miercuri, 4 mai 2011

Coltunasi buclucasi

La rezidenta se putea gati in bucataria comuna atata timp cat n-aveai nevoie de cuptor.
Cum sunt de parere ca gatitul e o mare forma de arta, intr-o duminica m-a apucat cheful sa fiu artista. Un singur detaliu am omis: ca NU eram artista. 

M-am uitat atent prin cartea de bucate, totul parea complicat...m-am decis in fine pentru un desert (ceea ce e putin ironic pentru ca n-aveam nimic la felul principal). Am ales asadar coltunasii cu dulceata

Stiti ce-s coltunasii? (daca nu stiti n-ati pierdut nimic!)
E o specialitate moldoveneasca la care se mai zice si nasturei (popor imaginativ, noooaaa!).
In mod normal, cand sunt buni, coltunasii trebuie sa ti se topeasca in gura (nu sa-ti sparga dintii cum au iesit ai mei) 

Bun, m-am apucat de treaba, sortulet, bereta, muzica vesela din camera, figuri (sa vada lumea ca are de-a face cu un adevarat bucatar care se ia in serios, nu te joci cu te-ncurci!), aveam tot echipamentul, organizarea tzutz, imi lipsea doar savoir-faire-ul... 

Ma apuc deci sa citesc indicatiile din cartea de bucate: 

-3 oua intregi (Hmmm, pe-asta au pus-o sa ma incuie...deci intregi...cum, cu coaja adica? Bine stiu ca in coaja isi fac veacul proteinele dar...intregi?! lasa, dans le doute, renunt la coaja, fie ce-o fi, sper sa nu stric tot!)
-un varf de sare...un varf din ce anume? De cutit sau de furculita, ca in functie de ce aleg varful n-arata la fel! Ca daca e varful prea gras imi iese entrée nu desert...Aoeleu, mi-a fost mai usor sa descifrez imperativul categoric al lui Kant in anul I de filozofie politica...mama ma-sii de filosofia coltunasului...
-zahar 3 pahare. Pai n-am decat cani in camera aia de 9 m...in fine hai cu canile si doamne ajuta!
-Faina cat cuprinde...cat cuprinde ce?!?! Nooo, e deja clar ca reteta asta a fost scrisa in bataie de joc si nimeni care nu e cel putin stra-bunica n-o poate realiza...o las balta si ma duc la boulangerie sa-mi iau o tarta cu mere sau ceva...of, dar am consumat ouale si zaharul, hai acum... 

La partea cu ‘esenta de rom’ m-a incuiat definitiv...cata sa pun?! Am sunat licuriciul in Romania, era in sedinta, nu ma putea ajuta...desigur cum am o chestiune de viata si de moarte, pe ea o apuca sedinta!!! 

Am mai sunat cateva rubedenii, toata lumea era ocupata, incredibil, astia fac special! Cand destinul coltunasilor mei depinde de sfatul lor...poate tocmai ratez o intreaga cariera de chef-cuisiner din cauza ca ii incurca pe ei mobilul!! Tststststs.... 

Asa ca am facut dupa capul meu, am turnat o jumate de sticluta de esenta de rom. Am inteles apoi ca fusese lejer cam mult, pentru ca mirosea a rom pana la coltul strazii, inclusiv a doua zi simteam miros de la biblioteca din campus... 

Bine ca n-aveam de copt, ca la copt e mai greu: ‘coaceti pana iese furculita curata’...adica  o coci pana devine prajitura ta un fel de masina de spalat vase, apoi iei cea mai jegoasa furculita din casa, plina de grasime, si o introduci in prajitura. In mod normal trebuie sa iasa de parca ai fi spalat-o cu CIF. ATUNCI stii ca desertul tau e bun de mancat! (si furculita de revandut pe E-bay) 

Dar revendind la (the fucking) coltunasi: dupa ce (IN FINE!) imi iese compozitia, din coca trebuie facute triunghiuri cu dulceata in ele si puse apoi la fiert in apa clocotita. Aoleu, nici la nivelul 2 la Mario n-am avut asa emotii.... 

Booon, le-am plonjat in apa fiarta, se dezmembrau prin apa, plutea coca, dulceata, era masacrul coltunasilor (Partea II: Coltunasul strikes again!)... 

Am petrecut restul dupa-amiezei in panic mode pescuind bucati de coca si parti de caise din dulceata si lipindu-le dupa... 

Am asteptat sa se raceasca si intareasca...mai aveam ceva speranta ca poate cand va fi totul uscat va fi totusi bun...desigur a trebuit sa spal si bucataria pentru ca zburase coca pe pereti, pe jos, cred ca aveam coca si-n chiloti in ziua aia...(asta inseamna bucatar adevarat: sa te impregnezi- literalmente!- de reteta, reteta sa devina cine esti!) 

O data terminat tot, decid sa gust (una din cele mai grele decizii din viata mea!). Era oribil, papilele si-au dat ochii peste cap si au refuzat politicos sa mai continue sa se amestece intr-o asemenea afacere.
Am incercat sa servesc cainii vagabonzi din curtea rezidentei, era sa ma muste. 

Ce dreacu sa fac acum cu 3 farfurii cu varf de coltunasi? (Coltunasi e un nume generic, ati inteles ca ma refer la chestia aia neidentificata din care se revarsa un lichid gelatinos galbui...)
Trebuiau mancati, nu puteam sa arunc atatea ingrediente, ca sa nu mai vorbesc de dificila activitate de pescuit! 

I-am luat a doua zi la facultate, aveam cursuri pe seara, m-am gandit ca neavand altceva de mancare, si cu multa apa, (si eventual un pistol la tampla!), poate totusi i-as putea inghiti...
Pe la un 19h45, in pauza, scot un servetel unsuros cu coltunasi in el, iau timid o bucatica, incerc sa musc pe-o parte (sa sparg dinti mai putin vizibili), erau taaaaari...pietroaie frate!
La un moment dat, pe cand eram in plina misiune imposibila, ma vede o colega frantuzoiaca (busted!). Ma intreaba ce mananc, ii spun ca e un fel traditional romanesc (ma scuz fata de voi toti pentru reclama atat de proasta!) 

O vad ca se tot uita la servetel cu pofta (surprinzator!!), o intreb (foarte jenata) daca cumva vrea sa guste...vroia! Imi blestem zilele in gandul meu, ma gandeam sa le pun discret pe banca si sa o tai din clasa lasand un norisor de praf in urma mea...dar deh, o servesc...mesteca, ezita...(ma asteptam sincer sa zica: 'Mais Dana, tes coltzunazii au un gust de parca au mai fost mancati o data!') 

Dar nu...imi spune ca sunt 'speciali'! Si recunoste ca sunt croquantsCe-mi plac eufemismele! 
Anunta apoi clasa, tare: ‘Daniela are des délices de Roumanie!’ (traducere pe romaneste: ‘bei fraesteni de pretutindeni, are una de haleala aici!!!’)
 S-au facut aia ciorchine la mine la banca, numai frantuzei morti de curiozitate...eu ma gandeam deja ca mi-am semnat retragerea de la scoala aia...faceam planul de transfer universitar... 

Ei bine, au ras tot, ca niste termite, nici firmituri n-au mai ramas! (le-a fost mai greu insa cu laudele, sunt sigura ca din cauza ca aveau gura plina!) 

Morala povestii este urmatoarea: nu iubirea invinge orice, ci FOAMEA!



7 comentarii:

  1. mai Dana...indiferent de motiv, foame sau iubiere, iata ca ai reusit sa promovezi parara romaneasca pe meleaguri pariziene si asta nu e putin lucru...
    pot sa iti spun ca tu inca ai avut noroc la prepararea bunataturilor pt ca ai folosit...FAINA cat cuprinde! Eu, prin anii 83-84, cam pe la vreo 10 ani, intr-o tentativa de bucatarea spre primiri de laude de la parinti, am folosit pt compozitia de clatite APRETUL...(pt cei muuult mai tineri, apretul este un praf alb asemeni fainii care se folosea la apretarea hainelor, a uniformelor scolare). Te intrebi ce a iesit????????? Puteau fi mancate doar FIERBINTI pt ca de indata ce se raceau putin deveneau efectiv BETON si cu toata bunavointa parintilor mei de a savura delicioasele clatite facute de fiica lor, ele deveneau necomestibile!
    Asa ca...intotdeauna exista ceva si mai rau !
    M-as bucura daca in fiecare seara as gasi o mica povestioara amuzanta rezultata in urma unor experiente minunate.
    pupici
    irina

    RăspundețiȘtergere
  2. Hahaha, apretul! O Doamne! Asta ar face o poveste si mai haioasa!!
    Multumesc de incurajari si lecturi Irina! Incerc sa scriu cam la doua-trei zile dar nu vreau sa epuizez toate aventurile prea repede. Sper insa sa fie cititori...

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt convinsa ca texte haioase pot fi scrise si fara a exista obligatoriu intamplari deosebit de haioase. Stilul scrisului si ironia subtila (ce de altfel o caracterizeaza si pe madam licurici) vor da savoare oricaror texte!
    Spor la scris si abia astept noua povestioara...
    Pup cu drag
    Iri

    RăspundețiȘtergere
  4. SUPER!!!!am ras ca o nebuna !!!!
    pupici
    Natalia

    RăspundețiȘtergere
  5. cand repeti experienta culinara? poate si colegii de serviciu se vor inghesui ;))
    povestesti super...scoti oamenii din depresie

    RăspundețiȘtergere
  6. foarte,foarte tare!
    ieri toata ziua nu prea am fost in forma,mai mult suparata decat vesela,si dupa amiaza mi am adus aminte de tine,am zis sa te citesc sa vad ce experiente ai mai trait..am dat peste asta cu coltunasii si n am mai avut nevoie de nimic,am ras,am recitit,am ras,am recitit:)))
    ma bucur ca te am descoperit si ca impartasesti experientele tale...
    anna...

    RăspundețiȘtergere
  7. Multumesc mult pentru complimente si Cristianei, si Annei si Irinei! Ma bucur tare ca va place! Nu ezitati sa dati mai departe in cazul asta! Si sa impartasiti desigur experientele voastre!

    RăspundețiȘtergere