miercuri, 11 mai 2011

Camera fara dus

Dupa cele doua luni la Palaiseau (septembrie si octombrie 2005) trebuia totusi sa ma mut mai aproape de facultate (care era chiar langa Panthéon, in arondismentul 5)
Insa tot n-aveam garant…intr-un final am gasit prin Biserica Catolica o camera de inchiriat in arondismentul 5, chiar langa facultate. Nu cerea garant.

M-am dus sa vad camera, cladire haussmaniana, cartier superb, era la mansarda. Super, mi-am zis, o sa fiu un fel de Cioran! (in mic, un Cioranel cum ar veni). Eu facand analogia cu filosoful gandidu-ma nu la fascism, ci la viata de boem: mansarda in arondismentul 5, boulevard St-Michel, amandoi aproape de Sena, viata de visare si creatie, etc. Insa similitudinea cu Cioran urma sa reiasa mai ales din cheful subit de a-mi taia venele pe lung dupa doua zile de stat in camera aia…

Am ajuns, madama era o fosta nevasta de burghez care obtinuse dupa divort un apartament superb langa Institut Pasteur, aproape de rue d’Ulm. Inchiria ceea ce fusese o camera de bona, pe acelasi etaj cu ea. 

Odaia, pe langa lipsa de mobile si izolatia proasta, avea inca un hic: nu detinea dus. Deloc, nici pe hol. Pe hol era un fel de tasnitoare din care curgea (uneori, daca aveai bafta!) apa rece. 
Camera avea 9 m, un pat, un fel de masuta (care era mai mult scaunel, putea fi orice mobilier in functie de imaginatia locatarului…) si o fereastra. Nici o alta mobila, lucrurile mi le tineam in valizele cu care venisem la Paris (iar noaptea pe mine tot, ca era ca-n Siberia- tot e bine ca nu mai aveam dimineata dileme cu ce sa pun pe mine, doar dadeam jos cateva tzoale si eram gata).

Coshmelia asta costa 350 de € pe luna fara contract. O luna de cautiune -350 de € suplimentari in caz de stricaciuni (nu vad ce stricaciuni se puteau face acolo din nimic, cel mult te puteai arunca pe geam si murdari trotuarul!). Banii erau (teoretic!) rambursabili la plecare.

Cum ma codeam, madama mi-a explicat ca era o piscina municipala chiar langa strada, as putea sa ma spal acolo, plus o baie publica pe rue Mouffetard, nu departe, la fel, usor de utilizat.
Nu m-a prea incantat toata povestea insa n-aveam alta solutie, trebuia sa ma apropii de scoala pentru ca de la Palaiseau nu puteam gasi nici de lucru, era prea departe pentru orice si oricum statusem doua luni pe capul oamenilor.
Asa ca am acceptat camera fara dus.

Dupa primele doua zile mi-am dat seama ca nu va fi posibil fara dus, mare mare chinuiala, chiloti plimbati in geanta in fiecare zi si disperare de a gasi dus pt ca piscina avea orare speciale (dimineata de la 7 la 8 si la pranz de la 12 la 13), iar baia publica era deschisa doua zile pe saptamana…
Insa ce e sigur e ca niciodata in viata mea n-am fost intr-o forma fizica mai buna decat atunci, la piscina trebuia sa innot ca sa ma pot apoi spala iar la baia publica trebuia sa te sapunesti rapid ca altfel venea direct apa rece-gheata, Aushwitz style.

De altfel la baia publica se spalau doar cersetorii si boschetarii, era conceputa special pentru ei. Intr-o zi mi-am uitat gelul de dus cam 30 de secunde in cabina, doar cat am urcat scarile de la dus spre iesire, mi-am amintit, m-am intors sa-l iau, nu mai era! Bietii cersetori ar fi luat orice (si jegul din scurgerea de la dus!), trebuia sa fii mai atent  la lucurile personale decat ai fi in comuna Buzescu!!

Gasisem insa o familie la care faceam baby-sitting, foarte bogata si de treaba, cu un casoi langa Jardin du Luxembourg, cu doi copii foarte simpatici, unul de 3 si unul de 6, si din cand in cand imi permiteau sa ma spal la ei…de altfel in perioada aia singura lumina din viata mea era inocenta si rasul celor doi copii.

Mama copiilor (Christelle) m-a ajutat sa scap din camera fara dus.
Ii dadusem proprietaresei preavizul de plecare dupa doua saptamani de stat (cu totul am stat doua luni) si mi-a spus ca pot desigur pleca, insa de la banii de cautiune imi pot lua adio, n-avem contract, nu puteam face nimic sa-i recuperez.

Christelle m-a vazut intr-o zi plangand, i-am povestit, intamplator ea era avocat intr-un mare cabinet parizian, i-a trimis direct o hartie proprietaresei in care ii spunea ca e ilegal sa inchirieze camera fara dus si nedeclarata si sa faca bine sa-mi ramburseze banii pana nu trimite controlul si impozitele. A doua zi mi-a rambursat tot vaca aia.

Ajung in fine la partea amuzanta (amar) din povestea asta, anume intalnirea intr-o seara, pe peronul de la metrou, cu un coleg de facultate.
Ne intalnim, ne stiam putin, ma intreaba ce mai fac. Eu eram insetata sa vorbesc cu cineva, nu mai vedeam prieteni deloc, studentii de la camin luasera drumuri diferite, la scoala n-aveam timp sa socializez pt ca alergam la biblioteca, la dus sau la baby-sitting, baietii de la Palaiseau erau la mama dracilor la Palaiseau…
 Intrebarea colegului a picat ca o mana cereasca, in fine cineva care avea chef sa ma asculte!

I-am povestit din fir a par ce greu e, cum zilele imi sunt marcate de cautarea unui dus, cum imi spal cateva haine pt a doua zi la familia de la baby-sitting, le usuc rapid cu foenul sa nu ma prinda, cum mananc pe banca in parc (in noiembrie) pentru ca nu am unde in camera aia (si oricum e aceeasi temperatura ca in parc), cum nu cunosc pe nimeni si ce m-as bucura daca as avea mai multi prieteni, cum n-am mai avut parte de afectiune de aproape doi ani, ce greu imi e cu limba si pregatitul temelor la Assas, facultate mult mai grea decat Nanterre, etc.

Dupa ce i-am varsat colegului tot amarul meu, asta lasa o pauza (care cred ca se vroia inteligenta), apoi ma-ntreaba: ‘mais sinon ça va?’ (dar altfel totul bine?)

Mi s-a parut raspunsul lui - lasand la o parte superficialitatea profunda!!- atat de tipic frantuzesc si omenesc in final, oamenii n-au chef sa te auda plangandu-te, el nu ascultase nimic din tot ce reprezenta sufletul meu pus pe masa…nu putea nici macar incepe sa inteleaga dificultatile mele si in definitiv nu era nici de blamat, cu-atat mai bine ca avea viata usoara si era inca plin de iluzii, lumea de asta are nevoie pentru a construi lucruri marete!! Nu de muraturi!

Insa m-a amuzat foarte tare raspunsul si razand i-am zis: ‘altceva, ce?! Ca am acoperit toate aspectele si NU merge nimic!!’ (trebuia sa fi mers pe primul meu instinct si sa-i fi facut un desen…)

As fi putut la fel de bine sa vorbesc intr-o punga ca tot raspunsul ala l-as fi primit.
Insa am inteles perfect atunci de ce isi iau oamenii animale de companie. Cand singuratatea devine palpabila, nu-ti mai ramane decat sa-ti iei un caine…




11 comentarii:

  1. mais sinon ça va?
    tare dor imi e de tine si asa ma bucur ca te citesc,cu triste si vesele..

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce draguta esti! Multumesc mult! Ne vedem sambata la reuniune! (si stam la taclale dupa!)
    Daca vrei, pot pune din pozele tale pe blog (cu semnatura ta desigur), vezi care se potrivesc cu tema si eu le pun! Sau fa un blog si-l recomand!

    RăspundețiȘtergere
  3. Prietena din copilarie11 mai 2011, 13:36

    Salut, Danutza! Citesc intamplarile tale si ma minunez; ma bucura insa ca un suflet atat de sensibil este suficient de puternic incat sa razbeasca in lumea aceea de gheata! te pup, R :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Nice, bravo Dana pentru vorbele astea, nu-ti cunosteam talentul acesta, keep up the good work ! Gabriel

    RăspundețiȘtergere
  5. mai scrie, mai scrie! de mult timp nu m-a mai amuzat ceva atat de mult! si..asteptam si o carte!

    RăspundețiȘtergere
  6. Va multumesc frumos, si lui R. (cine esti?) si lui Gabriel si Iuliei!

    RăspundețiȘtergere
  7. Draga Raluca de la 5, ma bucur ca citesti si-ti place! Bine ca nu povestesc din tineretile noastre ca aveam ceva 'dosare' si cu tine ;) mai ales de cand eram fane Michael Jackson :)

    RăspundețiȘtergere
  8. si Dirty Dancing! :) ce coregrafie aveam :p

    RăspundețiȘtergere
  9. Tipic franțuzesc... Sper să nu mă molipsesc și eu de indiferența asta...

    RăspundețiȘtergere
  10. Oh, ce bine te-nteleg! Am locuit intr-o camaruta de bona in buricul capitalei cativa ani buni, aveam dus pe palier. Il foloseam toti cei de pe acel palier (vreo 7-8, uneori chiar mai multi, in functie de... de diverse). Plateam intretinere mai mult decat proprietarul meu, ocupant al unui apartament splendid. Iarna era teribil de frig, vara era cu mult mai cald decat afara. Ziua lucram si mergeam la cursuri sau la celelalte job-uri, noaptea nu dormeam din cauza caldurii.
    Ce bine te inteleg...

    RăspundețiȘtergere