 'Adopte un mec' nu e la fel de romantica ca bunica care-l astepta pe bunicul sa vina din razboi...desi daca avea Internet nu garantez nici pentru bunica!

Iar arondismentul 18 si branza au fost totusi un act de curaj!

Nepotilor insa le vom inventa o poveste mai dantelata...sa traim pana atunci!

                                                                Yeti cu prietenii lui