Prima relatie esuata

Va ziceam ca in anul 2 de master eram tot timpul la biblioteca cu prietena Ané.

La biblioteca puteai intalni tot felul de personaje, de la coada de la intrare incepand- pentru ca faceam coada vreo ora-doua sa intram, biblioteca fiind un spatiu public incalzit, cu filme, muzica, carti, toalete, visul oricarui boschetar care se respecta!

Asadar puteai intalni toate natiile, culorile si categoriile sociale la Beaubourg. Iar cafeteria bibliotecii, care avea preturi mai ceva ca la aeroport (de cel mult te puteai trage in poza cu produsele, in nici un caz cumpara!), era locul de predilectie e tuturor geek-ilor care vroiau sa vada o fesa de intelectuala sau a smecherilor care incercau sa te agate cu replici gen ‘papuse, cum iti place Schopenhauer?’…

Intr-o zi, pe cand stateam eu in banca cu nasul intr-o carte, gandindu-ma cum as putea sa pun niste sticla pisata in supa babei , primesc un biletel. Ma uit, scria: Vous êtes belle…pfff, nu dau atentie, imi zic ca alt loser care se plictiseste, continuu in fanteziile mele cu cadavrul babei, alt biletel: Ne vedem la cafeteria?…
In fine curiozitatea a castigat, m-am dus…ajung acolo, ma abordeaza tipul cu biletelul, era frumos ca un Adonis!

 Vorbim, studia matematica (eu care sunt paralela cu matematica- nu exagerez, eu si matematica chiar nu ne intalnim niciodata!!- eram gata lesinata sa vad un ambasador al stiintei dorind ceva cu mine!)

Imi spune apoi ca-l cheama Samy, si ca este tunisiano-chiliano-belgian (mama chiliana, tata tunisian, bunica belgiana). Combinatia fatala: sange fierbinte de latino, caracter macho-smecher de arab si zapaceala tipica flamando-wallona.

Avea o piele Samy, cafea cu lapte, niste ochi patrunzatori, un exemplar superb…de pus pe paine, ce mai! Si bonus la toate astea: pasiunea lui era polo-nautic si facea parte si din echipa nationala tunsiana, corp perfect, destept, amuzant, eram innebunita lulea dupa el dupa primele 10 minute.

Ne-am revazut apoi si intamplator era Valentine’s Day, m-a invitat la un restaurant thailandez pe rue Berri (langa Champs), podeaua este din sticla transparenta si ti se plimba pestii pe sub picioare, eram atat de impresionata!
Imi cumpara flori, imi pregatea baia, cina, era printul pe care-l asteptam!

Parea ca si el era indragostit de mine insa avea o personalitate destul de dura, mi-a zis intai ca nu poate fi vorba de activitati biblice pana nu iau pilula, m-am apucat deci sa fac toate testele.  Pana obtineai rezultatele dura timp, plus prescrierea pilulei. Asa ca serile ni le petreceam la el fiecare studiind in coltul lui, iar daca ma apuca vorbitul la un moment dat Samy zicea: ‘Gata, ai vorbit prea mult! Ori invatam ori dormim, nu pierdem vremea’…

Mi-a zis apoi ca ar fi cazul sa-mi intaresc fesele, ca-s cam moi, asa ca ma scotea la antrenament, lungimi de bazin, alergat prin parc, era ca la armata, insa as fi facut orice doar sa ma placa asa un barbat frumos.

Dupa vreo luna, era totul gata, analize, pilula, tot. Ma gandeam ca-l am in palma.

Sambata dimineata, ne-am intalnit devreme sa putem face sport (era cu trezire de la 7 ca la cazarma! Dar intelegeam ca trebuie sa suferi daca vrei asa un exemplar, lucrurile frumoase nu vin gratis pe lumea asta!)…

Am alergat amandoi prin ploaie si frig (era martie) , apoi a trebuit sa mergem si la piscina sa innotam…

Samy era perfectionist (eufemism pentru fanatic!!) deci nu puteam iesi din apa pana cand nu tineam capul perfect intre brate la brasse, cu unghi de 90° si tot (cred ca avea echer de masurat in slip!)
Ne-am oprit intr-un final pentru ca-mi curgea sange din nas (mare bafta am avut cu asta ca altfel cred ca acum v-as fi scris facand lungimi!)

Cand am ajuns in fine acasa la el (vineti de frig si rupti de oboseala), a gatit ceva si ma pregateam in fine de desfacut oul kinder! Vroiam recompensa cuvenita dupa atata efort!!

Insa Samy mi-a zis ca e prea obosit si ca se mira ca eu nu (ca doar ma obosise special!) si sa mai am nitica rabdare, daca am stat o luna ce mai conteaza cateva zile/saptamani…mie mi-a venit in minte replica lui Nicolas Cage in ‘City of Angels’: La ce bun aripile daca nu poti simti vantul in fata?. Subliniez ca  personajul lui Nicolas Cage era mort cand spunea vorbele astea, imaginati-va impactul lor la un om cat se poate de viu!!
Adaptarea in cazul meu era: ‘ce dreacu sa fac cu-asa un Adonis daca nu-l pot jughini defel? Ca puteam sa ma uit la un film cu George Clooney si tot atata obtineam!’

In cateva zile tot nu se intampla nimic, mereu ma evita, la baba nu vroia sa vina (il si-nteleg ca nici eu nu m-as fi dus la ea dar n-aveam alta solutie!).

Intr-o seara mi-a dat rendez-vous intr-o cafenea, la ‘Café de France’ si acolo mi-a spus ca trebuie sa ne despartim pentru ca…atentie! Nu ma gaseste atragatoare…
Imi luam deci cu violenta o pereche de papuci peste ceafa. Nu pricepeam cum dupa o luna jumate in care ne vedem de 4 ori pe saptamana imi putea marturisi ca nu ma gaseste atragatoare…

Omul a continuat sa-si mestece friptura spunandu-mi ca ar trebuie sa apreciez sinceritatea si ca oricum am ‘passé un bon moment ensemble’ si ca o sa plac cu siguranta altcuiva.

Sinceritate…cine a vrut sinceritate?? Eu nu ceream decat o minciuna frumos ambalata, n-am cerut sinceritate! (care oricum mi se pare adesea o forma de cruzime…)

Ma uitam la el si nu stiam ce ma enerva mai mult: mestecatul lui continuu in asa un moment sau faptul ca ma arunca ca pe o masea stricata desi nu facusem nimic. Si de altfel cine comanda friptura cand stie ca are papuci de dat? Iti iei un expresso cel mult sa lichidezi rapid afacerea! Si a naibii friptura o trata cu mai multa pasiune decat imi aratase mie in toata relatia!

L-am lasat acolo si inainte sa ma apuce plansul (pentru umilinta sa ne-ntelegem!), am avut cateva regrete ca nu comandasem si eu ceva de mancare (ca nota o plateste cel care paraseste, regula tacita!). Sa fi stiut imi luam doua feluri si doua deserturi! (si nici nu le mancam ca n-as mai fi putut…sa vezi atunci oftica pe Samy!)

Privind in urma acum, vad lucrurile mai clar si am doua explicatii pentru comportamentul individului: prima e ca Samy era gay si nu vroia s-accepte, a doua e ca ii furam vedeta. Omul, ca orice tunisian care se respecta, era foarte orgolios si trebuia sa straluceasca in societate. Ori prietenii lui ma adorau, radeau la glumele mele, el era mai in umbra decat ar fi fost daca nu eram in peisaj.

Am suferit cateva luni dupa (mai ales ca ‘Cafe de France’ era in drumul meu spre casa, trebuia zi de zi sa-mi amintesc locul in care aflasem ca nu eram atragatoare), si imi imaginam ca nu ma va mai vrea nimeni (cu-asa fese moi in plus!).

Insa viitorul avea sa ne dovedeasca diferit (cel putin in ceea ce priveste fesele care sunt azi mai tari decat armura lui Iron Man!).