Ei pana acum un an eram fizic intr-un centru de birouri la Gare de Lyon (suntem la Boulogne acum). Imparteam biroul cu seful si alta colega recrutoare.
Prietenii apropiati stiu ca am (si acasa si la servici) ceea ce se cheama un dulapior fermecat. In dulapiorul fermecat poti gasi: sticksuri, covrigei, fructe uscate, nuci, ciocolata, biscuiti, creioane, gume, capsatoare, servetele, deodorant, carnetel, paracetamol, mini-ventilator, ghid de prim ajutor daca ramai in padure si te ataca o cobra, etc.
E un dulapior care te ajuta sa nu mori (de inanitie, de plictiseala sau muscat de cobra)
In el depun orice cu gandul nu gandesti. Pentru cazuri de ‘cine stie cand imi trebuie/ aoleu daca ma razbeste foamea?’
Toti colegii stiu cui sa se adreseze daca ii roade soricelul in stomac.
Intr-o zi cu soare la birou, la vreo doua zile dupa ce colega din fata fusese bolnava si vomitase in cosul de gunoi sub privire noastre oripilate…incepe sa miroasa cam ciudat in birou. Noi ne-am gandit imediat ca era cosul de gunoi care nu fusese spalat, in fine l-a spalat din nou colega, apoi l-a aruncat cu totul. Tot mirosea in birou.
A doua zi la fel, incepusem chiar sa tusim si mirosea ca un fel de dizolvant de unghii, foarte patrunzator si iritant. Incepusem chiar sa ne inecam.
Am intrebat directia birourilor, nu se stia nimic. Sa nu fi fost otrava de soricei toxica, ne gandeam noi speriati!…
Azi-asa, maine-asa, mirosea din ce in ce mai tare, directia pusese inclusiv un afis pe usile intrarilor principale sa intrebe daca cineva nu a intruds ceva toxic! Nimic.
Intr-o zi au inchis birourile si au chemat un specialist (pe care il plateau cu ziua!) care sa deschida trapele din tavan sa caute inauntru, sa nu fi fost cadavrul vreunui rozator sau a vreunei creaturi roase de rozator!
S-a urcat omul si pe cladire, nimic. Toata lumea era depasita, trecuse o saptamana si ne era chiar frica, tuseam din ce in ce mai serios.
Intr-o zi, dupa o tuse apriga din cauza toxicitatii, m-a apucat o pofta subita de un biscuite cu jeleu de capsunici (sa inec tusea nu de alta!!), asa ca am deschis dulapiorul fermecat. Cand, ce zaresc in fundul lui? (al dulapiorului!). O portocala fermentata, desfacuta si uitata acolo de doua saptamani. Putzea mititica de-ti cadea parul din nas! Isi facuse de cap in intuneric! Descoperisem asadar sursa mirosului oribil! Deslusisem misterul!!
Am pescuit-o delicat cu jumate de cutie de servetele (cu o mana doar ca cu cealalata ma tineam de nas), si am incercat sa nu ma stramb, sa nu ma vada nimeni pentru ca as fi platit ziua specialistului, plus o zi de munca suplimentara pt inchiderea birourilor, plus rusinea rusinilor!
Am aruncat-o discret la gunoiul de-afara si am chicotit satisfacuta in sinea mea pentru ca reusisem asa o performanta fara chiar sa fi stiut! (cine nu si-ar dori sa poata inchide zeci de birouri! Era o gaselnita mai buna decat cea a bunicilor cu ‘am dat scoala cu untura sa o manance cainii’).
Insa lasand ‘mandria’ la o parte, de-atunci fac controale sanitare periodice dulapiorului fermecat si totul este preambalat sau consumat in minutele care urmeaza cumpararii produselor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu